- Home
- Editorialiștii
- (08.12.2021, 20:35)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Se clatină ”colonizarea ideologică” din Europa: a început Cruciada Papei Francisc şi a celor mulţi care au credinţă, împotriva celor puţini, dar care au putere
”Comunicarea incluzivă”, propusă de comisarul european Maria Dalli într-un ”ghid intern de bune practici” care indica ”nu vă referiţi la perioada Crăciunului şi nu folosiţi nume creştine, precum Maria sau Ioan” a fost un eşec, recunoscut chiar de iniţiator. Documentul de 32 de pagini a fost retras, în urma reacţiilor publice. Reamintesc că ghidul a urmat unor alte recomandări din 18 martie, care au instruit corpul de birocraţi ai UE să evite cuvintele ”mamă” şi ”tată”. Dar, de astă dată, Papa Francisc s-a dezlănţuit, într-un atac direct la adresa iniţiativei din interiorul Comisiei Europene, care intenţiona să anuleze onomastic sărbătoarea Crăciunului, cît şi asupra politicii de ”guvernare globală”, care trece peste voinţa naţiunilor. Le-a comparat chiar cu nazismul şi comunismul.
Urmărește
16354 afișări
Sursa foto: Mediafaxfoto
”Reguli insensibile, faţă de fiecare dintre popoarele Uniunii”
Gestul Papei Francisc nu e o premieră. El s-a adresat Parlamentului European în 2014, arătînd că UE se face vinovată că practică doar ”politici interesate de sine” şi acestea duc la ”neîncrederea crescândă din partea cetăţenilor faţă de instituţiile UE, considerate a fi distante, angajate în stabilirea de reguli percepute ca insensibile faţă de fiecare dintre popoarele Uniunii, dacă nu chiar dăunătoare”. Avertismentul Papei nu a fost ascultat. Parlamentul şi Comisia Europeană au urechi doar pentru comisarul Maria Dalli şi politicile ei ”corecte”, susţinute de grupul Renew Europe, condus pînă nu demult de românul Dacian Cioloş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
-
Dinamo-Rapid, un derby clasic al fotbalului românesc, duminică, în etapa a 21-a Superligii / Anii 60 au oferit confruntări memorabile între cele două echipe
-
Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii
Iau la rînd acţiunile la care Cioloş şi ”useriştii” au pus umărul numai în acest an, pentru instaurarea ”corectitudinii politice” europene şi a ”politicilor incluzive”, ca norme obligatorii pentru toate statele. E vorba de fapt nu numai de o ”discriminare pozitivă” a comunităţii LGBTQ+, ci de un atac la fundamentele creştinismului şi asupra tradiţiilor naţionale, sub acest pretext.
Pe 7 ianuarie 2020, Grupul Renew Europe, condus de Dacian Cioloş, a organizat o dezbatere la Bruxelles, propunînd ”Pactul Simone Veil”, după numele primei preşedinte a Parlamentului European (1979 – 1982), activistă şi militantă pentru drepturile femeilor şi al egalităţii de gen din UE. La ora 15 şi 15 minute, Dacian Cioloş, ca preşedinte al Grupului Renew Europe, a avut cuvîntul de bun venit şi deschidere, după care a rostit discursul principal comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, vorbind în numele Comisiei Europene. Concluzia dezbaterilor a fost unanimă: transformarea UE într-o ”zonă de libertate” pentru minorităţile sexuale, cît şi strategia impunerii unei ”comunicări incluzive” la nivel european.
Urmările nu s-a lăsat aşteptate. După ce a ”dospit” bine în birourile funcţionarilor Comisiei, din subordinea doamnei comisar Dalli, a venit şi proiectul de rezoluţie, în acest sens. Pe 11 martie 2021, Parlamentul European l-a dezbătut, proclamînd Europa o ”zonă de libertate” pentru lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali (LGBT). Drept urmare, o săptămînă mai tîrziu, Comisia Europeană, tot la propunerea comisarului european pentru egalitate, recomanda să nu se mai folosească de către funcţionarii europeni cuvintele ”mamă” şi ”tată”, pentru că ele neagă dreptul celor de acelaşi sex să fie părinţi.
Rezoluţia a fost adoptată, a doua zi. Ea îndemna Comisia Europeană ”să recurgă la toate instrumentele” la dispoziţie (adică procedura de infringement, ca şi condiţionarea plăţilor unor fonduri europene de ”respectarea statului de drept”), pentru a impune sancţiuni statelor care nu respectă drepturile fundamentale ale lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor. Decizia Parlamentului European a fost un răspuns dat ”zonelor fără ideologie LGBT”, adoptate în peste 100 de colectivităţi locale din Polonia.
