Vasile Neacşa: Bătălia pentru Anglia, Actul 3 - Brexitul (Partea a II-a)

Dar cel mai important acord, care este în curs de negociere, de departe mult mai avansat şi echitabil pentru Anglia, este cel cu SUA (22). În eventualitatea în care Anglia ar semna un astfel de acord înainte de alegerile din SUA pierderile ei economice ar deveni suportabile şi previzibile, ar reduce simţitor presiunea socială asupra guvernului, ar întări poziţia ei în negocierile cu UE căreia i s-ar reduce într-o bună măsură marja de manevră. Deci faptul că preşedintele american a intrat în spital şi nu îşi poate continua campania electorală aşa cum ar dori nu este o veste tocmai bună pentru prim-ministrul britanic, ca şi faptul că candidatul Joe Biden, irlandez de origine, este plebiscitat de sondajele americane. Pe lângă Acodul cadru Brexit originat de dna May, voi menţiona pricipalele capitole care generează dezacorduri importante:

Pescuitul

42% din totalul cantităţii de peşte consumat în UE provin din apele britanice (poate ajunge până la 60% în funcţie de ce tip de peşte şi ce flotilă se foloseşte). Drept urmare, UE doreşte să păstreze accesul actual al pescarilor săi în apele britanice (Marea Nordului, Marea din Vestul Scoţiei, Marea Irlandei, Marea Celtică şi Canalul). În acelaşi timp, Anglia exportă 75% din peştele pescuit, tot din apele ei teritoriale, în UE. În acest cadru şi conform Convenţiei ONU din 1982 privind dreptul mării (UNCLOS),  Anglia îşi va recăpăta dreptul exclusiv de utilizare şi pescuit în zona ei economică de exclusivitate de 200 mile în cazul în care nu se ajunge la un acord în Acordul Brexit (23). Altfel spus Anglia îşi cere dreptul exclusiv de a pescui în apele sale teritoriale după care ar vinde peştele pe piaţa UE. În contextul în care UE la capitolul „decontare finală” în urma „divorţului” cere Angliei 32.8 miliarde (esalonaţi pe 44 ani) (24) aceasta din urmă îşi pune problema de ce nu ar putea recupera o sumă destul de importantă de la UE ? Cum consumul de peşte în UE este în continuă creştere, iar Anglia se găseşte la numai 34 km de continentul european, dependenţa este aproape implicită. Ambele părţi se găsesc pe poziţii diferite: UE cere Angliei să continue acelaşi regim ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Adică să se aloce un procent fix pe fiecare ţară pe o perioadă de 10 ani. Anglia doreşte să aloce anual o cotă de pescuit fiecărei ţări funcţie de stocurile de peşte care se găsesc în mări (25).

Prevederi privind condiţiile de concurenţă echitabile ( „The level playing field”)

 La acest capitol sunt integrate mai multe teme: subvenţiile de stat, impozitarea, protecţia mediului, standarde de muncă şi concurenţă. Dintre toate, subvenţiile pe care le acordă guvernul pune cele mai multe probleme. De ce ? Subvenţiile pentru dezvoltare sectorială sau ajutor economic acordat întreprinderilor în dificultate (cu precădere de stat) se găsesc sub un strict control impactate fiind de legislaţia europeană. Până în acest moment regulile au fost aplicate foarte lax pentru toate ţările membre. Cu predilecţie în această perioadă de COVID. Dar Angliei îi este teamă că din 2021 regulile vor fi aplicate cu stricteţe pentru ea. În termeni matematici, în 2018, Anglia a afectat 0,34% din Produsul Interior Brut ( PIB). Mult scăzut în raport cu media europeană de 0.76 % sau al Germaniei 1,45%, Ungariei 1,79%(26). UE doreşte ca Anglia să respecte aceste regulii şi de acum înainte. În schimb, Anglia declară că „odată terminată perioada de tranziţie nu va mai urma regulile UE” şi va investi acolo unde consideră mai bine. Iar direcţiile ei sunt clare chiar dacă refuză să le dezvăluie: investiţii în dezvoltarea technologiei de vârf, Inteligenţa Artificială (IA) (27) şi investiţii în regiuni slab dezvoltate acolo unde Partidul Conservator a câştigat locuri în ultimile alegeri în detrimentul Partidului Laburist ( 60 de locuri).

