PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / A treia ispită. BOR şi ancheta RECORDER

Am stat să cumpănesc bine, înainte de a scrie cele de mai jos. Documentarul RECORDER face mult rău, dar poate aduce şi un mare bine. E a treia ”ispită” pe care Biserica o are de înfruntat. Am urmărit, cred, aproape toate reacţiile la această anchetă, asupra a ceea ce jurnaliştii agenţiei numesc ”corupţia din BOR”. Nu cred că ea e întîmplătoare. Este şi fals convingătoare, la nivel propagandistic: invocă aşa zise adevăruri, citînd spusele unor oameni ”din interior” şi ţinteşte la vîrf, atacîndu-l pe Preasfinţitul Patriarh Daniel. E o ţesătură a cărei urzeală are un temei fals. Ţinta ei e capul Bisericii, deşi nicio dovadă nu-l incriminează pe Patriarh şi nicio faptă nu i se poate pune în sarcină, în mod concret. Dar el a fost ţinta, fixată aprioric. E un demers de ostilizare a românilor, în faţa singurei reuşite din România, Catedrala Mînturiri Neamului. E singura ctitorie pe parcursul a trei decenii de tranziţie, în care nici măcar o autostradă sau un spital nou nu a fost construit, de la zero şi pînă la capăt, de către autorităţile statului secular. Şi ea e ctitoria Patriarhului Daniel.

Prima ispită. Scandalurile de homosexualitate

În anul 2017, Biserica Ortodoxă a fost zguduită de două scandaluri de homosexualitate, care i-au făcut mult rău. Primul l-a avut drept subiect pe Cristian Pomohaci, preot-rapsod popular. Paroh al bisericii din satul Moşuni, judetul Mures, cîntăreţ de mare succes, el a fost acuzat şi apoi supus unei anchete penale, în urma unei înregistrări apărute în spaţiul public, în care îi propunea relatii sexuale contra cost unui minor. În înregistrare, se putea auzi clar cum Pomohaci spunea ”facem sex, te plătesc pentru sex".

După ce Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului l-a îndepărtat pe Pomohaci definitiv din rîndurile clerului, acuzaţiile au continuat să curgă la adresa lui, aruncînd şi o lumină de îndoială asupra Bisericii pe care o slujise. Enoriaşii au povestit că uneori vinerea făcea exorcizări la biserică, susţinea că poate să facă minuni şi să-i vindece pe cei bolnavi. Nu peste multă vreme, un alt tînăr din parohie l-a acuzat de abuz sexual, relatînd amintiri din copilărie, de pe cînd avea numai 13 ani şi, susţinea el, a fost abuzat în repetate rînduri de preot, în casa parohială de la Moşuni. Lucra în gospodăria lui Pomohaci, provenind dintr-o familie săracă şi "Cristian Pomohaci m-a abuzat sexual timp de doi ani!” Tînărul a spus: ”Este un criminal, trebuie să plătească!” Mai mult decît Pomohaci, a plătit însă, ca imagine, Biserica.

Dosarul în care Pomohaci a fost cercetat pentru raporturi sexuale cu minori a fost clasat, pentru prescrierea faptelor, dar, ajuns subiect de investigaţi, el a fost condamnat definitiv la un an de de închisoare cu suspendare, pentru evaziune fiscală: a închiriat cele 11 apartamente în proprietatea sa, fără să plătească taxe şi impozite, de peste 130.000 lei, bani pe care nu i-a declarat.

Pomohaci n-a plătit, totuşi, preţul cel mare. Acesta a fost decontat, cum am arătat, de Biserică, ajunsă în prim-planul atacurilor, amplificate după o anchetă jurnalistică a celor de la un site de presă anticlerical, autointitulat ”Safielumina.net”. Jurnaliştii site-ului au scos la iveală un alt scandal de homosexualitate, de astă dată implicînd un ierarh al BOR. Totul a început cu un şantaj asupra episcopului Corneliu al Huşilor, pe numele său mirean Corneliu Onilă, din partea fostului arhimandrit al Catedralei Episcopale din Huşi, Sebastian Jitaru.

