Editorialiștii

Decizia Austriei de a nu primi România în spaţiul Schengen i-a trezit pe patrioţii din PSD şi PNL care se odihneau liniştiţi sub umbrela NATO şi aşteptau să le cadă para mălăiaţă şi să vadă cum pică din cer miliardele de euro din PNRR. În momentul în care au auzit ce au făcut austriecii, patrioţii din PSD Suceava au sărit în picioare, şi-au aranjat bundiţa, şi-au dat căciula de miel pe spate, au luat una mică pentru curaj şi s-au dus la gardul companiei HS Timber Productions (fosta Holzindustrie Schweighofer) din Rădăuţi. Acolo, patrioţii au început să agite furcile şi topoarele, aşteptându-i pe patronii austrieci să iasă afară pentru a le spune vreo două de la obraz.

Viitorul hotărît chiar de la naştere. Tacitus despre relaţia dintre Destin şi Întîmplare în Istorie. Citez din Anale: „Dar eu, de cîte ori aud vorbindu-se despre aceste chestiuni şi de altele asemenea, nu pot spune hotărît dacă viaţa omului se desfăşoară după o lege a destinului şi după o necesitate imuabilă, sau la voia întîmplării. […]

Croaţia s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial după ce a eliminat Brazilia după 120 de minute de joc şi lovituri de la 11 metri. Dacă Brazilia l-a avut în teren pe fenomenalul Neymar, Croaţia l-a avut pe uluitorul Luka Modric, care la 37 de ani ”ară” terenul de parcă ar urmări să cucerească premiul pentru […]

Consiliul JAI a decis joi, 8 decembrie 2022, neadmiterea României în Spaţiul Schengen.  Un vot pur şi simplu, fără nici o precizare menită a îndulci lovitura. Şedinţa JAI a fost o lovitură cumplită pentru România. Prin respingerea cererii de admitere ni s-a dat un bocanc în gură. Prin admiterea Croaţiei ni s-a dat o flegmă-n […]

În timpul regimul comunist, Provincia mergea la Capitală cu diferite plocoane pentru şefi, pentru a primi diferite aprobări. În 2007, în buna tradiţie românească, România a mers cu plocoane la Bruxelles pentru a fi primită în Uniunea Europeană. Dacă în timpul comunismului, de la Brad, Târgu Jiu, Calafat, Iaşi şi Buziaş se pleca spre Bucureşti cu lapte, brânză, carne, ouă, ţuică şi vin, în 2007, România a plecat spre Bruxelles cu petrol, lemn, bănci, reţele de distribuţie a energiei electrice şi tot ce mai avea ea prin curte.

Răul nu mai poate fi reparat: cred că euro-entuziasmul românesc se va transforma foarte repede într-o euro-furie rece, şi cu atît mai periculoasă. Noi, românii, avem o singură calitate vizibilă – ştim să urîm cu patimă, solidar şi pe termen lung. Aici nu e vorba doar de Austria, ci de Europa însăşi. Nimeni nu poate să explice, în termeni simpli, de ce, dacă îndeplineşti criteriile, nu ţi se aplică regulile generale. De ce eşti tratat ca o naţiune de mîna a doua, doar pentru că tot ”regulile europene”, impuse celor care s-au aşezat mai tîrziu la masa comună, au făcut posibil un asemenea tratament.

Liderii austrieci şi europeni au recunoscut deschis că reuniunea Consiliului JAI pe tema extinderii Schengen nu urma să fie despre meritele ţărilor din Est de a deveni gardienii Vestului, ci despre spaimele occidentalilor de a fi inundaţi de migranţi în număr şi mai mare.