Promisiunea electorală a lui Boris Johnson care doreşte cu tot dinadinsul să şi-o onoreze(28). Michel Barnier avea să declare în conferinţa de presă din 23.07.2020, „Nu avem nicio vizibilitate asupra intenţiei Regatului Unit cu privire la viitorul său regim intern de control al subvenţiilor” (sic !). UE consideră că o dezvoltare sectorială rapidă ar putea conduce la o competiţie neloială. Fenomen existent între UE şi China sau UE şi SUA şi care constituie subiect de discuţii intense înainte de a se ajunge la semnarea unui acord de liber schimb cu acestea. În acest context, UE ameninţa cu Curtea de Justiţie a UE (CJUE), iar Marea Britanie răspunde „Suntem o naţiune de inventatori. Marea Britanie va urma regulile de subvenţionare ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului începând cu 1 ianuarie 2020”(29). Oare AIRBUS nu este o companie finanţată de guvernele UE, s-au mă înşel eu? Fair-play-ul nu există în politică !

Curtea de Justiţie a Uniuni Europene (CJUE)

 „CJUE va continua să aibă competenţă pentru orice procedură introdusă în faţa sa de Regatul Unit sau împotriva Regatului Unit înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie”(30) si asta în ciuda fapului că ultimul judecător englez, Christopher Vajda, a fost eliberat din funcţie la începutul lui 2020. Mai mult cu privire la drepturile cetăţenilor UE, CJUE are ultimul cuvânt într-un proces care implică un cetăţean european şi orice entitate juridică/fizică engleză şi asta până în 2028. Iar în cazul Protocolului privind Irlanda / Irlanda de Nord, jurisdicţia CJUE se intinde pe o perioadă nedeterminată. Dar cel mai paradoxal lucru care îl cere Uniunea, Angliei („ţinând cont că legislaţia engleză conţine concepte legislative europene”, Art. 170, 174 din Acordul Brexit) este că în cazul unui diferendum între părţi ( UE/UK) şi al necesităţii indentificării unui terţ arbitru care să tranşeze o soluţie, Anglia ar trebui să ceară o interpretare a conceptului la CJUE ( sic !). Altfel spus, dacă lupul a mâncat o oaie şi se ajunge la judecata vieţuitoarelor din pădure, judecătorul numit va fi fratele lupului.

Concluzii

- Aş spune că Charles de Gaulle a avut dreptate când în urmă cu o jumătate de secol spunea „natura, structura, conjunctura, specifice Angliei, diferă profund de cea a continentalilor”. De atunci încoace, toţi liderii Europei au încercat să îl contrazică ca să ajungă la concluzia Generalului într-un final (sic!). De altfel, vizionarul om politic francez avea să susţină şi alte teze demn de luat în seama de atunci, prost gestionate între timp, care au adus UE în pragul unor crize majore. Atât problema imigrării, cât şi a lărgirii limitate a UE sunt probleme care au nevoie de o rezolvare rapidă. Se observă că rezistenţa la soluţii impuse devine din ce în ce mai mare indiferent din partea cui vine. Soluţiile trebuie să se fondeze pe o realitate istorică, culturală şi anticipativă din partea tuturor ţărilor membre. Ceea ce nu este cazul în prezent. Faptul că UE acordă sprijin unor caste şi minorităţi în detrimentul normalităţii şi a majorităţii face să slăbească unitatea în sânul organizaţiei tocmai acum când are nevoie. Iar cei care stau strâns uniţi în jurul unui cult religios şi politic vor învinge. „Divide et impera !”