Jitaru a filmat scene de homosexualitate cu superiorul său, încercînd apoi să obţină cu ajutorul lor funcţia de episcop vicar de Huşi şi un loc în Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Imaginile, ajunse publice, au dus la decizia Sinodului de retragere a  episcopului Corneliu al Huşilor. Planul arhimandritului Seabstian n-a mers, dar răzbunarea s-a întors şi asupra lui: a fost acuzat, la rîndul său, de trei seminarişti de la Huşi că i-ar fi violat. Acuzaţii similare a formulat şi un alt seminarist, împotriva episcopului. A urmat o anchetă penală şi un proces înjositor pentru Biserică, fiind chemată în instanţă ca parte civilmente responsabilă şi Episcopia Huşilor. 

E vorba, în aceste cazuri, de slăbiciuni omeneşti, extinse însă, prin extrapolări din ample comentarii şi aşa-zise ”anchete”, asupra tuturor ierarhilor BOR. Nimeni n-a mai stat să-l citească pe austerul părinte Origen, care scria la începutul secolului III că ”ispitele descoperă din marea grămadă a credincioşilor că unii sînt pleavă, iar alţii grîu. Căci, cîtă vreme sufletul vostru este lăsat să fie stăpînit de vreo ispită, nu ispita este cea care se schimbă în grîu, ci pentru că voi eraţi din pleavă, adică uşuratici şi fără credinţă, ispita este cea care a descoperit firea voastră cea ascunsă”.

Este însă interesant de văzut care a fost contexul izbucnirii şi mediatizării excesive a acestor scandaluri punctuale, care au reuşit să se reunească într-unul singur, aruncînd o grea şi nedreaptă îndoială şi chiar anatemă asupra clericilor. În urma unei şedinţe de lucru a Sfîntului Sinod din 9 februarie 2017, Biserica Ortodoxă a anunţat organizarea celui mai mare marş ortodox din istoria României. Preafericitul Patriarh Daniel a binecuvîntat şi a anunţat sprijinul pentru organizarea la nivel naţional a Marşului pentru viaţă 2017, la care aveau să participe în 25 martie credincioşi din 285 de oraşe din România şi Republica Moldova. Reacţiile ”progresiştilor” faţă de această implicare ofensivă a Bisericii în chestiunea avortului n-au putut depăşi nivelul întrebărilor retorice, de genul ”oare cîte femei ar fi putut fi ajutate, pe bune, din banii cheltuiţi pe marşurile astea?” Atacul major a fost însă pregătit şi a venit cîteva luni mai tîrziu. Şi nici măcar el nu şi-a atins scopul, de a demola încrederea cetăţenilor în Biserică.

În urma celor două scandaluri de homsexualitate, intens exploatate, Biserica Ortodoxă Română a scăzut în sondaje. Potrivit unor sondaje IMAS, populaţia avea o încredere în Biserică de 56,4% (luna mai 2017), 51,3% (luna iulie 2017) şi 50,6% la finalul lunii septembrie. Cu un an înainte, în 2016, BOR condusese umăr la umăr cu Armata, ca şi la începuturile anilor ’90, în preferinţele românilor, cu 58% încredere. Îi urmau sistemul medical, sistemul de educaţie, Banca Naţională, presa, justiţia şi preşedinţia, aceasta din urmă cu un procent de 33% încredere. În toamna anului 2017, Biserica a fost detronată din acest top al încrederii românilor. Treptat, însă, şi-a recîştgat locul. Marşurile pentru viaţă au continuat şi ele, an de an.

