POLITIC Luca Niculescu negociază și cu grupul parlamentar al lui Victor Ponta, dar și cu „grupul suveranist” PACE – Întâi România

Premierul desemnat Luca Niculescu continuă luni, 12 octombrie, negocierile pentru formarea viitorului Guvern. Pe agenda sa se află întâlniri cu USR și reprezentanții minorităților naționale, dar și cu două grupuri parlamentare din afara partidelor tradiționale: Uniți pentru România (UPR), din care face parte fostul premier Victor Ponta, și PACE – Întâi România, grup format în principal din parlamentari proveniți din zona suveranistă.
POLITIC Luca Niculescu negociază și cu grupul parlamentar al lui Victor Ponta, dar și cu „grupul suveranist” PACE – Întâi România
EXTERNE Papa Leon al XIV-lea va fi operat la plămâni: Medicii au descoperit un nodul într-un stadiu incipient

14:06 EXTERNE Papa Leon al XIV-lea va fi operat la plămâni: Medicii au descoperit un nodul într-un stadiu incipient

Papa Leon al XIV-lea a anunțat, în fața credincioșilor că medicii au descoperit un „nodul localizat” la nivelul unui plămân și că va fi supus unei intervenții chirurgicale în următoarele zile.
POLITIC Victor Negrescu avertizează că România riscă să primească mai puțini bani europeni după propunerea de reducere a bugetului UE: „Miza este uriașă”
Politic

12:49 POLITIC Victor Negrescu avertizează că România riscă să primească mai puțini bani europeni după propunerea de reducere a bugetului UE: „Miza este uriașă”

România riscă să primească mai puține fonduri europene în perioada 2028-2034, avertizează europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, după ce președinția irlandeză a Consiliului UE a propus reducerea bugetului european cu 141 de miliarde de euro.
EXTERNE Alertă de atentat în Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă tentativă de asasinat. Serviciile secrete au fost mobilizate

11:57 EXTERNE Alertă de atentat în Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă tentativă de asasinat. Serviciile secrete au fost mobilizate

Autoritățile din Polonia au declanșat o operațiune de securitate după ce poliția a primit informații despre un posibil atentat care i-ar viza pe premierul Donald Tusk și pe vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul Apărării. Serviciile de informații și structurile responsabile de protecția demnitarilor au fost mobilizate, iar duminică a fost convocată o reuniune de urgență pentru evaluarea amenințării, relatează Interia și Polsat News.
EXTERNE Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina va opri atacurile asupra rafinăriilor rusești dacă Rusia încetează atacurile asupra infrastructurii energetice

EXTERNE Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina va opri atacurile asupra rafinăriilor rusești dacă Rusia încetează atacurile asupra infrastructurii energetice

Ucraina este pregătită să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia dacă Moscova încetează atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, a declarat duminică președintele Volodimir Zelenski.
DECLARAȚII Reactoarele de la Cernavodă rămân oprite cel puțin 10 zile. Bușoi: Miza este să le repornim în siguranță. Nu vedem motive pentru creșteri de preț mai mari de 20%
Politic

DECLARAȚII Reactoarele de la Cernavodă rămân oprite cel puțin 10 zile. Bușoi: Miza este să le repornim în siguranță. Nu vedem motive pentru creșteri de preț mai mari de 20%

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a anunțat că oprirea reactoarelor 1 și 2 ale Centralei de la Cernavodă se prelungește, cel puțin pentru următoarele zece zile. Acesta a anunțat că în contextul deficitului de energie, nu prevede creșteri de preț mai mari de 20%, subliniind că prioritatea autorităților este reporinrea în sigurață a reactoarelor.
POLITIC Noi acuzații la adresa ANM. Buzoianu reclamă achiziții ilegale de milioane de lei: Legea a fost opțională sub conducerea doamnei Mateescu
Politic

POLITIC Noi acuzații la adresa ANM. Buzoianu reclamă achiziții ilegale de milioane de lei: Legea a fost opțională sub conducerea doamnei Mateescu

Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a adus duminică noi acuzații conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), declarând că raportul Corpului de Control de la minister a scos la iveală achiziții ilegale în valoare de milioane de lei. Buzoianu a cerut din nou demisia conducerii de la ANM.
PSIHOLOGIE Creierul nu tratează toți banii la fel. Descoperirea care explică de ce uneori îi cheltuim mai ușor
Life-Inedit

PSIHOLOGIE Creierul nu tratează toți banii la fel. Descoperirea care explică de ce uneori îi cheltuim mai ușor

