PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Cum ne-am furat singuri căciula şi s-a ajuns ca vaccinul anticovid descoperit la noi să fie testat în Germania. Cine mai apără interesele României?

Ne-am plîns adesea că românului Petrache Poenaru, care a primit un brevet francez la 25 mai 1827 pentru inventarea stiloului, i-a fost furată ideea în 1884 de către Lewis Edson Waterman. Ne-am văitat cui ne-a auzit că insulina, invenţie a românului Nicolae Paulescu, ne-a fost furată şi că Premiul Nobel l-au primit, pentru invenţia sa, alţii. Acum, ne-am furat singuri căciula: vaccinul împotriva Covid-19 inventat de cercetătorii timişoreni de la OncoGen este testat şi va fi produs nu în România, ci în Germania.

 

 

Cu stiloul şi cu insulina, istoria ne arată că aşa au stat lucrurile: invenţiile acestea ne-au fost într-adevăr ”furate”, la drept vorbind. În patrimoniul civilizaţiei omenirii, inventatorii lor sînt socotiţi alţii. Dar de vină sîntem şi noi înşine: nepăsarea, invidia, interesul, care, separat sau la un loc, ne opresc să ne aşezăm la masa istoriei, pe locul din frunte. De pildă, în cazul doctorului Paulescu, autor a nenumărate brevete care au stat la baza unor progrese esenţiale în medicină, în România nu i-au fost recunoscute meritele, multă vreme de la moartea sa, în 1931. Fiind, asumat, un antidarwinist convins, a avut nenumărate polemici cu colegii săi. Aşa că nici vorbă să-i fi fost recunoscut vreun merit, nici pe plan intern. Că a fost inventatorul de facto al insulinei, s-a recunoscut abia în 1969, cînd profesorul Tiselius, vicepresedinte al Fundatiei Nobel şi-a exprimat speranţa că ”opera de pionerat” a acestuia va fi elogiată cum se cuvine de către forurile ştiinţifice. Dar Nicolae Paulescu a fost primit în Academia Română post-mortem, abia în 1990. 

 

Păstrînd proporţiile, la fel se întîmplă şi în acest caz, al vaccinului anticovid, inventat la OncoGen. Nu este vorba însă de niciun ”furt intelectual”, ci de aplicarea unui procedeu, pe care noi, după descoperirea lui, n-am fost în stare (din cauza exclusivă a ”guvernului lui Iohannis”) să-l punem în practică. Designul acestui nou vaccin a fost făcut public în presa medicală internaţională de către Virgil Păunescu şi colectivul de cercetare pe care îl conduce în 8 februarie 2020. ”Reţeta” vaccinului fusese descoperită cu trei-patru săptămîni înainte, iar doctorul Păunescu a anunţat-o public în 20 ianuarie. Toată lumea a sărit pe el: cum e posibil să ai un vaccin atît de repede? În mai puţin de o lună? 

 

Nimeni n-a stat să asculte argumentele, şi să ia în seamă că directorul OncoGen anunţa la Timişoara rezultatul unor cercetări aplicate, anterioare, asupra varinantei iniţiale a virusului SarsCov-1, a cărei vindecare o văzuseră anterior drept posibilă, printr-o stimulare a sistemului imunitar cu ajutorul limfocitelor T (tratament folosit cu succes în cazul cancerului). Ei folosiseră un marker al virusului şi, inoculînd limfocitele T, au observat că ele pot învăţa rapid organismul să lupte cu succes împotriva acestuia. La OncoGen, au înlocuit markerul din acest studiu cu acela al SarsCov-2, şi au obţinut acelaşi rezultat şi împotriva virusului care provoacă Covid-19, un rezultat care oferă garanţia unei imunităţi extinse şi soluţia de a ieşi din pandemie.  Dar ce e simplu, în România se complică brusc, atunci cînd e vorba de ”practică”. La noi, pînă şi inventarea roţii s-ar fi blocat într-o comisie, pînă să fie pusă la căruţă.

Aşa s-a întîmplat şi cu descoperirea făcută la Timişoara. După cum am aflat (şi l-am informat prompt pe doctorul Păunescu), această ”reţetă” simplă de la OncoGen a fost aplicată de un grup de cercetători de la Universitatea din Tübingen şi a ajuns în faza de testare. 

 

 

Pe 1 ianuarie, i-am sunat pe prima mea soţie şi pe fiul meu, în Germania, pentru urările noului an. Ioana este medic şi îşi face munca cu pasiune şi dedicaţie. Mi-a spus, de la bun început, că a citit un articol despre un vaccin dezvoltat în Germania, aidoma celui de la OncoGen (pe Virgil Păunescu îl cunoaşte şi ea, ca şi mine, din 1999). Eu o pusesem la curent, într-o discuţie anterioară, cu descoperirea lui. Mi-a trimis articolul din presa medicală germană, în care se anunţa că începe testarea clinică a unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, la Spitalul Universitar din Tübingen şi că, spre deosebire de majoritatea vaccinurilor testate în prezent împotriva bolii COVID-19, vaccinul numit CoVAC1, proiectat de Departamentul de Imunologie (Director Prof. Hans-Georg R Bäumenee) de la Universitatea din Tübingen) vizează ”în mod specific stimularea unui răspuns imun mediat împotriva SARS-COV-2”. Este exact ceea ce propusese, din ianuarie 2020, doctorul Păunescu, fără să fie luat în seamă. 

