PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Cuibuşorul de nebunii” al Securităţii din zilele noastre: Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, sub ”protecţia” SRI şi parte a Masoneriei

Asociaţia Naţională a fostei Securităţi

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (ACMRR-SRI) e un imens ”network”, nu doar informal, al fostei insitituţii, care continuă să-şi exercite o imensă influenţă.

O influenţă benefică – pentru ei, foştii securişti aflaţi în continuare ”la comandă”. Faptul că, binevoitor, Serviciul Român de Informaţii ”patronează” Asociaţia, care foloseşte sigla instituţiei şi participă, nu odată, prin reprezentanţii săi teritoriali la manifestaţiile ei, le conferă membrilor, mai ales celor din conducere, o influenţă extrem de mare asupra autorităţilor publice locale – şi nu numai. Oficial, aceste ”cadre” sînt pensioari, care n-ar mai putea beneficia de mare lucru, în afara pensiei lor – dealtfel, una cît se poate de ”specială” şi ”militară”, ca foşti securişti. Neoficial însă, cei mai mulţi dintre ei patronează diferite firme, de la cele de ”pază şi protecţie”, cu ”detectivi” care fac ce-i învaţă şefii (strîngere de informaţii, filaj, chiar înregistrări) folosite ulterior cum ştiu ei mai bine, dar de astă dată nu în folosul ”patriei”, cu care ei continuă să identifice regimul comunist, ci al lor personal. Firmele foştilor securişti prosperă, peste tot în ţară. Şi, pe lîngă angajaţii din propriile firme, aceştia au la îndemînă alte două elemente: umbrela importantă a SRI, sub care continuă să facă ce au făcut o viaţă întreagă în activitatea lor în Securitate, cît şi sub sigla ACMMR.

Practic, această Asociaţie e Securitatea renăscută, operînd în continuare pe teritoriul României, dar ca o structură parazitară: firmele foştilor securişti sînt abonate, peste tot, la contracte cu statul – de la cele de ”pază şi protecţie”, pînă la achiziţii şi servicii. Toate se fac, cum am spus, sub umbrela protectoare a SRI. Cum e posibil aşa ceva? Simplu, din democraţie ei au cules doar roadele – posibilitatea de a se reorganiza, în slujba propriului interes. Nu şi comportamentele sau mentalitatea, care au rămas aceleaşi, la nivelul Securităţii din anii ’80. Pentru că, aşa cum am spus, cei mai mulţi dintre liderii Asociaţiei, atît la Bucureşti, cît şi în teritoriu, sînt foşti ofiţeri cu acte de poliţie politică la activ, dovedite atît prin decizii ale Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, cît şi prin decizii definitive în instanţă. Şi, în mod inexplicabil, deşi şeful SRI, Eduard Hellvig, face tot posibilul să se disocieze de fosta Securitate, instituţia pe care o conduce continuă să le acorde girul.

În Asociaţie, de fapt, foştii sereişti get-beget (cei care au intrat în SRI după 1989, fără a proveni din fosta Securitate) sînt minoritari şi nicăieri vreunul dintre ei nu conduce vreo filială, deşi măcar acelor securişti care au făcut poliţie politică, fiind dovediţi în acest sens cu date concrete şi nume de oameni pe care i-au nenorocit, ar trebui să li se îngrădească accesul dacă nu la dreptul la asociere, măcar la posibilitatea de a conduce ACMMR-ul. Dar dimpotrivă. Ei conduc, şi o fac într-un mod care perpetuează nociv moştenirea fostei Securităţi. Răspîndesc minciuni, creează ”legende”, se împăunează cu actele lor de ”vitejie” din timpul comunismului, ridică troiţă, pentru cinstirea memoriei ”ofiţerilor de informaţii din toate timpurile”, ca la Argeş; de fapt, după simbolisitica utilizată şi ”cotizanţii” care au sprijinit material ridicarea ei, larga majoritate foşti securişti, fiind vorba de un monument pentru cinstirea propriilor fapte de arme – înrobirea poporului român, la jugul comunismului.