Cu ocazia dezbaterilor, Comisarul european însărcinat cu Egalitatea, Helena Dalli, şi-a exprimat a doua zi susţinerea faţă de Rezoluţie, arătînd că ”în mai multe state UE, lesbienele, gay-ii, bisexualii, transsexualii, intersexualii şi persoanele queer (LGBTIQ) se confruntă cu atacuri tot mai numeroase din partea unor oficiali politici, religioşi şi altor figuri publice”. Ea a spus că ”UE trebuie să fie o zonă de libertate pentru noi toţi, fără excepţie” şi s-a referit, ca şi alţi europarlamentari, la cazul uciderii în bătaie, într-un parc din Belgia, a unui bărbat homosexual, de 40 de ani. Toţi europarlamentarii de la Renew Europe au fost încîntaţi de succesul proiectului de rezoluţie. Nu e nevoie să spun cum a votat Dacian Cioloş.
A urmat, în mod evident, o a doua rezoluţie, din 14 septembrie, privind sancţionarea statelor care nu respectă drepturile LGBTIQ+, inclusiv România. Din 32 de europarlamentari, 6 userişti din Grupul Renew Europe, condus de Dacian Cioloş au votat sancţionarea propriei ţări. Au fost 387 de voturi „pentru”, 161 „împotrivă” şi 123 de abţineri, care au stabilit inclusiv că toate căsătoriile sau parteneriatele între persoane de acelaşi sex constituite într-un stat membru UE trebuie să fie recunoscute în toate statele membre. S-a cerut, între altele, Comisiei Europene să sancţioneze România, pentru nerespectarea unei decizii a Curţii de Justiţie a UE, în cauza recunoaşterii de către autorităţile din România a căsătoriei în altă ţară între doi bărbaţi stabiliţi în România, Adrian Coman şi Clai Hamilton.
Cum au votat românii? Europarlamentarii PSD au votat diferit faţă de grupul europarlamentar din care fac parte. Grupul socialiştilor europeni a votat pentru proiectul pro-LGBTQI+. Social-democraţii românii au refuzat, ca şi o largă parte a eurodeputaţilor liberali, PMP şi UDMR să susţină rezoluţia şi să-şi sancţioneze astfel propria ţară. De la Grupul Renew Europe condus de Cioloş, au votat ”pentru”, alături de el, Dragoş Pîslaru, Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache, Nicolae Ştefănuţă, Alin Mituţă. Alţi doi userişti, Vlad Botoş şi Vlad Gheorghe, au avut curajul să voteze împotriva rezoluţiei, iniţiată de grupul europarlamentar al cărui şef e şi şeful grupului lor.
Reacţia Papei a venit la plecarea de pe pămîntul ortodox al Greciei
Sînt două armate, faţă în faţă: cea creştină şi cea ”progresistă”, pro-gender şi anti-Crăciun. Şi pe frontul ”virtual”, bătălia a început demult şi e în plină desfăşurare. E îmbucurător că, deşi fără prea mare scandal, în Parlamentul European, România se află de partea creştinilor, în acest război în care deja s-au aliniat, pe două poziţii diferite, Comisarul european însărcinat cu Egalitatea, Helena Dalli şi Papa Francisc, cu propriii susţinători: cei puţini, care au puterea şi cei mulţi, care au credinţa.
Declaraţiile recente ale Papei Francisc au dat o nouă vigoare ”frontului creştin”. Papalitatea are, de la începuturile ei, un alt fel de raportare la ”viaţa cetăţii”. Mai toţi papii s-au implicat politic (în fond, Papa conduce un stat suveran). Deseori, avînd armate proprii, în Evul Mediu au intervenit în acţiuni militare, ca să nu mai vorbim de cele politice. Prin tradiţie, Papii şi Biserica Catolică acţionează şi interferează pe ”orizontală”, în societate. Cazul polonez, legăturile între sindicatul protestatar anticomunist ”Solidaritatea” şi Papa Paul al II-lea sînt un exemplu notoriu – numai unul.
În schimb, ortodoxia, după tradiţia bizantină, nu se amestecă la vedere în treburile Împărăţiei de pe pămînt, îşi vede mai degrabă de cea din Ceruri, pe care o apără cu străşnicie. Ca să ofer un exemplu mai concret: nu demult, un tînăr ”progesist”, aflat în vizită la Mînăstirea Dealu, a apostrofat o măicuţă, care se ruga la moaştele sfîntului Grigorie Decapolitul: de ce nu se duce în satul din apropiere, să-i ajute pe sărmani? Maica i-a răspuns, smerită: ”eu am grijă de Sfîntul”. Tăria şi constanţa credinţei, ca şi exemplul ei, oferă, prin întărirea şi propagarea spiritului creştin în societate, cel puţin acelaşi rezultat. Cum a fost, de pildă, decizia tuturor social-democraţilor de a vota altfel, decît cei din propriul grup europarlamentar, în cazul rezoluţiei cu privire la politicile pro-gender şi la impunerea de sancţiuni României, pentru nerespectarea lor, ca să nu mai vorbim de cei doi userişti, care au votat altfel decît Dacian Cioloş, cel din fruntea armatei sale de reformişti ai Europei. Reacţia Papei la atacurile asupra fundamentelor credinţei creştine ale oficialilor de la Bruxelles au venit, luni, la plecarea de pe pămîntul ortodox al Greciei şi ea e în consens deplin cu valorile generale ale creştinismului.
Săbiile s-au ascuţit acum, chiar în apropierea sărbătorilor de Crăciun care, atacate de Covid, erau cît pe ce să fie desfiinţate de ”ghidurile” Comisiei Europene. Aceste documente fac parte din planul asumat al preşedintelui ei, Ursula von der Leyden, de ”implementare a unei uniuni a egalităţii”, în care ”toată lumea este apreciată şi meritele sînt recunoscute, indiferent de gen, origine etnică sau rasială, religie sau credinţă, dizabilităţi, vîrstă sau orientare sexuală”. Dar planul merge şi mai departe, interferînd în educaţia copiilor, limbaj, atacînd tradiţia şi însăşi temelia credinţei creştine.
De aici, şi replica Papei Francisc, care a înţeles foarte bine că retragerea ”ghidului” de către comisarul european pentru drepturi Helena Dalli este doar una temporară: ea nu a spus că renunţă la idee, ci doar că ”formulările” au fost nefericite. Adică, să se spună "dragi colegi" în loc de "doamnelor şi domnilor", pentru a nu se mai diferenţia sexele, să evite termeni precum „domnişoară” şi „doamnă” şi să folosească apelativul din limba engleză „Ms universally”, precum şi ”să evite prezumpţia că toată lumea e creştină. Nu toată lumea serbează Crăciunul şi nu toţi creştinii serbează Crăciunul în aceeaşi zi”. Ca urmare, angajaţii Comisiei trebuiau să înlocuiască cuvîntul Crăciun cu termenul general de ”sărbătoare”, iar numele tipic creştine precum Maria şi Ioan trebuiau înlocuite cu ”Malika” şi ”Julio”. Pînă şi cuvîntul ”om”, care în engleză (”man”) înseamnă bărbat, nu trebuia să mai fie folosit, conform acestui ghid, care a stîrnit reacţia Papei. Iar ghidul, după cum a declarat Helena Dalli, a fost retras temporar. El rămîne pe ”agenda europeană”: ”în mod evident, redactarea acestor instrucţiuni necesită mai multe eforturi. Prin urmare, acestea vor fi retrase şi vom continua să lucrăm la acest document".
Reacţia Papei Francisc a fost una nemaiîntîlnită pînă acum la el, altfel Suveranul Pontif nefiind deloc o natură conflictuală, ci dimpotrivă. În avion, el a atacat dur ghidul menţionat, la întoarcerea din vizita în Cipru şi Grecia. Documentul, retras pentru a fi ”îmbunătăţit” (dar cum, devine greu de imaginat) a fost deja subiect de declaraţii, atît pentru oficiali ai Vaticanului, cît şi din partea unor ierarhi ori reprezentanţi ai diferitelor Biserici ortodoxe. Dar Papa a fost necruţător, în diagnosticul său: ”în istorie, multe, multe dictaturi au încercat să facă astfel de lucruri. Gândiţi-vă la Napoleon... gândiţi-vă la dictatura nazistă, cea comunistă. Este ceva care de-a lungul istoriei nu a funcţionat”.
Papa Francisc le-a reproşat oficialilor Uniunii Europene în mod direct ”secularismul diluat” de care dau dovadă şi i-a îndemnat să reflecteze asupra idealurilor fondatorilor săi, de umanitate, solidaritate şi deschidere către lume. Le-a adus aminte, subtil, că fondatorul ideii europene a fost creştin-democratul Konrad Adenauer. Ca urmare, cei de la Bruxelles ar trebui mai degrabă ”să aibă grijă să nu ia calea colonizării ideologice, care ar putea sfârşi prin a diviza ţări şi [provoca] eşecul Uniunii Europene. Uniunea Europeană trebuie să respecte structura internă a fiecărei ţări, varietatea acesteia şi să nu încerce să le uniformizeze”. Nu e nevoie de o politică a ”înecării identităţilor noastre într-un guvern internaţional. Pericolul este atunci când există o superputere, care dictează comportamentul economic, cultural şi social celorlalte ţări. Democraţia este slăbită atunci când valorile naţionale sunt sacrificate, sunt diluate către un imperiu, un fel de guvernare supranaţională”.
E cea mai consistentă acuzaţie de ”colonizare ideologică”, practicată în Uniunea Europeană. Şi nu o aduce un politician ”de dreapta”, oricît ar fi el de notoriu, ci însuşi capul Bisericii Catolice, Papa Francisc, cel ce stă pe scaunul Sfîntului Petru.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe