PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Al treilea război mondial a început deja

Rezervele de energie, interconectate cu cele de democraţiei

Această fază recentă a conflictului din Ucraina, prin care rachetele ruseşti au distrus, ori în cazul cel mai bun au oprit sistemul energetic din această ţară, depăşeşte deja graniţele ei. Prima lovită a fost Republica Moldova, unde războiul a intrat deja cu luni în urmă, aparent benign, prin manifestaţiile plătite ale Partidului Şor şi ale rusofonilor, împotriva administraţiei Maia Sandu şi a orientării pro-europene a acesteia. Înainte ca o criză majoră să lovească Moldova, aceste manifestaţii au anunţat-o şi au revendicat negocierile rapide cu Moscova, pentru a ”nu afecta populaţia” Moldovei. E un fel de troc, al suveranităţii: vreţi să vă fie bine? Aliaţi-vă cu noi! Nu mai susţineţi Ucraina! Cereţi încetarea acordării ajutoarelor către ea! Aceeaşi metodă va tinde să se extindă în restul Europei, chiar dacă sub forme ceva mai bine mascate.

Protestele ”anti-război” sincere, sau cele fireşti, împotriva creşterii costului general al vieţii, vor fi din ce în ce mai greu de disociat de cele organizate şi plătite de ”coloana a V-a” a Rusiei. E şi aceasta o confruntare atipică, pînă acum, între un colos politico-militar cu reflexe totalitare îndelung exersate, ca Federaţia Rusă, şi lumea occidentală, incapabilă încă să înţeleagă că nu poţi lupta împotriva totalitarismului cu mijloace democratice. Căci acest nou război mondial este ultima fază a unui război rece neîncheiat, din naivitatea (să nu zic prostia) Vestului, care a crezut că şi-a încheiat socotelile cu Estul, odată ce ”zidul Berlinului” a căzut.

Ruşii sînt mult mai pragmatici. Se folosesc de simboluri, doar atunci cînd îi ajută. Altfel, războiul pornit de Putin, privit acum în perspectiva timpului scurs din 24 februarie şi pînă acum, n-a fost deloc unul doar împotriva Ucrainei şi pentru ”desfiinţarea” acestui stat, ci unul îndreptat direct împotriva occidentului şi a valorilor sale, şi pentru refacerea gloriei de odinioară a URSS-ului. Putin are de partea sa cel mai puternic aliat: nostalgia. Occidentul a fost prins pe picior greşit, în această confruntare mondială nedeclarată, numită mai întîi ”operaţiune specială”, dar care devine evident, de-acum, că e de fapt cel de-al treilea război mondial, în plină ofensivă a ”globalizării” şi ”înverzirii”, cu o agendă politică paralelă total cu aceea de pregătire pentru o luptă între ”două blocuri”. Putin îşi pregătea minuţios şantajul gazului şi războiul de pe piaţa resurselor energetice, în vreme ce Europa promova ”Green Deal”-ul şi şi-a închis termocentralele. E ca şi cum Merkel, braţ la braţ cu Timmermans, au pregătit mişcarea politico-militară pentru renaşterea gloriei de odinioară a URSS, prin arondarea economiilor occidentale aproape exclusiv către gazul rusesc.

E un altfel de război, chiar dacă nu cad bombe. În cel de-al doilea război mondial, au fost intens bombardate, atît de către puterile Axei, cît şi de aliaţi, noduri feroviare şi alte căi de comunicaţii, rezerve de combustibili. România a jucat atunci şi ea un rol strategic important, prin rezervele de petrol pe care încă le mai avea. Acum, ”rezervele” sînt cele de energie. Nu mai avem locomotive pe cărbune şi lemn, sau mijloace independente de furnizare a energiei, nu se mai alimentează cu canistra de benzină. Acum sîntem puternic interconectaţi, la o piaţă globală de energie, în care Ucraina a jucat un rol mai important decît ne-am putut da seama.

Sîntem departe de a acoperi necesarul unei economii prin ”energii verzi”. Încă atît de departe, de independenţa ei faţă de tipul clasic de asigurare a resurselor de electricitate şi energie, bazată pe gaz şi hidrocarburi. Războiul lui Putin vrea să arate Europei, dar şi restului omenirii, că abia visează încă la ”paradisul verde”, în vreme ce lumea depinde de ei. Şi, deocamdată, reuşeşte.       