E o problemă destul de serioasă şi aceasta, a raportării lor la trecut – un trecut pe care nu numai că nu îl regretă, dar îl şi preamăresc. Uneori, falsificînd grosolan istoria. Un singur exemplu. Revista Asociaţiei, "Vitralii", care apare în condiţii de lux de ani buni, cu un impresionant număr de pagini (în vreme ce o amărîtă de revistă serigrafiată a deţinuţilor politici, într-un tiraj de 100 de exepmplare a avut abia şapte numere, între 1992 şi 1994) vorbeşte de personalităţile celor care au înfăptuit Unirea, nu se sfieşte să-i preamărească şi să şi-i asume, într-un discurs patriotard deşănţat; ignorînd un adevăr cît se poate de evident – şi anume că toţi marii făuritori ai Unirii, de la Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod şi pînă la ultimul delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, au intrat pe mîna Securităţii, după instaurarea comunismului şi mulţi au sfîrşit în închisoare, anchetaţi şi torturaţi de aceeaşi Securitate, cu o singură excepţie – dr. Petru Groza. Iar, după eliberare, cei care au avut norocul să supravieţuiască, aşa cum o dovedesc arhivele aceleiaşi Securităţi, au fost urmăriţi pas cu pas pînă în anii senectuţii lor, şi chiar la înmormînare, în anii ’60 - ’70.

Cum am spus (şi voi arăta, în viitor cu date concrete). tot Comitetul Director al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (ACMRR-SRI), atât la Bucureşti cît şi la Argeş este format exclusiv din securişti, care deşi au fost dovediţi chiar în instanţa de judecată ca atare, nu acceptă că au făcut poliţie politică şi continuă să susţină că ”ei au servit patria”, aspect confirmat de pensiile „speciale” pe care le primesc, ca o acceptare tacită de către stat a acestui ”adevăr”. De fapt, aici e vorba de o complicitate – sînt toleraţi, sau mai degrabă încurajaţi în acţiunile lor, inclusiv de obţinere a unor beneficii prin prorpriile firme, care prosperă de pe urma patronajului oferit lor de către SRI, pentru că Serviciul Român de Informaţii este primul care a încălcat legea, angajînd în structurile sale, aşa cum o dovedesc de-acum documentele din arhiva Securităţii aflate la CNSAS, o proporţie covîrşitoare de securişti cu acte de poliţie politică la activ. Acum la pensie, aceste ”cadre” sînt protejate, pentru a se întreţine un soi de ”complot al tăcerii” asupra modului în care ei au controlat România, atît înainte, cît şi după 1989.

Reţeta: Securist şi mason, abonat la contracte cu statul, sub protecţia SRI

O situaţie particulară a atras atenţia, cum opinia publică ştie, asupra ACMMR Argeş – şi, cel puţin mie, de aici încolo, asupra tututuor structurilor centrale şi teritoriale ale Asociaţiei, pe care am început să le iau ”la puricat”. Aici, aceasta e condusă de Dumitru Şovar, un ins patibular şi securist fără scrupule, care nu încetează să se mîndrească cu propriul său trecut şi care a avut chiar cutezanţa, după ce Eduard Hellvig a condamnat gestul de a se fi ridicat o troiţă în memoria foştilor securişti în Cimitrul Militar din oraş şi atunci cînd acesta a decis ca arhivele Securităţii din zilele Revoluţiei să fie declasificate, să-l facă ”nebun” pe directorul SRI, insituţia de unde primeşte pensie şi care-i patronează Asociaţia. Un asemenea gest nu putea veni decît de la un om foarte sigur pe sine şi pe poziţia sa. Poziţie întărită de întreaga reţea a Securităţii, din toată ţara. Pe care Şovar nu face decît să o reprezinte, ceva mai vocal, în Argeş.

Gesturile lui Şovar de la Argeş, unde conduce ACMMR alături de o ”pleiadă” de foşti securişti, cu acte de poliţie politică la activ (Burcă Florea, Petrescu Emilian, Ciocanea Teodor, Grigore Alexandru, Gămălie Vasile, Nae Ionescu ş.a) sînt direct încurajate şi girate de şeful său ierarhic superior, generalul de Securitate Ion Stoica, de la nivelul conducerii centrale. Girat de acesta, Şovar conduce Asociaţia la Argeş ca un adevărat patriarh – şi zbir, dacă e nevoie, jignindu-şi colegii din alte ”structuri” decît Securitate, cînd aceştia îşi manifestă îndoieli, faţă de politica sa de preamărire a fostei poliţii politice comuniste. În acelaşi timp, în buna tradiţie securistă. Şovar e docil şi serviabil cu superiorii de la Bucureşti, cărora, se spune, le umple portbagajul, cînd aceştia se întîmplă să vină ”în vizită”. E şi cazul generalului Stoica. Nu s-ar putea spune că n-ar fi de unde – firma lui Şovar de ”protecţie şi pază” a încheiat contracte cu mai toate instituţiile de stat din Argeş, de la Universitate şi pînă la Regia de Apă-Canal. Cum? Simplu. De pildă, a durat cîteva zile după ce Dumitru Şovar i-a acordat primarului Gentea de la Piteşti o ”plachetă” din partea ACMMR, cu sigla SRI şi pînă cînd a primit un contract de 10.000 euro, pentru ”pază şi protecţie” oferită de firma lui Euroguard la Direcţia de Asistenţă Socială. De menţionat că această firmă, care asigură asemenea servicii pentru o mulţime de instituţii publice din judeţ, are în dotare o singură maşină şi cîţiva agenţi. Totul e doar o figuraţie, pe bani buni, sub umbrela SRI. Şi, din acest punct de vedere, Dumitru Şovar de la Piteşti nu e deloc o excepţie.

Fost securist vreme de numai un an, în 1989, Şovar se identifică cu Securitatea, mai mult decît un veteran cu experienţă, aproape o idolatrizează. Activitatea lui în SRI, care i-a deschis un cîmp larg de ”informaţi” şi ”relaţii” pe care acum le utilizează în propriul lui interes, amintindu-le unora şi altora că ”îi cunoaşte bine” din vremea în care era activ, e doar un fel de apendice al anului petrecut de el la Securitate. De menţionat, astfel că aproape toţi cei care au contribuit la ridicarea ”troiţei lui Şovar” sînt, cum mi-a spus un fost ”cadru” de la Argeş, în proporţie de 95%, ”securişti dovediţi în instanţă”.

Dar mult mai relevant, cred eu, este că din conducerea Asociaţiei, atît la Argeş (cu foştii securişti Muşat şi Cîrstea, în funcţiile de vicepreşedinte şi secretar), cît şi în restul ţării, în majoritatea judeţelor şi la Bucureşti, nu face parte vreun SRI-ist ”get-beget”, adică ofiţer care să nu fi provenit din fosta Securitate. Toţi sînt foste cadre ale Departamentului Securităţii Statului, mai mult decît foşti ”sereişti”, Instituţie de a cărui siglă doar se folosesc. E o situaţie care nu durează doar de ieri, de azi, ca şi ”poarta deschisă” a Masoneriei, către foştii securişti. Întrebarea pe care mi-o pun este dacă nu cumva ”strânsa colaborare între ACMMR şi SRI Argeş”, pe care Şovar o invocă în orice ocazie, cît şi apartenenţa, pe alt plan, la Masonerie, nu dovedesc că există, de fapt la nivelul întregii ţări (şi nu numai acolo, la Argeş, unde Şovar a avut lipsa de inspiraţie să se ”deconspire”), o structură de informaţii paralelă şi discretă a foştilor securişti şi masoni, care ”ajută” la nevoie SRI-ul? Altfel, nu-mi explic dezinvoltura cu care foşti securişti, de la generali la căpitani, ”operează” încă în România, sub sigla unei Asociaţii patronată de Serviciul Român de Informaţii, dar din conducerea căreia, nici la nivel central şi nici la nivel local, niciun ”sereist” nu face, de fapt, parte.