Editorialiștii

COMENTARIU Sorin Avram | Voiculescu plătit la zi, personalul medical mai aşteaptă

Premierul PNL, Florin Cîţu, a recunoscut: ”E adevărat, s-a întârziat nepermis de mult”. Este vorba despre banii pe care personalul medical implicat în campania de vaccinare nu i-a primit nici acum.

COMENTARIU Marius Oprea: Florin Cîţu l-a demis ”noaptea, ca hoţii” pe singurul anticomunist din guvern, Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici

Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, a încetat să mai fie subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, instaurat în România în perioada 1945-1989.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea | Viaţa celui mai cunoscut torţionar al Securităţii: Alexandru Nicolschi – spion NKVD

Numele lui Alexandru Nicolschi (sau Nicolski) a fost în realitate Boris Grunberg. Probabil din admiraţie pentru un ilegalist comunist basarabean cu acest nume, s-a recomandat astfel în 1941, cînd a fost prins că fusese trimis ca spion în România – şi cu acest nume a şi fost cooptat de ”puterea populară” de la Bucureşti în […]

Ion Cristoiu: De ce nu se prezintă PNRR în Parlament? Pentru ca banii de la Bruxelles să fie împărţiţi doar între Ei

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, va ceda presiunilor politico-mediatice şi va renunţa la cererea sa ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să fie dezbătut în Parlament, chiar dacă aceasta va însemna un eşec uriaş pentru social-democraţi, satisfăcând astfel interesul preşedintelui Iohannis şi a camarilei sale de a împărţi banii europeni […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Vieţuind în aşteptarea celor ce-am fost…

Da, de un an de zile vieţuim doar, pentru că a trăi înseamnă cu mult mai mult decât ceea ce am făcut noi. Ştim asta din proprie experienţă. Cu bune, cu rele, am trăit cu adevărat pân-acum un an şi sper să o facem din nou. Nu de alta, dar merităm. De fapt, până la […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Şeful Pfizer, la Canal 12 israelian: „Am fost impresionat de obsesia prim ministrului vostru. M-a sunat de vreo 30 de ori. M-a sunat şi la trei noaptea”

Albert Bourla, directorul general al companiei Pfizer a acordat, înainte de Shabbat, un interviu Canalului 12 israelian.

Ion Cristoiu: Regimul Iohannis – cel mai secretoman regim postdecembrist

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, deşi în al doilea mandat preşedintele Iohannis a dat impresia că va comunica mai mult cu românii, şeful statului s-a întors în muţenia sa scrîşnită, ceea ce poate fi interpretat ca o cultivare a secretomaniei care va tinde spre apogeu din cauza puterii absolute pe care o deţine. Redăm integral […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: După fentă…

În ultimul timp, media reflectă, conştient sau nu, o confruntare născută din nimic, dintre două categorii socio-profesionale şi societate în general. E vorba de punerea la zid atât a medicilor, acum ţinta fiind anesteziştii, cât şi a militarilor, în ansamblul lor. Tema în ceea ce-i priveşte pe anestezişti, a pornit de la o declaraţie sub […]

Ion Cristoiu: De la începutul Războiului, românii au fost cu fundu-n două luntri în Raport cu Germania

Publicistul Ion Cristoiu aduce în atenţie un volum al fostului ambasador al României în timpul Războiului din Est, generalul Ion Gheorghe, intitulat Rumaniens Weg zum Satellinten-Staat (Calea României spre statul satelit), apărută în 1952, pentru a arăta de ce presa de după 23 august 1944 s-a grăbit să scrie că Alianţa cu nemţii a fost […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Marius Oprea / Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici acuză: copiii ilegaliştilor comunişti îi persecută azi pe copiii foştilor deţinuţi politic

”Copiii noştri au fost solidari cu suferinţele întregii familii”, spun foştii deţinuţi politici, care acuză parlamentarii minorităţilor naţionale de discriminare. La sfîrşitul acestei săptămîni, vineri, foştii deţinuţi politici au protestat din nou. În felul lor. Discret, fără mijloace radicale şi, din acest motiv, din nefericire fără să fie observaţi. N-am văzut preluat pe nicăieri comunicatul lor, postat pe pagina Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), în care se arată revoltaţi de faptul că au ajuns ”motiv de dispute între parlamentari”.