A doua ispită. Linguriţele de plastic ale pandemiei

Pandemia de Covid 19 a găsit autorităţile seculare ale statului nepregătite. În politicile lor publice, de doi ani încoace, nu există nici coerenţă şi nici predictibilitate. Nu la fel s-a petrecut însă cu Biserica. Ea şi-a găsit locul firesc, în împrejurările tragice ale pandemiei şi şi-a îndeplinit menirea. Dar ataşamentul credincioşilor faţă de Biserică, arătat în aceste vremuri de nenorocire a devenit iarăşi deranjant. Atît preoţii, cît şi cetăţenii care şi-au afirmat devoţiunea şi se definesc prin credinţă au avut multe de îndurat, în vremurile acestea ale Covid-ului. Docilă, şi Biserica s-a supus tuturor restricţiilor. Poate prea docilă, am socotit eu, la vremea respectivă.

Cu toate acestea, Biserica n-a fost scutită de atacuri permanente. Cu lăcaşurile de cult închise, măsură care s-a dovedit exagerată, dar care nu i-a îndepărtat pe credincioşi de ele (aş îndrăzni să socotesc că dimpotrivă), preoţii s-au trezit ţintă a unor atacuri, pornite din interpretări ale unor dispoziţii oricum excesive. În primul an de pandemie, a funcţionat în presa ”mainstream” ireproşabil urmărirea modului în care bisericile se supun interdicţiei de a-i ţine departe pe credincioşi (mi-a reţinut atenţia vigilenţa miliţienească, cu care deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu îl pîra pe preotul unei parohii din apropierea locuinţei sale, de încălcarea dispoziţiilor din starea de urgenţă). La fel, presa n-a scăpat din vizor niciuna din procesiunile religioase, atîta cît s-au putut ele desfăşura, cît mai ales respectarea unei dispoziţii aberante, privind linguriţa de împărtăşanie.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a dat publicităţii mai multe dispoziţii, după ce restricţiile de ”carantinare” a bisericilor au luat sfîrşit şi ele s-au redeschis pentru credincioşi. S-au  dispus un set de reguli, pentru evitarea contaminării cu Covid-19. Unele au fost de bun simţ şi s-au aplicat cu responsabilitate: ”se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea; se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele uşilor, obiectele de cult, icoanele, suprafeţele” ş.a.m.d. Tot atunci se arăta că ”nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase”. Recomandarea a devenit interdicţie explicită şi punctuală, în cazurile celor trei mari pelerinaje ale românilor ortodocşi de peste an. Dar cea mai aberantă interdicţie pentru cler şi credincioşi a fost următoarea ”binecuvîntarea se va oferi/primi de la o distanţă de cel putin 1 metru, se va evita oferirea/primirea împărtăşaniei în condiţile în care nu se pot asigura linguriţe şi pahare de unică folosinţă”.

Biserica a protestat imediat, arătîndu-se că  oamenii nu se împărtăşesc ”cu linguriţa”, ci cu Trupul şi Sîngele Domnului şi solicitarea a fost socotită inacceptabilă: ”toate Bisericile Ortodoxe autocefale rămîn fidele tradiţiei liturgice ortodoxe de împărtăşire a credincioşilor dintr-un singur Potir sfinţit şi cu o singură linguriţă sfinţită”, a precizat Patriarhia într-un comunicat. Presa a început să abunde în reportaje, în care se vînau scene de împărtăşanie ”ilegală”,  cu aceeaşi linguriţă. Dar preoţii n-au încălcat, cu toate presiunile, ritualul Euharistiei, pentru că ea e centru al întregii Liturghii. Trupul şi Sîngele Domnului nu poate să încapă într-o linguriţă de plastic. 

Atacurile la adresa Bisericii şi a slujitorilor ei au continuat, pe tot parcursul primului an al pandemiei. Nu a fost zi, mai ales una de sărbătoare, în care să nu fie înfieraţi public preoţi care slujeau fără mască, deşi legal au avut voie să nu o poarte, aşa cum au avut această libertate de alegere şi prezentatorii ştirilor, unde respectivii au fost adesea acuzaţi insidios că au împărtăşit ”cu aceeaşi linguriţă”. 
La capătul unei ostilităţi cultivate împotriva Bisericii, s-a ajuns inclusiv la un incident violent, declanşat de reprezentanţi ai autorităţilor. S-a întîmplat la Constanţa, pe 25 noiembrie 2020, cînd poliţişti în uniformă au intrat într-o biserică în care slujea chiar Arhiepiscopul Tomisului, de unde i-au tras afară cu brutalitate şi i-au amendat pe cei cîţiva credicioşi care se închinau la icoane. Înfuriat, Înaltul Teodosie a ripostat, anunţînd intenţia de a participa la pelerinajul de la peşterera Sfîntul Andrei, oficial interzis de autorităţi. I-a scris chiar o scrisoare deschisă premierului, în care se întreba retoric: ”Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa?”