Trăim într-o lume în care defecţiunea unei verigi afectează tot lanţul. Şi ”rezervele de energie” sînt conectate inclusiv cu ”rezervele de democraţie”. S-a văzut cît de importantă e, în această ecuaţie Ucraina şi în cazul crizei de grîu, pe care acelaşi război a declanşat-o, şi a arătat cît de multe state sînt dependente de exporturile de grîu ale ţării, lovită de soartă nu numai cu un destin tragic, dar şi dăruită cu cele mai bune soluri, bogate în cernoziom. Astfel încît, agresiunea îndreptată de Rusia asupra Ucrainei a fost, de la bun început, declanşarea unui război economic împotriva Europei, la care răspunsul a fost dat cu întîrziere – şi, din acest motiv, s-a arătat încă ineficient: sancţiunile ar fi trebuit să ”curgă” din 2014, de la anexarea Crimeei, iar măsurile de prevenire împotriva lui Putin şi a regimului pe care l-a instaurat ar fi trebuit lansate din 2007, de cînd liderul rus a declarat, de fapt, război Statelor Unite şi Europei.

Pe 10 februarie 2007, la München, Putin a ţinut primul lui discurs de anvergură mondială, la Conferinţa anuală pe teme de Securitate. Şi a atacat dur extinderea spre est a NATO, calificînd-o drept o ”politică externă agresivă, promovată de Statele Unite”. În urmă cu un deceniu şi jumătate, Putin spunea că se simte provocat de această extindere şi avertiza că  “asistăm la un uz de forţă necontrolat, la folosirea forţei militare în relaţiile internaţionale şi acest lucru stîrneşte conflicte după conflicte, în lume. Iar consecinţa este că nu avem suficientă putere, să găsim o soluţie viabilă la aceste probleme”. Între timp, ”soluţia viabilă” a găsit-o el, cumpărînd practic ca la tarabă şi construind, cărămidă cu cărămidă, un sistem energetic european dependent de Moscova, cu lideri ”prieteni”, ca Sarkozy şi Merkel, care, asemenea lui Neville Chamberlain, în 1938, i-au netezit lui Putin calea spre pasul doi al războiului, invadarea directă a Ucrainei la 24 februarie. Act în care, ca înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, după cum a dezvăluit în aceste zile Boris Johnson, liderii occidentali din Italia, Franţa şi mai ales Germania n-au crezut, sau, şi mai grav, au încercat să-l ”tranzacţioneze” direct cu Moscova, trecînd peste voinţa suverană a unei ţări.

Marea descoperire a strategilor americani: ”iarna se face frig în Ucraina”

În urmă cu 15 ani, la München, ascultînd discursul lui Putin, ”nu puţini au avut senzaţia că se află încă în perioada războiului rece”, observa un jurnalist atunci. Participarea liderului de la Moscova la Conferinţa pe teme de Securitate de la München a fost primul prilej pentru Putin ca să-şi ilustreze credinţa lui de o viaţă, în lumea împărţită în ”blocuri” şi ”sfere de influenţă”, aflate în antagonism. Fireşte, ”dreptatea” fiind de partea ”lumii ruse” şi a aliaţilor ei. Atunci, mesajul său anti-occidental era mascat atunci într-unul anti-război.

Se întîmplă şi acum, cînd a fost scos din vocabularul politic de la Moscova termenul de ”război”. Chiar dacă asta e, ceea ce se întîmplă de fapt deja în lume şi a început în Ucraina. Ideologii lui Putin sînt însă ceva mai direcţi. Unul din ei, Piotr Akopov, editorialist la ”Pravda”, explica de fapt, de la debutul sancţiunilor şi aşa tardive impuse Federaţiei Ruse, într-un interviu acordat unui jurnalist sîrb, că ruşii sînt pregătiţi pentru acest al treilea război mondial, în vreme ce noi, democraţiile occidentale, nu – cît şi că nicio ”sancţiune” n-are efect, pentru ruşi: ”căutînd să ne pedepsească, Occidentul crede că relaţiile cu el sînt de o importanţă vitală pentru noi. Dar acest lucru demult nu mai e astfel – lumea s-a schimbat, şi asta o înţeleg foarte bine nu doar europenii, ci şi de anglo-saxonii, care conduc Occidentul. Nicio presiune occidentală asupra Rusiei nu va duce la nimic. Pierderi în confruntare vor fi de ambele părţi, dar Rusia este pregătită pentru ele, moral şi geopolitic. Dar pentru Occidentul însuşi, o creştere a gradului de confruntare atrage costuri uriaşe”.

