PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Radiografia unei mistificări: cum un funcţionar pe nume Germina Nagîţ poate schimba istoria recentă a unei naţiuni

Sînt pe lumea asta oameni care iau drept ”bine” numai ce fac ei. Sînt, se consideră statui ale infailibilităţii. Acest tip uman e tradus la români printr-un comportament defectiv de capabilitatea de a-şi asuma şi recunoaşte în mod voluntar o greşeală.  De foarte puţine ori, într-o viaţă de om, am auzit în jurul meu ”am greşit”, sau ”scuze, e greşeala mea”. Cînd această infailibilitate mai dobîndeşte şi trăsătura ”intransigenţei”, după criterii morale prestabilite, ai exact portretul ”justiţiarului” moral al nefericitei noastre tranziţii post-comuniste, născut direct din portretul-robot al ”omului nou” comunist.

Acesta e prototipul uman care a ajuns la maturitate în ultimele două decenii, a asigurat şi  asigură ”osatura” susţinerii şi funcţionării a două regimuri politice: ”băsismul” şi ”iohannismul”. În această categorie a ”justiţiarilor băsişti” au fost preferate şi s-au socotit menite pentru asta, nu se ştie de ce, mai ales femeile – de la Kovesi la Macovei, de la Mirela Corlăţan la Andreea Pora. Dintre ele  a făcut parte (fiind şi premiată pentru asta) Germina Nagîţ, fosta directoare a Direcţiei de Investigaţii a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Care, se dovedeşte acum, a comis fapte penale, omiţînd şi ascunzînd probe, cu bună ştiinţă, pentru a camufla activitatea de informator a lui Traian Băsescu, sub pseudonimul ”Petrov”, incriminată recent de instanţa supremă din România.

Site-ul ”Actve News” a obţinut de la CNSAS realizarea unei anchete interne, în urma căreia s-a decis, oficial, că „G. Nagîţ - director al Direcţiei Investigaţii - avea cunoştinţă despre documentele preluate de la SRI atît din Decizia 310, încă din 2006 (...) cît şi din ELO” - baza de date electronică internă a CNSAS. Totodată, au fost puse la dispoziţia CNSAS de către fostul preşedinte Emil Constantinescu şi Mugur Ciuvică şi documentele preluate în comisie mixtă în 2006, referitor la Traian Băsescu”, se arată în Raportul CNSAS, în urma acestei anchete interne. Concluzia e că ”toate dosarele care au condus la investigaţia din 2019 se aflau în arhiva CNSAS încă din perioada 2005-2008, ceea ce înseamnă că, în mod sigur, au fost înregistrate în baza TOTAL a Direcţiei Investigaţii înainte de emiterea notei de constatare din 2013”, subliniază CNSAS. E evident că probele privind colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea au fost ascunse. Responsabilitatea e şi ea stabilită şi îi aparţine doamnei Nagîţ. Nu insist acum asupra consecinţelor posibil penale ale faptei, ci doar asupra altor consecinţe. Pentru că ”Petrov” n-a fost singurul caz în care cursul istoriei este viciat, cum scria încă din mai 2010 Cornel Nistorescu, ”Dacă înainte de 1989 Securitatea dirija jocul, astăzi o fac cei ce îi utilizează arhivele. Dacă securiştii manipulau dosarele oamenilor, astăzi există intelectuali care manipulează dosarele securiştilor”.

