PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Acţiunea ”pensia mea, pentru mai tîrziu”. Părinţii fondatori ai ”pensiilor speciale” şi veniturile lor

Caracatiţa unui sistem de privilegii

Un al doilea plan al apariţiei acestor ”pensii speciale” a constat în acţiunea prin care puterea şi-a fidelizat ”structurile de forţă”, precum serviciile secrete, poliţia, armata şi justiţia. Acum, acest păienjeniş de acte normative din domeniu pare imposibil de spart, fără ”ajutor extern” – mai degrabă. Numai Uniunea Europeană poate determina România să renunţe la acest sistem de pensii clientelare. Aici, nu pot decît să-l citez pe Bacovia, care într-o poezie patriotică pe care a fost silit să o scrie în anii ’50 despre construirea socialismului, scria un ultim vers al ei, care răsturna totul: ”cît despre ceea ce va fi, deocamdată e sublim”. Pentru că nu va fi uşor să revenim la normalitate şi moralitate în domeniul pensiilor. Toate structurile statului sînt, de fapt, cointeresate în menţinerea lor.

În ordine cronologică, prima ”pensie specială” a fost cea pentru magistraţi, introdusă de Valeriu Stoica, în timpul guvernării Ciorbea, în 1997. A fost votată de parlament în acelaşi an, sub pretextul că recomandările internaţionale în domeniu sînt ca magistraţii, care nu pot exercita o altă profesie pe parcursul activităţii, să aibă o pensie cît mai apropiată de salariul primit. La noi s-a făcut ”exces de zel” şi magistraţii iau pensie chiar mai mare decît salariul. Victor Ciorbea, ajuns ulterior Avocat al Poporului. În această postură, el a putut cumula pensia cu salariul (printr-un cadou făcut de parlament), ajungînd la un venit lunar de 58.000 de lei, din care 36.000 reprenzentau ”pensia specială” pe care şi-o oferise în 1997.

Ciorbea a avut însă parte şi de o surpriză neplăcută: Klaus Iohannis a atacat în 2019 la Curtea Constituţională decizia ca el să primească încă o ”pensie specială” de 30.000 de lei (mai mare cu 8.000 de lei ca salariul), ca fost ”Avocat al Poporului”, funcţie din care fostul lider ţărănist a susţinut că atacurile la adresa ”pensionarilor speciali” sînt ”discriminatorii” – argument reluat ”pe proceduri” şi de urmaşa lui, Renate Weber, cînd a venit vorba de ”impozitarea progresivă” a pensiilor speciale, propunere de lege depusă în Parlament de pesedişti din raţiuni strict electorale în acelaşi an 2019, într-o formă voit neconstituţională.

Magistraţii sînt ”inamovibili” şi cînd vine vorba de pensiile lor. Judecătorii de la Curtea Consituţională sînt ei înşişi, majoritatea, beneficiari ai ”pensiilor speciale” moştenite încă din 1997 şi se pronunţă întotdeauna împotriva oricărei reglementări în domeniu a Parlamentului. Din 2004, guvernul Năstase a iniţiat un proiect privind instituirea ”pensiilor de serviciu”, pentru ”serviciile” aduse de ”servicii”. Proiectul a fost lărgit, la iniţiativa lui Valer Dorneanu. El, alături de deputatul PSD Axinte Gaspar au iniţiat o asemenea ”pensie de serviciu” şi pentru judecătorii Curţii Constituţionale. Nu a fost o coincidenţă. Gaspar ştia că va fi nominalizat judecător la CCR de către propriul partid, la finele anului. Nouă ani mai tîrziu, l-a urmat Dorneanu, care a ajuns chiar preşedinte al Curţii.

Au urmat, în cascadă, pensiile speciale pentru parlamentari, dar şi cele pentru funcţionarii publici parlamentari sau pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. De la bun început, ca în cazul pensiilor pentru funcţionarii parlamentari, unde proiectul de lege a fost iniţiat de un deputat ţărănist, unul liberal, unul pesedist şi unul de la PUNR, în anul 2000 acest tip de reglementări care au făcut praf, treptat, principiul pensiei bazat pe contributivitate, pentru o sumedenie de categorii şi subcategorii de ”oameni speciali” cu ”pensii speciale”, toate iniţiativele în domeniu au fost susţinute de majoritatea partidelor şi a aleşilor noştri.

Consensul în domeniu s-a perpetuat. De pildă, stabilirea ”pensiei speciale” pentru categoria ”personal aeronautic navigant profesionist din aviaţia civilă” a fost susţinută în 2006 de liberali, deşi iniţiată de Victor Ponta de la PSD şi co-semnată de Lia Olguţa Vasilescu, pe atunci la PRM şi ”pedista” Anca Boagiu. Alina Gorghiu, pe atunci preşedinte al PNL, astăzi vocală susţinătoare a ”pensiilor de serviciu” ale militarilor din armată şi servicii din postura de preşedinte interimar al Senatului, s-a numărat şi ea printre iniţiatorii legii pensiilor speciale pentru piloţi, mecanici de zbor şi stewardese.

Legea a trecut un an mai tîrziu,în 2009, cu 219 voturi pentru, unul contra şi două abţineri. Au urmat, după acelaşi principiu şi cu aceeaşi ”metodologie” pensiile pentru conducerea Curţii de Conturi (unde Nicolae Văcăroiu se pregătea pentru un binemeritat final de carieră şi pentru preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei), în 2008. Senatul, prezidat de Văcăroiu, a votat legea cu 112 voturi pentru, din 112 senatori prezenţi. Tot de un larg consens s-a bucurat şi legea pentru pensiile speciale ale diplomaţilor, votată în 2015 cu doar două voturi contra.

