PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Istoria caselor lui Traian Băsescu, fostul preşedinte plîns de unii că a rămas pe drumuri

Din chirie la bloc, de la bloc la prima ”locuinţă de serviciu”

Traian Băsescu a avut, de cînd s-a ştiut, casa personală, pe lista priorităţilor, în acumularea averii sale. La cinci ani de la plecarea tînărului ofiţer în primul său voiaj pe mare şi la şapte de la semnarea notelor informative cu pseudonimul ”Petrov”, Traian Băsescu primea un apartament de la stat. La acea dată, familia Băsescu „se compunea” din „soţ, soţie şi un copil”, Ioana Băsescu, dar i s-a repartizat în Constanţa un apartament cu 4 camere plus dependinţe, situat în Aleea Zmeurei nr.2. I s-a făcut un mare favor, căci repartizarea a încălcat normele legale în vigoare la acea vreme, după care avea dreptul la doar 2 camere, avînd în vedere numărul restrîns al membrilor de familie. După 1989, mai precis în 26 mai 1992, pe cînd era ministru al transporturilor în guvernul Stolojan, Traian Băsescu a cumpărat apartamentul respectiv, în baza contractului nr. 1415,  achitînd pe loc suma de 140.000 de lei; cam 630 de dolari, la vremea respectivă, un fel de ”bani de seminţe” pentru el în acea perioadă, cînd se vindea la fier vechi flota României.

Odată cu venirea lui Traian Băsescu la Bucureşti, cînd premierul Roman a decis o remaniere guvernamentală la 17 octombrie 1990, pentru ”accelerarea ritmului reformei economice”, a fost adus în ”echipă” şi ”Băsescu Traian, [numit] subsecretar de stat la Departamentul Transporturilor şi Amenajării Teritoriului”, cu funcţia de şef al Departamentului Transporturilor Navale din Mi¬nisterul Transporturilor şi Lucrărilor Publice. Sosit în Bucureşti, Traian Băsescu a locuit pentru o vreme (două luni şi jumătate) provizoriu, într-un apartament din cartierul Militari, pînă cînd, pe 10 ianuarie 1991, prin adresa nr. 118053, Primăria Capitalei punea la dispoziţia Ministerului Transporturilor apartamentul nr. 4 din str. Argentina nr. 2, bloc 12, etaj 2, care i-a fost repartizat.

Proaspătul subsecretar de stat avea treabă pînă peste cap, petrecîndu-şi cea mai mare parte la birou, atunci cînd nu era „pe teren”, încercînd să preîntîmpine sau să aplaneze conflictele de muncă, din ce în ce mai numeroase şi în sectorul transporturilor, după decizia guvernului Roman de liberalizare a preţurilor. Odată cu remanierea guvernului care l-a adus pe Băsescu în capitală, noua echipă guvernamentală a adoptat Hotărîrea de guvern 1109 din 17 octombrie 1990, „cu privire la liberalizarea preţurilor şi măsuri de protecţie socială”, care a dus la stabilirea preţurilor pe baza cererii şi a ofertei. Şi a început haosul scumpirilor care a marcat ”tranziţia”.

Remanierea s-a produs la 30 aprilie şi i-a oferit lui Traian Băsescu ocazia de a promova în fotoliul de ministru al transporturilor. Petre Roman povesteşte că ascensiunea  lui ca membru al executivului s-a datorat în primul rînd bunei impresii pe care premierul continua să o aibă, în urma modului decis în care Băsescu rezolvase problema importurilor de deşeuri toxice, indiferent de poziţia diferită a Serviciului Român de Informaţii, care se făcuse, din motive niciodată precizate, partizanul acestor operaţiuni, care de fapt atentau la siguranţa naţională.

Pe lîngă această „atitudine curajoasă şi corectă”, un cuvînt greu de spus l-a avut şi recomandarea unui membru cu greutate al cabinetului: ”în aprilie ‘91, cînd nu aveam ministru al transporturilor, să-mi propună viceprim-ministrul de atunci, Anton Vătăşescu: «Domnule prim-ministru, vă aduceţi aminte de Traian Băsescu...» Zic: «Da, aminteşte-mi». Aveam o grevă sălbatică la CFR, condusă de un domn Siromascenco, care a dispărut [...]. Vătăşescu spune: «Haideţi să-l numim pe Băsescu, uite, are curaj, să-l numim ministru la transporturi». Aducîndu-mi aminte de povestea cînd s-a opus SRI-ului (sau aşa părea), am spus: «Da, domnule, e o soluţie». L-am chemat şi i-am spus: «Uite domnule, te numesc ministrul transporturilor, prima misiune e să stingi conflictul ăsta». Mi-a spus: «Domnule prim-ministru, dacă am sprijinul dumneavoastră, eu nu am nicio ezitare»”. Prima misiune a lui Traian Băsescu a fost o reuşită, el dezamorsînd temporar conflictul de muncă de la CFR, ceea ce a dus la reluarea circulaţiei feroviare, după o perioadă de sincope, greve spontane, de avertisment sau anunţate, care păreau că nu se mai termină.

