PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Mormîntul de sub drum. Există o şansă ca la Tîrgu Ocna să fi descoperit osemintele lui Valeriu Gafencu, supranumit ”Sfîntul Închisorilor”

”Istoricul cercetărilor”

În 2011 am început săpăturile în cimitirul bisericii ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din fostul sat Poieni, acum alipit de Tîrgu Ocna, peste drum de calea ferată şi de clădirile fostului spital-penitenciar de aici, unde au murit de tuberculoză zeci de deţinuţi politici aduşi de prin toate lagărele şi închisorile României la începutul anilor ’50 (nu din considerente umanitare, ci pentru a nu răspîndi boala şi printre gardieni). Unul dintre deţinuţii de aici relata: ”la Tîrgu Ocna am ajuns în primăvara anului 1950 vreo cinzeci de studenţi şi elevi tebecişti, nişte arătări, nişte schetele care de-abia îşi tîrau picioarele. Veneam din iadul de la Piteşti, de care ne scăpase Dumnezeu, prin bacilul Koch. Înaintea noastră mai sosise un lot. Apoi au început să curgă şi din alte închisori, de la Canal şi de la mine, deţinuţi tuberculoşi, unii în stare foarte gravă încît mulţi dintre ei au murit la sosirea în penitenciar”. Faptul e relevat şi în săpăturile noastre – am găsit cîteva cazuri în care, prididiţi de numărul morţilor, gardienii au îngropat cîte doi şi chiar trei, în aceeaşi groapă.
 
Osemintele deţinuţilor le putem distinge de altele ulterioare, sau anterioare. În primul rînd, prin faptul că majoritatea celor decedaţi erau îngropaţi fără coşciug, dar cu hainele pe ei – aruncaţi ca atare în gropi şi adesea ignorându-se orientarea creştinească spre răsărit. Ele aparţineau unor persoane de vîrstă în general tînără, aşa cum ne-a indicat dantura. N-am ştiut, nu ştim încă exact vîrsta celor găsiţi, pentru că nu am avut acces la datele examenului de medicină legală. Însă priceperea noastră de arheologi şi experienţa de zeci de ani cu oseminte umane, din toate epocile, ne oferă asemenea indicii. De pildă, înainte de a conduce ”echipa operativă” de arheologi care caută şi găseşte de peste 15 ani victimele îngropate fără cruce ale comunismului (Gabriel Rustoiu, directorul ”Muzeului Unirii” din Alba Iulia, Horaţiu Groza de la Muzeul din Turda şi Paul Scrobotă, de la Muzeul din Aiud), Gheorghe Petrov a dezgropat sute de schelete, în necropole medievale.

Prima campanie de cercetări din 2011 a fost derulată în cadrul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, un ”ONG”, de fapt, pe care l-am condus după îndepărtarea mea de la Institutul de Invstigare a Crimelor Comunismului, agenţia guvernamentală specializată pe care o creasem în 2005, mai ales în acest scop al investigaţiilor arheologice în căutarea celor ucişi de regimul comunist. Aceste cercetări au fost sistate, însă, şi ele, odată cu îndepărtarea mea, din dorinţa lui Vladimir Tismăneanu şi voinţa lui Traian Băsescu. Am ales să continui aceste cercetări, indiferent de situaţie, pentru că mă simt dator faţă de victimele regimului comunist – indiferent de crez politic, convingere religioasă sau etnie, pentru că pe toate le unifică moartea. Nu e niciun alt semn care să indice o eventuală ”apartenenţă” a osemintelor, decît moartea tragică pe care o întrezărim, descoperindu-le aruncate în gropi, de-a lungul şi de-a latul ţării, în anii comunismului.     

Campaniile de săpături au continuat la Tîrgu Ocna, din 2013, în cadrul IICCMER, condus pe atunci de Andrei Muraru, unde am fost reîncadrat, ca şi Gheorghe Petrov. După o pauză, pentru depunerea unei plîngeri penale şi deschiderea unui dosar de cercetare la Parchetul General, în urma descoperirilor deja făcute, cercetările au fost reluate sub noua direcţie a IICCMER, condus de Radu Preda. În ianuarie 2019, acesta a fost înclocuit din funcţie, iar noua directoare (o fostă consilieră a preşedintelui Iohannis) a sistat din nou cercetările arheologice în căutarea victimelor comunismului şi, din nou fiind îndepărtat din cadrul Institutului împreună cu Gheorghe Petrov, am reluat cercetările de teren alături de aceeaşi echipă, în cadrul aceluiaşi Centru de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care îl coordonez de astă dată ca parte din structura Fundaţiei Doina Cornea, condusă de fiul acesteia, Leontin Iuhas, care asigură finanţarea cercetărilor noastre (la care ne sprijină, ca peste tot, după puteri, şi oamenii locului – în cazul de faţă, părintele protopop Ioan Bărgăoanu de la Oneşti şi preotul paroh Andrei, de la Biserica ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, în apropierea căreia săpăm).

De trei ani, am epuizat aproape toate locurile unde se mai putea săpa în cimitirul parohial, în care, în special în zona dinspre penitenciar, am găsit osemintele a peste 20 de foşti deţinuţi politici, în 11 secţiuni arheologice. Apoi am început investigaţii în afara lui – într-un loc în care odinioară se afla grădina de legume a Spitalului Penitenciar Tîrgu Ocna. În acest perimetru, am început în 2019 să săpăm şanţuri lungi, iar astăzi în zori l-am escavat pe cel de-al 12-lea dintre ele, în care am descoperit trei morminte, două aflate în curs de cercetare şi cel de-al treilea descoperit aproape în întregime.

Raţiunea pentru care am început aceste cercetări în afara zonei în care ştiam că a fost, în mod tradiţional, locul de îngropare al morţilor din penitenciar (aparţinînd în anii ’50 acestuia, şi nu parohiei) şi ne-am extins în ”grădina de zarzavat”, a fost verificarea unei informaţii, pe care o redau în continuare şi care a fost publicată într-o carte semnată ”Ieromonahul Teognost” şi intitulată ”Trecea un sfînt pe stradă”, care redă mai multe episoade anecdotice din viaţa celui socotit ”Sfîntul Închisorilor”, Valeriu Gafencu. În paginile cărţii e reprodusă o mărturie despre locul în care ar fi fost îngropat acesta, ca şi alţi deţinuţi. Este vorba, de fapt, despre o discuţie între şeful securităţii din Tîrgu Ocna şi sora lui.    

”Colonelul e din Tîrgul Ocna şi a venit sora sa la el, vorbeau despre morţi. Colonelul i-a spus că bărbatul ei nu a fost în stare să ţină închisoarea în mînă şi l-a lăsat pe Gafencu să îşi facă de cap. - N-a fost vina lui, dar Gafencu ăsta i-a strîns pe toţi în jurul său, a zis sora sa. - Aşa se întîmplă dacă am trimis ţărani fără pregătire, un papă-lapte. - Dar ce s-a întmplat cu oamenii ăştia, i-am văzut odată cînd i-au adus, erau atît de slabi, în special cei din Piteşti, toţi erau galbeni şi se bucurau atît de mult de fiecare fir de iarbă, de soare, de vînt, parcă nu le-au mai văzut niciodată, se tăvăleau prin iarbă. Colonelul a avut o lucire de viclenie în privire, chipul i s-a împietrit: - De unde ştii atîtea, cînd i-ai văzut? Soră-sa s-a încurcat, a lăsat privirea în jos şi spăşită i-a spus: - Veneam să-i aduc schimburi de haine călcate. - Ştii prea bine că ai încălcat protocolul. Ai noroc că-ţi sînt frate, ai grijă să nu mai afle nimeni”.

Discuţia e absolut veridică şi redă întocmai spiritul drasticelor reglementări cu privire la secretul care înconjura locurile de detenţie ale deţinuţilor politici. ”Colonelul” este Augustin Şleam, cel care în anii ’50 a condus Securitatea din Tîrgu Ocna şi, care, printr-o stranie pornire personală, poate o tîrzie pocăire, a ales să-şi doarmă somnul de veci în cimitirul de la Biserica ”Sfinţii Împăraţi”, la mai puţin de 50 de metri de morţii de la penitenciar. Sora sa era, cum lasă să se înţeleagă mărturia, soţia fostului comandant al închisorii din vremea în care aici se afla Valeriu Gafencu, pe numele său, Călin Petre, cu gradul de locotenent, născut la Rediu, în judeţul Vaslui, la 8 iulie 1923, fiul lui Vasile şi Aglaia. El a fost la comanda Penitenciarului Tîrgu Ocna între 1951-1952, fiind ”retrogradat” la funcţia de locţiitor pentru pază şi regim (fusese un ”papă-lapte”, cum a remarcat ”colonelul”.

Dar să reiau mărturia: ”Colonelul a mai rostit o tiradă de înjurături. Soră-sa, ca să trecă peste momentul respectiv, a spus:- Gafencu spunea că o să-i găsească cîndva, i-au pus o cruciuliţă de argint în gură. - Am avut noi grijă să nu mai găsească niciodată trupurile lor, să nu zică că au fost sfinţi, după cum cred ei. A fost o operaţiune specială”. În continuare, colonelul oferă amănunte despre deshumarea unor deţinuţi. ”De atît timp nici noi nu mai ştiam unde au fost îngropaţi. Cred că l-am găsit şi pe Gafencu, e chiar sub nasul lor (se referă la deţinuţi – n.n.), n-am putut să-l mutăm de acolo, aşa că am adus şoseaua peste el, este înmormîntat la o mică adîncime, pînă la urmă ploaia şi camioanele îl vor distruge”.

A existat, atît după mai multe mărturii culese în teren, cît şi după observaţiile noastre arheologice, un drum, desfiinţat odată cu penitenciarul la mijlocul anilor ’70, care străbătea grădina de zarzavaturi a acesuia şi mergea pînă în poartă. Totodată, la marginea grădinii a fost construită, în perioada de ”înflorire” a Penitenciarului-Spital Tîrgu Ocna, de la mijlocul anilor ’50, şi o popotă a cadrelor. Probabil că ”operaţiunea specială” de exhumare a unor deţinuţi a fost dictată tocmai de necesitatea ca osemintele lor să nu fie găsite, cînd se săpa fundaţia noii clădiri (demolată şi ea, cînd penitenciarul a fost dezafectat).

Am găsit infrastructura de piatră a acestui drum, care străbătea grădina şi am săpat, de-a lungul ei şi sub ea, 12 secţiuni arheologice lungi, în cei doi ani precedenţi şi în acesta. Aşa cum am spus mai sus, în cea de-a 12-a, am găsit la capătul ei, opus peniteciarului, două morminte pe o latură a vechiului drum, iar în partea de la mijloc o groapă săpată în infrastructura de piatră a drumului iar sub aceasta, un mormînt al unui bărbat tînăr, aşezat creştineşte, într-o ladă confecţionată din şipci de brad, bătute între ele cu cuie scurte de fabrică, aidoma celor ce le-am găsit la Aiud, la Rîpa Robilor, în care deţinuţii de drept comun îi duceau la groapă pe ”politici”. Aşezarea lui creştinescă în groapă poate fi şi un semn al consideraţiei pe care chiar şi deţinuţii de drept comun i-o arătau lui Valeriu Gafencu, aşa cum se spune în mărturiile despre acesta. Că e un deţinut, ştim sigur: cine altcineva putea fi îngropat, fără cruce, în grădina unei închisori?

Dacă există, sau a existat vreodată o ”cruciuliţă de argint”, sau oricare alt bun de valoare asupra unui deţinut politic mort în penitenciarele României comuniste, eu mă îndoiesc că acesta ar fi scăpat mai întîi vigilenţei gardienilor, şi apoi ”controlului” groparilor improvizaţi din deţinuţi de drept comun. Tocmai de aceea, niciodată nu am luat în considerare vreun asemenea indiciu, în legătură cu Gafencu. Dar, aşa, cum căutăm – în toate cazurile – semne care ne-ar indica presupusa identitate a tuturor osemintelor pe care le găsim, cum sînt, de pildă, lucrări dentare aparte despre care aflăm de la urmaşi, în acest caz, aveam drept indiciu suplimentar mai degrabă unul arheologic, bazat pe povestea unui mormînt aflat sub un drum. Este ceea ce am găsit în 18 iunie, la amiază. Din punct de vedere arheologic, e o şansă ca la Tîrgu Ocna să fi descoperit osemintele lui Valeriu Gafencu. Nu se găsesc morminte sub toate drumurile.