Sînt obligat la obiectivitate, ca jurnalist şi istoric. Dar acum indignarea îmi sufocă obiectivitatea. Jaroslav Hasek e cel care-şi începea nemuritorul roman ”Peripeţiile bravului soldat Švejk” cu replica doamnei Müllerova, menajera lui Švejk: ”Carevasăzică, ni l-au ucis pe Ferdinand”, anunţînd asasinarea arhiducelui la Sarajevo. Marcat de ştire, Švejk pleacă la cîrciuma ”La Potirul”, unde sfîrşeşte prin a fi arestat, şi el, şi cîrciumarul Palivec, pentru că au decis să dea jos tabloul împăratului, fiindcă ”s-au căcat muştele pe el”. Poliţaiul Bretschneider îi acuză de înaltă trădare, pentru crimă de lezmajestate. Onoarea imperială a Austriei era lezată – nu se ştie dacă de muşte sau de gestul de a da jos de pe perete portretul Kaiserului. Nu e nicio diferenţă în reacţia autorităţilor austriece din zilele noastre – numai că rolul muştelor l-au luat imigranţii, iar bietul Švejk şi inocentul Palivec sînt România şi Bulgaria. Iar Kaiserul e acum Cancelar. Numai Imperiul nu mai e ce a fost, ci doar o caricatură a lui.

Zicerea Marelui Naţionalist. Trimiţînd la bătut un eseu mai vechi al meu despre Bunul simţ împotriva demagogiei naţionaliste, descopăr un citat din Nae Ionescu dedicat slugărniciei politicienilor români faţă de Înalta Poartă a momentului. Mă grăbesc să transcriu aici zicerea marelui naţionalist din Cuvîntul, 29 mai 1932: „Pe de altă parte, explicaţia stă într-un fapt […]

Vizita de trei zile a preşedintelui Chinei, Xi Jinping în Arabia Saudită a început astăzi cu o primire fastuoasă, în apăsat şi ostentativ contrast cu primirea făcută în iulie preşedintelui American Joe Biden. Presa din Regat elogiază realizările Chinei sub conducerea preşedintelui Xi (două mandate plus al treilea care a început în octombrie), dorinţa acestuia, […]

În minutul 33 al partidei cu Elveţia, Pepe s-a înălţat în careul advers aşa cum o făcea pe vremuri Cristiano Ronaldo, a lovit mingea cu setea debutantului care vrea să impresioneze la Cupa Mondială şi a înscris golul de 2-0.

Fiecare ţară are propriile ei traume – o parte a ei dispărută, dar nu datorită cataclismelor sau a războaielor, ci din cauza unei incomensurabile sete de putere, care se numeşte dictatură. Fiecare ţară care trece prin setea de putere a unui om sau a unui grup de oameni are, la sfîrşitul unei asemenea epoci triste, chipul sfîşiat de o mare rană şi un popor pierdut. Lasă şi reflexe, urme adînci, în mintea oamenilor. Fie că este vorba de nazism sau comunism, sau diferitele dictaturi ale Asiei, Americii de Sud sau centrale, fie că este vorba de apartheid, de Ceauseşcu sau Pol Pot ori Pinochet, ca să nu mai coborîm în istorie pînă la Hitler sau Stalin, ori de cele mai noi creaţii, Kim Jong-un şi Vladimir Putin, regimurile politice pe care oamenii sau grupurile de oameni care le-au croit pe principiul excuderii celorlalţi, cei care nu gîndeau, nu vorbeau sau nu semănau cu ei, au creat popoare pierdute.

Şo pe Austria! Admiterea noastră în Spaţiul Schengen a luat deja înfăţişarea unei finale de cupă mondială în prelungiri. Nu doar Klaus Iohannis, dar şi alţi lideri români, susţin că Se mai joacă. Se joacă pînă în ultima secundă a meciului, altfel spus, chiar şi pînă se încheie Consiliul JAI. Am scris şi am spus în Jurnalul […]

În ajunul Sfîntului Nicolae s-au făcut 14 ani de cînd a murit Constantin Ticu Dumitrescu, cel care păruse să dea un impuls reformei morale a societăţii româneşti, prin acţiunea de de-comunizare şi de-”securizare” a ei. Dar, de legea care-i poartă numele s-a cam ales praful: stindardul CNSAS pare mai degrabă, ca percepţie publică, să fie […]

Joi, 8 decembrie 2022, urmează să se ţină Consiliul JAI, de la care România aşteaptă decizia de admitere în Spaţiul Schengen, după 11 ani de aşteptare. Pentru a vedea dacă sîntem sau nu admişi pe deplin în UE (de abia după intrarea în Schengen putem vorbi de admiterea deplină în UE) nu trebuie să aşteptăm […]

”Lumina se plimba afară. Şi iar se căznea, aşa orb, s-o afle. Dar nu putea decît să şi-o închipuie”. Sînt rîndurile scrise de poetul Vasile Voiculescu despre coborîrea eroului său, Zahei Orbul, în ocnă, în vremuri în care pe pămînt domnea iadul închisorilor comuniste. Aşa s-a întîmplat şi în salina de la Ocnele Mari, unde robii regimului săpau la sare, chinuiţi de slujbaşii acestuia. Cei din urmă aveau resentimente puternice faţă de credinţă şi de poezie. Pe prima erau asmuţiţi să o sfărîme; pe cea de-a doua o distrugeau pentru că, pur şi simplu, nu intra în puterea înţelegerii lor. Aşa cum bine spunea unul dintre comandanţii Securităţii din acei ani, generalul Pintilie Gheorghe, despre cadrele Securităţii şi gardienii închisorilor: „La noi nu au ce să caute oameni care cred în Dumnezeu!”. Dar a venit vremea ca Dumnezeu să coboare şi în ocna de sare a orbului Zahei, iar de acolo să izvorască lumina, pînă la cer. Cu aceste sentimente am trăit Sfînta Liturghie Arhierească, oficiată de Înalt Preasfinţitul Varsanufie de la Rîmnic, de Sfînta Varvara, ocrotitoarea minerilor, în capela de la Ocnele Mari: un loc al suferinţei, preschimbat într-o grădină a rugăciunii. Şi a minunilor zilnice.

S-a întîlnit sau nu Klaus Iohannis cu cancelarul Austriei? Dacian Cioloş scrie pe facebook, sîmbătă, 3 decembrie 2022, după ce doar Austria a rămas adversară declarată a admiterii României în spaţiul Schengen: „Partidul Cancelarului austriac, dar şi al ministrului de Interne, este membru al familiei politice a popularilor europeni. Sper că preşedintele Iohannis a folosit […]

În urmă cu şaptezeci de ani, la începutul anului 1952, la o plenară din martie, Dej a început ofensiva împotriva ”străinilor” din rîndurile comuniştilor din România, pentru a da o nuanţă de ”patriotism” ocupaţiei sovieto-comuniste din ţară. Primul care a ”căzut” a fost Vasile Luca, fost ministru de finanţe, în contextul nemulţumirii populare faţă de ”reforma bănească”. I-au urmat Teohari Georgescu şi Ana Pauker: ”troika” moscovită a dispărut din fruntea partidului peste noapte, aşa cum şi apăruse: din voia lui Stalin.

Încă o informaţie esenţială, care n-o să vă servească la nimic: cum să vinzi aspiratoare.

După ce pericolul comunismului naţional după exemplul lui Tito a fost înlăturat din ”ţările frăţeşti” ale blocului sovietic la începutul anilor '50 cu mijloace brutale, Stalin a sesizat totuşi necesitatea unor concesii făcute comuniştilor din ţările de sub ocupaţia Armatei Roşii. Era, totuşi,nevoie de arborarea unui surogat de suveranitate. Astfel, statele satellite ale Moscovei au primit posibilitatea de a afişa un ”patriotism” communist, prin epurări de nuanţă antisemită şi xenofobă în partidele comuniste locale. Tonul l-au dat procesele "halatelor albe" de la Moscova şi mai ales condamnarea liderului comunist evreu din Cehoslovacia, Rudolf Slanski. În sfîrşit, Gheorghe Gheorghiu Dej primea la Bucureşti mult aşteptatul semnal, pentru anihilarea vechilor săi rivali "moscoviţi", pe care îi ura la fel de mult ca pe Pătrăşcanu, dar de care se şi temea, în egală măsură: el, din închisorile antonesciene, nu-şi făcuse atîtea relaţii la ”Poarta” Kremlinului, precum Ana Pauker şi acoliţii ei, Vasile Luca şi Teohari Georgescu. Astfel, în istoria PMR, anul 1952 avea să fie un an al demascării” aşa-zisei "devieri de dreapta".

Încercând să câştige măcar un vagonet de popularitate pentru dumnealui şi partidul domniei sale, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ţinut să le transmită un mesaj minerilor cu ocazia Sfintei Varvara: ”În această duminică o sărbătorim pe Sfânta Varvara, care este şi ocrotitoarea minerilor. Minerii României fac o muncă grea şi adesea nu primesc mulţumirile şi […]

 La BAR, scanez de zor editorialele din Evenimentul zilei şi Expres Magazin, noiembrie şi decembrie 1992 pentru Proiectul meu editorial Un istoric al clipei: Publicarea a şase volume din comentariile mele dintre 1990 -1996, un volum pentru fiecare an. N-am consultat colecţia Evenimentului zilei niciodată pînă acum. După 29 de ani, am posibilitatea de a-mi […]

După arestarea lul Lucreţiu Pătrăşcanu, a început prigoana împotriva prietenilor şi cunoscuţilor săi. Consilierii sovietici care coordonau Serviciul Secret de Informaţii şi Securitatea Poporului, dacă tot era vorba de o acuzaţie de spionaj pe care i-o aduceau, trebuiau să construiască şi ”lotul de spioni” din jurul său. Astfel că au fost arestaţi prietenii şi cunoscuţii lui Pătrăşcanu şi ai soţiei: Belu Zilber, Lena Constante, Hary Brauner, Nicolae Betea, Anton Raţiu, alături de care au fost închişi Remus Kofler, Jak Berman, Emil Calmanovici - ultimul, un arhitect bogat şi idealist, care-şi donase aproape întreaga avere partidului comunist, în timpul războiului. Ultimii trei, care lucraseră la Secţia financiară a partidului, au avut pînă în august 1944 relaţii inclusiv cu agenţi ai serviciilor de informaţii occidentale, pe atunci aliaţi, cu autorizarea partidului. Acum, urmau să fie pandantul acuzării lui Pătrăşcanu de spionaj.

Securitatea a jucat rolul esential nu numai în arestarea a sute de mii de oameni care s-au împotrivit comunismului, dar şi în scenariile epurărilor staliniste, în luptele dure pentru putere dintre liderii comunişti din România, după intaurarea regimului de ocupaţie sovietică a ţării. România nu a făcut excepţie în ”blocul răsăritean”. După instalarea la putere a comuniştilor în ţările din estul şi centrul Europei, ocupate de Armata Roşie, singurul factor de risc în calea impunerii puterii necondiţionate a lui Stalin era o linie "naţională” a comuniştilor din vreuna din aceste ţări, care ar fi putut ameninţa unitatea "blocului sovietic". Astfel, de la apărarea ”regimului democrat-popular”, Poliţia politică (Securitatea Poporului, creată în Republica Populară Română de consileri sovietici şi comandată de foşti agenţi NKVD) a trecut şi la apărarea "unităţii şi purităţii" partidului şi prin aceasta la apărarea integrităţii sistemului de ocupaţie sovietică din ţările Blocului de răsărit. În ochii lui Stalin, aceasta fusese pusă la îndoială de Tito, liderul iugoslav care refuzase să i se supună, pentru că-şi eliberase singur ţara. A început astfel lupta împotriva ”patrioţilor” din partidele comuniste, acuzaţi de ”titoism”, iar în România primul pe listă era Lucreţiu Pătrăşcanu.

Lui Arghezi nu-i ieşea nimic în materie de parale. Mă întreb mai departe, citindu-l pe Arghezi imediat postbelic: De ce e atît de înverşunat în ceea ce vremea respectivă numeşte denunţarea trecutului? Desigur, poetul din suburbii n-a fost un profitor al regimului trecut, dar nici un persecutat nu putem spune c-a fost: a publicat cît […]

Publicistul Ion Cristoiu este convins că România va intra în Schengen, unul dintre argumentele sale fiind întrecerea dintre PSD şi PNL pe asumarea meritelor unei astfel decizii, precum şi aranjamentele din culise ca preşedintele Iohannis să se remarce ca salvatorul naţiunii. Ion Cristoiu spune că un prim semnal a venit vineri când Olanda s-a răzgândit […]

Dacă sistemul VAR ar fi existat la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic, oare ”Mâna lui Dumnezeu” ar fi marcat în partida Argentina - Anglia, 2-1? Greu de spus la cum sunt interpretate fazele de către cei ”n” arbitri din camera VAR şi de către arbitrul din teren invitat, sau nu, să se uite la reluări. Cel mai probabil, golul geniului fotbalistic Maradona ar fi fost anulat. Mai ales că atunci FIFA nu era una dintre cele mai influente organizaţii politico-financiare de pe faţa Pământului.

O zi din viaţa lui Suleiman Magnificul. Cum arată o zi din Viaţa lui Suleiman Magnificul, cel mai mare Sultan al Imperiului Otoman: „Viaţa de zi cu zi a lui Suleiman în palatul său, de la deşteptare pînă la culcare, urma un ritual comparabil în detalii cu cea a regilor francezi de la Versailles. Cînd […]

Probabil că puţini în afara cenzorilor de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste au avut răbdarea să citească cele cinci coloane ale articolului de fond din ”Scânteia”, care marcau pe 1 decembrie 1989 Marea Unire de la 1918. Lumea era obosită: cozile, întunericul, frigul şi mai ales lipsa perspectivei unor vremuri mai bune erau acum 33 de ani marca unui cotidian cenuşiu. Totuşi, viaţa mergea înainte.

Noiembrie fusese în 1989 o lună mult mai friguroasă decît în acest an. Dar de 1 decembrie, prognoza anunţa că ”vremea se încălzeşte treptat, mai ales în zonele deluroase. Cer variabil, înnorări accentuate în nord şi est. Acolo ninge pe alocuri. Temperaturi minime între -15 şi -5 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane. Maximele termice […]

Am primit poruncă de la Stăpânire să ne înfiorăm de patriotism. ‘Nţeles, să trăiţi! Tocmai ne pătrundem de acest nobil sentiment.   Dăm slavă lui Dumnezeu că – după ce v-aţi tras cagulele pe faţă, de nu vi se mai vedeau decât ochii ăia de coţofene, şi aţi prădat ţara, care cum v-aţi priceput mai […]

Cum scriau despre Eminescu duşmanii lui din presă. Ori de cîte ori văd pe vreun tînăr coleg de breaslă revoltat pe nimicnicia ziariştilor de azi, care-şi permite să terfelească orice şi pe oricine, le dau drept exemplu pe un anume Nicolae Xenopol, gazetar la Românul, despre care George Călinescu scrie în Viaţa lui Mihai Eminescu […]

Bunicu-a dat-o-n hip şi hap: mai scoate-un hip, mai bag-un hap. E clar că e luat de cap. Nu fiindcă doarme în dulap – sus, atârnat pe umeraş. Ci fiindcă bate-n sufertaş, duminica, la ceas târziu. Îl văd destul de rar, da-i scriu. Bunicule (mă jur!), eşti dus. Las-o uşor cu do de sus, mănâncă-ţi […]

Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie n-a fost nici spontană şi nici întîmplătoare. A fost riguros şi ”ardeleneşte” organizată, în baza unui regulament de desemnare a delegaţilor, foarte bine pregătită şi rezultat final al unui proces de trezire entuziastă a conştiinţei naţionale. Au fost reprezentate toate categoriile sociale, împuterniciţi din partea celor două confesiuni româneşti, cîte doi aleşi din partea fiecărei societăţi culturale româneşti, delegaţi din mediul universitar, cîte unul şi din fiecare gimnaziu românesc, reprezentanţi ai studenţilor, cîte un ofiţer şi un soldat din fiecare unitate judeţeană a Gărzii Naţionale. Din fiecare circumscripţie electorală erau trimişi, pe lîngă cei de mai sus, cîte cinci ”aleşi” ai comunităţii: în genere, din aceştia cel puţin trei erau ţărani, reprezentîndu-şi consătenii. Dacă istoria ”elitelor” culturale şi politice ale făuritorilor Unirii e binecunoscută şi scrisă, cea a miilor de ţărani veniţi din toate colţurile Transilvaniei, cu cele mai bune haine ale lor, în care ţineau la bun adăpost ”credenţionalele” prin care fuseseră împuterniciţi de cetăţeni, cei care au ascultat discursurile şi Proclamaţia Unirii şi care, de fapt, au pus-o în aplicare ”în teren”, a fost mai puţin cunoscută. Prezint aici istoria a doi consăteni din satul Voievozi, comuna Chemiz, judeţul Bihor, tineri ţărani plecaţi la drum, acum o sută patru ani, spre Alba Iulia. Ei şi alţii, asemenea lor, sînt de fapt coloana vertebrală a naţiunii noastre, iar istoria lor rămîne încă să fie scrisă.

Pe pagina Ministerului Justiţiei, la loc de frunte stă ştirea conform căreia acesta a încheiat cu Ministerul Educaţiei un ”protocol de colaborare privind educaţia juridică. Ministerul Justiţiei se implică în educarea tinerei generaţii în spiritul statului de drept şi al valorilor democraţiei”. Au mai semnat protocolul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, scopul acestuia fiind ”promovarea educaţiei juridice la toate nivelurile de învăţământ (primar, secundar, liceal şi universitar) într-o manieră adaptată puterii de înţelegere a fiecărui participant”.

De obicei, după ceea ce s-a întîmplat de 1 decembrie 1990 la Alba Iulia, cînd Corneliu Coposu (dealtfel, singurul personaj legitim de la tribună) a fost hiduit copios de mulţime, la îndemnul lui Petre Roman şi sub privirile impasibile ale lui Ion Iliescu, mi‑e teamă de aniversările Marii Uniri. Nu vreau să văd, iarăşi, cum […]

Recent, Primăria Piteşti a aprobat PUZ-ul prin care ”celularul” fostei închisori, cunoscută în toată lumea prin atrocităţile săvîrşite aici, va fi demolat. În schimb, aceeaşi primărie susţinea că n-a avut nicio treabă cu ridicarea monumentului Securităţii în cimitirul militar din oraş – terenul a fost concesionat, şi nu e treaba lor. Deşi e evident, pentru […]

Umflate cu pompa. Pe 13 februarie 1893, moare Maria Rosetti, soţia lui C.A. Rosetti, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri liberali. Oficiosul PNL, Evenimentul, de la Iaşi, tipăreşte în pagina a doua a numărului din 16 februarie 1893 (ziarele se antedatau) acest ferpar, ilustrînd categoric stilul presei din vremea lui Caragiale: „Maria C.A. Rosetti, ilustra […]

Gestul preşedintei Ungariei. În cadrul unei vizite în Ucraina, sîmbătă, 26 noiembrie 2022, Katalin Novák, preşedinta Ungariei, s-a întâlnit cu Volodîmîr Zelenski, iar duminică a mers în Ucraina Subcarpatică, pentru a se întîlni cu maghiarii din această parte a Ucrainei. Preşedinta Ungariei şi-a motivat vizita prin adevărul că maghiarii din Ucraina suportă ca toţi ucrainenii […]

Când mi-e mai greu, îmi aduc aminte de Sfântul Ioan Paul al II-lea (a cărui pomenire se face pe 22 octombrie în calendarul romano-catolic) Primul papă slav. Primul papă care a intrat într-o sinagogă, primul papă care a intrat într-o moschee. Primul papă care a cerut iertare creştinilor în numele creştinilor. Primul papă care, în […]