Se închid pieţele: varza a pierdut bătălia cu sparanghelul

Marius Oprea, editorialist

 Aia nu e bună că face piatră la rinichi, aia nu e bună la colesterol, cealaltă ”s-a stabilit” de către ”un grup de cercetători” că provoacă cancerul. Şi aşa mai departe. Vedem tot mai des la televizor emisiuni şi canale întregi ”culinare”, în care se găteşte cam tot ce nu visai şi nici nu gîndeai şi de care bunica, săraca, n-a auzit cît a trăit. Nu e un ”proiect” al cuiva, presupun, ci ăsta e ”trendul”: globalizarea trebuie să fie, bineînţeles, şi una culinară.

De fapt, ni se schimbă multe în viaţă - şi nu numai de cînd cu pandemia. Valori cutumiare, tradiţii, termeni şi chiar obiecte dispar sub ochii noştri şi sînt, treptat, înlocuite cu altele, ori revin ”rebrenduite” după noi norme. ”Sîmbăta morţilor” e depăşită net în popularitate, pe social-media (iată un termen nou, adus odată cu instalarea internetului) de către Haloween, cel puţin la tînăra geenraţie şi în mediul urban. Şi, că veni vorba, am văzut că la pomeni nu se mai împart tradiţionalele străchi, ele au lăsat loc farfuriilor de la IKEA, care costă mult mai puţin. Polimerii înving lutul.

Dacă s-ar preocupa un sociolog al cotidianului să facă un asemena inventar, pe vîrste şi categorii socio-profesionale, imaginea completă ar confirma cu asupra de măsură ceea ce eu doar enunţ aici. E într-un fel normal să se întîmple aşa, cum e normal ca impactul trecerii într-o eră a comunicării şi deschiderii totale să rupă falii tot mai largi din specificitate, care e înăbuşită de noua modă şi faţă a lumii. Care nu prea mai are multe în comun cu ceea ce exista pe meleagurile noastre cu decenii în urmă. Şi nu toate au fost rele, cum nu toate sînt neapărat bune.

Acum, din cauza pandemiei, se vor închide pieţele, dar nu şi marile lanţuri de magazine. În Occident nu există, practic, ceva asemănător cu marile noastre pieţe agro-alimentare. Totul e la supermarket. Acum, nu cunosc justificarea pentru care pieţele sînt socotite mai propice pentru răspîndirea coronavirusului. Dar ceea ce ştiu, am auzit şi am văzut cu ochii mei într-o piaţă e că măsura va nenoroci o mare categorie de oameni, cea a micilor producători rurali, care din asta trăiau. Şi va goli mai repede buzunarele românilor, pentru că la supermarket preţurile sînt mai mari, iar produsele, în majoritatea lor, din import. Ceapa albă e din Polonia, cea roşie e din Olanda. Cartofii şi fasolea sînt din Egipt. Şi aşa mai departe. Legea care obliga lanţurile mari de magazine să vîndă cel puţin jumătate de produse româneşti a fost abrogată tacit.  

Odată cu această pandemie, îmi apare ca o certidudine faptul că faliile lumii se adîncesc, că vom asista la dispariţia multora dintre obiceiurile noastre, la unele pentru todeauna. Că oamenii bogaţi vor deveni şi mai bogaţi, că oamenii săraci vor ajunge şi mai săraci, o armată de ”asistaţi” ai statului, la mîna şi vrerea puterii politice. Clasa de mijloc, abia coagulată la noi după căderea comunismului, ea însăşi bază a democraţiei, primeşte lovitură după lovitură.

Simbol al disperării în aceste zile confuze şi încărcate de aşteptări temătoare sînt vînzătorii de varză. Veniţi din satele ţării, unde şi-au îngrijit cu greu o cultură care necesită o mare cantitate de apă în condiţiile unei veri secetoase, acum trebuie să-şi vîndă recolta pe nimic şi, odată cu închiderea pieţelor, să renunţe cu totul la ea. Au fost deja loviţi, pentru că prin închiderea restaurantelor, nimeni (în afara unora dintre gospodinele de la bloc, care au ”boxe”) nu mai pune varza la murat. Acum, cu închiederea pieţelor, se pune cruce la tot – impactul economic asupra micilor producători rurali va fi unul devastator.

Pe termen lung, aşa cum s-a întîmplat cu politica ”cotelor” către stat, care a silit ţărănimea în pragul colectivizării la începutul anilor ’50 să renunţe la mica ei proprietate şi să se înscrie la ”colectiv”, micul producător agricol rural va deveni productiv şi va putea trăi numai dacă ”se asociază” în ferme mari şi alege să fie total dependent de posibilitatea desfacerii mărfurilor agro-industriale numai către magazinele şi procesatorii mari. Cei care nu devin parte din lanţul acesta ”trofic” al economiei, sînt sortiţi pieirii.

Prin închiderea pieţelor, preşedintele Klaus Iohannis şi ”guvernul său” şi-au asumat o măsură atît de riscantă chiar la începutul campaniei electorale, încît le-ar putea aduce pierdera alegerilor. Poate că aceasta vine din disperarea lor, de a face orice ca rata răspîndiri virusului să se menţină sub control şi aceste alegeri să se ţină pe 6 decembrie. Ori, poate că ei ştiu ceea ce noi nu ştim, pentru că informaţia e ”filtrată” de Grupul de Comunicare Strategică, şi anume că de fapt rata îmbolnăvirilor e mult mai mare în realitate.

Indiferent de asta, ca o ironie a sorţii, varza, care a ajuns odată cu războaiele mondiale un fel de poreclă înjositoare a germanilor e distrusă, într-o competiţie inegală, de sparanghelul care tocmai a fost cules de pe cîmpurile Germaniei, de către agricultorii din România. Oameni care nu mai au ce cultiva aici, pentru că nu mai au cui vinde şi din ce trăi. Pe nesimţite, nu mai sîntem o ţară, ci o piesă dintr-un ”puzzle” global.