De la vila de ministru la apartamentul de primar şi casa de protocol a preşedintelui

Ajuns ministru, Băsescu s-a ocupat, după un obicei care avea să se împămîntenească în firea sa, de rezolvarea unei „situaţii locative” care să fie conformă rangului său de ministru, pentru care apartamentul primit de la Primăria Capitalei în strada Argentina era prea mic. Pe 21 august 1991, prin Adresa 154086 înregistrată la Secretariatul General al Guvernului, Traian Băsescu a solicitat, sub semnătură, repartizarea unui apartament corespunzător în Bucureşti pentru familia sa, care, arăta el către Paul Jerbas, secretarul general al guvernului, „se compune din 5 persoane”, locuind în Aleea Zmeurei nr. 2 din Constanţa împreună cu soţia, două fiice şi tatăl său, Băsescu Dumitru. Cu operativitate, a primit o repartiţie chiar a doua zi, pentru o vilă situată în Bulevardul Aviatorilor, la numărul 57. În noul contract pentru vila din Aviatorilor şi în fişa locativă nr. 60165, din 28 august 1991, s-au făcut aceleaşi menţiuni, actul fiind semnat de către Traian Băsescu.

Vila din bulevardul Aviatorilor 57 era cu adevărat frumoasă şi mare (şapte camere plus dependinţe, însumînd 130 metri pătraţi, garaj şi grădină, faţă de cele patru camere, cît avea apartamentul din strada Argentina, la care a renunţat). Imobilul a fost construit de pictoriţa Sabinela Negulescu, înainte de război, cu un împrumut garantat cu ipotecă de către părinţii săi. Cînd regimul comunist căuta case pentru noii „demnitari”, casa a fost confiscată şi repartizată prin gospodăria de partid istoricului pro-comunist, Ion Popescu-Puţuri. După 1989, doamna Negulescu a început demersuri pentru redobîndirea casei, ocupate de Traian Băsescu, inclusiv o acţiune judecătorească. Fratele doamnei Negulescu, faimosul regizor Jean Negulescu, i-a scris un memoriu lui Ion Iliescu s-o ajute pe sora sa să redobîndească imobilul. Un alt memoriu, transmis premierului, a beneficiat de un răspuns în doi peri: ”nu pot să-l forţez (pe Băsescu – n.n.) să iasă din casă”. Nu s-a putut nici atunci cînd, în final, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel, secţia a III-a civilă, doamna Sabinela Negulescu a redobîndit casa, Traian Băsescu refuzînd multă vreme să o părăsească. A făcut-o doar cînd nu s-a a mai găsit nici un argument pentru a se opune.

În legătură cu vila din Aviatorilor 57, pentru care plătea o chirie lunară de numai 1749 lei, într-un raport din 1993 al lui Ion Honcescu, şeful Corpului de Control al Primului Ministru, Băsescu a fost acuzat pentru fals intelectual şi uz de fals, întrucît ”a înscris fictiv şi pe Băsescu Dumitru, susţinînd că face parte din familie, în  sensul locativ. În realitate, Băsescu Dumitru, împreună cu soţia sa, Elena, locuiau în Constanţa, Str. Arcului nr. 2, bl. C3, et, 3, se. A, ap. 13 într-o unitate locativă compusă din 2 camere, pe care o cumpăraseră (conform contractului de vînzare nr. 4089) la 5 martie 1991. Părinţii lui Traian Băsescu locuiau pe atunci în  apartamentul respectiv, plătindu-şi obligaţiile de întreţinere a imobilului atît la asociaţia de locatari, cît şi la Administraţia Financiară. Este evident deci că în sens locativ erau două familii distincte, menţiunile făcute de Traian Băsescu fiind fictive”. Scandalul „caselor” lui Traian Băsescu era însă abia la început, preşedintele României dovedindu-se, după cum vom vedea, un adevărat „campion al locuinţelor luate ilegal de la stat”.

