PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cînd e vorba de ascultarea telefoanelor, "discuţia despre drepturi e un lux teoretic”. Şapte ani de ”binom”, sub Klaus Iohannis

Desantul Prună – Cioloş, pentru salvarea ”binomului”

În 16 februarie 2016, Curtea Constituţională a României a decis că articolul 142, alineat 1 din Codul de Procedură Penală, e neconstituţional. Articolul spunea că ”Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”. Adică de Serviciul Român de Informaţii, care era astfel asociat unui organ de cercetare penală. Decizia 51/2016 a Curţii a stabilit practic, că SRI nu poate face legal cercetare penală în România. Se credea că astfel se pune capăt unei lungi perioade de abuzuri judiciare, în care a funcţionat ”binomul” SRI-justiţie.

Care a fost dimensiunea abuzului, e greu de ştiut încă. Numai în 2013, de pildă, potrivit unei statistici a Consiliului Superior al Magistraturii publicată atunci de Sorina Matei, 12.322 de dosare penale au fost întocmite pe baza ascultărilor, adică nu mai puţin de 10% din totalul dosarelor penale întocmite în toată ţara. După ce Curtea Constituţională a desfiinţat practica prin care deveneai inculpat în baza propriilor discuţii înregistrate de SRI, ”instituţiile de forţă” au intrat în stare de alarmă. Astfel încît s-a ajuns rapid la o soluţie, pentru a nu exista un hiatus.

În primele zile din martie 2016, ministrul justiţiei, Raluca Prună, s-a pus pe treabă şi a redactat o ordonanţă de urgenţă, semnată ulterior de Dacian Cioloş şi avizată de Klaus Iohannis în CSAT, pe 11 martie. Astfel, ”colaborarea” SRI cu procurorii a fost continuată şi după desfiinţarea ”probelor” din ascultări, de către Curtea Constituţională, în  16 februarie 2016. Abia după şase ani, ordonanţa a devenit lege şi  abia pe 16 februarie 2022 legea a fost declarată neconstituţională. În tot acest timp, decizia CCR 51/2016 a fost ocolită. Motivaţia deciziei Curţii din 16 februarie 2022 care constată acest fapt a fost publicată ieri. Timp de şase ani, prin Ordonanţa Prună, s-a încălcat Constituţia. SRI a funcţionat ca ”organ de cercetare penală”, telefoanele au continuat să fie ascultate şi ascultările să fie probe în dosare. Toate acestea, cu votul parlamentarilor şi în tăcerea asurzitoare  a societăţii civile.

În 2011, Traian Băsescu afirma la o şedinţă de bilanţ pe 2011 a Serviciului Român de Informaţii că „statul român şi-a dezvoltat capacităţi de culegere de informaţii care fac puţin probabilă comiterea de infracţiuni importante, fără ca acestea să nu ajungă în faţa justiţiei”. Ar fi fost un lucru bun, dacă Băsescu era un democrat autentic. Dar n-a fost. El a folosit capacităţile pe care le invoca, în primul rînd pentru distrugerea inamicilor săi, sub perdeaua ”luptei anticorupţie”. Ascultarea te¬lefoanelor a devenit o practică curentă a regimului Băsescu, în timpul căruia SRI a fost ”stăpânul absolut” al interceptărilor telefonice, cu sau fără mandat.

Ultimele tipuri de ascultări erau oricînd posibile, pentru că, încă din 2008, cum am aflat de la ofiţerul de securitate a comunicaţiilor de la o mare reţea de telefonie mobilă, SRI le ”clonase” serverele. Ulterior, am aflat şi că Serviciul îşi instalase în centrul său tehnic console de administrare şi ope¬rare ale tuturor firmelor de comunicaţii, indiferent dacă este vorba de telefonie fixă sau mobilă, ”dublînd” reţelele acestora şi avînd acces la orice convorbite, oricînd dorea. Instituţia putea, cum poate şi acum, să inter¬cepteze absolut toate comunicaţiile telefonice, care au loc prin interme¬diul operatorilor de la Romtelecom, Vodafone, Orange, RCS-RDS etc. N-am putut face nimic, în calitatea mea de atunci, de consilier personal al premierului, pe probleme de siguranţă naţională, în lipsa unui document scris – pe care reprezentatul operatorului a refuzat, firesc pentru protecţia sa şi a firmei pe care o reprezenta, să-l întocmească. I-am mulţumit oricum, pentru avertisment. 