Acest an, 2015, a fost de departe un an al ”pensiilor speciale” acordate de Parlament, la propunerea guvernului Ponta. S-au votat ”pensiile de serviciu” pentru personalul militar, care, sub denumirea amăgitoare, tot ”speciali” sînt, în urma cărora ofiţerii din servicii şi poliţie s-au putut pensiona la numai 45 de ani. Singurul parlamentar care a votat împotriva legii a fost excentricul Remus Cernea, restul au ridicat mîna. Şi tot 2015 a fost anul ”pensiilor speciale” pentru parlamentari, semnat inclusiv de actualul vicepremier Marcel Ciolacu şi ministrul Cseke Atilla.

”Pensiile speciale” au rămas, odată la patru ani, doar un subiect electoral, eliminarea lor fiind susţinută cu făţărnicie chiar de către cei care le-au promovat şi le-au transformat într-o caracatiţă a unui sistem de privilegii.

Morala se opreşte la buzunar

Pe cît de uşor au fost de votat ”pensiile speciale”, care depăşesc cu mult principiul contributivităţii, fiind egale sau chiar mai mari cu salariul încasat în timpul activităţii, ca să nu mai vorbim de încălcarea termenului vîrstei de pensionare, care pentru ”speciali” e mult devansat, aceştia ajungînd ”pensionari” la 40 – 45 de ani, pe atît a fost de greu ca aceste privilegii să fie retrase. Atunci cînd s-a încercat de bună credinţă, nu doar din raţiuni electorale.

În 2010, în premieră, guvernul Emil Boc a determinat CCR, pe atunci condusă de Augustin Zegrean, să elimine pensiile speciale, decizînd că este constituţională o asemenea lege, după ce tăiase 25% din veniturile şi pensiile întregii populaţii, pe fondul crizei economice mondiale. A fost exceptată, fireşte, şi atunci pensia magistaţilor care ”trebuie să fie apropiată de salariul primit”.  S-a opus atunci în Parlament eliminării pensiilor speciale o parte a PSD, care a atacat la CCR tăierea celorlalte pensii speciale.

În motivarea Curţii Constituţionale de respingere a acestei sesizări, se arăta: “În principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, şi anume pensia contributivă şi un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituţie”, se arăta în motivare, care adăuga că ”pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o raţiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei”.

Raţiunea exista, susţinea Curtea Consituţională – era vorba de ”grava situaţie de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul”, dar şi în problema de fond: ”necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităţilor din acest sistem“. Ulterior, în jur de 300 de militari au dat în judecată statul român la CEDO (de unde se vede patriotismul lor, care se oprea la propriul buzunar), însă nu li s-a dat cîştig de cauză. Despre miile de generali ai României şi pensiile lor speciale, voi vorbi însă cu altă ocazie.

Din nefericire, ulterior Curtea Constituţională, în care majoritatea au deţinut-o judecători deja beneficiari ai pensiilor speciale de magistraţi, a uitat motivarea colegului lor Zegrean şi s-au opus eliminării ”pensiilor speciale”, socotind ”discriminatorie” şi neconstituţională nu menţinerea, ci abrogarea lor. De fapt, aceste privilegii speciale, cu unele excepţii în care un cuantum rezonabil al sporirii pensiei dincolo de contributivitate de către un aport al statului se justifică, au fost construite, susţinute şi perpetuate ca un sistem al ”pensiilor de gaşcă”.

Valer Dorneanu s-a ales, de pe urma pensiei la care avea dreptul ca fost magistrat şi preşedinte al Camerei Deputaţilor la un cumul între ”pensia specială” de 454.068 lei pe an şi veniturile de preşedinte-judecător al Curţii. După ieşirea la pensie şi din funcţia de preşedinte la CCR, conform declaraţiei de avere din 2022, domnul Dorneanu cumula pensia cu care venise la Curte, de 39.500 lei pe lună, cu indemnizaţia de fost preşedinte – adică încă 24.600 lei lunar. Astfel, se poate spune că domnul Dorneanu şi-a votat, pe cînd era preşedinte al Camerei Deputaţilor, un venit cumulat din două pensii speciale, de peste 65.000 lei pe lună – şi a avut grijă să le păstreze, atunci cînd a judecat la Curtea Consituţională ”eliminarea pensiilor speciale”.

Pînă de curînd, majoritatea la CCR era alcătuită din judecători care cumulau pensia cu salariul (şase, din nouă). Prin numirea a doi judecători (Iulia Scântei şi Bogdan Licu), au mai rămas doar patru. Preşedintele Curţii, Marian Enache, ia un salariu de 302.439 lei anual, dar pensia lui de magistrat, pe care o comulează cu salariul (ceea ce un om simplu n-are voie să facă) e mai mare, de 452.856 lei pe lună. Alţi trei judecători, Cristian Deliorga, Livia Stanciu şi Varga Atilla iau şi ei pensii în jur de 400.000 lei pe lună. Cum să voteze, deci, Curtea Constituţională o lege care le taie şi lor pensiile?  

E greu de imaginat cînd şi cum sistemul de pensii speciale va putea fi demantelat. E nevoie de o adevărată ”reformă morală” a structurilor statului român, pentru aşa ceva – de fapt, pentru un lucru elementar, acela de a-i face pe toţi cetăţenii României egali în faţa legii, atît la îndatoriri, cît şi la drepturi, printre care se află şi cel la pensie. Dar sîntem încă departe de aşa ceva, chiar şi sub presiunea Consiliului Europei. Morala, ca şi patriotismul, cum au dovedit-o şi cei trei sute de militari care şi-au dat ţara în judecată la CEDO, se opreşte la buzunar.