Înaltul ierarh a mai spus ceva: ”am îndurat destul”. Pelerinajul de Sfîntul Andrei, patronul spiritual al României, n-a putut fi împiedicat, ci doar limitat, numai de o vreme nefavorabilă. ”Niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atît de mult batjocorite, de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică şi luate de necunoscuţii dumneavoastră specialişti, în dispreţ total faţă de normele de drept, de credinţa şi tradiţiile poporului român. Am îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toţi oamenii de bună-credinţă din această ţară şi am respectat măsurile sanitare luate iniţial, în mod responsabil”, scrisese premierului înaltul Teodosie.

Cu toate restricţiile şi mai degrabă în pofida lor, Biserica a ieşit mult mai întărită din pandemie. ”Ispitele” de a se revolta, ori de a se opune făţiş măsurilor ”Cezarului”, chiar dacă uneori acestea au fost exagerate şi menite parcă anume să o lipsească de trupul credicioşilor ei, au fost înfrînte de BOR cu discreţie şi mare tact, chiar dacă uneori s-au făcut simţite şi semne ale exasperării. Aşa s-a făcut că, la finele anului 2020, un barometru de opinie arăta că românii au cea mai mare încredere în Biserică, într-un procent care depăşeşte 70%. Lucrurile nu puteau fi lăsate aşa, au socotit unii.

A treia ispită. Ancheta care vrea să demoleze Catedrala Mîntuirii

Acesta de mai sus, al primelor două ”ispite” este tabloul de fundal în care a s-a derulat ancheta RECORDER. Ea a fost lansată, cum chiar jurnaliştii mărturisesc, nu multă vreme după ce rezultatele sondajului sus-amintit au fost date publicităţii. Există fără îndoială factori politici, mai ales, extrem de deranjaţi de popularitatea Bisericii.

Ceea ce spunea mai demult un lider userist de la Cluj, şi anume că, dacă ar fi după el, ar da foc la biserici, cu tot cu credincioşi în ele, e totuşi (dincolo de radicalismul exagerat) un indicator al ”noul curs” care a fost imprimat politicilor publice în domeniul sanitar, unele vădit anticlericale, luate în timpul pandemiei. Ele au purtat pecetea apartenenţei politice a miniştrilor sănătăţii, la USR-PLUS. Dar toate aceste măsuri au dus, contrar aşteptărilor şi a unei intense progande ostile din spaţiul virtual, după cum am arătat, la creşterea în popularitate a Bisericii.

În acest context, mai ales pentru a abate atenţia de la criza actuală a spitalelor, o criză cu care Biserica are o legătură numai prin masivele donaţii, făcute în special la secţiile ATI, dar şi în alte zone de tratament pentru bolnavi (ca să nu mai vorbim de ajutoarele pentru săraci), de către absolut toate eparhiile BOR şi, folosindu-se drept ”fir roşu” deja celebra lozincă ”vrem spitale, nu catedrale”, subiectul a fost reluat. E vorba de o ”ciorbă reîncălzită”, care a utilizat însă cu un succes pe care, cu regret, n-am cum să nu-l recunosc, substratul ostil, deja creat într-o parte a mentalului colectiv, de sus-amintita lozincă a partidului  şi susţinătorilor ”progresismului”.

