PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Nunta-miting şi ”tocana à la Simion” tulbură ”Frăţia ceaunelor” din politica românească

Cea mai mare naivitate, să-l compari pe Simion cu Codreanu

O televiziune, din cele multe care i-au prezentat critic petrecerea-miting a ”nunţii politice a anului” de la Măciuca, a titrat multă vreme pe burtiere spusele lui Simion, care a recunoscut în propria nuntă un act politic. E evident, nunta lui i-a enervat pe mulţi, ori cel puţin i-a pus pe gînduri. Aşa ceva strică ”establishment”-ul, nu se face. Dar uităm prea repede. Şi fiecare din politicienii români uită că, de fapt, propria nuntă a fost mai mult sau mai puţin tot un ”act politic”. Ratat sau nu, după norocul şi inspiraţia fiecăruia. Ce naşi şi-au pus ”popeştii” din politica românească? Mai mari, de la partid. Ce naşi şi-au pus cei din ”servicii şi ordine publică”? Generali, de la ei, de-acolo. În magistratură, finanţe, afaceri, prefecturi şi primării, toţi fac nunţi ca a lui Simion, sacrificîndu-şi bucuria unei petreceri, în goana după un ”ce” profit, care e măcar ”darul”, dacă nu ”protecţia”.

Trăim într-o ”bulă” de amăgiri, care ne îndepărtează de oamenii obişnuiţi – din care, cei mai mulţi, şi-au dorit, mulţi au şi realizat asta, să aibă parte de o nuntă care să nu poată fi trecută cu vederea, în comunitate. Şi să le rămînă în amintire, lor şi cunoscuţilor. A lui Simion, cu siguranţă a reuşit. Şi nici măcar n-a fost cu dar. Nici nu mai contează, dacă s-au adunat fizic la Măciuca 10.000 de oameni. Dar coşmarul politicianului român profesionist s-a realizat. ”Podul de piatră”, clasicizat şi transpartinic din România, tinde să se sfărîme nu atît sub povara nunţii lui Simion, cît a greutăţii propriei incompetenţe, generată de un clientelism funciar, care domină în toate partidele. De aici, o sarabandă a criticilor la adresa nunţii lui Simion, fără a vedea bîrna ”cununiilor” politice care au avut loc în, dar şi între propriile formaţiuni.

Măcar Simion a fost sincer – urmăreşte profitul politic. Şi ceva-ceva, cît de mult se va vedea în timp, tot a realizat. Şi-a primit ”darul” de nuntă şi în avans, prin atenţia pe care presa a acordat-o nunţii lui – în genere, o presă care nu pare să cunoască principiul potrivit căruia inclusiv o publicitate negativă e tot publicitate, uneori cu un impact neaşteptat şi mai mare decît o campanie ”strategic” gîndită, şi pe care s-au cheltuit sume imense. Gîndiţi-vă doar la ”campania” de vaccinare, că n-au trecut o sută de ani de la ea. Cît s-a cheltuit, cu ce rezultate şi contrareacţii? Nimeni nu stă să cuantifice – pentru că nu dă bine, pentru nimeni.

În aceeaşi logică strîmbă, se spune, cu subînţeles, că Simion face o nuntă ”ca a lui Codreanu” şi mai peste tot, în legătură cu evenimentul se foloseşte şi cuvîntul ”extremist”, cu care e calificat fie omul, fie partidul pe care îl conduce. Simion nu neagă. E prea şmecher ca să o facă – ai spune că s-a născut cu politica în minte: cei care-l aseamănă cu Codreanu, întîmpină un mare risc: acela de a-l transforma chiar, pe liderul AUR, în aşa ceva. Şi mă refer aici strict la charisma şi popularitatea acestuia, care i-a adus pe Carol al II-lea, ca şi pe alţi lideri politici ai timpului, la exasperare. Simion nu e însă Codreanu, oricît îl compară unii şi alţii.

Simion nu-i seamănă liderului legionar. E şi cea mai mare naivitate să se pună între ei semnul egal, deşi îi foloseşte unele din metode şi din construcţiile discursive. E frust, direct, tranşant, e capabil să ia de guler la propriu un ministru, cum a făcut cu Virgil Popescu, piatra de moară atîrnată de preşedintele Iohannis de gîtul guvernărilor liberale. Simion a ”comis-o”, în stupefacţia colegilor din Parlament, dar în asentimentul secret a milioane de români, doborîţi de factura ”liberalizării”, despre care minstrul cu pricina ne povestea că va duce ”la scăderea preţurior” la energie.

Sarmale şi tocană gratis, versus facturi

Că veni vorba, iată cele două feluri de a face politică, despărţite ca o apă, de această nuntă a lui George Simion. Nuntă la care, ca să explic titlul, felul culinar principal şi atracţia anunţată, pe lîngă tradiţionalele sarmale (am aflat că în număr de 45.000) e o ”tocăniţă à la Simion”, gătită după o reţetă dedicată, din carne marinată în vin, sos de ceapă, legume, ardei şi iarăşi vin, după cum ne anunţa din ajun bucătarul Liviu Bosnea de la ”Frăţia Ceaunelor”. Nu ştiam că există şi o asemenea ”frăţie”, nume mult mai potrivit pentru Parlamentul României. ”Începem să gătim de noaptea, să fie totul perfect de la prima oră”, ne mai preciza el. O să aflăm în zilele următoare, dacă totul a fost aşa, ori nu. Pînă una-alta, petrecerea a continuat – nici alerta cu bombă, nici leşinul unei naşe şi nici măcar prăbuşirea unui mic avion în judeţul Giurgiu, cu două victime, n-a reuşit să o tulbure.