Traian Băsescu, în calitate de ministru, i-a ”cadorisit” cu case pe apropiaţii săi din Constanţa, pe care i-a adus lîngă el, începînd cu Călin Marinescu, alias ”Shogunul”, cel cu mîna căruia a fost înstrăinată flota de nave a României. I-a înzestrat pe toţi cu ”case de serviciu” de la stat, comiţînd adesea, cum a consemnat acelaşi raport Honcescu,  în mai multe rînduri, ”infracţiunea de fals intelectual. Dar proaspătul ministru nu se încurca în asemenea mici detalii. Seara, îşi petrecea ceasurile de odihnă, de cele mai multe ori singur în casa din Aviatorilor. Începînd cu 1993 şi pînă în 1996, cînd a fost supus numeroaselor atacuri şi ameninţări din partea puterii pesediste, Traian Băsescu le-a făcut faţă, dar se consuma, acumulînd şi ură, faţă de inamici – o ură revărsată asupra lor, mai tîrziu. Cînd în 1994 Maria Băsescu a venit la Bucuresti, familia reunindu-se din nou, aceasta l-a găsit pe soţul său, Traian, exact în această situaţie. Soţia rememora starea lui de tensiune de atunci: ”chiar am avut unele neînţelegeri; eu şi fetele, cînd venea soţul acasă, ne duceam după el în birou. Şi el se enerva. Îşi lua dosarele şi pleca în altă parte. Era obişnuit singur”. Noroc că aveau la îndemînă o casă mare – niciodată n-au avut probleme cu ”spaţiul locativ”.

Nu vor avea nici acum. Cît a fost primar al Capitalei, Traian Băsescu şi-a ”repartizat” sieşi şi a şi cumpărat un etaj într-o casă pe strada Ştefan Mihăileanu, în sectorul 2 din Bucureşti. Atît repartizarea, cît şi vînzarea casei către ”proprietar” s-a făcut cu încălcarea tuturor normelor legale: suprafaţa de 370 mp (din care 100mp sunt anexe şi utilităţi) şi un garaj de 40 mp i-au fost ”repartizate” lui Traian Băsescu, deşi avea unde să locuiască, aşadar, nu avea nevoie de o altă locuinţă (ca dovadă, nu a locuit niciodată în imobilul închiriat de la Primărie). Traian Băsescu s-a mutat direct din locuinţa de la RAPPS în casa proprietate personală, de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, ulterior trecută şi ea pe numele fiicei mai mari, Ioana. Casa din Mihăileanu i-a fost vîndută ilegal lui Băsescu, înainte de expirarea termenului legal de revendicare şi, conform legii, un asemenea imobil, care avusese statut de ”casă de oaspeţi” a RAPPS-ului, nu se poate vinde. Ori, apartamentul lui Băsescu, după ce a aparţinut pînă în 1965 lui Ştefan Voitec, liderul social-democrat care făcuse în 1945 ”pactul cu comuniştii”, a funcţionat ca locuinţă pentru diplomaţi germani, acreditaţi la Bucureşti, pînă în 2002. Dar toate acestea erau ”artificii”: cine se mai ”lega” de asemenea amănunte cînd, minţindu-ne pe toţi, Băsescu – Petrov ajungea preşedinte al României, la finele anului 2004, învingîndu-l călare pe ”Dreptate şi Adevăr” pe ”balaurul Năstase”?

Traian Băsescu a rămas şi ca preşedinte cu ”obsesia caselor”.  Spre sfîrşitul mandatului, s-a apucat să-şi renoveze ”Vila Dante”, una din cele mai elegante reşedinţe ale Capitalei, ceea ce a costat aproape 2 milioane de euro. Dar scandalul izbucnit, cît şi schimbările politice, l-au împiedicat să intre în ”folosinţa” ei, ca locuinţă destinată ”fostului preşedinte”. S-a mulţumit cu actuala vilă din care va fi evacuat, de 350 de metri pătraţi, şapte camere, două dependinţe şi o curte de aproximativ o mie de metri pătraţi, care a aparţinut în trecut familiei Roman (Valter, Petre şi Mioara – ultima ei ocupantă). După spusele celor ce s-au ocupat de repartizarea locuinţei alocate actualului fost preşedinte, nemulţumit de pierderea vilei Dante, închiriate de guvernul Ponta pentru 20.000 de euro pe lună, după restaurare (unde Băsescu îşi pregăstise şi piscină), acesta a fost foarte cusurgiu, alegînd vila din Gogol după ce, rînd pe rînd, a trecut prin alte şapte ”opţiuni”. Acum, Traian Băsescu trebuie să se întoarcă însă tocmai în casa pe care şi-o ”repartizase” ilegal ca primar, dar care i-a rămas, pentru că devenise preşedinte.

Nu  ştiu dacă el cunoaşte acest lucru, dar eu, ca viitor vecin (locuiesc pe o stradă din apropiere) ştiu că strada pe care e imobilul în care lui Băsescu - ”Petrov” îi e sortit să-şi petreacă ”amurgul zeilor” se numea, înainte de a-i fi fost schimbat, după 1989, numele în Mihăileanu, strada Liniştii.