COMENTARIU Lelia Munteanu: Cea mai frumoasă zi din viaţa Medeleinei Albright
Am comentat-o destul pe Madeleine Albright pe vremea când era Secretar de Stat în Administraţia Clinton, prima femeie care a acces în această înaltă funcţie. Istoria va consemna ce a făcut şi mai ales ce n-a făcut.
Astăzi, când nu mai este, stau în faţă cu cele două volume de memorii: „Madam Secretary”, din 2003, şi cel publicat în urmă cu doi ani, „Hell and Other Destinations”. (Al doilea ar merita abia acum o atenţie specială).
În „Madam Secretary”, redactată împreună cu celebrul Bob Woodward (care a împărţit gloria jurnalistică a Afacerii Watergate cu colegul său Carl Berstenin), Mdeleine Albright povesteşte cea mai frumoasă zi din viaţa sa.
Ianuarie 1994, vizită oficială împreună cu preşedintele Clinton la Praga. „Gândindu-se cum să-l distreze pe şeful executivului american, Havel a decis să-i ofere un saxofon produs în Cehia şi să-l ducă la un club de jazz. Dar mama preşedintelui murise cu o săptămâna înainte din cauza unor complicaţii ale unui cancer la sân, iar echipa trimisă înainte nu era sigură de starea sufletească a acestuia. Îmi revenea sarcina de a-l întreba pe preşedinte direct ce voia să facă şi, de îndată ce urma să aterizăm, să şoptesc răspunsul la urechea lui Havel, în cadrul ceremoniei de primire de la aeroport. Când am aterizat la Praga şi ne-am pregătit să coborâm din avion, persoanele de la protocol ne-au aliniat. Secretarul de Stat Christopher (Albright urma să-l succeadă peste trei ani. n.m.) se afla în spatele preşedintelui şi după el urmam eu. Chris, politicos ca de obicei, m-a invitat să trec în faţă. Să ajungi oriunde cu Air Forne One e incitant. Să cobori treptele alături de liderul lumii libere, să fii primit de Havel, un prieten şi un erou al democraţiei în ţara mea natală, e un spectacol. La jumătatea scării, m-am răsucit spre preşedinte şi i-am spus:
De la aeroport ne-am dus la Castel pentru ceremonia de sosire. A fost trecută în revistă Garda de onoare, apoi fanfara a intonate imnul naţional ceh
Am urcat în biroul privat al lui Havel, care se schimbase vizibil de când fusesem acolo, cu patru ani în urmă (atunci, Albright îl considera de un comunism masiv, n.m.). Mobila urâtă dispăruse, arta modernă bizară a lui Havel decora încăperea, exista inclusiv un tablou imens cu două nuduri. Preşedintele Clinton a aruncat o privire uimită şi i-a spus lui Havel:
Următoarele ore au fost o extraveganţă concepută special pentru televiziune, în care jucau doi lideri carismatici şi o doamnă elegantă de o vârstă respectabilă – Praga. După întrevederea din biroul lui Havel, preşedintele a coborât la râul Vltava şi s-a plimbat pe Podul Carol, care fusese golit de obişnuiţii vânzători ambulanţi. Cele treizeci de statui baroce aliniate pe pod erau luminate, alcătuind cercuri de lumină pe fondul amurgului tot mai târziu. Vocile miilor de cehi care strigau
M-am alăturat din nou celor doi lideri la un local numit Tigrul de Aur. În timp ce savuram şniţel cu bere, de noi s-a apropiat un cuplu de cehi în vârstă, care îl găzduiseră pe Bill Clinton cu mulţi ani în urmă, în timpul unei vizite la Praga, pe când era student la Oxford. Preşedintele a spus
Ne-am dus apoi la Clubul de jazz Reduta, unde preşedintelui i s-a înmânat noul lui saxofon pe care a fost invitat să îl încerce. În timp ce cânta