PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Cei mai buni români s-au născut în Bavaria: un fost inginer şi o fostă croitoreasă au înfiinţat şi au dotat patru centre de dializă în România

Untermeiselstein este o localitate mai apropiată de statutul de comună, decît de acela de oraş. Cei peste 4.000 de kilometri dintre această localitate bavareză şi România, străbătuţi de mai multe ori pe an de acest cuplu de pensionari (Erika a fost croitoreasă, iar Robert Kern inginer), a devenit o putere a obişnuinţei, vreme de aproape trei decenii.

Povestea a început, ca în cazul multor oameni din vestul Europei, cînd au văzut Revoluţia română la televizor. Şi imediat apoi, spitalele şi orfelinatele groazei. Aşa s-au hotărît să ajute, dar, spre deosebire de mulţi alţii, ei nu s-au lăsat descurajaţi nici de birocraţie, dusă uneori pînă la nesimţire şi de nicio schimbare politică, ori de ”viziune” privind România. Pe ei i-au interesat întodeauna oamenii. Şi mai ales oamenii aflaţi în suferinţă, pe pragul dintre viaţă şi moarte, care ar putea fi salvaţi nu prin minuni medicale, empatie ori rugăciune, ci pur şi simplu prin tratamentele adecvate, care însă lipseau.

Exemplul tipic era cel al bolnavilor grav de insuficienţă renală, care nu pot supravieţui pînă la un aşteptat transplant, fără asistenţa unui aparat de dializă. Ori, acestea erau o raritate, în România anului 1989, cînd soţii Kern priveau revoluţia la televizor. 

Cînd i-am cunoscut în 1997 pe Erika şi Robert Kern, ei aduseseră un aparat de dializă la Spitalul de Copii din Braşov. Eram pe atunci consilier local, pe listele liberalilor. ”Am fost inginer constructor de maşini, iar soţia mea a făcut croitorie. Niciunul nu aveam legătură cu medicina şi nu ştiam nimic despre dializă. Ne-am apucat însă să citim, să ne interesăm. În 1994 am reuşit să deschidem centrul de dializă la Spitalul Mârzescu”. Nu era prima lor ”vizită” în România, pînă atunci mai însoţiseră peste cincizeci de transporturi, majoritatea cu materiale sanitare de strictă necesitate, dar şi aparatură medicală, destinată spitalelor din România. Şi au continuat să vină; după utilarea şi dotarea completă a două centre de dializă în Braşov, a urmat apoi Sfîntu Gheorghe.

Să dotezi complet, cu aparatură nouă, un centru de dializă nu este un lucru uşor. I-am revăzut cînd au revenit în 1999, pentru a deschide un centru de dializă şi la Făgăraş. Pe atunci eram consilier al preşedintelui Constantinescu, căruia i-am relatat despre acţiunile soţilor Kern şi, vizibil impresionat, acesta le-a transmis o scrisoare de mulţumire, pentru efortul lor. I-ar fi decorat, însă nu se pusese la punct sistemul de distincţii acordate de statul român, adoptat de Parlament în anul următor. A avut însă o discuţie cu Patriarhul Teoctist şi, în urma recomandării prezidenţiale, cei doi au primit Crucea Patriarhală din partea Părintelui Patriarh. Tot atunci au devenit cetăţeni de onoare ai Braşovului şi Făgăraşului. Au fost fericiţi, i-am văzut, dar nu s-au trufit cu asta, s-au bucurat doar că distincţiile or să-i ajute să adune noi fonduri şi să organizeze noi drumuri cu ”ajutoare”. Aşa a şi fost.

Au trecut anii şi am pierdut legătura cu ei, dar am primit acum, cînd sînt în Germania, veşti despre trecuta aniversare a lui Robert. Am aflat că, tăcuţi, fără să ceară vizibilitate, fără să se adapteze dictonului ”fă bine şi laudă-te cu asta”, ei au continuat să ducă în România aparatură şi tehnică medicală, întodeauna nouă şi adecvată nevoilor, după ”studiile” prealabile la faţa locului, dar şi să doteze creşe şi grădiniţe. Cînd inaugurau centrul de dializă din Făgăraş, aparatura nouă pe care o aduseseră pînă atunci la centrele de dializă dotate de ei, vreme de şapte ani era estimată la un milion de euro. 

