COMENTARIU Marius Oprea | Oamenii au ieşit în stradă împotriva guvernării bunului plac. Să-şi apere libertatea

Ieşirea oamenilor în stradă are cauze mai profunde. Nu e vorba doar de mască, doar de restricţii. Nu se strigă ”jos masca”, ”fără vaccin”. E vorba de libertate. E un protest îndreptat împotriva unei practici a puterii, de care mulţimea ”guvernată” s-a săturat. E o manifestaţie care s-a ridicat împotriva unei guvernări a bunului plac şi nu a bunului simţ, pe care guvernul Cîţu şi-a asumat-o pe faţă, fără niciun fel tresărire. Chiar cu rînjete de satisfacţie pe sub mască, cum se hlizea ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu în şedinţa de stabilire a noilor restricţii. Sau cu nepăsare, după ce a fost surprins că nu purta mască în Parlamentul României. Fără să fie înhăţat de jandarmerie şi urcat în dubă.

Se manifestă de un an încoace un simptom, adus de această pandemie – şi nu doar în România, ci în întreaga lume: o tendinţă a statului de a-şi întări puterea în raporturile sale cu cetăţeanul. Tendinţa guvernantului de a dispreţui şi controla guvernatul.

Îmi amintesc acum că, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, Congresul Statelor Unite a adoptat legea ”US Patriot Act”, pentru ”descoperirea” şi instrumentarea cu celeritate a cazurilor de terorism. O mulţime de musulmani au fost arestaţi şi ”triaţi” în baza ei, pe stadioane. Protestele societăţii civile, care au criticat prevederile legii, afirmînd că ea permite invadarea vieţii private, s-au lovit de invocarea atentatelor ca motiv al supravegherii de către National Security Agency pentru a extinde nemăsurat interceptarea comunicaţiilor telefonice şi electronice, fără mandat. Atacurile teroriste sînt istorie; legile ”Big Brother”, nu. Şi asta nu s-a întîmplat doar în Statele Unite, ci au ajuns pînă şi în România.

La fel s-a întîmplat şi cu pandemia. Am început să fim obişnuiţi cu restricţii, de la mască la ore şi locuri în care ne putem mişca, impuse în numele binelui nostru. Un bine de care din ce în ce mai puţini oameni sînt convinşi. Mai ales după dezvăluirile modului corect politic, dar incorect matematic în care a fost calculată incidenţa infectărilor, în funcţie de necesităţile guvernanţilor.

Această neîncredere care a izbucnit în zilele din urmă, în forma unor manifestaţii de stradă, este reflecţia unei stări de alarmă în care a intrat mentalul colectiv: interdicţiile au depăşit pragul în care puteau fi invocate drept o protejare a colectivităţii şi au devenit un atentat la libertatea ei. Acest prag a fost trecut de guvernanţi treptat, printr-un mod absolut rigid de a comunica nişte măsuri care, uneori relativ logice în succesiunea lor în timp, acum par aberante. Dar la vremea la care au fost luate erau, măcar de ochii lumii, argumentate într-o aparentă coerenţă de autorităţi.

S-au dat munţi de bani pe izolete, de pildă, cîte 20.000 de euro bucata, chiar şi amenzi celor care au refuzat să intre în ele cînd au fost transportaţi la spital. Degeaba. Şi chiar, unde sunt izoletele acum şi la ce sunt ele folosite. S-a amortizat investiţia? S-au spălat străzile, s-au montat dozatoare de dezinfectant la scări de bloc şi în autobuze. Am fost îndemnaţi zilnic de preşedinte să ne spălăm pe mîini. Degeaba. Virusul nu s-a conformat. A trecut pe lîngă izoletă şi a impregnat cotidianul, cu ajutorul guvernului, care a făcut cum l-a tăiat capul. Ducînd de rîpă economia, în primul rând.

Măsurile decise de executiv, atunci cînd ele au o conotaţie negativă, par a fi fost luate ”pe sub masă”. Ieri, de pildă, a ieşit la iveală că prin noul buget a fost suspendată facilitatea celor 1.500 lei acordaţi pentru creşă sau grădiniţă de către firmele plătitoare de impozit pe profit, pentru angajaţii lor. Un părinte comenta astfel măsura: ”Abia cînd eşti părinte, realizezi cu adevărat ce însemni tu, cetăţean, pentru statul român. Doar o vacă de muls. Cît eşti tînăr, burlac, poţi să zbori pe sub radar şi poate chiar ai impresia că viaţa în România nu e chiar aşa rea”. Ministrul de Finanţe Nazare şi primul ministru Cîţu n-au spus nimic de suspendarea acestei facilităţi pentru zeci, poate sute de mii de familii.

E cel mai clasic semn al guvernării de care vorbeam, cea a bunului plac şi nu a bunului simţ. Şi acum vine scandenţa; scandenţa e în stradă. Românii s-au săturat şi îşi apără, pe bună dreptate, libertatea. Nu vor să le mai fie băgat pumnul în gură şi nu mai vor nici să li se stabilească, din pix, mişcările. La fel de mult ca de acest nou ”Big Brother”, cei din stradă se tem de sărăcia pe care o naşte pandemia COVID-19 – un spectru din ce în ce mai vizibil. Sînt oameni care au rate de plătit, nu mai au serviciu, nu au nicio perspectivă apropiată a unor zile mai bune. Sînt copiii, tinerii care nu mai suportă să stea închişi în casă. Ei sînt în stradă.

Iar manifestaţiile sînt rezultat al guvernării haotice, făcute lăutăreşte, după ureche şi prin mimetism, cu ochii la măsurile care s-au luat în celelalte ţări europene (nu şi la comportamentul politicienilor care mai dau şi înapoi, îşi mai asumă şi greşelile şi chiar îşi mai cer şi scuze) şi nu al unei conduceri care se bazează pe bunul simţ comun. Un bun simţ care-ţi dictează să nu minţi şi să nu furi, să gîndeşti cu capul tău şi în interesul celor care te-au votat, cu atît mai mult cu cît guvernezi o ţară pe care pretinzi că o salvezi de la distrugere, împingînd-o de fapt într-acolo.