PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cum l-a omorît părintele Necula pe Vladimir Putin

9 grame de plumb

De Paşti, părintele Constantin Necula a vorbit, deşi e simplu preot, aidoma multor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, despre războiul din Ucraina. A fost o notă comună în toate cuvîntările, în cele rostite de Patriarh, mitropoliţi şi episcopi – aceea de a deplînge vărsarea de sînge, chiar în zilele Învierii Domnului. Şi de a încerca să arate, subînţelegînd că adevărata cale a Evangheliei este străină de justificarea unui război, aşa cum a făcut Patriarhul Kirill.
Cuvintele părintelui Necula sînt de multă vreme ascultate şi răspîndite, mai ales pentru că el vorbeşte fără prea multe înflorituri şi doar cu una-două trimiteri la Evanghelii, folosindu-se mai mult de exemple de viaţă şi raportîndu-se mai degrabă la realitate şi lume. La realitatea şi lumea noastră. Despre ”ispitele” în care au căzut mulţi, ”glosînd” mai mult sau mai puţin ”teologic” pe marginea războiului din Ucraina, părintele a conchis simplu: ”Duhovniceşte vorbind, simt că ceva nu e în regulă, că e un bipolarism duhovnicesc extrem de grav. În numele Ortodoxiei nu există cruciaţi, ci există doar Evanghelie şi Hristos. E elementul de la care trebuie să repornim reconstrucţia lucrurilor”.
 
Claritatea judecăţii sale în cuvintele despre războiul din Ucraina mi-a atras atenţia. Părintele Necula a spus, răspicat, că Vladimir Putin e mort. Nimic mai adevărat. Prima victimă a ”operaţiunii speciale” e Putin. De la primul cartuş tras, de la primul om căzut la pămînt, într-o baltă de sînge. De la prima rachetă pornită din arsenalul armatei ruse. Putin, dacă a mai balansat în trecut între imaginea unui om popular, deshis dialogului, dacă lideri occidentali au stat cu el la aceeaşi masă, ori l-au ascultat la simandicoase reuniuni internaţionale, a devenit acum un fel de mumie politică, prost îmbălsămată, încît duhneşte – şi nici mort, nu te mai poţi apropia de el.

Vladimir Putin intră în istorie alături de mari torţionari kaghebişti – Abakumov, Jagoda, Beria. Aceştia şi-au măcelărit milioane de semeni – numai în timpul Marii Terori au fost împuşcaţi, după simulacre de judecată, după cum consemnează arhivele sovietice care au fost ”fotocopiate” de Vladimir Bukovski la începutul anilor ’90. În paginile acelor documente se arată că 681.692 oameni au fost executaţi doar pe durata anilor 1937-38, numai conform listelor de execuţie semnate de Stalin personal, aflate în arhivele NKVD (fost KGB, actual FSB). Li s-au dat, cum se spunea în epocă, cele ”9 grame de plumb” – cît cîntărea un glonte în ceafă. Aceste date, aflate acum în arhiva Fudaţiei ”Memorial”, cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului din Rusia, arată că numai în acei ani au căzut victime epurărilor staliniste, al arestărilor efectuate de NKVD, 1.345.796 de oameni, identificaţi cu nume şi prenume. Deloc întîmplător, Fundaţia ”Memorial” a fost scoasă în afara legii de Putin, în decembrie 2021, cu două luni înainte de declanşarea războiului împotriva Ucrainei.

Putin a interzis accesul la datele privind crimele din trecut ale poliţiei secrete sovietice pentru că se pregătea să comită o crimă la fel de mare, ca a predecesorilor săi. A ordonat şi orchestrează ceea ce el numeşte ”operaţiune specială”, dar este în sine un război de anexiune. Pentru a alipi la Federaţia Rusă toată Ucraina sau măcar o parte a ei, n-a mai putut apela numai la ”omuleţii verzi”, cum a făcut în cazul anexării Crimeei, sau a republicilor separatiste Donbass şi Lugansk. N-ar fi avut nicio şansă de izbîndă, în visul său de cucerire. Orbit de furie pe ucraineni, o furie multă vreme ascunsă, dar izbucnită în 2019, cînd a scris în iunie pe site-ul Kremlinului un lung articol în care susţine că nici măcar nu există Ucraina ca ţară, că este o ficţiune istorică şi că ucrainenii sînt tot ruşi – drept care Federaţia Rusă e patria lor, se subînţelege – a trecut, din 24 februarie, la punerea în aplicare a planului militar de anexare a ei. Tot atunci a şi murit. Din prima zi.