În tandem cu jurnalista Mirela Corlăţan, la începutul anilor 2000, Germina Nagîţ a instrumentat o adevărată campanie de demolare a unor mituri ale culturii române. Au fost înfieraţi cu mînie proletară drept ”colaboratori ai Securităţii”, prin răstălmăcirea sau prezentarea trunchiată şi necontextualizată a unor documente ale fostei poliţii politice, numeroşi intelectuali de marcă. Poetul Ştefan Augustin Doinaş, eseistul Adrian Marino, istoricul Dinu C. Giurescu sînt trei dintre ei. S-au petrecut cu aceşti oameni drame de nedescris. De prima, ştiu din presă: la scurtă vreme după incriminarea sa, poetul-autor al ”Mistreţului cu colţi de argint” s-a stins din viaţă şi, la fel de scurt după această moarte, foarte probabil  accelerată de ”dezvăluirile de presă” bazate pe documentaţia pusă la dispoziţia Mirelei Corlăţan (care a dispărut din peisajul media, după efectuarea acestor ”misiuni” de ”demolare culturală”), soţia poetului, o fostă prim-balerină, Irinel Liciu, s-a sinucis. Tragedia n-a împiedicat execuţiile publice ulterioare, cele ale lui Marino şi Giurescu.

Am reacţionat la vremea respectivă, în ambele cazuri, cerînd o mai mare precauţie în rescrierea istoriei după ”partiturile Securităţii”, ceea ce mi-a atras nenumărate acuzaţii de ”pactizare cu duşmanul”. Între timp, sprijinită din interior, Germina Nagîţ şi-a continuat cruciada personală, pusă, în mod vădit, după cum a şi dovedit-o public prin declaraţii de fidelitate acordate presei, în atenţia  căreia a ajuns (în special la ”22”), în slujba ”băsismului”. Nu insist – fiecare om are dreptul la opţiuni politice personale. Nu are, însă, dreptul, aşa cum a făcut-o Germina Nagîţ, să altereze sau schimbe opţiunile altora, prin mijloace neortodoxe. Ascunzîndu-ne, de pildă, ceea ce ştia, chiar în mijlocul unei dezbateri publice aprinse, pe acest subiect – şi anume că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.

O demisie şi motivele ei – confirmate de timp

Personal, am avut întotdeauna o bănuială asupra acestui fapt, pe care am exprimat-o public în mai multe rînduri. Ultima oară, pe 23 martie în acest an, într-un articol mai larg, intitulat ”Tăinuitorii lui Băsescu de la CNSAS”, am scris că ”a fost de ajuns ca, la începutul anului 2019, la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţi să fie numit un alt om în locul fostei directoare, Germina Nagîţ, în fruntea Direcţiei de Investigaţii, cea care se ocupă de verificarea foştilor informatori ai Securităţii în arhive, ca într-o lună să fie găsite două note informative olografe, semnate de Petrov, numele conspirativ atribuit de Securitate lui Traian Băsescu, tînărul turnător de la Institutul de Marină la mijlocul anilor ’70. Şi dosarul de turnător al fostului preşedinte să ajungă în instanţă”. În trecut, cît doamna Nagîţ a condus Direcţia de Investigaţii, cel mai important compartiment al instituţiei, arătam că ”de fiecare dată, la fiecare verificare a lui Traian Băsescu, Direcţia a transmis Colegiului că nu există date cu privire la el. Ca o părere personală, aş spune că investigatorii CNSAS au fost transformaţi fără voia lor de Germina Nagîţ, şefa lor, în tăinuitori (...). Deşi datele existau, ca şi informatorul Petrov, alias Traian Băsescu, care fusese racolat, cu angajament, încă de pe băncile Institutului de Marină, în 1972, cum indica adresa MApN din 2004”. Dar toate dovezile ”au fost cu bună ştiinţă ignorate la toate verificările ulterioare ale preşedintelui Băsescu. Deşi o simplă coroborare a numelui de cod al acestuia cu dosarele de urmărire informativă ale colegilor săi, ar fi dus către adevăr. Nu s-a întîmplat aşa. Ori s-a întîmplat, dar adevărul a fost împiedicat să iasă la iveală”, îmi exprimam eu bănuiala, în legătură cu ”tăinuitorii lui Băsescu de la CNSAS”, transformată de ieri, oficial, chiar de către instituţie, în certitudine.

