PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Teologie şi puşcărie. Calea grea spre ”fuga din lume” a Elena Udrea

De la ”Kill Bill”, la salopeta portocalie

Condamnată la 6 ani de închisoare în ”Gala Bute”, Elena Udrea a fugit din ţară pe la vama Giurgiu, fără vreo problemă: nu avea nicio interdicţie – nici control judiciar, nicio altă măsură restrictivă. N-a fost ca la Nelu Iordache, pe care l-au dat jos din avion, ori ca în cazul lui Becali, pe care l-au reţinut preventiv, cu o seară înainte de pronunţare, fără vreun aviz sau mandat pe numele său. Deşi precedentul, în cazul ei, exista: Elena Udrea mai fugise odată de executarea pedepsei. Noroc cu bulgarii. Au prins-o ei, la vama cu Grecia.

”Un veritabil Kill Bill al politicii româneşti”, spunea Raluca Turcan, deputat PDL, la alegerea Elenei Udrea în fruntea organizaţiei PDL Bucureşti, pe 21 noiembrie 2010. ”Soarele PDL”, exclama Ioan Oltean, cu aceeaşi ocazie. ”Elena Udrea este motorul unei generaţii”, spunea Cristian Boureanu, tot atunci. Motorul s-a gripat, soarele a apus. La cinci ani de la această manifestaţie de dragoste faţă de Elena Udrea, Raluca Turcan încerca să se delimiteze de cea în adoraţia căreia fusese. A postat în 2015 pe pagina ei de facebook o imagine cu o femeie îmbrăcată în galben, ţînînd în mînă o sabie însîngerată, sub care scria ”Kill Bill dă Pleşcoi”. Total neinspirată aducere aminte, a propriei obedienţe.

Condamnată în dosarul care i-a fost pregătit cu sudoare şi fiere de către Laura Corduţa Kovesi, Elena Udrea, a fugit din ţară şi a intrat, pentru cîteva ore, în lumea subţire a urmăriţilor în România şi pe listele Interpolului. A fost însă destul de neinspirată, ţinînd cont de antecedentele ei, încît să întîrzie – crezînd că procesul i se va rejudeca şi va da declaraţii de pe scările tribunalului, cu ”dreptatea” care e de partea ei. Despre nevinovăţia ei. Acest orgoliu a băgat-o de fapt pe Udrea în bucluc. În loc să se ducă, din urmă cu cîteva zile, într-o ţară în care nu risca să păţească ce a păţit în Costa Rica, sau ce păţeşte acum în Bulgaria, unde poliţia de frontieră, promptă, a prins-o la vama Kulata, pe unde se revarsă de obicei turiştii români spre Grecia, a preferat să aştepte pînă în ultima clipă, cînd ”a aflat” (şi nu vom şti vreodată, cum şi de la cine) ce-i pregăteşte instanţa: 6 ani de închisoare.

Udrea ar fi putut alege din timp Serbia, unde e de atîta vreme, bine-mersi, Sebi Giţă sau Italia, de unde greu ar fi putut fi extrădată şi să fi aşteptat ”din vacanţă”, de acolo, sentinţa. N-a făcut-o, din orgoliu şi fudulia de a ”dovedi” că nu se teme. Că e nevinovată: banii n-au fost pentru ea. Au fost pentru partid: pentru Boc, pentru Videanu, pentru Turcan, Blaga şi ceilalţi.  Pentru ca regimul Băsescu să dăinuie. Astfel încît drumul spre Dubai, unde s-a aflat că-şi căuta de mai multă vreme un apartament, pentru ”zilele grele” ale fugii din România, i-a fost întrerupt de o  alegere proastă. Hotărîse probabil, demult, să-şi joace pînă la capăt cartea ”nevinovăţiei”. De ce să plătească numai ea, toate oalele sparte, în timp ce colegii alături de care a derulat mega-operaţiunea ”bani pentru partid” sînt liberi bine-mersi şi fac ”politică mare”? S-a păcălit singură. Un sistem de putere precum cel din România se autoprotejează, elimină din corpul său numai ce şi cît trebuie: nu sînt mai mulţi ”acari Păun”, e doar unul. În cazul de faţă, Elena Udrea – aleasă, din carul mare de oale, pentru că era cea mai împodobită şi vizibilă. Cea mai iubită de conducătorul atelajului – Băsescu. 