De ce-i urăsc kaghebiştii pe ucraineni

Părintele Necula are dreptate cînd spune: ”pe mine nu mă mai interesează de mult Putin. Am spus că a murit fără să ştie. A murit cu mult înainte să moară. Eu cred că e vremea să ne punem în genunchi şi să ne rugăm, mai ales pentru el”. Mie, chiar şi în zilele Sfintelor Paşti, cînd tot omul trebuie să fie bun şi îngăduitor, luînd pilda lui Iisus cel înviat din morţi, mi-a venit greu să fac aşa. Ceea ce am realizat însă – şi mi-a dat o mai mare linişte sufletească – e că părintele Necula are perfectă dreptate.

Chiar dacă Vladimir Putin ar opri războiul azi, dacă, spăsit, ar cere iertare ucrainenilor, dacă ar plăti integral refacerea ţării pe care a distrus-o, el tot un cadavru politic rămîne. Dar, fireşte, nu se va întîmpla aşa ceva.

Motivul principal rezidă în apartenenţa lui Putin la fostul KGB. În educaţia kaghebiştilor, există un puternic sentiment anti-ucrainean. El s-a născut odată cu Congresul al XX-lea al PCUS, unde pe 25 februarie Nikita Hrusciov a prezentat un ”raport secret”, a cărui citire a început în seara acelei zile şi a durat patru ore, sfîrşindu-se puţin după miezul nopţii. Era întocmit în baza raportului unei comisii, care analizase crimele săvîrşite de predecesorul său, Stalin - şi a fost doar începutul.

Stalin murise. Dar unealta lui, KGB-ul, trăia – bine mersi. În serviciul secret sovietic, de fapt o armă a terorii interne, s-a petrecut în acea perioadă un adevărat cutremur. Problema represiunilor în masă fusese recunoscută înaintea raportului, cînd funcţionase o comisie la nivelul Comitetului Central, numită Comisia Pospelov, după numele lui Piotr Pospelov, fost redactor-şef la ”Pravda”, care a condus-o şi a scos la iveală ororile ordonate de Stalin şi săvîrşite de NKVD-ul lui Abakumov şi Jagoda, continuate de KGB-ul lui Lavrenti Beria. Crimele şi abuzurile au fost îndelung ”prelucrate” în spatele uşilor închise ale poliţiei secrete sovietice, drastic epurată de criminalii ei. Kagebiştii n-au uitat niciodată că Hrusciov, un ucrainean, le-a pus oglinda în faţă şi aceasta le-a întors adevăratul chip – cel al unor criminali.  

Mi-a povestit regretatul meu prieten, Vladimir Bukovski, că ura kaghebiştilor faţă de ucraineni s-a înrădăcinat în credinţa acestora că ”timp de şaizeci de ani, Rusia a dus-o prost, din cauză că a trebuit să civilizeze republicile înapoiate”, mai ales pe ”hahli” (”moţaţi” – după portul moţului de păr al cazacilor – n.n.), cei mai mulţi bani fiind cheltuiţi cu Ucraina, iar această republică a arătat permanent Rusiei ”lipsă de recunoştinţă”. Nimic, fireşte, despre ”Holodomorul” ordonat de Stalin, foametea care a ucis în 1936 milioane de ucraineni. Kaghebiştii nu pot recunoaşte, fireşte, că-i urăsc pe ucraineni din cauza ”Raportului secret” al lui Hrusciov, care a arătat că ei de fapt sînt – au rămas, pînă azi – o instituţie criminală. Iar Putin e un kagebist conservator, de cea mai pură speţă. Un criminal, dar un criminal mort – cum bine a spus părintele Necula.

Mort pentru istoria, care îl va judeca în galeria marilor ei criminali. Problema e a complicilor săi. Cînd Hrusciov a rostit discursul său ”Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale”, la Congresul XX al CC al PCUS, se spune că se sfătuise anterior cu Anastasis Mikoian. Acesta din urmă avusese o lungă conversaţie cu un fost deţinut din Gulag, Alexei Snegov, care i-a spus lui Mikoian în faţă: ”dacă dumneavoastră [Mikoian şi Hruşciov] nu vă delimitaţi de Stalin la primul Congres de după moartea lui, şi dacă nu faceţi publice crimele lui, atunci veţi deveni complici ai acestor crime”. Problema este deci, acum, dacă Şoigu, Patruşev şi ceialţi ”silovki”, slugi ale lui Putin, vor să-l însoţească în moarte. Personal, cred că au murit şi ei odată cu Putin, dar părintele Necula a uitat să-i mai pomenească, dîndu-le, poate, creştineşte, o şansă la mîntuire.