- Programul politic al  premierului britanic Boris Johnson îl găsim în scrisoarea de demisie adresată dnei May din 08.07.2018. Inutil de căutat în altă parte. Analişti de marcă, cât şi presa internaţională încearcă interpretări le numesc ei subtile. Ce să interpretezi la: „[poporului] i s-a spus că va putea gestiona propria politică de imigraţie, să repatrieze sumele de bani în Marea Britanie cheltuite în prezent de UE şi, mai presus de toate, că vor putea adopta legi în mod independent şi în interesul oamenilor din această ţară”, „Am amânat deciziile cruciale - inclusiv pregătirile pentru un Acord „no-deal”, aşa cum am susţinut în scrisoarea mea din noiembrie trecut”, „[ avem] porţiuni mari ale economiei încă blocate în sistemul UE şi fără ca Regatul Unit să aibă control asupra acestui sistem”,„ deschiderea negocierilor se pare presupune acceptarea faptului că nu vom putea să ne facem propriile legi”, că trebuie să acceptăm cantităţi uriaşe de legislaţie europeană, fără a schimba o iotă, deoarece [ ni se spune] este esenţială pentru sănătatea noastră economică şi nu avem posibilitatea de a infuenţa asa cum sunt ele făcute. În acest sens, ne îndreptăm cu adevărat către statutul de colonie”.„Dacă o ţară nu poate adopta o lege pentru a salva vieţile biciclistelor - atunci când această propunere este susţinută la fiecare nivel al guvernului britanic - atunci nu văd cum ţara respectivă poate fi numită cu adevărat independentă”. ”Este, de asemenea, clar că, prin predarea controlului asupra regulilor noastre referitor la bunuri şi produse agroalimentare (şi multe altele în afară de aceasta), va face mult mai dificil să facem acorduri de liber schimb”.Transparenţa şi claritatea ideilor nu lasă loc de nici o interpretare ca să nu mai vorbim de eventuale speculaţii. Cu atât mai mult cu cât cuvintele au fost întodeauna urmate de fapte: „Londra nu doreşte sistemul european Early Warning and Response System (EWRS) de avertizare pandemică”. (The Telegraph, 01.03.2020), „SUA si Anglia au semnat un nou tratat de cooperare în domeniul Cercetării şi Dezvoltării Inteligenţei Artificiale” ( 25.09.2020 www.uk.reuters.com), Anglia nu mai doreşte să participe la programul European Galileo ( The Telegraph, 25.09.2020), „Guvernul Britanic lansează Fondul pentru dezvoltarea infrastructuri portuare cu o valoare de 200 milioane de lire pentru a construi noi facilităţi la frontieră” (www.gov.uk, 02.10.2020), "Sunt îngrijorat că mai avem prea puţin timp pentru rezolvarea la toate problemele înainte de Consiliul European din 15 octombrie” ( David Frost, www.reuters.com, 02.10.2020). În fapt, cererea premierului britanic este simplă... aparent. Un acord Brexit pe model canadian. Răspunsul UE este tot aşa de simplu „Canada se găseşte la 11 h de zbor şi are un comerţ cu UE de 55 miliarde/an în timp ce UK este la 70 min de zbor de Bruxelles şi are un comerţ cu UE de 500 miliarde/an” (Discursul lui Michel Barnier adresat studenţilor de la ESCP Business School, Paris, 26.02.2020).

- Se accentuează necesitatea apariţiei unui mecanism în sânul CE care să trateze eventuale cereri de „ieşiri neaşteptate” din Uniunea Europeană. Clivajele dintre Nord-Sud, Europa Centrală şi Nordul continentului se adâncesc. Acestea se evidenţiază pe plan ideologic, politic, cultural. Uniunea funcţionează deja pe trei nivele distincte care s-au evidenţiat o dată în plus de la începutul COVID-ului până în prezent. Evident că nu toţi sunt de acord cu această afirmaţie. Unii continuă să se „îmbete cu apă rece” şi consideră că UE funcţionează bine în ansamblul ei şi ca un tot unitar. În fapt, ieşirea Marii Britanii din selectul cerc European se datorează procesului de nivelare a maselor ( Leveling of attitudes in mass society, spring 1973,Willits,Fern K & Co, College Station,Vol. 38, Iss 1:36) la care organizaţia îşi supune supuşii. Greu de grefat la anglo-saxoni acest concept. Raţionaliştii consideră ca singurul drum spre cunoaştere şi progres decurge din logică. În timp ce empiriştii consideră că cunoştiintele vin în urma observatiei şi experienţelor repetate. Europa într-o mare măsură reprezintă tagma raţionaliştilor. Anglo-saxoni reprezintă gruparea empiriştilor. Avocaţii, matematicienii sunt rationalişti. Jurnalişti, doctori sau cercetători sunt empirişti. În technologia informaţiei aceste două categorii şi-au unit forţele (hakerii sunt empirici, iar inginerii şi teoreticienii de modele sunt rationalişti). În sistemul relaţiilor interumane colaborarea dintre ele a eşuat. Charles de Gaulle avea dreptate !

