Exclusiv Nuclearelectrica cere angajamente ferme de la NuScale pentru proiectul SMR de la Doicești. Mihai Gioară: Avem datoria să ne asigurăm că riscurile nu sunt suportate disproporționat de partea română
Nuclearelectrica schimbă abordarea în cazu proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, astfel încît riscurile nu vor mai fi suportate disproporționat de partea română, în contextul în care peste 80% din condițiile investiției sunt neîndeplinite, a precizat Mihai Gioară, directorul general al producătorului național de energie nucleară, într-un comentariu acordat în exclusivitate reporterului Mediafax la final ședinței de joi a Adunării Generale a Acționarilor. Nuclelectrica, companie controlată de stat prin Ministerul Energiei, deține jumătate din compania creată pentru dezvoltarea proiecului de pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești.