13:50, 02 Aug. 2022
În seara primei zile de săpături pe care le-am început ieri, în cea de-a opta campanie arheologică pentru căutarea victimelor, îngropate în cimitirul lipovenesc din Periprava, în partea din faţă, pe latura stîngă, într-un perimetru de circa 500 de metri pătraţi, unde sînt, după scriptele aflate la Primăria din comuna C.A. Rosetti, osemintele a 104 deţinuţi politici, am stat de vorbă cu un localnic – Ivan – care ne-a povestit cele aflate de la mama sa, în copilărie, despre lagăr. Ea a fost, cît a trăit în satul cu case scunde de chirpici şi acoperite cu stuf, din colţul cel mai îndepărtat al sud-estului României, aproape de vărsarea braţului Chilia în mare, tulburată de ţipetele sfîşietoare, care se auzeau pînă în ograda casei ei, aflată nu departe de malul Dunării. Pe lîngă lagăr, în dreptul satului Periprava, se afla ancorat un vechi bac, de prin perioada interbelică, sub un fals pavilion francez, cu numele ”Gironde”. Ziua, mai ales cînd prin zonă trecea cîte un vas de pasageri sau de croazieră, se puteau vedea cîteva femei trebăluind pe punte. Erau de fapt gardieni, care îşi trăgeau repede rochii peste tunici şi basmale pe cap, la trecerea lor. Ei păzeau ceea ce se afla în burta bacului, transformat în închisoare plutitoare: şase sute de deţinuţi, aduşi suplimentar în lagărul de muncă de la Periprava. Pentru mulţi, acesta a fost ultimul popas al vieţii, iar cimitirul lipovenesc din sat a fost locul lor de odihnă şi hotarul morţii.