OPINIE / Gabriel Andreescu: ”Liberalul” Alexandru Muraru face carieră politică pe cadavrul lui Mircea Vulcănescu

Citez :

„… partidul meu, are oameni care nu mai pot face parte din rândurile sale deoarece, votând şi achiesând cot la cot cu extremiştii la o decizie de încălcare a legii, ei trivial participă la eforturile PNL şi pângăresc istoria traumatică a acestor forme politice în tentativa de a se opune. regimurilor antidemocratice. Când trei consilieri locali (dintre care un viceprimar) sabotează hotărârile Parlamentului şi ale Guvernului, ignorând angajamentele strategice ale României, şi deciziile ierarhice, ale preşedintelui PNL sector 2, fostul ministru, Monica Anisie, sau ale preşedintelui PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, acceptând în schimb sfatul şi porunca Dianei Şoşoacă, locul lor nu mai este în Partidul Naţional Liberal. Încălcând decizia Biroului Local PNL, cei trei – toţi cu antecedente de traseism sau de combinatorism politic (via Forţa Dreptei, UNPR, PSD) şi genuflexiuni politice repetate –, sunt un caz limpede de excludere din partid. Prin comportamentul lor, sunt parte din aerul irespirabil impregnat de ultranaţionalism, de revizionism, de ascundere a istoriei naţionale, atât de prezent, din păcate, în partidele româneşti” (aici).

Tot din declaraţia lui Muraru: „Votul a fost efectiv împotriva aplicării legii şi nu este nicio exagerare când afirm acest lucru”. În aceeaşi zi, „liberalul” a publicat un text mai lung în care preia clişeele acuzatoare la adresa lui Mircea Vulcănescu sub un titlu ofensator: „cârdăşie împotriva respectării legii” (aici).

Alexandru Muraru este reprezentantul special al Primului-Ministru cu competenţe în elaborarea, coordonarea şi dezvoltarea politicilor memoriei, în combaterea antisemitismului şi a discursului instigator la ură. Ar urma, spune fişa postului, să încurajeze o cultură a memoriei clădite pe principii democratice, pe adevăr şi pe responsabilitate civică.

Susţinerile cu miză din cele declarate de Alexandru Muraru ar fi:
- votul celor trei colegi de partid „este împotriva legii”,
- el ar reflecta „sfatul şi porunca Dianei Şoşoacă”, susţinere de coroborat cu:
- votul lor ar alimenta un aer irespirabil impregnat de ultranaţionalism şi de revizionism, şi
- astfel de oameni (consilierii liberali de la sectorul 2) nu mai pot face parte din rândurile PNL.

Atenţie merită şi frazeologia demnitarului PNL.

Este oare ilegală menţinerea monumentelor dedicate lui Mircea Vulcănescu?

S-a răspuns de câtva timp la întrebarea din titlu, iar anumite accente din ce scrie Muraru arată că el cunoaşte textele care-l contrazic (aici şi aici). Ca să convingă că alungarea amintirii lui Mircea Vulcănescu este cerută de Legea 217/2015, de interzicere a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, crime contra umanităţii şi de crime de război, Muraru îneacă contraargumentele cu sloganuri. Fostul subsecretar de stat a fost condamnat întrucât (i) ar fi militat pentru hitlerism (ar fi contribuit la tratate economice în detrimentul statului; o aberaţie) şi (ii) ar fi permis intrarea armatelor germane în ţară şi continuarea războiului contra URSS – altă aberaţie, căci numirea lui ca secretar de stat a fost făcută după alierea României cu Germania). Aceste două infracţiuni, puse oricum pe umerii lui împotriva evidenţelor, nu sunt nici crime de genocid, nici crime contra umanităţii, nici crime de război. Norma juridică în numele căreia a fost judecat Vulcănescu este Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război. El a fost găsit vinovat (revin a treia oară: aberant) pentru partea întâi a titlului: dezastrul ţării. Nu pentru crime de război. Explic faptul că un demnitar român transmite opiniei publice mesaje atât de vizibil opuse faptelor prin apartenenţa la un grup cu o agendă inflexibilă.

„Sfatul şi porunca Dianei Şoşoacă”. Transformarea cuvintelor în arme

Enunţul dintre ghilimele doreşte stigmatizarea oricui care interpretează „cazul Vulcănescu” în altă cheie decât cea pe care o promovează Muraru. Se adaugă referirile repetate la extremism, la ultranaţionalism, la revizionism. Sunt cuvinte folosite ca arme, gândite să acuze şi să ameninţe, să facă rău în mod deliberat unor oameni. (În engleză sintagma este mai puternică, mai scurtă şi mai expresivă: ”weaponizing words”).

Ideea că prezenţa lui Vulcănescu din mintea românilor înseamnă ascunderea istoriei naţionale pare o glumă. Să contravină memorialele care i s-au dedicat, angajamentelor strategice ale României? Vai-Vai! Sigur, printre cei care protestează „pentru Vulcănescu” se află şi oameni puţin onorabili politic, de la Dan Puric la Diana Şoşoacă. Însă să-i treci pe Victor Rebengiuc, Leontin Iuhas, Nicolae Constantinescu (vezi ultimul Apel), alături de zecile de alte personalităţi respectabile care au protestat în anul 2015, din acelaşi motiv, în seria extremiştilor şi ultranaţionaliştilor este deplorabil.

Dacă Alexandru Muraru apreciază că statuia lui Vulcănescu din sectorul 2 şi străzile care-i poartă numele ridică o problemă de etică publică (am arătat, legal nu ridică), atunci subiectul trebuie dezbătut apelând la cercetători competenţi. Sugerez pe acelaşi subiect, analiza lui Ionuţ Butoi, exegetul lui Vulcănescu, apărută în Observatorul Cultural din 16 decembrie 2022.

Frazeologia demnitarului PNL

M-a frapat frazeologia lui Muraru, demagogia referirilor la „partidul meu” şi la colegii de partid care ar trivializa şi pângări „istoria traumatică a acestor forme politice în tentativa de a se opune regimurilor antidemocratice”. De ce PNL ar fi mai curând „partidul lui Muraru” decât „partidul celorlalţi trei colegi”? Prin ce ar reprezenta relativ tânărul istoric specializat pe subiectul monarhiei, spiritul Partidului Naţional Liberal?

Reînfiinţarea PNL şi revenirea în ţară a celor care au menţinut timp de decenii steagul liberalismului în exil a fost o perioada crucială şi în acelaşi timp, dificilă. La începutul anului 1990, nu doar că militanţii partidului nu primeau poziţii instituţionale de genul celor de care s-a bucurat, începând cu anii 2000, actualul reprezentant special al Primului-Ministru. Sufereau de lipsuri, erau hărţuiţi în instituţii. În campanii, unii aveau să fie întâmpinaţi cu ciomege. I-am cunoscut şi am avut atunci contacte amicale cu Radu Câmpeanu, cu Dinu Zamfirescu, cu Sorin Bottez şi cu alţi liberali din conducere. Ar fi fost oripilaţi să afle că „partidul lor” batjocoreşte memoria lui Vulcănescu. La fel de oripilată ar fi fost elita politică democrată de alte culori politice care a suferit tragedia instaurării regimului comunist. Dimitrie Gusti, membru al Partidului Ţărănesc, a depus mărturie în proces în favoarea lui Mircea Vulcănescu: „a fost unul dintre cei mai buni asistenţi ai mei”. Henri H. Stahl, om de stânga, i-a trimis lui Vulcănescu o scrisoare menită să fie folosită în instanţă. O încheia (în 1946!) în termenii: „Te rog să crezi, dragă Mircea, în statornicia vechilor mele sentimente prieteneşti”. 

Discursul tip „partidul lui Alexandru Muraru” are un gust tragico-comic. El desfide judecata liderilor istorici ai Partidului Naţional Liberal asupra ororilor comunismului, trivializate astăzi de deputatul PNL. El se confruntă cu opinia mai generală a liderilor istorici ai partidelor democratice româneşti asupra dramei lui Mircea Vulcănescu. Muraru sustrage flamura liberalismului pentru a o pune în slujba foştilor securişti, foştilor comunişti şi a urmaşilor lor în România post-comunistă. Cum a ajuns un tânăr cu disponibilităţi intelectuale, care nu face parte dintr-o familie de „foşti”, să slujească unei astfel de coaliţii toxice ar fi un subiect de cercetat şi de înţeles.

i - Citate din Arhiva CNSAS, Dosar Penal Alexandru Marcu şi alţii, DP 000232.