Cum am spus deja, în lumea noastră ”interconectată” ruşii au trecut deci la ”Planul B”. Eşecurile militare ale unei armate mai slabe decît şi-ar fi putut imagina oricine, au dus la acest plan, de atacare a infrastructurii energetice a Ucrainei. Şi nu numai a ei, pentru că Ucraina era un exportator important de energie, o ţară de tranzit, pentru marile magistrale de petrol şi gaz, către Europa. În urmă cu cinci zile, pe 18 noiembrie, oficiosul rus ”Pravda” jubila deja: ”Sistemul energetic al Ucrainei este în pragul colapsului… Kievul devine de nelocuit, din cauza lipsei curentului şi a încălzirii. (...) Oamenii fug la ţară”. Bombardamentele cu rachete asupra infrastructurii energetice – şi nu numai – a Ucrainei vor continua. Pare că ruşii, neputînd să înfrîngă armata ucraineană, vor să-i distrugă poporul – să-l arunce în foame, frig şi întuneric. Dar nu e o soartă pe care o pregătesc doar ucraienilor. Vă amintiţi acel clip cu Europa îngheţată?

Ruşii au început tipul lor de ”război murdar”. N-au nevoie de rachete nucleare, ori de arme biologice, pentru asta. Au o imensă maşinărie de propagandă, care-şi produce efecte în întreaga lume. Au duzini de politicieni ”de vîrf” fie cumpăraţi, în fiecare stat occidental, fie prea slabi (în faţa propriului electorat) ca să-şi poată permite să se războiască cu o putere autocratică.

În tabăra democraţiei, e confuzie. Pentagonul a anunţat că, deşi resursele sale de echipamente ”de dat” pentru Ucraina sînt ”pe terminate” după nouă luni de asistenţă militară continuă, de la rachete Sting la lansatoare Javelin, dă, totuşi, asigurări, că va continua. Nu spune cu ce. Iar războiul ”energetic” împotriva Ucrainei şi al lumii, de fapt al treilea război mondial, i-a lăsat pe strategii occidentali descoperiţi cu totul.

Generalul Mark Milley, şeful marelui stat major al armatei americane se lansa, zilele trecute, în consideraţii de genul ”iarna se face foarte frig în Ucraina. Iar tendinţa naturală pentru operaţiunile tactice e să încetinească. Şi, dacă pe front luptele, într-adevăr, încetinesc, atunci s-ar deschide poate o fereastră pentru o soluţie politică, ori măcar pentru începutul discuţiilor în direcţia asta”.

Nimeni n-a anticipat că ruşii, mai ales Putin şi generalii săi nu-şi permit o înfrîngere, pentru că, în cazul lor, pierderea războiului echivalează cu pierderea vieţii. Şi că, deci, în spatele retragerii din Herson trebuie că se va fi aflat ceva şi mai rău. Acum, că au început atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice din Ucraina, ceea ce urmează, după acelaşi tipar al naivităţii occidentale, rămîne fără un răspuns eficient.

Degeaba s-a dus preşedintele Zelenski în faţa ONU, acuzînd că noile atacuri ruse asupra infrastructurii ”sînt crime împotriva umanităţii”. Organizaţia Naţiunilor Unite e la fel de neputincioasă ca Liga Naţiunilor, în faţa căreia împăratul Haile Sellasie îşi ţinea celebrul său discurs în iunie 1936, acuzînd agresiunea lui Mussolini asupra ţării sale, Etiopia. Nici ONU nici Consiliul său de Securitate nu pot să facă Rusiei vreun rău, atîta cît face o rachetă rusească, lovind un punct de transformare a energiei, oriunde în Ucraina. Iar în Europa, lumea se pregăteşte de ”tîrgurile de Crăciun”, alcătuind ”topuri” în materie, incapabilă încă să înţeleagă că al treilea război mondial a început deja, pentru că ”operaţiunea specială” a depăşit graniţele Ucrainei şi înaintează, rapid, cu viteza energiei, pe cablurile electrice.