 

Aşa cum anunţă articolul citat din presa medicală germană, din 25 noiembrie a început testarea pe scară largă a acestei soluţii simple şi ingenioase, care poate însemna că lupta cu SarsCov are şanse să fie definitiv cîştigată. Dar meritele nu vor fi ale românilor de la Oncogen, ci ale cercetătorilor germani. De ce? Aceştia din urmă au primit sprijinul eficient al autorităţilor medicale, care au eliberat rapid toate aprobările necesare testărilor, echipa de cercetare a primit imediat finanţările necesare din partea guvernului landului german şi rezultatele de laborator obţinute au putut fi puse rapid în practică. La noi, toate uşile le-au fost însă trîntite în nas specialiştilor de la OncoGen, care sînt descoperitorii de facto ai noului vaccin, încă de acum un an. În România, guvernele lui Iohannis sînt însă departe de a lucra ”nemţeşte”. Dulcele stil românesc al delăsării a funcţionat şi de astă dată ireproşabil.     

 

Soluţia OncoGen, care e simplă şi, se pare, eficientă a fost total ignorată de autorităţile din România. Dar nu la fel s-a întîmplat şi în străinătate. După publicarea articolului privind această descoperire, Virgil Păunescu a fost vizitat la clinica sa de la Spitalul Judeţean Timişoara de ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, de oficiali chinezi ai ambasadei, a fost contactat de un centru de cercetare din India ş.a. Dar la noi, nimeni nu l-a primit, nici măcar pentru a purta o discuţie informală. Nicio autoritate implicată în combaterea Covid-19 nu l-a contactat – dimpotrivă, a fost tratat de parcă ar fi fost ”infectat”. Abia la începutul lunii iunie 2020 a reuşit să încheie un protocol cu Inistutul Cantacuzino, pentru a putea să-şi continue şi finanţeze cercetările asupra acestui nou vaccin, în cadrul OncoGen. 

 

În acest moment, ele sînt aproape de final: e vorba de o soluţie administrată nazal, sub formă de spray, care ar putea asigura imunitate la Covid-19 pe o perioadă de 17 ani. Dar, la ce bun: produsul nu poate fi testat şi nici omologat, cu atît mai puţin să fie produs la Institutul Cantacuzino: Ministerul Sănăţii rămîne surd şi mut, iar pentru Virgil Păunescu a existat un consemn, de care probabil ştie de-acum şi portarul, să nu fie primit de nimeni din instituţie. 

 

 

În acest caz, poate că a funcţionat ceva mai mult decît neîncrederea, aproape endemică, în ideea că am putea fi noi primii, la ceva atît de important cum a fost cursa pentru inventarea leacului anti-Covid. Nu exclud nici ca interese majore, care ţin de controlul pieţei medicamentelor şi de ”beneficiile” aduse de vaccinurile anti-Covid aflate deja pe piaţă să-şi fi spus cuvîntul. 

 

E ştiut că medicamentele, în genere toate produsele promovate şi vîndute de marile concerne farmaceutice sînt primele ca valoare de vînzări pe piaţa mondială. Şi ele – aşa cum s-a dovedit – nu s-au dat în lături, pentru a-şi păstra şi domina piaţa, de la a mitui nu numai specialişti, experţi în diferite domenii medicale, savanţi, directori de spitale, dar şi miniştri şi guverne. De ce nu şi preşedinţi, sau oficiali europeni? Mi-e greu să cred că acum, cu un nou ministru la cîrmă, Ministerul Sănătăţii va fi mai receptiv, cu cît e de notorietate deja legătura dintre ministrul Vlad Voiculescu şi ”multinaţionalele” din industria farmaceutică.   

 

Anul trecut, miza era prea mare ca un leac anti-covid să fi fost inventat la Timişoara şi produs apoi la Institutul Cantacuzino. Pur şi simplu, ”guvernul lui Iohannis” n-a lăsat ca aşa ceva să se întîmple. Descoperirea n-a fost băgată în seamă, decît de presă - şi pentru scurtă vreme, căci Virgil Păunescu, directorul OncoGen, a fost rapid pus la zid şi în media. Solicitarea sa, de a fi finanţate cercetările şi testarea vaccinului, sub egida Institutului Cantacuzino şi a OncoGen (suma totală ar fi fost de 5 milioane de euro) a fost luată în derîdere. Fondurile pentru a ajunge pînă înaintea fazei de testare au fost asigurate de un grant (la limita suficientului) de către Ministerul Cercetării), dar despre cele necesare testării, ori despre avizele pentru declanşarea acesteia, nici vorbă. Nici măcar promisiuni că le va avea. În disperare de cauză, la începutul lunii mai 2020, Păunescu a anunţat pe pagina sa de facebook că şi-a administrat lui însuşi vaccinul, sub formă de aerosoli nazali, şi că acesta funcţionează. 