- O eventuală alianţă dintre SUA şi Marea Britanie în orice domeniu ar fi ea este cât se poate de problematica pentru UE. Dacă unii progresează, alţii rămân statici, neimaginativi. Germania şi de curând Franta schiţează gesturi de acomodare relaţională cu Rusia (vezi Lybia, Nagorno-Karabakh, Nord Stream 2). Dar manevrele Rusiei sunt încă prea brutale pentru o revenire la o eventuală normalitate. Statele Unite prin preşedintele Donald Trump a înţeles de mai multă vreme că o relaxare cu Rusia conduce la o stabilitate mondială crescută. Însă mass-media internaţională are o altă părere. Ea pune în lumină exclusiv partea negativă din multitudinea de obiective pe care Trump le-a realizat. Paharul pe jumătate gol. Dacă le tăiaţi bugetele nu vă puteţi aştepta la ceva bun din partea lor dle preşedinte (la început mandatului său, CNN a pierdut 4 miliarde$/an contracte cu Guvernul SUA) ! Toate tunurile sunt pe Trump, aşa cum au fost şi pe Boris în campaniile din 2016 şi 2019. Decadenţa ideilor promovată de mass media naţională/internaţională este dramatică ( BBC News „Trump spends first night in hospital after Covid-19 diagnosis”, 2 şi 3 Octombrie 2020 menţiona că Trump este obez, Twitter ataşează comentarii la mesajele preşedintelui Trump, Radio Prague International din 06.02.2020). Iar Europa prin vocea ei feminină şi calificată, vicepreşedinta Comisiei Europene dna Věra Jourová se arată în favoarea principiilor neprincipiale promovate de mass media. Într-adevăr, trebuie acceptat că nu mulţi oameni ştiu de unde „bate vântul”, mai ales dacă stau în casă la căldură. În urmă cu trei ani, am propus modelul de comunicare ETRA. Unde „E” este emetteur-ul (sursa) sau politicul (care emite şi aplică legile), „T” - transformatorul sau mass-media (transformă informaţia şi dirijează masele într-o anumită direcţie) , „R” receptorul sau masele de oameni, iar „A” elementul de articulaţie sau informaţia care provine din dinamica zilnică a evenimentelor. Spuneam atunci că „T’ si „E” coabitează bine în vederea manipulării lui „R”. Dar mereu cu un „T” la cârma evenimentelor. În situaţia prezentă avem de-a face cu o încercare de răsturnare de situatţe. În care „T” (mass-media) încearcă să preia destinele şi să îşi numească singura un „E” (politic) uşor de manipulat şi de dominat. Am asistat în ultimii ani deseori la acest fapt. Donald Trump şi Boris Johnson în schimb au învins sistemul impus de mass-media şi încearcă să îl readucă în parametri normali. În acest sens se interpretează schimbarea conducerii de la BBC şi lupta pe care o dă preşedintele Donald Trump cu „fake news”. Masele sau opinia publică („R”) în acest joc de destine are sentimente amestecate. O fi sau nu o fi adevărat ? (conform statisticilor, numai 50% din cititori îşi verifică sursele de informaţie). Ca în gluma aceea: Ce faci John ? Am sentimente amestecate. Cum aşa ? Mi-a murit soacra căzând în prăpastie cu maşina mea cea nouă. Şi tu unde erai ? În drum spre asigurări. Dacă Donald Trump câştigă alegerile din noiembrie, Boris Johnson va avea un aliat puternic, iar Europa va avea probleme majore cam peste tot. Dacă alegerile sunt câştigate de J. Biden, America începe un proces de normalizare cu Europa (dar nimic nu va mai fi ca înainte), iar Anglia va fi obligată să accepte multe dintre cererile UE. Până atunci, No Deal!

Prima parte o puteti citi AICI.

Referinţe:

22. Politico, Matei Rosca, 01.10.2020, Alianţă Britanică-Americană pentru Finanţe (BAFA) îşi propune să obţină un loc la masă pentru industrie în discuţiile comerciale dintre SUA şi Regatul Unit „.

23. https://fisheriesalliance.eu/, „All in the same boat”.

24. https://commonslibrary.parliament.uk/research-briefings/cbp-8039/

25. www.reuters.com/ -15.09.2020.

26. State aid scoreboard 2019, pp.60-87. EC DG Competition, State aid Policy and Strategy.

27. Ibid , p.87, investitii in R&D, inovatie , risk capital.

28. BBC News, 07.09.2020, Conservative MP’s launch „levelling up taskforce”.

29. https://www.gov.uk/government/news/government, a declarat Alok Sharma, Ministru pentru Afaceri in 09.09.2020.

30. Acordul Brexit ( withdrawal agreement), https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/MEMO_18_6422