Acum sîntem într-o plină criză politică, economică şi socială, cît şi într-o catastrofă sanitară, în care am fost aruncaţi de guvernanţi care au purtat cu mîndrie tocmai această etichetă. E o criză aparent fără ieşire, care – întocmai ca în toate perioadele de criză – poate transforma Biserica, după modelul celor petrecute în primul an de pandemie, într-un unic refugiu sigur. Aşa ceva era de neacceptat, pe de o parte, pentru politicienii menţionaţi şi susţinătorii lor, din USR. Pe de altă parte, era necesar, după reţeta comunisto-securistă, pe care cei mai în vîrstă dintre români au exersat-o în timpul vieţii lor în comunism, ca atenţia să fie abătută de la problemele reale ale societăţii şi a celor ce poartă vinovăţia pentru acestea.

Pe de altă parte, există o zonă a societăţii, a aşa-numitului ”stat paralel”, care a intrat cu arme şi bagaje în slujba marilor corporaţii, o zonă politico-economică deranjată făţiş şi zilnic de faptul că niciun scandal, precum cel cu homosexualitatea şi nici măcar pandemia n-au clintit Biserica, bastion al tradiţei naţionale. Şi această zonă a reacţionat, în felul deja dezvăluit de ancheta RECORER, lovind direct la vîrful ei. Exagerînd, într-o notă de ”dezvăluire” a unor mari ”ilegalităţi”, care se petrec cu ”banii statului”, în construirea şi restaurarea bisericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, ştiut fiind că în fruntea acesteia nu e decît cel ce e şi Întîi Stătătorul BOR, Patriarhul Daniel.

”Ancheta” şi-a identificat ţinta. De fapt, singurul fapt trist în acest demers jurnalistic nu e nicio mare dezvăluire de corupţie, care nu poate fi dovedită şi pusă decît în sarcina unor angajaţi ai Arhiepiscopiei şi nicidecum a Preafericitului Patriarh, cît numai modul ireverenţios în care aceştia din urmă s-au referit la capul Bisericii Ortodoxe Române. Nu pot fi decît de acord cu afirmaţia că ” blasfemia lor este la fel de gravă precum corupţia lor economică şi penală”. Atacul la care a fost acum supusă Biserica se adaugă propagandei picurate, începînd cu refrenul trupei ”TAXI” de acum trei ani, cu ”Dumnezeu preferă bisericile mici”, continuînd cu lozinca ”vrem spitale, nu catedrale”, în acelaşi demers de ostilizare a românilor, în faţa singurei reuşite din România, Catedrala Mînturiri Neamului. Singura ctitorie vizibilă, pe parcursul a trei decenii de tranziţie, în care nici măcar o autostradă sau un spital nou nu a fost construit, de la zero şi pînă la capăt, de către autorităţile statului secular. O ctitorie a Patriarhului Daniel, aşezat în fruntea unei armate tăcute de preoţi şi credincioşi, de la care au venit majoritatea fondurilor. Se încearcă acum, prin noua ”ispită”, ca proiectul să fie împiedicat, chiar înainte de finalizarea lui, prin desistarea acestui ”ctitor colectiv”.

Cum am arătat, nu e nici primul şi nici ultimul atac la adresa Bisericii. Ea e ”ţintă”, tocmai pentru că e puternică. Nu poate fi atinsă, decît prin unii dintre oamenii ce o slujesc. Origen spunea că ”toată viaţa omului pe pămînt este un lanţ de ispitiri. De aceea se şi cade să ne rugăm să nu cădem în ispită. Aceasta, desigur, nu în înţelesul ca să nu fim puşi la încercări ori la ispitiri - lucru care este cu neputinţă, atîta vreme cît sîntem pe pămînt - ci ca să nu ne lăsăm biruiţi, cînd sîntem ispitiţi”. Cei vizaţi de ancheta RECORDER fie nu s-au rugat destul, fie că nu s-au rugat deloc. În rest, nu mă îndoiesc că Biserica va trece cu bine şi întărită şi din această a treia ispită. Poate că va arunca o privire mai atentă şi exigentă în interiorul ei şi îşi va selecta mai grijuliu ”oamenii de încredere” din rîndul laicilor. Căci sînt destui oameni şi din toate domeniile, care o iubesc cu sinceritate şi fără gînd de a o folosi.