Pentru ”meritele” ei, Germina Nagîţ a fost premiată la începutul anului 2014 de către Grupul de Dialog Social, care pe atunci funcţiona ca o adevărată instanţă morală a societăţii româneşti. Acum, rolul său pare a fi apus – odată cu regimul Băsescu, dar atunci, ca şi acesta, GDS era o forţă. În argumentaţia de premiere a doamnei Nagîţ, publicată în ”22”, se arăta că "Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2013 se acordă doamnei Germina Nagîţ, director la Direcţia de Investigaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), pentru devotamentul admirabil cu care serveşte cauza adevărului istoric, a confruntării cu un trecut traumatic (ale cărui efecte continuă să se facă, din păcate, simţite) şi a consolidării culturii politice democratice din România. În condiţiile atacurilor necontenite împotriva statului de drept şi ale eforturilor de reabilitare a Securităţii, Germina Nagîţ a dovedit că o instituţie precum CNSAS trebuie si poate să acţioneze cu probitate, demnitate si competenţă. Prezentul şi viitorul României depind şi de curajul investigării oneste a ceea ce a însemnat dictatura comunistă". Un fals, o mistificare de la un cap la altul. Germina Nagîţ a primit cu seninătate un premiu, care-i consacra de fapt meritul (singură o ştia) de a-l apăra cu devoţiune, pe Băsescu, liderul suprem al tuturor celor de faţă din Grupul de Dialog Social, la festivitatea de premiere. Minus unul: subsemnatul.

Prezint mai jos, pentru că e de actualitate, textul demisiei mele din GDS, făcută public în  20 ianuarie 2014:  ”Subsemnatul Marius Oprea, ales prin vot ca membru al Grupului de Dialog Social, doresc să vă prezint demisia mea ca membru GDS. Cunoscînd că demisia este un act unilateral de voinţă şi nu ar trebui justificat, doresc totuşi să îmi justific sumar acest act prin această scrisoare publică.

1. În ultimii ani nu am mai regăsit în cadrul dezbaterilor noastre publice un grup de regîndire a societăţii, un grup care să valorifice dialogul.
2. De obicei, invitaţii dezbaterilor din ultima vreme au fost personalităţi cu afinităţi politice declarate şi care, de fapt, reflectă o poziţionare politică a grupului. 
3. În opinia mea, din diferite motive, Grupul de Dialog Social a încercat (şi a reuşit, din nefericire pentru istoria sa) o aliniere politică, pe care nu o declară.
4. Nu voi accepta niciodată să fac parte dintr-o structură de campanie în favoarea unui om politic sau a altuia; dar o voi declara dacă aleg acest lucru. Eu am făcut-o atunci cînd am avut o asemenea opţiune. Alţii nu.
5. Nu doresc să fiu nici parte a unui grup de monolog politic, ca un fel de agent electoral nedeclarat în favoarea unei persoane sau a unui partid. Nu doresc să uzurp o siglă care se declară de „dialog social“ pentru a obţine facilităţi de la un monopol politic.  
6. Premierea doamnei Germina Nagîţ, preferată domnului profesor Paul Cornea, m-a afectat profund. Demonstrează o defecţiune a criteriilor profesionale şi morale care au constituit valoarea acestui grup din care am făcut parte pînă azi, de care mă despart tot azi, cu greu.
7. Vă propun, fără ca aceste rînduri de mai jos să fie considerate un sarcasm, ca locul meu din Grupul pentru Dialog Social să fie prezervat pentru Domnul Preşedinte Traian Băsescu, la terminarea mandatului domniei sale. Cu sinceritate, m-aş simţi mai mult decît onorat dacă aţi accepta şi dacă, la rîndul său, Domnul Preşedinte ar accepta.  Fără resentimente, dar cu tristeţe, Marius Oprea”.

Ştiu că la vremea respectivă, demisia mea le-a provocat celor din Grupul de Dialog Social mai degrabă un sentiment de uşurare: eram, de fapt, un ghimpe în coastă. O ”piedică în calea uitării”. A ceea ce deveniseră, de fapt. Ca şi Germina Nagîţ: nişte ”oameni noi” perfecţi, ajunşi la maturitate.