Soţii Kern au făcut, neobosiţi, în toţi anii care au urmat, peste alte o sută de drumuri în România. Ajutoarele lor au avut ca destinaţie mai multe localităţi din judeţul Braşov, dar şi Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc din judeţul Covasna. Au ajuns pînă şi la Pîncota, în judeţul Arad.

Căutînd pe internet, am dat de o scrisoare a soţilor Kern, postată pe site-ul parohiei Untermaiselstein, care lasă să se întrevadă cît de mare a fost efortul acestor doi oameni buni, cărora banii nu le-au venit tocmai din cer, ci doar cu ajutorul lui: ”Vă mulţumim pentru sprijinul financiar acordat de Consiliul Parohial Untermaiselstein Ca în fiecare an, am fost foarte bucuroşi de acordarea a 400 €. Cu banii donaţiei din încasările de la Bazarul Adventului, vom susţine o grădiniţă din oraşul Sfîntu Gheorghe. Directorul adjunct de acolo vorbeşte limba germană, ceea ce face munca noastră cu personalul mult mai uşoară”.

Mai spun soţii Kern că ”bucuria ajutorării este foarte mare, pentru că le lipsesc copiilor multe lucruri mărunte. Centrele de dializă pe care le-am construit în 18 ani nu mai au nevoie de ajutor de la noi, în acest moment. Toate facilităţile funcţionează perfect. Cu toate acestea, ar fi necesare noi dispozitive cu ultrasunete, deoarece cele vechi funcţionează de 20 de ani. Multe mulţumiri tuturor membrilor activi ai consiliului parohial, în special grupului de meşteşuguri. Robert şi Erika Kern”.

Scrisoarea de mai sus este din februarie 2011. Două luni mai tîrziu, cei doi ajungeau la Sfîntu Gheorghe. Am găsit într-o scurtă relatare din presa locală că au primit, ”vizibil emoţionaţi”, diplome de onoare din partea primăriei, dar ”scopul vizitei lor a fost şi de această dată umanitar. Prin fundaţia lor, au ajuns în România două tiruri pline cu materiale sanitare, aparatură medicală şi medicamente. Şi pentru că au venit la Sfântu Gheorghe, au dorit să viziteze Secţia de Dializă, pe care o consideră copilul lor”. Alături de alţi trei.

Acasă, soţii Kern duc o viaţă liniştită, ca a altor pensionari. Şi-au sărbătorit nunta cu diamante pe 30 aprilie 2015, după cum ne spune buletinul informativ local: ”Nunta lor la biserică a avut loc pe 7 mai 1955. Cuplul are 3 copii, dintre care 2 fii şi 1 fiică, 8 nepoţi şi 1 strănepot. La începutul anilor 1970, cuplul Kern şi-a construit noua casă în Untermaiselstein. Au primit din partea statului german Medalia Federală a Meritului RFG şi în 2009 Crucea Federală a Meritului cu Panglica RFG. Doamna şi domnul Kern au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Pâncota şi în 2011 cetăţeni de onoare ai oraşului Sfîntu Gheorge. Domnul Kern a fost membru al consiliului local în perioada 1990-1996. Al treilea primar Huberta Wiedemann a felicitat cuplul, şi a adus felicitări din partea comunităţii, combinate cu un mic cadou. De asemenea, ea a mulţumit cuplului, care s-a înveselit, pentru munca voluntară valoroasă”.

Am căutat să văd cît şi cum a relatat presa de la noi despre acţiunile lor. Am găsit foarte puţine referiri. Mă gîndesc, doar mă gîndesc, că efortul soţilor Kern ar merita acum, cînd semănatul acestui bine pe care l-au făcut la amurgul vieţii, cînd alţi pensionari călătoresc sau se uită la televizor, îşi merită o răsplată, de la cel mai înalt nivel, din partea României. Acum se poate, există de două decenii sistemul naţional de decoraţii.

Am văzut cît de mult i-a bucurat pe soţii Kern recunoştinţa, oricît de măruntă, ca răspuns la efortul lor şi cît de mult i-a întristat absenţa ei. Sper ca ei să ia măcar şi acest articol, drept un semn de apreciere din partea noastră, a românilor. Dar ar fi mai binevenit ca fundaţia lor să fie decorată de către preşedintele Klaus Iohannis – nu e o problemă dificilă. ”Rumanien Hilfe Kern“ este cea mai mică fundaţie germană, care a ajutat România, fără măreţe laude de sine, în mod constant şi salvînd nenumărate vieţi. Are numai doi membri: Erika şi Robert Kern.