Fuga ei eşuată are şi o semnificaţie pozitivă – România nu mai funcţionează ca în vremea lui Băsescu, perioadă în care, fie control judiciar sau nu, nici vrabia nu ieşea din ţară, dacă hotăra el ”pe-ăsta să-l umflaţi”. E democraţie! Elena Udrea a fugit, dar au prins-o bulgarii. Va fi extrădată, dacă pe data de 14 aprilie judecătorii bulgari îşi menţin hotărîrea, şi îşi va clama nevinovăţia din spatele gratiilor, alături de ceilalţi doi complici, în urma afacerii ”gala Bute”, o operaţiune specifică de deturnare de fonduri, pentru partid. Între timp, nici partidul nu mai e: au rămas numai ei trei, speculanţii unor poziţii privilegiate, care au făcut milioane de euro pentru Partidul Liberal Democrat şi acum vor îmbrăca salopeta ”portocalie”, dar nu a partidului, care vopsise toate şcolile şi căminele culturale în această culoare, ci în portocaliul de închisoare de la Rahova. A rămas în urma Elenei Udrea o scenă publică lipsită de memorie, care nu-i resimte absenţa şi care o va uita cu totul în curînd, după ce se vor stinge şi valurile extrădării ei şi al posibilelor declaraţii pe care le va face. 

”Probabil că îmi trebuie tocmai o credinţă mai mare...”

La numai un deceniu din momentul în care ocupa poziţia de cea mai puternică femeie din România, Udrea e acum o simplă fugară, care va fi adusă în ţară pentru ispăşirea pedepsei. S-a ales praful de orgoliul ei, de defilările ei victorioase în faţa camerelor pentru a-şi declara inocenţa, în aşteptarea deciziei de ”rejudecare a cauzei”, pe care nu-şi închipuia că nu o va obţine. Cauza a fost, însă, judecată şi inculpata condamnată. Nu va rămîne, de acum înainte, decît într-un registru minor al istoriei, al faptului divers şi can-can-ului. Cum a plecat Udrea? Cine a ajutat-o, cu informaţia că e iminentă condamnarea? Ce urma să facă cu copilul? Cu cîţi bani s-o fi pregătit să fugă?

Spre deosebire de Traian Băsescu, pe care l-a însoţit şi inspirat în toate relele, care va rămîne aici, la ”colţul ruşinii”, Elena Udrea îşi va croi şase ani aşezaţi, discreţi, la unul din penitenciarele pentru femei, ori în ”luxul” de la Rahova, pentru că mai sînt dosare în care trebuie să apară şi care-i pot mări perioada de recluziune. După ea, nu va rămîne decît, poate, doar faptul că nu s-a sfiit să inaugureze, ca ministru al dezvoltării, un teren de sport în pantă, făcut în graba de a se cheltui banul public şi a se încasa comisionul. Acesta va mai fi reţinut o vreme, la nivel anecdotic. Altfel, nu rămîne după Elena Udrea nimic. Zero. Ca multe femei care s-au perindat în politica românească, eminamente ”masculină”, femeile n-au loc nici măcar în memoria colectivă.  Aşa-zisele dezvăluiri ale Elenei Udrea cu privire la mafia din politica şi justiţia românească, după aducerea ei din Costa Rica, n-au clintit nimic. Dar nici n-au abătut-o de pe drumul pe care i l-a trasat în agenda ei domnişoara Kovesi.

Elena Udrea e de-acum o amintire. Pentru cîţiva, poate plăcută, pentru cei mai mulţi, indiferentă. E o femeie în puşcărie, despre care se mai află cînd şi cît vrea ea, ori cît poate să transmită dintre gratii, pentru că acolo nu se mai poate ”lăsa” prinsă de paparazzi şi nu mai poate să facă ”dezvăluiri” prin skype sau telefon, ca-n Costa Rica. Dacă ar fi reuşit să fugă, dacă bulgarii n-ar fi fost pe fază, ca şi poliţia de frontieră română, pentru prinderea ei statul român ar mai cheltuit încă timp şi resurse, deşi nu cu prea mare ghes: e mai linişte fără ea şi pe la liberali, poate şi prin ”servicii” mai sînt cîţiva, care nu stau bine pe scaun, dacă Udrea şi-ar da într-adevăr drumul la gură. Dincolo de toate acestea, o singură problemă mi se pare că a ieşit din calcul, în toată această fierbinţeală a fugii ei din ţară şi a extrădării, pentru a-şi executa cît i-au mai rămas din cei şase ani de pedeapsă, dacă asta va rămîne singura de executat: cît efort, cîţi bani, cîte resurse şi cît timp a cheltuit statul român, cu justiţia lui cu tot, ca să emită o sentinţă, care era cît pe ce să nu poată fi pusă în executare? Cîţi bani o fi ”sifonat”, pentru ea (că n-ar fi plecat în cămaşă) şi pentru alţii Udrea, din banii statului? Altfel, în cazul Udrea s-a dat o sentinţă a Înaltei Curţi care, alături de alta, nu face altceva decît să îl lase pe Traian Băsescu şi mai trist, şi mai singur. Iar pe diva politicii româneşti de odinioară o împinge, că vrea, că nu vrea, să-şi exploreze aşezarea ei interioară.

În 2016, Elena Udrea se înscrisese la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, la un master de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială. Ea declara atunci că vrea să facă lumea mai bună, că vrea să îi ajute pe oameni „prin credinţă” şi că va înfiinţa ”Institutul Fericirii”. După doi ani, Decanul facultăţii a declarat, că Udrea a fost exmatriculată, pentru că nu s-a prezentat la niciun examen. Fostul ministru explica atunci că ea nu a ales să facă acest curs de master pentru CV, ci pentru sine, însă timpul nu i-a permis. Şi nici dosarele: "îmi pare rău că nu am reuşit să termin acum cursurile de master, pentru că pur şi simplu nu am timpul necesar şi mai ales nu am starea de spirit pentru a studia temeinic teologia în această perioadă… Eu am ales să fac acest masterat din pasiune, nu pentru CV, ca urmare dorinţa mea este chiar să cercetez, să aflu lucruri, nu să trec examenele cum işi iau alţii doctoratele. Cînd am început, aveam un dosar penal în instanţă, acum am trei, am cîte 5, 6 termene pe lună, mii de pagini de citit, apărări de pregătit... aproape tot timpul meu e dedicat acestei saga penale... După ce se va termina, voi relua cu siguranţă cursurile. Pînă atunci, rămîn aceeaşi practicantă religioasă şi la fel de interesată de credinţă şi influenţele credinţei asupra vieţii noastre", a postat ea pe pagina sa, cînd a aflat de exmatriculare.

În plus, Udrea spunea că avea nevoie de o credinţă mai mare. "Probabil că îmi trebuie tocmai o credinţă mai mare, pe care încă încerc să o dobîndesc, pentru a putea ignora această luptă pe care o duc de trei ani şi a mă preocupa mai mult de lucruri cu adevărat importante în viaţă, cum sînt aflarea lui Dumnezeu şi relaţia noastră cu Divinitatea”. Din perspectiva întîmplărilor prin care a trecut în ultimii patru ani, cu emoţii peste emoţii, ani în care Dumnezeu i-a dăruit şi o fetiţă, Elena Udrea are, omeneşte vorbind, şansa să-şi fi găsit această credinţă mai mare. Dacă nu pînă acum, de acum încolo. La momentul exmatriculării sale de la Teologie, Udrea spunea cît de mult a impresionat-o o carte despre Predica de pe Munte a Mîntuitorului, aceea despre fericiri, între care ştim că se numără şi fericirile celor ”ce plîng, că aceia ce se vor mîngîia”, a celor ”ce flămînzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”, precum şi a celor ”prigoniţi pentru dreptate, că a lor e împărăţia cerurilor”. Înzestrată cu acest sîmbure de speranţă, Elena Udrea se va afla acum în situaţia de a-şi vedea visul cu ochii şi a-şi putea relua studiile de master la Teologie. Are timp şi pentru un doctorat.