Această nuntă politică nu s-ar fi bucurat de atîta atenţie, dacă aceeaşi presă care acum încearcă să o demonizeze, ori să o ridiculizeze, nu ar fi promovat-o în exces. Poate că n-ar fi fost subeictul zilei, de fapt, şi nici pe buzele a milioane de români, decît dacă s-ar fi întîmplat un dezastru la centrala nucleară la Zaporojie. Dar ”au avut ruşii grijă” să fie linişte, pînă şi pe frontul ucrainean – nu ”dau ei banii”, cum se spune, ”şi pentru nunta lui Simion?” Mă mir că n-a apărut, în logica absurdului în care trăim, argumentul: ce dovadă mai bună vreţi că ”Simion e omul ruşilor”, decît că a fost linişte pe front şi n-a explodat nici reactorul? Normal că am exagerat, dar am vrut să arăt că acest tip de logică, folosită în demolarea unui lider politic în ascensiune, nu face de fapt decît să-l urce. Şi pe el, şi partidul pe care-l conduce. Cu atît mai mult cu cît, inconştienţi, liderii politici de la guvernare, începînd cu cel de la Cotroceni, Klaus Iohannis, cel care guvernează ”de facto”, continuă să ne spună, într-una, că preţul energiei a explodat din cauza ”războiului din Ucraina”, crezînd că toţi românii îi vor urî automat pe ruşi. Pe Putin, nu pe Popescu, de la Energie, cel luat de gît de Simion.

Mare greşeală. Cei mai mulţi or să urască, din cauza facturilor, treptat, tot războiul, şi – din cauza acestui tip de discurs – ambele tabere. Naţionalismul s-a hrănit întodeauna din prostia şi slăbiciunea politicienilor ”democraţi”. Aşa se face că, spre disperarea tuturor popeştilor din partidele din establishment-ul politic, în rîndul cărora a intrat (spre a ieşi, încet şi sigur din scenă) şi USR-ul, AUR-ul se pregăteşte să-i ia locul acestuia din urmă, după aceeaşi reţetă ”antisistem”. De astă dată, a unor userişti mai de la ţară şi ”din popor”, în costume naţionale.

”Pericolul” real, dacă e să fie unul, e că Simion nu e tocmai aşa cum le place chiar rivalilor săi din politică, să-l catalogheze, ca pe un necioplit, fascist, antisemit şi xenofob. Dacă e să fie vreun ”pericol”, pentru politica românească, şi prin unele din ideile sale, acesta rezidă din faptul că George Simon e un om care a beneficiat de educaţie. Cartea nu-i e străină. A absolvit Istoria la Universitatea din Iaşi, unde a urmat şi un master, în Istoria Comunismului. Îl cunosc de atunci, i-am fost profesor, la cursul introductiv (din acele împrejurări, provine şi o dedicaţie a mea pentru el, pe o carte din care am împărţit un număr de exemplare, masteranzilor, dedicaţie în legătură cu care un domn Demetriade, studios al ”sarmalelor din salam tocat” gătit de securistele anilor ’80, făcea mare caz; cartea se numeşte ”Moştenitorii Securităţii”). Şi, ca paradoxul să fie complet, fraţii Andrei şi Alexandru, aprigii combatanţi pe frontul antisemitismului românesc din prezent, sînt cei care se care se ocupau direct de acest master; ei, alături de Alexandra Toader, care a predat şi ea la acest master îl cunosc pe George Simion cu mult mai bine decît mine.
 
”Toate mîncărurile au certificat de conformitate, totul este în perfectă ordine”, ne asigura bucătarul de la ”Frăţia Ceaunelor”. Aşa stau lucrurile şi din punct de vedere politic, pentru George Simion. El nu reinventează nimic, ia reţete bune, simple şi de succes din sosul istoriei politice a României - care nu e doar al ei. Şi o face fără să-şi bată capul, fără să-şi facă prea multe scrupule şi să-şi pună prea multe întrebări. Nu ”inventează” de fapt, ceva anume.

În anii ’90, cînd mititeii mai contau şi erau permişi în politica românească, o asemenea abordare, a ”tocăniţei à la Simion”, făcea parte din cotidian. Cum de uităm, atît de uşor? Şi acum se mai practică, dar nu la nunţi – ci la ”zilele oraşului”, „Fiii satului” sau la alte sărbători locale reinventate, pentru a se da de pomană cîte ceva, pentru voturi. Simion nu face nimic deosebit, în afară de aceea că îşi foloseşte ceea ce ar fi trebui să-i rămînă cea mai frumoasă amintire a vieţii, într-o ”acţiune politică”. Dar e voinţa lui. Dacă-i iese, şi probabil aşa va şi fi? Acesta e coşmarul tuturor popeştilor, din iarna politicii noastre.