Editorialiștii

Ion Cristoiu: Ăştia da politicieni! Vînd ţara pe gratis!

O depeşă AFP (Agenţia care a făcut din băştinaşa Emilia Şercan un Navalnîi al României!), intens publicitată de presa noastră de Război, scrie următoarele:

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ca să conduci, trebuie să ştii drumul

Aud voci. Ale şoarecilor din bibliotecă. Rod cărţile şi scuipă poveşti. – Odată ca niciodată, pe vremea când stelele nu dădeau lumină ci mireasmă, s-a născut o hienă gata împăiată. Cu nimic deosebită de suratele ei. Dar faptul că era umplută cu câlţi îi dădea un aer marţial, de statuie. Avea inima din câlţi, furia […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Radiografia celei mai triste zile de după Revoluţie: în România, Securitatea a învins definitiv, îşi ridică monumente ale victoriei şi ale eroilor ei

Monumente ale eroilor ridică numai armatele victorioase. Învinşii au voie cel mult să-şi îngroape morţii în cimitire sau nici atît. Învinsă e România şi poporul ei, cu sute de mii de morminte fără cruce. Învingătorii sînt cei de pe ”frontul nevăzut”: securiştii şi moştenitorii lor, care ridică monumente eroilor luptei lor, cu ţara.

Ion Cristoiu: Credeţi că o controversă de acest gen despre Războiul din Ucraina ar fi posibilă azi?

Presupunînd că pentru englezii de azi Napoleon de pe vremuri ar fi Vladimir Putin, iar Wellington, Boris Johnson, vă imaginaţi o controversă de acest gen în Marea Britanie?

COMENTARIU Lelia Munteanu: Adevărul – cea mai mare iluzie

S-o ardem în Upanişade, că tot se mişcă plăcile tectonice ale realităţii sub noi: „Totul e iluzie, iar adevărul e cea mai mare iluzie”. Să ne rostogolim până pe malul Gangelui, pe străzile înguste în pantă abruptă.     Clădirile din Varanasi par că se vor rostogoli şi ele peste noi, ca nişte scoici imense, păstrând […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Fenomenul (de la) Piteşti”: Departamentul Securităţii Statului revine glorios şi îşi ridică un monument în Cimitirul Eroilor

Mîine, la ora 10, la Cimitirul Eroilor din Piteşti va avea loc dezvelirea unui prim monument al ”eroilor Securităţii”. Ceea ce părea de neconceput în urmă cu trei decenii, se petrece acum, în tăcerea asurzitoare a societăţii civile şi cu concursul autorităţilor, tocmai în oraşul în care, la penitenciarul politic, în anii ’50, Securitatea a […]

Ion Cristoiu: În 1975, scriitorul român Marin Preda profeţea Destrămarea Uniunii Sovietice

Pregătind pastila video din seara de 31 august 2022, despre folosirea lui Gorbaciov ca idiot util de către Occident, am avut nevoie de fragmentul din Delirul, ediţia mea, necenzurată, din 1991, în care Stalin îi explică nevestei de ce Rusia nu poate fi democrată. Pasajul era menit să demonstreze că modelul occidental, pe care liderii Vestului se luptă să-l impună în toate ţările lumii, ca model ideal de regim, aşa cum Moscova plantase în ţările din Est regimul comunist, pe motiv că e un ideal de regim în Istorie, era incompatibil cu păstrarea Imperiului. Împins şi de nevastă-sa, lipsit de experienţa bătăliilor de pe culoarele Kremlinului, Mihail Gorbaciov a destrămat Imperiul, moştenire lăsată de Stalin, realizată de acesta cu preţul a milioane de ruşi morţi în al Doilea Război mondial, pariind pe democratizare. Democratizarea – îi spune Stalin Alilluyevei – ar fi dus la destrămarea Imperiului.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Blocul cadrelor” de la Salcia – singurul vestigiu al lagărelor din România. Restul au fost distruse, de ”blocul cadrelor” încă vii, din Securitate

Pe drumul dinspre Hîrşova la Brăila, între localităţile Dăeni şi Ostrov e o curbă strînsă, care face înconjurul unui pinten stîncos şi înalt, de peste 30 de metri - chiar în dreptul trecerii cu bacul, peste braţul Măcin al Dunării. Sus, pe deal, e antica cetate Beroe, pomenită drept cetate a Imperiului Roman, în Tabula Peutingeriana. Din curba care îl ocoleşte, un drum pietruit şi anost duce către singurul loc rămas neatins din ceea ce pînă acum şase decenii a fost comandamentul ”Formaţiunii 0957”, indicativul militar al unităţii Direcţiei Lagărelor şi Coloniilor de Muncă din Balta Brăilei. Arată pe dinafară ca un imobil de locuinţe din anii '60, al unui orăşel de provincie. Aici au locuit cadrele de comandă ale lagărului de tristă amintire la Salcia şi dimprejur. Singura clădire care se mai păstrează ca atare, din salba de lagăre şi colonii de muncă din România, e acest bloc, izolat într-o pădure. Într-o tranziţie în care ieşim dintr-o criză pentru a intra într-alta, atenţi mai mult la banii din buzunar, nu mai vedem cum ni se fură şi memoria.

Ion Cristoiu: Va putea Charles al III-lea să fie o Icoană, ca maică-sa, Elisabeta a II-a?

Abordarea întîmplărilor din Anglia din perspectiva strictă a marketingului turistic face să se vorbească de un singur eveniment: Moartea Reginei Elisabeta a II-a. În realitate, pe acelaşi plan de importanţă îşi cere locul un alt eveniment, legat, fireşte, de primul: Proclamarea drept Rege, sub numele de Charles al III-lea, a Prinţului Charles. Regele a murit! […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: … Şi nu ne ierta nouă greşelile noastre

Şi nu ne ierta nouă greşelile noastre, precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri. Cine are puterea să se roage astfel?

COMENTARIU Sorin Avram: Verticalitate, conştiinţă şi curaj al opiniei ca la şefa Tineretului Liberal, mai rar. Mai Rareş Bogdan

10 septembrie 2021. Şcoala de vară “Next Level Leadership” de la Venus a Tineretului Naţional Liberal (TNL), aripa tânără a PNL, viitorul de aur al PNL. Preşedinta acestei structuri, Mara Mareş: ”Mai departe, dragi colegi, îmi face o deosebită plăcere şi onoare să îl invit la curent, la cuvânt, pe stâlpul nostru pe care ne bazăm nu doar în partid, ci şi în România, dragi colegi, preşedintele partidului şi prim ministrul României, Nicolae Ciucă!”. Şi ”stâlpul” de curent a intrat în scenă, în ovaţiile tineretului liberal.

Ion Cristoiu: Nae Ionescu în urmă cu aproape un secol: „Societatea românească prezintă tendinţa statornică înspre o eludare a legii”

„Societatea românească prezintă tendinţa statornică înspre o eludare a legii; însoţea o sustragere de sub imperativele vieţii publice; înspre o opoziţie categorică a individului faţă de colectivitate”.

Ion Cristoiu: Şi pe vremea lui Carol I, Marile Puteri ne tratau ca pe nişte slugi

Memoriile lui Carol I şochează prin constanta, obsesiva preocupare a regimului faţă de atitudinea marilor puteri europene. Principatele Române, abia închegate într-un Regat, depind decisiv de jocurile din exterior. E uimitor să constaţi azi, după un secol şi ceva de istorie, că nimic nu s-a schimbat. Ca şi acum, pe vremuri trebuia să fim atenţi […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Elisabeta a II-a, eroismul datoriei împlinite

Ultima imagine a ultimului mare om de stat din vremea vieţii noastre, Regina Elisabeta a II-a - marţi, la numirea doamnei Liz Truss (anti-monrhistă în tinereţe) în funcţia de prim-ministru.

COMENTARIU Marius Oprea / Sîntem ”fiii risipitori” ai istoriei: noi nu putem înţelege cu adevărat ce înseamnă moartea unei Regine

Noi, românii, trăim cu un mare handicap istoric: ne-a fost extirpat, pe viu, la 30 decembrie 1947, sentimentul monarhic. O ordine şi o fire a lucrurilor, de la sine înţeleasă pînă atunci, a fost în mod brutal înlocuită ca expresie a regimului de ocupaţie sovieto-comunist, cu o alta. Republica a luat locul Monarhiei. Şi nu […]

Ion Cristoiu: De ce n-are la noi putere presa? Pentru că n-avem opinie publică

Editorialul „Pentru mai multă claritate”, semnat de Nae Ionescu în „Cuvîntul” din 16 noiembrie 1929, dă curs unei exasperări: „Meseria de gazetar – mai ales independent – nu e din cele mai uşoare. Lumea e învăţată să te încadreze: al cui eşti – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi? Că nu eşti al […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Războiul din Ucraina, între cursa înarmării şi cea a dezinformării; pe unii îi aprovizionează americanii şi Europa de vest, pe ceilalţi Iranul şi Coreea de Nord; Zelenski e ”nebun”, iar zilele lui Putin ”sînt numărate”, în vreme ce oamenii continuă să moară

Există o regulă a războiului, care presupune că diferitele forme de a manipula adevărul sînt arme la fel de eficiente, ca şi obuzele. Observatorii războiului din Ucraina se luptă cu rezultatele aplicării acestei strategii de către beligeranţi. E greu să descoperi ”starea de fapt” reală de sub puzderia de comunicate, emise de ambele părţi. Zelenski […]

Ion Cristoiu: Nicolae Ciucă, generalul Coaliţiei Moarte, pune acuzaţia de a fi plagiat pe seama dezinformării ruseşti!

Una din multele sindrofii inutile în planul vieţii cotidiene, utile în planul cîştigării unor parale de cei pe care i-aş numi atîrnători de clanţe, şi anume New Center Security Center – Black Sea and Balcan Security Forum, i-au dat generalului în rezervă Nicolae Ciucă prilejul de a se aventura în domeniul ideilor generale. Premierul, acuzat […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Iarna vrajbei noastre”, sau a solidarităţii? Putin sileşte Europa să aplice politica lui Ceauşescu

Aici am ajuns: ca Europa să aplice politica lui Ceauşescu. Ne-am întors la Decretul 272 din 10 noiembrie 1987, dat de dictator, ”privind unele măsuri pentru rationalizarea consumului de gaze naturale şi energie electrică”. Măsurile dispuse şi publicate în Buletinul Oficial nr. 53 din 11 noiembrie 1987 sînt similare cu acelea care se iau acum […]

Ion Cristoiu: După opinia mea, comunismul e mort din toate punctele de vedere. Să fim serioşi! Cine ar vrea să-l reînvie?

1. Pe vremea cînd realizam o emisiune TV cineva mi-a propus să realizez un serial de secvenţe despre viaţa grea din anii Ceauşescu. Urma să asortez imaginile şocante – frigul din case, cozile interminabile, galantarele pustii – cu un soi de comentarii ţeapăn anticomuniste. Tinerii de azi – mi-a explicat interlocutorul, un om trecut de […]

COMENTARIU Sorin Avram: Ospătar, încă o halbă de bună dispoziţie pentru Marcel Ciolacu! Dar să fie rece!

Probabil că Marcel Ciolacu participă la un concurs dedicat celor mai relaxaţi şi bine dispuşi oameni din România şi şi-a propus să obţină locul I. Într-o vreme în care mulţi dintre concetăţenii săi se întreabă ce să le pună copiilor în ghiozdan pe lângă cărţi, caiete şi penar, cum o să arate facturile la energie la iarnă şi ce impact va avea asupra bugetului familiei războiului din Ucraina, domnul Ciolacu afişează o bună dispoziţie vecină cu cea a nuntaşului mulţumit de meniu şi de programul muzical.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Poarta Lacrimilor

La Bab-el-Mandeb (Poarta Lacrimilor), cam pe unde se caută Marea Roşie cu Oceanul Indian, unde ţiuie rachetele de semnalizare şi apoi fluierul de alarmă când primul cârlig al piraţilor somalezi se înfige în copastie şi se descarcă în aer kalaşnikoavele made în China, acolo, în apropierea coastelor, se pescuieşte minunat. Dacă dai la o parte […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Putin a lansat propriul ”Mein Kampf”, intitulat ”Lumea rusă”, justificînd refacerea URSS: războiul, ca şi iarna, e departe de sfîrşit

În 3 decembrie 2019, ales de cîteva luni preşedinte al Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski i-a transmis un mesaj video lui Vladimir Putin, de pe o bandă de alergat: ”fără dialog e ca pe banda de alergare, alergăm, dar nu ne mişcăm”, i-a transmis el liderului de la Kremlin în mod public, pe reţelele de socializare. Putin nu e obişnuit să i se adreseze cineva, în acest mod. Şase zile mai tîrziu, pe 9 decembrie, avea loc la Paris un summit, menit să medieze între ei, la care au participat Merkel şi Macron. Cei doi au dialogat, la finalul conferinţei de presă ce a urmat, doar cu Putin, pe care l-au salutat cordial, iar ”ţarul” şi-a luat la revedere numai de la ei. Preşedintele ucrainean a fost lăsat singur, pe ”banda de alergare”. Un an, două luni şi două săptămîni mai tîrziu, armata rusă invada Ucraina. Avînd semnale clare despre iminenţa invaziei, Zelenski l-a sunat de astă dată personal pe Putin, dar acesta nu i-a răspuns la telefon. Acestea sînt faptele. În spatele lor, se află ”doctrina” care le justifică.

Ion Cristoiu: Războiul din Ucraina – efectul retragerii americanilor din Afganistan?

Rîul de cîntări înălţate lui Mihail Gorbaciov după moartea acestuia în noaptea de 30 spre 31 august 2022, marcate de sintagma Omul Păcii, m-a împins să scriu şi să public comentariul: Mihail Gorbaciov – un idiot util al Occidentului şi după moarte. Titlul exprimă esenţa conţinutului: Mihail Gorbaciov a murit în toiul Războiului din Ucraina. […]

Ion Cristoiu: De ce a reluat Mircea Geoană teza Fraudării alegerilor prezidenţiale din 2009

Un interviu luat lui Mircea Geoană de Digi 24 i-au dat fostului candidat la prezidenţialele din 2009 pierdute în favoarea lui Traian Băsescu, prilejul de a declara că el n-a pierdut, ci a cîştigat alegerile, dar că rezultatul oficial a fost rodul unui Pact cu diavolul al unor lideri şi instituţii: „Dacă ar fi să […]

COMENTARIU Marius Oprea / ”Războiul rece” pe care occidentul credea că l-a cîştigat, îl vom simţi de fapt pînă-n oase, la iarnă

În prag de iarnă, o stare de apatie şi dezinteres general se manifestă, în toate mediile – cu excepţia politicienilor şi a militarilor – în legătură cu războiul din Ucraina. El nu mai e demult în topul ştirilor, nici la posturile noastre de televiziune şi nici la cele din ţările occidentale. Ne-a obosit războiul, fără să fi fost protagonişti ai lui, pentru că am ajuns să-l simţim: ne atinge la buzunare. Simţim acum în toată Europa, unde ne-au dus deceniile de politică mai mult concesivă faţă de ruşi, pe care le-au avut atît Statele Unite, din vremea lui Clinton încă, cît şi marile cancelarii europene, care s-au luat după Germania Angelei Merkel şi marea naivitate, în care lumea occidentală a căzut, crezînd că a cîştigat ”războiul rece”. Război pe care-l vom simţi, din plin, în această iarnă, în toată Europa.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Un fost deputat MAN şi membru al CC al PCR are, din acest an, o efigie într-o primărie liberală. Cum e justificat acest omagiu

La Sîntana-Arad, de 15 ianuarie 2022 (Ziua Culturii Naţionale) s-au pus, în holul primăriei, mai multe efigii ale unor personalităţi din trecut, originare din localitate. Printre acestea, Ştefan Augustin Doinaş, sau Ştefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie în 2014 şi director al Institutului ”Max Planck”. Mă întrebam într-un articol la Mediafax, din 16 mai a.c. ”ce caută un şef de CAP, alături de un laureat Nobel şi un poet celebru”. Era vorba de Ştefan Goina, activist comunist din 1944, cel ce a ”colectivizat” Sîntana şi a devenit ulterior membru în CC al PCR. În articol, am invocat inclusiv un studiu privind activitatea acestui Goina, scris de nepotul său, Călin Goina, care a stat probabil la baza deciziei primăriei de a-i omagia bunicul, printr-o efigie din gips armat. Supărat pe acel articol, sociologul a trimis la MEDIAFAX un ”drept la replică”, în apărarea efigiei bunicului său. Care e tot acolo, în holul primăriei din Sîntana, n-a mutat-o nimeni.

Ion Cristoiu: Slugărnicia românească faţă de Stăpînii de la Moscova

Fiecare dintre membrii Conducerii de la Bucureşti se zbate să se pună bine cu Stăpînii de la Moscova. Asta dă naştere la complicaţii, mai ales cînd în URSS stăpînii sînt trecători. Chiar şi Stăpînul absolut, Stalin, e răsturnat de pe soclu, deşi doar după ce a murit. Le Plenara Comitetului Central al PMR din n […]

Ion Cristoiu, despre plafonarea preţului la energie: Este o imitare a ceea ce spune Bruxelles-ul. Nimeni nu are o soluţie la ora actuală în Europa

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că românii nu se vor revolta în urma creşterii costului vieţii şi că măsurile de plafonare a preţurilor la energie luate de guvernanţi nu sunt decât o imitaţie a ceea ce spune UE, unde liderii europeni merg pe principiul văzând şi făcând. “Pe români nu-I văd aşa de tulburaţi pentru faptul […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Până unde îl va mai urma Dumnezeu pe om

Dacă veţi renunţa să mai staţi tolăniţi pe luciul înşelător al veacului ăstuia, poate vă hotărâţi să căutaţi răspuns la singura întrebare care merită unul: până unde îl va mai urma Dumnezeu pe om?   Ştiu pe cineva care v-ar putea lămuri. Chiar personajul cu caftan ponosit care mătură pământul, cu pălăria aia din blană […]

Ion Cristoiu: De ce a fost nevoie de parodii de procese în cazul Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu

1. Publicistul Arghezi îl ia peste picior pe Majestatea Sa, Carol I: „România are drepturi la compensaţii. Reprezintaţie regală în Parlament. «Glasul României va fi ascultat», spune regele şi cînd spune regele ceva, ţara se bucură, pentru că acest domn nu vorbeşte niciodată. Tot ce dă voie să se ştie despre dînsul este că s-a […]

COMENTARIU Marius Oprea: Popescu e veşnic, precum anotimpurile şi prostia. Rareş Bogdan sare să-l apere, deşi credeam că va fi primul liberal care-i cere demisia

Au ieşit la iveală, cu ocazia adoptării ultimei ordonanţe cu privire la plafonările preţurilor la energie, trei lucruri. Toate sînt legate de numele lui Virgil Popescu. Primul, că s-au făcut, din prostie sau interes, diverse ”mînării” în reflementările anterioare, care au permis noilor ”băieţi deştepţi” care sînt ”traderi” de energie să bage în buzunare zeci şi sute de milioane de euro fiecare, într-un timp foarte scurt. Bani din buzunarele noastre, sume care se citesc cu ochii mari, pe factura venită fiecăruia acasă. Apoi, că nici această nouă ordonanţă, ca şi precedenta, nu e în regulă – de astă dată, ar putea bloca efectiv distribuţia energiei electrice. Şi trei, că situaţia din energie a reuşit să enerveze un liberal – pe unul singur: Rareş Bogdan.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Cum talentezi un şobolan

Pentru cei care vor să se ascundă, o veste şi mai proastă: nu există gaură de şarpe. Şerpii se ascund mereu în vizuinile săpate de alţii. Găuri fac orbeţii, cârtiţele, şoarecii de câmp… Acolo unde a fost prins în cursă un şobolan, un altul nu va mai călca niciodată.   V-aş face un compliment, dacă […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Nu ne vindem ţara”, dar Basarabia, da. Iliescu a dat-o pe mîna ruşilor, într-o întîlnire secretă, ”odin na odin”, cu Gorbaciov

Ion Iliescu a avut, după prima sa întîlnire cu Gorbaciov, în iunie 1990, ”cu prilejul Reuniunii Consiliului Politic al Tratatului de la Varşovia (la nivel de preşedinţi şi prim-miniştri) – unde tema centrala a devenit luarea de masuri pentru încetarea activităţii Tratatului de la Varşovia”, cum relata, o a doua, cu prilejul semnării tratatului cu URSS-ul, care n-a mai fost ratificat, pentru că URSS-ul s-a prăbuşit. În 5 aprilie 1991, cu ocazia semnării acestui tratat, la Moscova, de către Iliescu şi Gorbaciov, au avut loc două întîlniri – una ”între patru ochi”, aşa cum specifică stenograma ei, între cei doi lideri şi cea de-a doua, care a inclus membrii delegaţiilor. Din ambele se degajă o adevărată ”atmosferă tovărăşească” şi un antioccidentalism pronunţat al celor doi lideri. De care Iliescu acum se leapădă ca de Satana. Dar mai e ceva – la prima întîlnire, cea secretă, s-a pecetluit pentru viitor soarta Basarabiei – Ion Iliescu e cel care a propus ca Republica Moldova să rămînă în orbita sovietică. ”Podurile de flori” erau doar o poveste, o amăgire – de altfel, după semnarea acestui tratat, aveau să şi dispară. Cu alte cuvinte, Ion Iliescu e cel care a decis, pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului – nici vorbă de Unire.

Ion Cristoiu: Cu mici excepţii, România n-a cunoscut forţe politice marcate de un Proiect pentru viitorul ţării

La o dezbatere Tv la care particip, un invitat – profesor universitar de Istorie – lansează o idee incitantă: Istoria ţării cunoaşte două personaje – Al I. Cuza, Carol al II-lea – dominate de ambiţia unor proiecte pe care voiau să le impună ţării. Esenţa acestor proiecte – zice tovarăşul meu de taifas – o […]

COMENTARIU Sorin Avram: Mulţumiri pentru compensare, domnule general Ciucă!

Armata guvernamentală condusă de generalul în rezervă Nicolae Ciucă a repurtat o nouă victorie în lupta cu preţurile la energie! Conform domnului Ciucă, comandantul Guvernului, modificările aduse OUG 27/2022 urmăresc să extindă măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei faţă de creşterile de preţuri înregistrate la energie şi gaze naturale.   Neînfricatul general a declarat […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Ion Iliescu vrea să ascundă că la Revoluţie, ”Noul Front al Salvării Naţionale era controlat de Gorbaciov, liderul suprem al operaţiunii”

Moartea lui Gorbaciov a adus şi ”renegarea” lui de către Ion Iliescu, care ţine în aceste împrejurări să spună că nu au avut relaţii de prietenie. Iliescu a vorbit şi de conţinutul transformărilor din fostele ţări socialiste, la finele regimurilor comuniste, arătînd că ”nevoia de schimbare, în Estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Iliescu repudiază prietenia cu Gorbaciov, cînd acesta a murit, deşi ”erau prieteni din studenţie”, afirma Vladimir Bukovski

Ion Iliescu susţine pe blogul său că nu l-a cunoscut pe Gorbaciov, că n-a avut nicio relaţie cu acesta, înainte de 1989; că a discutat cu el doar telefonic, în împrejurările Revoluţiei: ”Prima mea convorbire telefonică cu Gorbaciov a avut loc in ziua de 27 decembrie 1989, în timp ce eram în prima reuniune cu cei 39 membri ai CFSN, după încetarea diversiunii armate. Atunci, Gorbaciov a ţinut să ne felicite pentru victoria Revoluţiei Române, să ne transmită un mesaj de solidaritate şi să ne anunţe vizita pe care urma să o efectueze Ministrul de Externe, Şevarnadze (care a şi avut loc în luna ianuarie 1990)”. El spune că ”prima noastră întîlnire a avut loc la Moscova, în iunie 1990, cu prilejul Reuniunii Consiliului Politic al Tratatului de la Varşovia (la nivel de preşedinţi şi prim-miniştri) – unde tema centrală a devenit luarea de măsuri pentru încetarea activităţii Tratatului”, care s-a semnat ulterior la Praga. Şi apoi trece în revistă, şi alte întîlniri pe care le-a avut cu Gorbaciov – toate publice, sub lumina reflectoarelor. Nu e prima oară, cînd Iliescu neagă relaţiile ”speciale” pe care le-a avut cu liderul sovietic, înainte de 1989. De ce? E simplu: miza e acuzarea sa în dosarul Revoluţiei.

Ion Cristoiu: Mihail Gorbaciov s-a dovedit a fi idiotul util al Occidentului şi după ce a murit!

A murit Mihail Gorbaciov. Vestea am primit-o în noaptea de 30 spre 31 august 2022 pe WhatsApp, de la Bogdan Iacob, în regim de Breaking news. Cînd îmi trimite Bogdan Iacob astfel de ştiri, mă grăbesc să-l sun pentru a afla amănunte. De data asta nu l-am sunat. Şi nu deoarece era 23,30. Pentru intelectuali […]

COMENTARIU Marius Oprea / PNL a ajuns să semene cu Gorbaciov, care a murit înainte de a fi îngropat

Ce se întîmplă la guvern, că politică nu mai avem? Nu mare lucru – PSD îşi vede de treabă: trage din toate poziţiile, la vînătoare de voturi, în vreme ce liberalii, nefericiţii de ei, aştern masa pentru petrecerea altora, la capătul vînătorii.