Editorialiștii

Că Eurovision-ul nu mai are nicio treabă cu muzica de foarte multă vreme s-a demonstrat cu vârf şi îndesat la ediţia din acest an a spectacolului-concurs, când o trupă din Ucraina a câştigat şuşaneaua cu o piesă care a adus pe scenă un amestec gălăgios de muzică populară cântată la nunţi cu un rap de colţul blocului debranşat de la reţeaua termică pe motiv de neplată. Nu trebuie să fii mare cunoscător de muzică, nu trebuie să ai o ureche decât vag alfabetizată muzical pentru a constata că piesa ucrainenilor este mult sub Spaceman a lui Sam Ryder, reprezentantul Marii Britanii.

Mărturisesc aici că mi-a fost simpatic USR-ul, în primele lui momente. Îi cunoşteam pe Nicuşor Dan şi pe Irineu Darău, senatorul de Braşov, contracanditatul lui Barna de la congresul trecut. Dar curînd n-au mai fost nici Nicuşor şi nici USR, ci Dacian Cioloş, ”Iordache şi asociaţii” din Securitate şi Ghinea & comp., excese neomarxiste şi atacuri continue la adresa BOR. Şi mi-am spus, ”Doamne, îţi mulţumesc că m-ai ferit de ispită”. Ispita de a crede că în politica românească e în stare, într-adevăr, să vină ceva nou.

1. Jurnalul lui Stendhal surprinde diferenţa dintre poet şi omul simplu în capacitatea poetului de a simţi puternic, de a adînci impresii rămase la suprafaţă în cazul omului simplu. E întotdeauna punctul de plecare al literaturii: „Mai presus de orice, poetul trebuie să fi simţit un număr imens de emoţii, de la cele mai violente, […]

Reputatul economist american de origine egipteană Muḥammad al-ʿAryan, preşedinte al Queens’ College, Cambridge, publică o analiză-avertisment cu titlul “Atenţie la o economie globală cu mici incendii pretutindeni”.    Premisa: “Şocuri mari asupra economiei globale, cum ar fi invadarea Ucrainei de către Rusia, captează, lucru de înţeles, cea mai mare atenţie. Dar un nou model la […]

1. Cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu a fost şi este studiat ca una dintre culmile exagerării stîrnite de linguşirea Conducătorului. S-a făcut şi se face mare caz astfel de primirile pompoase de care se bucură Nicolae Ceauşescu pe parcursul vizitelor în ţară. Însă vizitele şi Cultul lui Nicolae Ceauşescu în general nu ajung nici pînă […]

Am fost la cumpărături la un hypermarket, nimic ieşit din comun. Un bax de apă minerală, am găsit la ofertă. 2 lei şi 97, în total 17 lei şi 82. Am dat cu 60 de bani mai mult la sticlă, deci cu 3 lei 60 mai mult pentru toate cele 6 sticle, faţă de cît […]

Lumea democraţiilor de azi şi nu numai a democraţiilor, dar şi a autocraţiilor (a se vedea Rusia lui Vladimir Putin) se defineşte prin preocuparea demnitarilor de a sta de vorbă cu Poporul. Preocuparea exprimă un adevăr cu valoare de axiomă nu numai în prezent, dar şi în trecut, ba chiar şi în viitor: O dată […]

Acum, când inflaţia urcă spre culmi tot mai înalte, aşa cum urcă Klaus Iohannis, iarna, pe munte, pentru a-şi da drumul la vale cu schiurile, preşedintele României ne-a dat un sfat nou, românilor. Unul din categoria ”dacă îţi este sete bea apă, iar dacă ţi-e foame mănâncă ceva”. De la înălţimea funcţiei sale, Înălţimea Sa Klaus Iohannis von Hermannstadt a spus că ”în perioade de criză e bine să judeci de două ori ce faci şi cum cheltui banii”. În traducere liberă pentru noi, românii, asta înseamnă că trebuie să mai strângem cureaua.

Căutînd ceva în colecţia pe 1936 a ziarului Universul (amănunte despre Congresul studenţilor legionari de la Târgu-Mureş, 3-4 aprilie 1936), am găsit în ediţia datată 8 aprilie 1936, apărută în după-amiaza zilei de 7 aprilie 1936 următoarea ştire: „Prima escursiune românească in Rusia sovietică Tighina, 5 Aprilie Cu trenul de 13.01 au sosit la gara […]

Tot mai multe voci autorizate au început să spargă barajul de propagandă patetică ridicat în jurul războiului din Ucraina. Ieri, Richard Haass, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe (influentul Council on Foreign Relations), a publicat o analiză în care se întreabă dacă mai poate juca vreun rol diplomaţia în relaţiile dintre Rusia şi Occident. Din poziţia […]

Se împlinesc astăzi 72 de ani de cînd Eugene Ionesco a debutat la Paris cu ”Cîntăreaţa cheală”. Piesa a fost jucată la ”Teatrul Noctambulilor”, în regia lui Nicolas Bataille şi n-a avut niciun succes la debut: umorul negru al lui Ionesco era încă greu de digerat. În timp, însă, piesa a ajuns una dintre cele mai jucate din Franţa, unde a primit premiul ”Moliere”, dar şi în lume. E greu de trecut în revistă cîte onoruri a primit dramaturgul de origine română în cursul vieţii sale. Ceea ce vreau să arăt este însă cît de uman şi actual este mesajul său, privind lipsa comunicării, o problemă acută a umanităţii. ”Rinocenizarea” omului, ca să apelez tot la una dintre piesele lui Ionesco.

Sărbătorirea Zilei Victoriei pe 9 mai 2022 în Rusia a avut drept punct central Parada militară din Piaţa Roşie. Ziua Victoriei se sărbătoreşte ca zi naţională în Rusia din 1965. Pe vremea lui Elţîn Beţivul, cel care a făcut din Rusia un vasal al Americii numai şi numai pentru a fi el Noul Ţar, Ziua […]

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar reaminti, un luptător al pământului strămoşesc, al râului şi al ramului, dar mai ales al statului de drept. Este vorba despre Klaus Iohannis, omul care a jurat cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie că va apăra România, care este un ”stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. La vremea aceea, Klaus Iohannis lupta cu cel mai de temut adversar al României, Ciuma Roşie.

Programul Alimentar Mondial, o agenţie a ONU cu sediul la Roma a atras atenţia la sfîrşitul săptămînii trecute atît asupra iminenţei unei crize alimentare în Ucraina, cît şi asupra riscurilor foametei în lume: ”Gloanţele şi bombele din Ucraina pot aduce criza alimentară mondială la niveluri nemaivăzute”, a spus David Beasley, directorul programului. E cazul să ne temem de ce e mai rău. Proviziile nu ajută, decît pentru puţină vreme – dar poate fi de folos acţiunea fiecăruia dintre noi.

195 milioane dolari. 195. O sumă fabuloasă. De fapt, cea mai mare sumă plătită până azi pentru o lucrare de artă din Statele Unite. Impresionanta sumă a fost plătită pentru o lucrare extrem de bine cunoscută a lui Andy Wharhol. Portretele lui Marilyn Monroe. Fără a pune în discuţie valoarea lucrării în sine şi calităţile […]

1. Primul Război Mondial a fost marcat de confruntarea crîncenă dintre nemţi şi francezi. Nu numai pe cîmpul de luptă, dar şi în spaţiul mediatic. Jean- Yves Le Naour surprinde în volumul La Première Guerre mondiale pour les Nuls, First Editions, 2008, ce scriau francezii despre nemţi sub semnul propagandei de război: „Dacă scopul justifică […]

În „Frica. Istoria unei idei politice”, amintind că învingătorii au memoria scurtă, prof. Corey Robin citează unul dintre personajele tragediei shakespeariene Coriolan: „Daţi-mi un război! El e mai presus ca pacea, aşa cum ziua e mai presus ca noaptea. E viu, alert şi plin de înflăcărare. Pacea e curată apoplexie, letargie, amorţeală surdă, somnolentă, nesimţitoare. […]

Vladimir Putin nu e Stalin, deşi ar visa să fie. Trăsăturile personale îl apropie, ca şi puterea pe care o are. Ceea ce-i lipseşte e conjunctura externă favorabilă – mai ales naivitatea occidentului. Altfel, ar fi Stalin şi în calea puterii sale nu s-ar mai afla nimic, n-ar mai sta piatră peste piatră în ”lupta pentru pace” şi ”împotriva fascismului” – aşa cum se întîmplă în Ucraina.

Toată presa autohtonă a scris despre vizita lui Jill Biden în România. E drept, nu mai sus de nivelul presei pentru coafeze din coloniile franceze. Parcurgînd relatările şi comentariile, mai toate consacrate exclusiv comparării toaletelor afişate de cele două femei (de vîrstă mai mult decît respectabilă!). Ai fi putut jura că Prima Doamnă a Americii […]

”Din nefericire, trupele noastre s-au retras din Popasna, pentru că oraşul a fost bombardat mai bine de două luni”, a declarat guvernatorul din Lugansk, Serhii Gaidai. A fost o ”retragere strategică”, în poziţii pregătite anterior, dar în mod evident nedorită. Ruşii, Vladimir Putin îşi pot revendica, în sfîrşit, o victorie. Au cucerit Popasna, un orăşel care număra înainte de război 20.000 de locuitori.

România se judecă cu ”Gold Corporation” la Tribunalul Special al Băncii Mondiale, pentru suma de 5,75 de miliarde de dolari, ca urmare a blocarii investitiei ce ar fi trebuit sa fie cea mai mare exploatare a aurului din Europa. E un proces despre care nu s-a mai vorbit în ultima vreme, pe care-l datorăm ”sublimei” calităţi de animal politic perfect a lui Traian Băsescu. Una care l-a făcut să schimbe întotdeauna sensul cuvintelor. Chiar şi să renunţe la celebra şuviţă şi să nu mai dea lecţii, despre cum se bea. Cînd a fost cazul şi a ”scos profit”, adică mai tot timpul, Băsescu a fost un susţinător al proiectului de explorări aurifere de la Roşia Montană. Al ”democraţiei”. Al unei lumi noi, societăţi prospere, social-liberale, pe vaporul său sau sub direcţia sa, trasată din birou, prin ”radio-staţie”. ”Independenţa”, sau România? A ales independenţa faţă de toţi, în mandatele sale de preşedinte. Ne-a condus zece ani după capul lui, pînă la acest liman, lăsînd în urma lui o ţară pustiită şi tristă. A creat un partid de care s-a dezis. A distrus două. A fost dovedit turnător la Securitate, şi-a băgat fratele la puşcărie şi şi-a adus fiica cea mare în pragul ei. Dar ceea ce nu se poate şterge este zîmbetul său desăvîrşit de sarcastic şi crud. Pe care-l afişa şi în vremea în care susţinea cu tărie că Munţii Apuseni trebuie să-şi schimbe numele, în ”Gold Corporation”.

Pentru ceea ce ar fi Istoria la firul ierbii, consemnez din Stenograma Şedinţei Consiliului Economic din 22 august 1941, de sub preşedinţia lui Mihai Antonescu, un fragment de discuţie despre o măsură privind Basarabia. Ion Marinescu, ministrul Economiei Naţionale (ministru între 26 mai 1941-14 august 1942), se referă la o discuţie cu generalul Constantin Voiculescu, […]

De ce istorisesc din nou, după şase ani, povestea asta, tocmai acum când lumea e preocupată până la nevroză de al Treilea Război Mondial? Ca să câştig timp.

La câteva săptămâni de la Paşte, marele public din România a avut ocazia să o vadă din nou pe profesoara de limbă engleză Carmen Iohannis. De astă dată, Carmen Iohannis nu a fost scoasă în lume de soţul domniei sale, ci de Jill Biden, la rândul ei profesoară de engleză. Pe lângă faptul că este profesoară de engleză, Jill Biden este şi Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii. În această calitate, Jill Biden se implică în tot felul de activităţi sociale, cum ar fi sprijinirea familiilor ai căror membri au fost prezenţi în diferite teatre de operaţiuni. Nu întâmplător prima oprire a doamnei Biden pe pământ românesc a fost la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, unde sunt staţionate trupe americane.

Despre Alexandr Gelievici Dughin s-a scris şi s-a vorbit mult – aşa cum era de aşteptat, despre un soi de ”guru” al liderului de la Kremlin. Dughin e, fără îndoială, un Rasputin al timpurilor noastre – şi-a cîştigat renumele de ”mare gînditor” şi o influenţă pe măsură la curtea ţarului Putin. Dar şi peste graniţele Federaţiei Ruse, inclusiv în România, unde are un cerc important de adepţi. Conservatorismul său ortodox, îmbinat cu un pan-slavism agresiv justifică, de fapt, expansiunea rusă împotriva occidentului şi mai ales a Statelor Unite, pe orice cale. Inclusiv pe cea a războiului.

1. Pe măsură ce citesc despre jertfa şi vitejia românilor la Odessa, la Sevastopol, la Anapa, mă întreb: Şi care a fost afacerea? După Războiul din 1877 am cîştigat Independenţa. Au murit mulţi oameni, dar nu degeaba, putem spune. La finele Primului Război Mondial aveam România Mare. Jertfa de sînge a meritat. Dar după Războiul […]

Am arătat în ediţia anterioară a Gîndurilor lui Cristoiu că sâmbătă, 30 aprilie 2022, Armata ucraineană a anunţat că pilotul supererou maiorul Stepan Tarabalka, cîntat drept Fantoma de la Kiev, autor a peste 40 de avioane ruseşti doborîte într-o lună, deşi prezentat ca mort într-o bătălie aeriană pe 13 martie 2022 şi decorat de conducerea […]

În editorialul din The New York Times, Thomas L. Friedman, înşirând excesele de comunicare ale preşedintelui Biden şi ale echipei sale în contextul războiului din Ucraina, citează un legendar comentator sportiv: „Când pierzi, vorbeşte puţin. Când câştigi, vorbeşte şi mai puţin (…). Toată lumea vede scorul”. Aceasta a fost, spune Friedman şi pe bună dreptate, […]

Prestigiosul post TV France 24 – cu pretenţii de a fi un CNN francez – a postat pe site-ul din 2 mai 2022, la orele 18.10, următorul text, variantă scrisă a ştirii video: „«Fantoma de la Kiev», un mit în serviciul propagandei ucrainene Forţele aeriene ucrainene au recunoscut sîmbătă că «Fantoma din Kiev» nu există, […]

Ruşii trăiesc puternic ancoraţi în simbolistica trecutului lor glorios, din care îşi hrănesc prezentul. 23 februarie a fost Ziua Armatei Roşii, a doua zi a fost invadată Ucraina. Pe 9 mai în Federaţia Rusă se va sărbători Ziua Victoriei, în Marele Război pentru Apărarea Patriei – pentru care se fac pregătiri de pe acum. Ce va urma? Ce pregăteşte Putin?

Reforma monetară din 15 august 1947 (prezentată de presa comunistă sub numele de Stabilizare, a fost, în realitate, o confiscare de proporţii a sumelor strînse de cetăţeni în ultimii ani. Desigur, unii le strînseseră prin speculă. Alţii însă, numeroşi, le strînseseră prin economisire şi hărnicire. Pe acest fond, în Capitală şi în ţară se declanşează […]

Antisemitismul rusesc e o moştenire istorică – precum tradiţia imperială. Latent, el izbucneşte uneori la suprafaţă şi ia forme acute. S-a văzut, străveziu, în recenta declaraţie a ministrului de externe rus Serghei Lavrov, care a stîrnit indignarea în Israel, cînd a spus că şi Hitler ar fi avut (”dacă nu greşeşte”) ”sînge evreiesc”. Problema e că Lavrov ştia foarte bine că greşeşte, dar a ţinut să o spună. De ce? Pentru a explica ”nazismul” de care dă dovadă ”evreul” Zelenski. Rădăcinile antisemitismului sînt trainice, în Rusia . Însuşi termenul de ”pogrom” este unul născut în Imperiul Ţarist. Odată cu reînvierea gloriei ţariste de către regimul Putin, a reînviat şi antisemitismul rusesc.

Pe 10 iunie 2022, expiră mandatele a trei judecători de la CCR: Mona Pivniceru (numită de Senat), Valer Dorneanu (numit de Camera Deputaţilor), Daniel Morar (numit de preşedintele României). Dînd curs legii, aşadar, în locul celor trei Camera Deputaţilor, Senatul şi Administraţia prezidenţială trebuie să desemneze trei persoane. Propunerile partidele au fost după cum urmează: […]

Respectabilul jurnalist Ovidiu Ioaniţoaia vorbeşte despre ”un refuz deghizat” atunci când scrie despre explicaţiile ministrului PSD al Apărării, Vasile Dîncu, referitoare la faptul că FCSB va juca pe Ghencea într-o zi de sărbătoare. Cel mai probabil de Sf. Aşteaptă.

Dacă fiica sau fiul dumnevoastră ar obţine un rezultat meritoriu la olimpiada naţională de engleză, franceză, matematică, chimie, fizică sau religie v-ar fi ruşine? V-aţi certa copilul şi l-aţi pedepsi, nelăsându-l să se uite la televizor, să stea pe tabletă ori să meargă la un film cu colegii? I-aţi atrage atenţia ca nu care cumva să spună cuiva că este olimpic, pentru că vecinii vă vor arăta după aceea cu degetul şi vor râde de dumneavoastră?

În 26 decembrie 1961, de la Ministerul Afacerilor Interne, (Cabinetul Ministrului), pleca spre ”conducerea superioară de partid”, deci către Gheorghe Gheorghiu-Dej o ”Notă Strict secretă de importanţă excepţională”, semnată de Alexandru Drăghici, pe atunci vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru al Afacerilor Interne. Documentul prezintă o analiză a serviciilor secrete din ţările NATO, cu privire la situaţia economică dezastruoasă a ţărilor Pactului de la Varşovia, sustrasă de ”reţeaua Caraman”. El prezintă intenţia occidentală de a împiedica livrarea spre acestea de echipamente tehnologice avansate. Documentul a pus bazele intensificării ”spionajului industrial” îndreptat de Securitate spre ţările occidentale, supuse ulterior unei ofensive de ”furt tehnologic”. E şi o primă acţiune de ”sancţiuni economice”, pe care ţările occidentale le-au conceput împotriva Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi din blocul răsăritean. Concluzia liderilor NATO a fost că ”expansiunea economică este o armă. Lumea capitalistă şi liberală vrea oare să-i furnizeze arma adversarului comunist implacabil, care i-a declarat o luptă de moarte? Toată problema constă în aceasta". Problema e valabilă pînă în prezent…

1. Agenda Mareşalului sau Însemnări din celulă, cele scrise de Mareşal în camera de timbre în care l-a închis Majestatea Sa, Regele Mihai, tulbură din numeroase motive. Însăşi aventura documentului e palpitantă, cu pronunţat iz de telenovelă produsă, ca de obicei, de Istorie. Găsit printre dărîmăturile Palatului bombardat de nemţi în 1944, caietul e ţinut […]

1. Pe catedră – aşa i se spune pupitrului de la care, profitînd de supraînălţarea deasupra sălii cu noi, muritorii cititori, custodele se uită la noi de sus – întors de la cafeaua concepută exclusiv ca benzină (n-am zis în viaţa mea, Hai la o cafeluţă!), văd lăsată acolo spre trimitere în depozit o publicaţie […]

Am văzut că, din nou, proiectul centurii ocolitoare a Bucureştiului se mai amînă cu un an – deci nu va fi gata în 2024, ci în 2025. Cel mai devreme. Nu m-a mirat ştirea. Să nu uităm că ani de zile am avut un ministru al transporturilor, ajuns apoi preşedinte al României, căruia din pricini mai puţin ştiute, nu i-au plăcut autostrăzile. Cît timp Traian Băsescu a avut, vreme de 25 de ani, un cuvînt de spus în domeniu, în România s-au făcut în 25 de ani după Revoluţie, 26 de kilometri de autostradă, ”la preţul cu care în Europa ar fi fost asfaltate şi rîurile. Aşa au mers lucrurile şi în continuare, în dulcele stil românesc”. Am citat cuvintele de mai sus, pentru că ele sînt dintr-un roman pe care l-am scris cu ani în urmă, intitulat ”Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit” (editura Polirom, 2017), ficţiune în care m-am imaginat scriindu-mi memoriile la vîrsta de 92 de ani, din postura de ”bazileu” al Imperiului amintit, la momentul în care România va avea toate avantajele unei mari puteri. Spre surprinderea mea, deşi am făcut observaţii şi scenarii de bun simţ asupra viitorului, am luat, cu acest roman, premiul ”Ion Hobana” pentru literatură ştiinţifico-fantastică. Deşi în intenţia mea n-a fost să fi scris aşa ceva. Ci doar o proiecţie asupra viitorului, în care am scris, de pildă, şi cum se va dezvolta, în decenii de acum încolo, infrastructura României. Căci eu, probabil, atunci cînd va fi gata autostrada Bucureşti-Comarnic-Braşov poate voi călători odată pe ea, dar drumurile altădată familiare, nu-mi vor mai spune nimic, fiind la o vîrstă la care voi fi lovit de Alzheimer. Îmi permit deci să mă autocitez în continuare. Merită, pentru că văd cum, zi de zi, previziunile mele se adeveresc.

Proiectul de lege care militarizează medicina de urgenţă pregăteşte de fapt România pentru război, la fel ca şi alte iniţiative din ultima vreme. Problema cu astfel de legi e că războiul va trece, dar nu şi militarizarea societăţii şi a economiei pe care ele o instaurează.