PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / O enigmă uşor de descifrat: Călin Georgescu, livrat de propaganda pro-rusă pe filieră Talpeş-Hurduzeu, spune că ”şansa României este înţelepciunea rusească”

Călin Georgescu numai pare că e venit din ”neantul” politic. De fapt, el a fost o prezenţă constantă, deşi destul de discretă (dar nu din cauza lui) pe scena politică. Atunci cînd AUR l-a pus pe masa lui Iohannis de la Cotroceni ca propunere pentru prim ministru, m-am întrebat cine e şi de unde vine el. Cum a ajuns în buzunarul Alianţei pentru Unirea Românilor. Pentru că, de la un punct încolo, nimic din ce se întîmplă în politică nu mai poate fi doar rodul întîmplării sau al Proniei, ci inclusiv al unor calcule străine de politică, ”planificate” în cu totul alte zone. Surpriza oferită de noul partid, creşterea bruscă a AUR-ului în preferinţele electoratului, chiar la primele alegeri la care a participat n-avea cum să lase partidul aşa, necontrolat şi neinfiltrat. 

 

Cea mai eficientă metodă de infiltrare într-un partid este aceea la vîrf. Ce rost are să pui pe unii şi alţii prin filiale, ca să vadă ce se mai întîmplă, să lipească afişe şi la o adică să provoace scandaluri şi rupturi, de care nu aude nimeni? Pe cînd, atunci cînd o fractură se petrece la vîrful unui partid, ea acţionează şi lărgeşte o falie pînă spre bază, antrenînd de o parte şi de alta numeroşi membri de partid şi diminuînd puterea şi credibilitatea unei formaţiuni politice.

 

De cînd cu succesul AUR-ului pe baza unei reţete electorale simple, cea a resurecţiei sentimentelor patriotice la români, başca pentru cei mai radicali şi plictisiţi de ternul politicii româneşti, a unei agresivităţi în tratarea temelor ”interzise”, de la antisemitism la antieuropenism şi homofobie, mai multe formaţiuni politice se avîntă pe acelaşi teren, care are ca ţintă acelaşi electorat, care începe să se trezească din amorţeală. A fost o întreagă zonă fără reprezentare politică, după dispariţia de pe centru-dreapta şi dreapta a PNŢCD-ului, PUNR-ului şi PRM-ului. De la aderarea României la NATO şi UE încoace, în România n-a mai funcţionat niciun partid politic cu un discurs suveranist, ca prim punct pe agenda politică. De aceea, cînd a apărut AUR, alianţa s-a bucurat de un succes imediat. Însă acum, descoperind ”gîsca cu ouă de aur” a cîştigării voturilor, tot mai mulţi se străduiesc să ajungă la cuibul ei. Miza e mare – e vorba de aproape şaizeci de procente din electorat, care în genere pînă la alegerile anterioare ori n-a votat, ori n-a avut cu cine să mai voteze – prin dispariţia partidelor spre care se îndreptaseră pînă atunci.

Tocmai din cauza succesului lor, AUR cunoaşte acum aceleaşi frămîntări la nivelul de vîrf, care au fost prin toate partidele, atunci cînd ele au fost expuse influenţei ”serviciilor”. După episodul Şoşoacă, mai mult un meci de orgolii, acum e un război total între AUR şi Călin Georgescu. Cum scrie o ştire recentă, ”fosta propunere de premier şi preşedinte al României a rupt frontul şi îşi concurează foştii parteneri”. Nu e o evoluţie a unui conflict latent, pentru că n-a fost niciun conflict – ca în cazul impetuoasei doamne, care şi-a exasperat colegii care au pus-o pe liste la Senat. Aici e altceva. Ei singuri şi-au plantat duşmanul în ogradă, pe Călin Georgescu şi acesta a ”detonat” la momentul potrivit (şi la ordin, cred eu) pentru a opri ascensiunea în sondaje a naţionaliştilor şi a deturna o parte din voturile la care ei speră în continuare. 

Acum sînt două zone cu scandal, în politică: la PMP, unde Eugen Tomac şi susţinătorii săi încearcă să pună mîna pe partid, pentru a-şi negocia apoi, la nivel personal, mandate – pentru europarlamentar, în cazul lui şi pentru Cameră şi Senat în 2024, pentru restul adepţilor, prin dizolvarea PMP-ului în PNL. E o acţiune profilactică, pentru ca PMP-ul să nu ajungă cumva pe mîna lui Ludovic Orban şi a adepţilor, plecaţi de la liberali. O mişcare coaptă probabil tot în ”laboratoarele” secrete ale puterii, dar care mizează pe carierismul şi instinctul de conservare al unor politicieni care vor să-şi conserve statutul, fără un efort prea mare – ci doar vînzîndu-şi ”moştenirea”, pe care o revendică acum – Partidul Mişcarea Populară. 

 

În schimb, ce se petrece la AUR e probabil o supriză pentru George Simion, Claudiu Târziu şi Sorin Lavric. Cel la care se uitaseră ca la un fel de icoană, omul providenţial, cel mai bun premier al României din toate timpurile, ”tehnocratul-patriot” Călin Georgescu, care ar fi urmat să fie şi propunerea lor pentru prezidenţialele din 2024, le-a tras clapa, cum se spune: domnul Georgescu îşi face propriul partid. Mai întîi o fundaţie (Mişcarea ”Pămîntul Românesc”), dar o fundaţie care nu se ocupă de acţiuni de ”îmbunătăţire a solului”, specializarea lui Georgescu fiind pedologia, ci activişti politici. 

 

Sesizaţi, cei din conducerea AUR şi-au luat prezidenţiabilul la întrebări, ca să afle că acesta avea de ceva vreme o agendă separată, umblînd prin ţară şi adunîndu-şi adepţi. Păi, e frumos? or fi spus ei. Georgescu a ridicat probabil din umeri: agenda lui e alta. Şi cred că nici măcar nu e una a lui. Are rolul să fragmenteze zona politică naţionalistă, în cele din urmă prin înfiinţarea unui nou partid pe scheletul fundaţiei sale, care ar urma să fie înregistrat curînd, chiar de ziua Unirii, pe 24 ianuarie. Ocazie cu care imnul Unirii din 1859, ”Hai să dăm mînă cu mînă cei cu inima română”, s-ar transforma în ”Hai să ne dăm peste mînă”. E vorba de cei ce întind mîna spre o zonă electorală care atinge, potrivit unui sondaj recent, nu mai puţin de 59,5% dintr-un electoral care ar vota acum ”un partid naţionalist care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională”.

 

Călin Georgescu, cel care pofteşte la o felie din acest tort electoral nu pentru cei ce l-au promovat, ci pentru sine, are o carieră care seamănă izbitor cu cea a lui Dacian Cioloş. Numai că Georgescu e înscris pe o traiectorie conservatoare, pe cînd Cioloş e cu ”progresiştii”, a fost şi şeful lor, la nivel european. Ambii, la origine, s-au ocupat cu agricultura, ambii au fost funcţionari europeni, ”tehnocraţi”, lăsînd apoi ştiinţa şi expertiza lor la o parte şi apucîndu-se de politică. În opinia mea, ambii vin din zona ”serviciilor”. Dacă la Cioloş semnele au fost mai clare (de la trecutul său, cu armata făcută la Securitate, la uşa doamnei Cornea, la relaţia lui de rudenie cu generalul Ardelean (”Vulpea”) de la ”doi-şi-un-sfert” şi ”contactele” suspectate cu generalul SRI Coldea), la Călin Georgescu ”acoperirea” e una mult mai sofisticată, dar nu înseamnă că nu poate fi descifrată.  

 

Născut pe 26 martie 1962, Georgescu a absolvit Insitutul de Agronomie ”Nicolae Bălcescu” din Bucureşti în 1986, cu specializarea ”pedologie”, adică ştiinţa solului, fiind orientat mai ales în ”recuperarea terenurilor” pentru agricultură. Cu alte cuvinte, era printre specialiştii lui Ceauşescu care au distrus, între altele, o parte a Deltei, pentru a o ”reda” agriculturii. Nu ştim nimic despre cariera lui din acei ani, pe unde l-au purtat paşii. După 1989 a înregistrat un salt în carieră, ajungînd director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, coordonator al proiectului Guvernului României pentru lansarea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă în 1999 (an în care şi-a susţinut şi doctoratul). În 2008, Georgescu a ajuns funcţionar internaţional: reprezentant al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma (ARCoR), preşedinte al Consiliului Director al Clubului de la Roma pentru Europa, cu sediul la Viena. ”Clubul de la Roma” e socotit, îndreptăţit sau nu, de către unii din colegii săi de la AUR drept o ”organizaţie masonică”. Din timpul carierei sale în străinătate, l-am văzut într-o fotografie braţ la braţ, colegial, cu Daniel Dăianu, fost ministru al finanţelor, şi el ”tehnocrat” provenit din fosta Securitate, pe filiera Direcţiei de Informaţii Externe. 

 

Domnul Georgescu este căsătorit cu Cristela, ”expert wellness, speaker şi trainer holistic”, specializat în ”sănătate naturală, nutriţie integrativă, detoxifiere şi regenerare celulară, iridologie clinică, terapii de echilibrare energetică”. Seamănă întrucîtva cu opţiunile de ”tratamente alternative” ale doamnei Valerie Cioloş, care e, conform Linkedin, ”consultant independent”, implicată în ”coaching social” şi în ”proiecte de dezvoltare a leadershipului şi formare corporatistă”. Adeptă yoga, Valerie Cioloş compune şi interpretează muzică de atmosferă, pentru sănătatea sufletească, aşa cum doamna Georgescu apelează la ”wellness” şi ”training holistic”, pentru binele semenilor. Pentru acelaşi bine, soţii lor Dacian şi Călin au ales calea politicii. 

Am urmărit mai multe discursuri ale lui Călin Georgescu, care au cîteva idei, frumos ”ambulate”, dar mai vechi – traducînd în limbă tehnocrată acel ”nu ne vindem ţara”, din vremea lui Iliescu şi elaborînd un ”nou program economic”, bazat pe educaţie şi ”distributism”, adică o ”distribuire a resurselor către clasa mijlocie a proprietatii productive”. E de fapt un ”program MEBO” pe stil nou. Nu intru în detalii acum. Ceea ce doresc să spun e că despre acest ”distributism”, de fapt un import de doctrină economică de concepţie rusească, a fost adus în România în urmă cu un deceniu, în 2012, cînd şi-a făcut apariţia la noi ”Liga Distibutistă”. Aceasta a început o campanie intensă pe Facebook, în tandem cu Călin Georgescu, care îşi lansase chiar atunci o carte, promovînd conceptul, ca o ”a treia cale” între socialism şi ”liberalismul economic”, adică, un fel de ”democraţie originală” şi ”model suedez”, despre care vorbea Iliescu în 1990, cînd CAER şi Pactul de la Varşovia nu dispăruseră încă, traduse de Georgescu în ”limba tehnocrată”

 

”Liga Distributistă” l-a avut ca vîrf de lance pe Ovidiu Hurduzeu, fiul unui fost funcţionar român în cadrul CAER la Moscova, unde Hurduzeu a copilărit, şi-a făcut studiile liceale şi faţă de care nici acum nu încetează să-şi arate admiraţia. Inclusiv pentru politica ei. Hurduzeu, un antivaccinist virulent, e un propagandist pro-rus, anti NATO şi UE, dar şi ”patriot român”, care promite tututor celor ce-l ascultă un viitor mai bun, sub tutela Rusiei, care astfel ar fi de acord cu unirea noastră cu Basarabia, oferind la pachet şi garanţii de suveranitate, din partea SUA. Ceea ce e de făcut, însă, e numai să ieşim de sub ”jaful” la care sîntem supuşi de UE şi de sub controlul militar al NATO. Acelaşi lucru îl susţine, prin toate conferinţele sale, şi Călin Georgescu, pe care, tin să cred, Hurduzeu (el însuşi candidat pe liste la Senat, dar ”neales”) e cel care i-a făcut propagandă, atrăgîndu-l de partea sa pe Dan Puric, care l-a susţinut apoi în faţa liderilor AUR.

 

Doctirina relaţiilor economice ale României e clară pentru Călin Georgescu e una care contrazice evident fostul său statut de funcţionar european. El e anti-eropean. Georgescu crede că ”economia de proximitate” de care vorbea în ”Proiectul” lui de ţară, pe care îl vîntura încă din 2010, inclusiv la Cotroceni, unde s-a autopropus cînd a venit vremea şi prim-ministru (dar n-a fost să fie el, ci alt tennocrat, unul pro-european – Cioloş), presupune o ”reformulare serioasă a relaţiilor externe regionale ale României cu toti vecinii săi, toate ţările ex-socialiste estice, sau componente ale fostei U.R.S.S. şi, în primul rînd, cu super-puterea regională, Rusia lui Putin”, cum afirma într-un discurs sustinut la Baia Mare, în 2011. Georgescu şi-a cultivat cu consecvenţă opinia. Potrivit Napocanews, în mai 2016, la Cluj, Georgescu spunea: ”România continuă să trăiască din prejudecăti şi mituri. Uniunea Europeană este doar o asociaţie, o corporaţie care are nişte acţionari. Aceştia ţin de propria lor organizaţie şi organizaţia respectă ceea ce acţionarii decid. UE nu este o instituţie care să salveze ţări precum România, nici vorbă! Ea este interesată de propriul ei profit, care se măsoară la fiecare lună. Nu are nici o legătură cu ceea ce ni s-a spus de ani de zile, nimic, zero!”

 

Mai e un personaj, care vorbeşte aceeaşi limbă ”geopolitică” şi propune cam acelaşi ”proiect economic” de ţară, e drept, într-un limbaj mult mai îngust şi protocronist: Ioan Talpeş, fostul şef al SIE, fost nume pe ”lista scurtă” de numiri, care i-a sosit lui Iliescu de la Moscova, în 1990. Talpeş a fost la originea celor mai mari tunuri date României, de la afacerile făcute ”din patriotism” în Republica Moldova, pe banii Serviciului de Informaţii Externe şi pînă la dubioasa cumpărare a fregatelor englezeşti de la fier vechi, pentru dotarea armatei române. Trecînd prin toate celelalte afaceri misterioase şi dubioase din anii regimului Iliescu: de la ”firul roşu” cu Moscova, la contrabanda cu carburanţi în fosta Iugoslavie şi încheind cu vînzarea de rachete sol-aer către Iran, între 1995 şi 1997. Afaceri, unele probabil în ”serviciu comandat” de Moscova, despre care voi scrie pe larg, în curînd. Pentru că eu cred şi că de numele lui Ioan Talpeş se leagă multe din acţiunile de ”reactivare” în prezent a celulelor de propagandă pro-rusă din România. 

 

Pentru a camufla toate aceste acţiuni antioccidentale pe care le-a promovat şi susţinut, Ioan Talpeş iese acum din ce în ce mai des pe micile ecrane, promovînd, cu o limbă de lemn mai puţin şlefuită prin funcţii la instituţii occidentale, aceleaşi idei cu ale colegului său de ”filieră rusească”, domnul Călin Georgescu, cel care din 2010 încoace e propus sau autopropus, din doi în doi ani, ori să fie prim-ministru, ori preşedinte al ţării. Şi nu e nimic care să mă poată împiedica să cred că ”tehnocratul” Georgescu e o altă ”creaţie” a ”serviciilor”, de astă dată a SIE-ului condus de Talpeş, care l-a trimis funcţionar în Occident, sub oblădirea şi mai mare a şefilor comuni de la Moscova, fie din FSB, fie din GRU – oricum, cu aceeaşi agendă antioccidentală, anti-UE şi anti-NATO.  

 

Călin Georgescu s-a despărţit de acum de AUR, la ordin, pentru a-şi construi propria falangă naţională, pro-rusă. Pentru Simion şi Claudiu Târziu, aceasta ar putea fi o carte de jucat, de a se delimita clar, fără echivoc de ”putinism” şi de a răspunde celor care-i arătau cu degetul, ca ”agenţi ai Moscovei”. Ei pot afirma acum că, iată, nu sînt ”plătiţi de ruşi”, dacă lucrurile stau aşa – mai ales în aceste împrejurări, în care toţi ochii sînt aţintiţi spre Ucraina. Fireşte,. 

 

Împărţirea ”marelui caşcaval” naţional, acea Române uitată, spre care AUR şi-a îndreptat privirea şi de unde a luat deja 9 la sută din voturi la alegerile trecute, devine pe zi ce trece miza şi ţinta pentru tot mai multe formaţiuni politice . E o zonă deja revendicată de AUR, unde liberalii şi useriştii nu prea mai au şanse, poate pesediştii şi le păstrează. E zona către care se pot orienta şi formaţiuni noi, precum liberalii lui Ludovic Orban, dacă s-ar afirma ca Partid Liberal-Creştin, ori cei de la Fundaţia ”Pămîntul românesc”, al ”distributiviştilor” politicii Moscovei, din reţeaua Talpeş - Hurduzeu – Georgescu. Un pămînt cu o singură şansă, în viziunea lui Călin Georgescu, cea mai locvace achiziţie a propagandei ruseşti şi pînă mai ieri un ”guru” al AUR, care o rezumă astfel: ”şansa României este înţelepciunea rusească”.