Cum a fost posibil, ca întreaga telefonie fixă şi mobilă să fie ”clonată” de SRI? România intrase în febra pregătirilor pentru Summit-ul NATO, care a avut loc în aprilie 2008 la Bucureşti. Sub imperiul ”prevenirii” vreunui prezumtiv ”atac terorist”, o Decizie cu numărul 258/2008 a Au¬torităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii a prevăzut că „furnizorii de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a pune la dispozi¬ţia autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor (Serviciul Român de Informaţii -n.r.), desemnată potrivit reglementă¬rilor legale în vigoare, serverele de management al interceptării şi consolele de administrare şi ope¬rare pe care le deţin”. Toţi operatorii s-au conformat.

Baza deciziei a fost o decizie luată la ”nivelul cel mai înalt”: o Hotărâre se¬cretă a Consiliului Suprem de Apă¬rare a Ţării, din data 25 martie 2008. Ulterior, Dan Georgescu, preşedintele ANRC, a explicat: ”Sigur că a fost legată de Summit-ul NATO, noi am primit decizia CSAT şi a trebuit să o punem în aplicare, pen¬tru că are putere de lege. Nu a existat consultare publică, pentru că nu se putea face. Când prin lege se stabileşte urgenţa şi termenul, procedura este modificată”. La pavăza secretului şi sub imperiul invocării ”securităţii naţionale”, a ”pericolului terorist” ş.a.m.d., ascultarea telefoanelor a devenit astfel practică curentă.  

Operatorii de telefonie mobilă au tăcut şi tac asupra subiectului, preferînd să se ”supună legii”, chiar şi după ce practica a fost declarată neconstituţională. Niciunul n-a vrut ”să se pună rău” cu ANRC, autoritatea care le reglementează funcţionarea şi să rişte să dispară de pe piaţă. Ce am mai aflat e că în urma şedinţei CSAT din 25 martie 2008, cînd s-a dispus să se pună sub control toate convorbirile telefonice de pe teritoriul României, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă au fost obligaţi să permită accesul SRI-ului la serverele lor, care au fost ”înţepate” şi legate la centrul de ascultare al instituţiei. Astfel încît nicio convorbire telefonică n-a mai putut scăpa interceptării. Din cîte am aflat, aceasta pornea automat prin ”amprenta vocală” a persoanei aflată în atenţie şi nu conta aparatul sau reţeaua folosită, ori că e ”cartelă pre-pay” sau abonament. Astfel, SRI a devenit stăpânul absolut al interceptărilor, cu sau fără mandat şi, prin semnarea ”protocoalelor” cu Direcţia Naţională Anticorupţie, a început ”parada” sinistră a zăngănitului de cătuşe, la televizor. Băsescu a folosit Summit-ul NATO la Bucureşti ca pretext, pentru instaurarea unui sistem de urmărire a populaţiei, pentru care Securitatea lui Ceauşescu avea de ce să fie invidioasă. 

Au urmat opt ani de domnie arbitrară a ”binomului” SRI-DNA, în care Coldea şi Kovesi au răspuns declanşînd cu ce aveau la îndemînă (tot ce se discuta la telefon în România), vînătoarea tuturor inamicilor lui Traian Băsescu. Nu mai era vorba de nicio bombă, la summit-ul NATO de la Bucureşti. Era vorba doar de putere şi bani. “Mă bucur că cooperăm (sic!) foarte bine cu DNA-ul, iar prezenţa doamnei Kovesi acolo este o garanţie de progres în acest domeniu, al luptei anticorupţie, să vă fie clar acest lucru şi dumneavoastră, şi aspectele legate de corupţie în diverse, în administraţie, în alte domenii vor fi întotdeauna un aspect, un element fundamental de securitate naţională, pentru că nu vreau ca acest stat să fie slăbit, vulnerabilizat, incapabil să acţioneze puternic”, declara directorul SRI George Maior în iulie 2013, în vremurile puterii absolute ale ”binomului”. Şi a reacţionat – cum ştim. Puterea lui Băsescu devenise absolută.

Ascultarea telefoanelor – aceeaşi Mărie, cu altă pălărie

Singura pavăză împotriva abuzurilor SRI a rămas legea, care a interzis abia la trei ani de la această declaraţie folosirea conţinutului convorbirilor telefonice interceptate, drept probe în instanţă. Această pavăză s-a ridicat prin decizia 51 a Curţii Constituţionale, din februarie 2016. Dar a funcţionat fix 23 de zile, pînă cînd, în 11 martie, Raluca Prună, ministrul justiţiei în cabinetul Cioloş, a promovat Ordonanţa de Urgenţă 6/2016, prin care SRI era în continuare împuternicit de lege să asculte convorbiri şi rezultatele acestor interceptări să fie folosite în cauze penale.