Ion Cristoiu despre scandalul Cîţu-Voiculescu: Avem de-a face cu un conflict de viziune politică şi din cauza asta este fără ieşire

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că scandalul izbucnit în coaliţie pe tema transparentizării datelor privind testările şi vaccinările nu este un conflict minor, ci unul de viziune politică, în urma căruia, cel puţin la nivelul opiniei publice, învingătorul este ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. “Nu este un conflict minor (…) Avem de-a face cu un conflict de […]

COMENTARIU Sorin Avram: Mersul pe jos face premierul faimos

Cu şapca pe cap, cu căştile în urechi şi cu mâinile în buzunar premierul Florin Cîţu se îndreaptă către Guvernul României. Este vineri, 12 martie 2021, o zi care va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria capitalistă a României. Ca din întâmplare, mai multe camere de luat vederi şi microfoane ţinute de mâini […]

COMENTARIU Marius Oprea: De ce Orban

Recunosc, sînt subiectiv. Am fost liberal, din 1995 pînă în 2014, deci zece ani. Am părăsit partidul tocmai pentru că eram ”prea liberal” şi nu am putut accepta ”fuziunea” decisă atunci de noua conducere a partidului cu PDL-ul, ”democrat-liberalii” băsişti, cei care pînă nu demult erau cei mai fervenţi atacatori ai PNL: era de înţeles, […]

Ion Cristoiu: Cum spoieşte Florin Cîţu realitatea cu o bidinea vârâtă în roz

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, prin vopsirea realităţii, lipsa de îngrijorare faţă de ceea ce se întâmplă în ţară, transformarea vieţii din România într-un adevărat rai, premierul Florin Cîţu se comportă ca un politician lipsit de inteligenţă care recurge la astfel de halucinaţii pentru a nu-şi bate capul cu soluţii la problemele cu care se […]

COMENTARIU Bogdan Nicolae | Preşedintele şi înţelegerile sale nesecrete cu arabii

La mii de kilometri de noi, înspre Est, într-un regat bogat în petrol şi gaze, prinţul moştenitor împlineşte 60 de ani. Din toate colţurile lumii, preşedinţi de state, şefi de guverne şi capete încoronate din alte dinastii îi trimit mesaje, urări, cadouri. Unii au făcut aranjamente ca să îl viziteze pe sărbătorit, chiar dacă e pandemie. Un singur participant nu reuşeşte să ajungă, de la Ierusalim. Nu a primit acordul pentru a zbura peste teritoriul iordanian, întrucât nici el nu a permis prinţului moştenitor al Iordaniei să vină în pelerinaj la Templul Muntelui. Programul oficial şi petrecerea de după va fi, deci, fără Bibi Netanyahu la faţa locului.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Biblioteca Bunelor Practici” de la USR-PLUS şi ”Bazele muncii de securitate” de la SRI

”Bazele muncii de securitate” este numele unui manual, după care se învăţa la Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa. E şi acum ”strict secret” la Serviciul Român de Informaţii şi explicaţia e simplă: ”bazele muncii de SRI” şi practica ei nu sînt mult diferite de ale Securităţii, mai puţin fazele cu anchetarea penală […]

Ion Cristoiu: USRPLUS s-ar sinucide politic dacă ar accepta remanierea lui Vlad Voiculescu

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în scandalul publicării datelor privind testările şi vaccinarea anti-Covid de către Ministerul Sănătăţii, forţarea unei demisii a lui Vlad Voiculescu va duce la ruperea coaliţiei, singurele posibilităţii ca premierul Cîţu să scape de el fiind fie o forţarea unei plecări pe şest, fie remanierea lui fără să ţină cont de […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: EUROPOL- Operaţiunea Covid-19

Şefii poliţiilor din mai multe ţări europene s-au întâlnit de curând, pentru a discuta despre evoluţia infracţionalităţii în pandemie. Acţiunea s-a desfăşurat în organizarea EUROPOL, printr-un „working group”. S-au discutat acolo lucruri interesante, cu implicaţii serioase în definirea obiectivelor operative. Una dintre concluziile rezultate, se referă la riscurile ca grupurile de crimă organizată să preia […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Borcanul lui Bibi

E greu să te ţii după Bibi Netanyahu în campanie. Zeci de postări zilnic pe reţelele de socializare, de regulă din maşină, fiindcă se deplasează permanent. (O găselniţă electorală genială, despre care am vorbit la vremea potrivită, a fost, acum câţiva ani, filmuleţul Bibisitter). În înregistrarea de mai jos, postată marţi, Netanyahu stă în maşină […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Vlad Voiculescu a deschis de fapt poarta vaccinării peste rînd a ”statului paralel”

Mare scandal în coaliţie. USR-PLUS scoate de la naftalină ”statul paralel” şi acuză guvernul din care face parte de ”blat” la vaccinare: adică, unii, din armată, servicii, Interne şi rudele lor se vaccinează peste rînd. Nu se încadrau în această etapă. E descoperirea pe care a făcut-o publică Vlad Voiculescu, în contextul în care a preluat şi prelucrat date cu privire la testare şi vaccinare, defalcat, pe întreaga ţară. Deşi el însuşi a creat această ”excepţie”.

