Varza murată intră în istorie

Marius Oprea, editorialist

Varza e, zice-se, cuvînt de origine dacică. Unul dintre puţinele rămase. Ca şi termenul, produsul străbun va intra în istorie. Varza murată, chiar din acest an. Varza de la supermarket, de import, nu se poate mura. Numai cea românească. E victima cea mai probabilă din România condamnată la extincţie, nu una într-atît de brutală ca a nurcilor din Danemarca, dar totuşi previzibilă.

Ca să cultivi un hectar de varză e mult, tare mult de muncă. Dacă nu plouă, varza nu se face, fără să fie udată cultura şi norma de udare e între o jumătate de litru, pînă la doi litri şi jumătate zilnic, în funcţie de cît de cald e afară, la o căpăţînă de varză. Se ajunge la un consum de apă de 300-400 de metri cubi de apă la hectar, în perioadele secetoase. Cum a fost în acest an, în care recolta de varză de toamnă, cîtă s-a salvat, a consumat mai multă muncă decît de obicei a gospodarilor care au investit în ea, pentru a o aduce pe tarabe.

Într-un an bun, se fac în medie cam 50 de tone de varză la un hectar, deci se scoate un total de 50.000 lei (la preţul de vînzare cu amănuntul al produsului). Dar acesta n-a fost un an deloc bun. Pandemia de Covid-19 a fost neiertătoare de la început cu micii producători rurali: închiderea restaurantelor, care erau un segment important al desfacerii en-gros, pentru că majoritatea îşi puneau propriile rezerve de legume conservate şi varză la murat peste iarnă, a fost prima lovitură. A lovit la preţ. Spre bucuria pensionarilor, acesta a rămas scăzut, în condiţiile concurenţei mari din pieţe, cu toată sărăcia recoltei. Aşa că n-aş crede că un cultivator de varză ar fi rămas cu un profit mai mare de 5-7.000 de lei la hectar, după ce a stat sub arşiţă în cîmp, s-a chinuit pe ploaie la recoltare şi ar fi venit în pragul iernii, să o vîndă la oraş. Dacă ar fi avut unde şi cui să-şi vîndă varza. Dar n-are.

Au fost mai multe şi înainte de închiderea pieţelor, pe capul agricultorului. La însămînţare, nu s-a găsit mînă de lucru pentru întreţinerea culturilor, în condiţiile carantinărilor şi ale intredicţiilor de deplasare. Varza nu e ca sparanghelul. Cu mic cu mare, cei care au avut culturi de varză au ieşit ei înşişi la cîmp. La sfărşit, cînd după secetă s-a salvat ce s-a putut salva din recoltă, au fost greutăţi şi cu transportul la piaţă. Acum, chiar piaţa tinde să nu mai existe: cele socotite ”închise” s-au închis cu totul, pentru că ele sînt locuri unde s-ar răspîndi Covid-ul, cu prioritate faţă de alte locuri. De pildă, decît la METRO, Selgros, Mega Image, Carrefour şi altele – pe care le ştim cu toţii, mari lanţuri de magazine, care au ajuns să se dezvolte vertiginos şi în România.

Există tendinţa să se minimalizeze dezastrul, pentru că, am fost asiguraţi de preşedintele Iohannis, numai pieţele din spaţii închise sînt cele vizate de ordonanţa de guvern. Dar majoritatea pieţelor au fost modernizate în ultimele decenii şi rareori mai găseşti una doar în aer liber, ca în vremea lui Ceauşescu. După cum am aflat, ”spaţiu închis” e definit pentru cei care umblă cu chitanţierul de amenzi, drept un acoperiş deasupra şi doi pereţi laterali, nici nu contează care. Se poate spune că, dacă se respectă întocmai definiţia oficială, care aparţine secretarului de stat Raed Arafat de la Sănătate, n-ar mai rămîne nicio piaţă deschisă în România.

Ordonanţa care a închis pieţele a fost amendată în parlament de pesedişti, care n-au scăpat ocazia, măsura fiind anulată de un vot la care n-au existat împotriviri, ci numai abţineri. Dar e de presupus, după reacţia preşedintelui Klaus Iohannis de acum două zile, că varza se va plimba de la preşedinţie înapoi la guvern şi retur, pînă vor trece alegerile şi sezonul ei. Nu fac niciun proces de intenţie, legat de faptul că în Germania, de la primul război mondial încoace, varza a fost dezonorată, pentru că în mod peiorativ Aliaţii îi porecliseră pe germani ”mîncători de varză”. Nici legat de tratamentul discriminării pozitive aplicat în primăvară de către autorităţile române, cînd tot pandemie era, ba chiar stare de urgenţă, sparanghelului german.

Constat doar că jocurile politice fac victime colaterale. Vom avea, în cele din urmă o ordonanţă, adoptată şi promulgată într-o formă sau alta, dar nu vom mai avea în curînd nici ţărani care să-şi bată capul cu agricultura, nici varză murată,

Măcar de-ar fi numai varza. Şi de aici încolo, nu mai e nimic de rîs.