 

Pe 9 mai, presa titra: ” Anchetă după ce medicul Virgil Păunescu şi-a administrat singur un vaccin neomologat pentru COVID-19”. De precizat că ”vaccin” era pus, ca şi aici, între ghilimele. Dar nimeni nu s-a întrebat, cum să omologhezi un produs, dacă nu ţi se permite să-l testezi? Directorul OncoGen, în loc să fie decorat, a fost anchetat. ”Virgil Păunescu a fost supus unei anchete interne.”, anunţa presa. Raul Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara declara că „nu ne-a notificat că va recurge la acest pas şi este vorba, se pare, că şi-a administrat un produs compus din proteine sintetizate după codul genetic al virusului”, deci ”nu este vorba de un vaccin, ci de un produs experimental şi nu există nicio dovadă că acesta furnizează o imunitate”. Spunea ce spune toată lumea: că producerea unui vaccin presupune o perioadă îndelungată de cercetare şi numeroase resurse tehnice şi financiare, pe care OncoGen nu le avea, şi că nu are nici măcar laboratoare necesare, care se află numai la Institutul Cantacuzino.

 

Cînd toată lumea se concentra pe găsirea unui vaccin, iar un grup de cercetători din ţară anunţau că l-au găsit, la Ministerul Sănătăţii şi Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă preocupările erau altele. Erau ocupaţi cu licitaţii pentru măşti, izolete care costă cît un automobil sau achiziţionarea de tratamente la fel de costisitoare cu Redemisivir. Iar preşedintele Iohannis ne anunţa singura soluţie pentru lupta împotriva Covid: să purtăm mască şi să ne spălăm pe mîini. Nimeni n-a încercat să iasă din ”soluţia prezidenţială” şi să meargă mai departe. Situaţia nu s-a schimbat, nici la un an după ce specialiştii de la OncoGen au descoperit vaccinul românesc anti-Covid. S-ar putea schimba însă într-un sens incedibil: ca Virgil Păunescu să fie destituit din fruntea Institutului. Aşa cred, probabil, autorităţile că ar putea pune ”batista pe ţambal”, în acest caz în care o invenţie românească, de importanţă mondială, ajunge să fie pusă în practică în Germania. 

 

 

Răspunzînd la această întrebare, aş spune că e deja, în opinia mea, cel mai mare scandal privind incompetenţa, reaua voinţă, indolenţa guvernului lui Iohannis, de la izucnirea pandemiei încoace, dovedind că acesta depăşeşte în fond cu mult ”nivelul Dăncilă”, de care atît de mult s-a făcut caz. 

 

Aici, în scandalul OncoGen, nu se poate vorbi însă de o responsabilitate exclusiv ”politică”, atîta vreme cît oameni din sistem, precum domnii Rafila şi Streinu-Cercel, acum ”arondaţi” PSD-ului, în egală  măsură cu guvernul lui Iohannis au acţionat, practic, dacă se dovedeşte eficienţa reţetei OncoGen, împotriva intereselor României. Şi nu numai. În orice caz, pot sta foarte bine, toţi, măcar pe banca unei acuzări morale, pentru ”favorizarea răspîndirii Coronavirsului”, prin piedicile puse în găsirea unei soluţii la pandemie. 

 

Se mai poate repara situaţia? În rău, e oricînd posibil să se întîmple ceva: la o întîlnire pe care am avut-o la mijlocul lunii decembrie cu doctorul Păunescu, cu care sînt prieten de mai mult de douăzeci de ani, mi-a spus că, dacă vreau să-l vizitez la clinica OncoGen pe care o conduce la Timişoara, să o fac cît mai curînd: insistenţele sale pentru a se testa vaccinul său anti-covid l-au adus pînă în pragul de a fi demis. Guvernul lui Iohannis face, într-adevăr, totul posibil. Inclusiv să ignore un vaccin ieftin, care dă imunitate pe 17 ani şi nu pe cîteva luni şi care putea fi produs în România. Sau, poate că tocmai din acest motiv Virgil Păunescu trebuie să tacă – măcar pînă ce vaccinul său se fabrică în Germania, se distribuie în România şi nu va mai avea nimic de făcut. 

 

Dacă lucrurile se întîmplă ca mai sus şi nu se deblocheză rapid situaţia, aprobîndu-se finanţarea testării vaccinului românesc, avem toate motivele să credem orice din cele expuse mai sus. Suspiciunea că ar fi fost ”cumpăraţi” sau că reprezintă alte interese, ar plana asupra autorităţilor din România, ar fi una rezonabilă, atîta vreme cît nici măcar nu vor să încerce să testeze vaccinul descoperit la noi şi care, iată, în Germania se testează deja, pornind de la aceeaşi ”reţetă” a specialiştilor români. Ca să nu mai spun că ar fi, totuşi, incredibil ca inventatorul de facto al posibilului leac care ar putea curma pandemia mult mai simplu, decît o fac vaccinuri scumpe şi dificil de administrat, să-şi piardă locul de muncă, doar pentru că şi-a făcut meseria şi a încercat să facă ce fac toţi cercetătorii din domeniul medical, şi cu precădere imunologii: să salveze lumea.