Ion Cristoiu: Vlad Voiculescu i-a întins o capcană abilă lui Florin Cîţu. Şi acesta, orb politic cum e, a căzut în ea

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că războiul dintre Florin Cîţu şi Vlad Voiculescu, pe tema publicării datelor legate de testarea Covid pe judeţe şi de procesul vaccinării, este de fapt o bătălie făţişă între PNL şi USRPLUS, o provocare a premierului de a-l demite pe ministrul Sănătăţii, în urma căreia PNL e deja înfrînt, indiferent de […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israel – o decizie îndrăzneaţă: 650 de copii, vaccinaţi anticovid în ultimele luni

În ultimele luni, în Israel, 650 de copii între 12 şi 16 ani, au fost vaccinaţi anticovid, cu aprobarea specială a Ministerului Sănătăţii de la Ierusalim. Nu sunt parte a unui studiu destinat Pfizer – care, de altfel, nu recomandă administrarea vaccinului celor sub 16 ani – ci e vorba despre  copii cu boli foarte […]

COMENTARIU Sorin Avram: Voiculescu preocupat de funcţie, spitalele la cheremul politrucilor

Ocupat să nu-şi piardă funcţia de ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu nu prea mai are timp să fie ministru al Sănătăţii. Un ministru care să ţină în frâu situaţia din sistemul medical naţional, în condiţiile în care tot felul de mascaţi care se ocupă de gestionarea pandemiei ne anunţă că ne aflăm sub al treilea […]

COMENTARIU Crenguţa Nicolae: De fapt, de ce să mai ţinem vaccinurile pentru bătrâni?

Postacii PNL de pe net au început de curând să răspândească o temă nouă: ce tot îi daţi cu protejarea vieţilor, nu vedeţi că ăia care mor de Covid sunt moşnegi cu un picior în groapă, de ce să ţinem economia în loc pentru ei, de ce să mai ţinem vaccinurile pentru ei?

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Frica de Securitate

Instaurarea comunismului în România s-a produs prin represiune. Brutalitatea a fost ridicat la rang de politică de stat, în numele “luptei de clasă” şi a provocat un reflex de lungă durată, întreţinut cu ajutorul aparatului poliţiei politice. Regimul de ocupaţie soviet-comunis aplica, pentru a putea să-şi păstreze puterea, o politică a terorismului de stat, împotriva românilor.

Ion Cristoiu: Reacţia furibundă a Sistemului la transparentizarea Pandemiei

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că scandalul creat de decizia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, privind publicarea tuturor datelor legate de testarea Covid pe judeţe şi incidenţa în fiecare localitate, o măsură  de altfel normală într-o democraţie definită prin transparenţă,  arată că secretomania Grupului de comunicare strategică îşi are temeiul în folosirea Pandemiei pentru a conduce ţara […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: America şi sexul copiilor…

Audierea unui posibil viitor asistent al secretarului american al sănătăţii, a adus în discuţie problema sexului copiilor, a identităţii lor de gen. Mai exact, este vorba de posibilitatea ca minorii să poată opta pentru schimbarea sexului, a genului lor, la orice vârstă. Persoana audiată, „transgender woman”, este cunoscută ca militând pentru libertatea oricui şi oricând, […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Prima ţară care va scăpa de Covid

Rata de contaminare în Israel a fost ieri de sub 1 la sută (0,99). Numărul zilnic de pozitivi a scăzut sub 3.000. Rata de pozitivare scade şi ea: 3-4 la sută. Dar, cel mai important parametru, numărul de internaţi în stare gravă, a ajuns de la 1.200 la 700. Dintre aceştia, marea majoritate sunt nevaccinaţi […]

COMENTARIU Marius Oprea: De la neomarxism la totalitarism: ”Aida” de Verdi a fost mutilată, în numele corectitudinii politice

Acasă am o mică iconiţă coptă, din Etiopia, cu cei patru evanghelişti. Feţele lor sînt negre. Acum, s-ar putea ca acest mic vestigiu al creştinilor copţi să fie şi el considerat incorect politic pentru că se află în casa mea, un alb ortodox european, şi să nu mai conteze cît o preţuiesc pentru valoarea ei intrinsecă. În ”Aida” de Verdi, jucată recent la Paris, pe o mare scenă europeană, chipurile sclavilor etiopieni n-au mai fost înnegrite: e socotit un afront rasist. Deşi afrontul nu e de la Verdi, ci e de la natură: etiopienii s-au născut aşa.