Doamna Prună n-a lucrat de capul ei. Regimul Băsescu dispăruse, dar şi noua putere avea nevoie de un asemenea instrument. În 9 martie 2016, directorul SRI Eduard Hellvig trimitea către Raluca Prună, cu toate că SRI nu avea şi nu are nicio competenţă în a aviza, ori a-şi da cu părerea în proiecte de lege, punctul de vedere al instituţiei, cît şi un amendament propriu la OUG-ul ”în lucru, referitor la ”interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanţă". Că subiectul interesa la cel mai înalt nivel, reiese şi din aceea că Ordonanţa a fost discutată şi la Cotroceni.

În 11 martie 2016, Klaus Iohannis declara: „am convocat în regim de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, pentru a analiza, dezbate şi găsi soluţii în timp real la situaţia creată de decizia Curţii Constituţionale, privind constituţionalitatea interceptărilor telefonice, cum este cunoscută în spaţiul public, din nevoia de a asigura neîntrerupt cadrul legislativ pentru ca Justiţia să-şi facă datoria, fie că este vorba de cazuri de securitate naţională, fie de cazuri de corupţie. Ambele aspecte sunt esenţiale pentru funcţionarea statului de drept. Iar eu ca Preşedinte m-am angajat să fiu garantul funcţionării statului de drept în România”. De fapt, era vorba de asigurarea continuităţii, în activitatea de interceptare a convorbirilor telefonice şi folosirea lor ca probă, în procese penale. Un ”binom” tehnocrat, altfel spus.

”Ordonanţa Prună”, cum a fost cunoscută prevederea care a permis în continuare SRI-ului să asculte ce vrea şi cum vrea era socotită, declarativ, de către iniţiatoare, drept o soluţie tranzitorie la această problemă de "maximă urgenţă". Dar a rămas nevotată, însă producînd efecte, peste cinci ani. La Senat, a trecut prin adoptare tacită. Pe 5 octombrie 2016, Ioan Chelaru, vicepreşedinte PSD al Senatului, a spus că nu s-a putut discuta Ordonanţa în Comisia juridică, pentru că întotdeauna cînd a fost pe ordinea de zi, s-a constatat lipsă de cvorum, deşi pentru a ”repune în pîine” SRI-ul în privinţa interceptării convorbirilor, a fost nevoie de modificarea masivă a Codului Penal şi a celui de Procedură Penală (circa 150 de articole, în total), printre modificări fiind unele care le-au permis procurorilor să anuleze hotărâri judecătoreşti, să obţină fără mandat datele financiare ale cetăţenilor şi să se amestece în relaţia avocat-inculpat (de unde s-a născut şi celebrul ”caz” al condamnării avocatului Roşu).

Şi aşa, SRI a continuat să asculte ”legal”, iar decizia 51/2016 a Curţii Constituţionale a rămas o simplă hîrtie. Astfel încît, în noiembrie 2017, un cunoscător al situaţiei, colonelul Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvînt al SRI-ului în vremea lui Virgil Măgureanu, făcea următoarea comparaţie: ”Se făceau interceptări la nivel de 200-300 într-un an, nu de 260.000 de ascultări ca acum”.

”Frauda logică” prin care s-a invocat securitatea naţională şi lupta anticorupţie pentru a se încălca însăşi Constituţia, a continuat. După 5 ani şi jumătate de funcţionare a prevederilor Ordonanţei, pe 16 noiembrie 2021 aceasta a devenit literă de lege, fiind adoptată fără modificări de Camera Deputaţilor prin votul a 283 de deputaţi ai PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi. Atunci doar 10 deputaţi din 303 au votat împotrivă, 8 s-au abţinut şi 2 nu au votat. O largă majoritate, pentru un ”Big Brother” legal şi eficient. Legea a fost atacată însă la Curtea Constituţonală, sesizată pe 25 noiembrie 2021 în 3 solicitări depuse de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare AUR, PSD, PNL, deputaţi neafiliaţi, un deputat aparţinând minorităţilor naţionale şi de către Avocatul Poporului, la cererea asociaţiilor de magistraţi.

Pe 16 februarie 2022, CCR a decis că Legea pentru aprobarea ”Ordonanței Prună”, pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, e neconstituţională. Big Brother a fost trimis, iarăşi, la fel ca prin decizia 51 a curţii din februarie 2016, în istorie, odată cu publicarea ieri, în Monitorul Oficial, a motivării Curţii, ea fiind ”definitivă şi obligatorie pentru toate instituţiile statului român”. Ce va mai inventa, de astă dată, SRI-ul? Cu siguranţă, va găsi Predoiu ceva. Acum nu mai e summit NATO la Bucureşti, dar e război în Ucraina. Căci, aşa cum se exprima doamna Prună în 14 martie 2016, atunci cînd e vorba de interceptările telefonice ale SRI-ului, "discuţia despre drepturi e un lux teoretic”.