Ion Cristoiu: Bătălia pentru şefia PNL a început deja: Florin Cîţu e cu fripturile, Ludovic Orban, cu adeziunile

Publicistul Ion Cristoiu lansează mai multe ipoteze legate de graba unor filiale locale ale PNL de a-l susţine pe Ludovic Orban la şefia PNL, în detrimentul premierului Florin Cîţu, la alegerile programate în luna septembrie, alegeri despre care nu ştim sigur dacă vor avea loc. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „ Potrivit unei ştiri […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Zâmbet de femeie…

Să-ţi zâmbească o Femeie, poate fi un vis. Sau un coşmar. Să iubeşti o Femeie e o stare. Să urăşti o Femeie e, în general, ultima ta greşeală. Să scrii despre Femeie e o provocare. Uite, îmi asum şi am să scriu despre Femeie. Femeia este atât de complexă prin personalitatea sa generică, încât contradictorialitatea […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israel – marea relaxare de dinaintea alegerilor

Nu pentru toţi antreprenorii din Israel marea relaxare e o binecuvântare. Multe prăvălii, restaurante şi cafenele nu s-au redeschis. Multe n-au rezistat. E trist să te plimbi pe străzi, printre obloane închise.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | După cutremurul din ‘77, seismologi români, specialişti americani şi sovietici l-au încurajat pe Ceauşescu să demoleze Bucureştiul

Cercetînd mai multe rapoarte ale Securităţii din împrejurările marelui cutremur din 4 martie 1977, am văzut cum acesta a servit, între altele, lui Ceauşescu, născînd în mintea lui ideea unui Bucureşti care să fie ”capitala sa”.

Ion Cristoiu: Dosarul 10 august – un episod pilot din serialul Confruntarea dintre USRPL şi Klaus Iohannis

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că reacţia preşedintelui Iohannis după clasarea dosarului 10 august, exprimată printr-o postare pe Facebook, şi nu printr-o declaraţie sau conferinţă de presă, este doar un episod din confruntarea între şeful statului şi USRPLUS, care, în perspectiva prezidenţialelor şi al parlamentarelor din 2024, se va desprinde de sub tutela acestuia şi îl […]

COMENTARIU Lelia Munteanu. Papa Francisc: rugăciune pe ruinele oraşului Mosul

Fiecare pas al Papei pe pământul frământat al Irakului, e ilustraţia vie a ultimei enciclice – Fratelli tuti (Fraţi cu toţii), a ceea ce a numit „noul umanism”.   Astăzi, la Mosul – oraş al cărui nume a devenit sinonim cu conflictele sângeroase şi disperarea – cuvintele enciclicei au acoperit realitatea ca un linţoliu: „Fiecare […]

Ion Cristoiu: Mândria de a fi fost gazat de jandarmi în Piaţa Victoriei mai eficientă decât mândria de a fi fost bătut de mineri în Piaţa Universităţii

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că politicienii USRPLUS au mutat centrul revoluţionar al României din Piaţa Universităţii în Piaţa Victoriei şi se mîndresc c-au fost gazaţi pe 10 august 2018 de jandarmii lui Liviu Dragnea în această piaţă, suspectând chiar un regret al lui Ludovic Orban că nu a fost şi el victimă a gazelor forţelor […]

COMENTARIU Marius Oprea | Glume naziste la Ministerului Sănătăţii, care scrie negru pe alb că toţi cei ”neesenţiali” ar face bine să crape. UPDATE: Răspunsul Ministerului Sănătăţii

UPDATE: Ministerul Sănătăţii dezminte existenţa postării la care editorialistul face referire în articol. Pentru corectarea informaţiei am ataşat la finalul editorialului dreptul la replică solicitat de Ministerul Sănătăţii: Articol iniţial Nu se vede de nicăieri mai bine cinismul tinerilor politicieni de la USR-PLUS, mă refer la aripa lor radicală, anticreştină, decît într-o ”glumă” care a […]

Ion Cristoiu, despre clasarea dosarului 10 august: Klaus Iohannis i-a întins o capcană ministrului Justiţiei

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că declaraţiile preşedintelui Iohannis prin care pune la îndoială decizia finală a Tribunalului Bucureşti de clasare a dosarului 10 august este un moment unic în postdecembrism, care deschidea calea contestării oricărei sentinţe judecătoreşti definitive.

COMENTARIU Sorin Avram: Statul de drept de nota 10. De nota 10 august

Politicul a tăbărât pe Justiţia din România după ce dosarul ”10 august” a fost închis şi a călcat-o în picioare aşa cum au făcut jandarmii cu protestatarii din Piaţa Victoriei. Cu toate acestea, Consiliul Superior al Magistraturii nu a avut nicio reacţie, aşa cum avea pe vremuri, atunci când sensibila Justiţie Română nu suporta să fie atinsă nici măcar cu o floare, darămite cu o critică.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Doi patriarhi într-o lume bolnavă

“Oamenii sunt de două feluri, fie fraţii voştri în credinţă, fie egalii voştri în umanitate” scrie pe bannerul (foto) afişat în Najaf, oraşul sfânt al şiiţilor. Cuvintele aparţin celui de-a patrulea calif, Ali, vărul şi ginerele Profetului Muhammad, asasinat în anul 661, figură centrală a isamului şiit, socotit primul imam.