Oamenii nu percep aceeași sumă de bani în același mod, ci îi atribuie valori diferite în funcție de proveniență și context. Un studiu realizat pe 5.589 de persoane din 21 de țări confirmă teoria „contabilității mentale”.
Titlurile Zilei

14:56 EXTERNE Tragedie în Cornul Africii: Cel puțin 109 oameni au murit și peste 116 sunt dați dispăruți în urma unui naufragiu

Cel puțin 109 migranți, printre care 15 copii, au murit, iar peste 116 sunt dați dispăruți după ce o ambarcațiune s-a răsturnat în largul coastelor Djibouti. În urma naufragiului, peste 80 de persoane au supraviețuit, a anunțat Organizația Internațională pentru Migrație.
Tragedie în Cornul Africii: Cel puțin 109 oameni au murit și peste 116 sunt dați dispăruți în urma unui naufragiu
Articol susținut de Cosmopolis

Cum a devenit cel mai mare club World Class din nordul Capitalei un pol de wellness pentru o comunitate întreagă

Cu piscină semi-olimpică cu șapte culoare, programe pentru toate vârstele și o filozofie de „a treia destinație” între casă și serviciu, clubul World Class din Cosmopolis răspunde unei nevoi mai profunde decât fitnessul.
Cum a devenit cel mai mare club World Class din nordul Capitalei un pol de wellness pentru o comunitate întreagă

14:53 EXTERNE Rebelii houthi avertizează companiile aeriene să evite aeroporturile și spațiul aerian al Arabiei Saudite, după atacul soldat cu 12 morți la Riad

Rebelii houthi din Yemen au avertizat duminică companiile aeriene, pasagerii și angajații aeroporturilor să evite aeroporturile din Arabia Saudită.
Rebelii houthi avertizează companiile aeriene să evite aeroporturile și spațiul aerian al Arabiei Saudite, după atacul soldat cu 12 morți la Riad

13:58 EXTERNE Momente de cumpănă pentru liderul de la Vatican. Anunțul făcut chiar de la fereastra din Piața San Pietro

Chiar de la fereastra din Piața San Pietro, Papa Leon al XIV-lea le-a spus credincioșilor că va fi operat pentru un nodul la plămân, în stadiu incipient. Vizita lui din noiembrie în Peru rămâne în program.
Momente de cumpănă pentru liderul de la Vatican. Anunțul făcut chiar de la fereastra din Piața San Pietro

13:20 ȘTIINȚĂ Sfârșitul Sistemului Solar ar putea veni mult mai repede. Astronomii răstoarnă vechile calcule

Sistemul Solar s-ar putea destrăma de 100 de ori mai repede decât estimau până acum astronomii. Un nou studiu arată că Soarele ar putea provoca destabilizarea orbitelor planetelor gigantice în ultimele etape ale existenței sale.
Sfârșitul Sistemului Solar ar putea veni mult mai repede. Astronomii răstoarnă vechile calcule
Social

12:25 SOCIAL Un bărbat din București, împușcat cu muniție neletală după ce a atacat un polițist cu un cuțit

Un bărbat din Sectorul 3 al Capitalei a fost împușcat cu muniție neletală de polițiști, după ce a atacat cu un cuțit un membru al echipei de intervenție. Bărbatul amenințase că își va face rău și refuza să coopereze cu forțele de ordine, potrivit Poliției Capitalei.
Un bărbat din București, împușcat cu muniție neletală după ce a atacat un polițist cu un cuțit

12:04 CULTURĂ „Aida” de Giuseppe Verdi, duminică, pe scena Operei Naționale București. O poveste despre iubire și sacrificiu

Opera Națională București prezintă duminică, 11 octombrie, de la ora 18:30, spectacolul „Aida” de Giuseppe Verdi, una dintre cele mai cunoscute opere ale repertoriului liric universal, o poveste despre iubire, sacrificiu, loialitate și conflictul dintre sentimente și datorie.
„Aida” de Giuseppe Verdi, duminică, pe scena Operei Naționale București. O poveste despre iubire și sacrificiu

11:58 ENTERTAINMENT Mr. Bean se întoarce. Rowan Atkinson revine pe scenă cu rolul care l-a consacrat

Actorul britanic Rowan Atkinson va readuce la viață celebrele sale personaje Mr. Bean și Blackadder într-o producție teatrală pe West End-ul londonez. Producția, intitulată „Rowan Live”, va avea premiera pe 8 februarie 2027.
Mr. Bean se întoarce. Rowan Atkinson revine pe scenă cu rolul care l-a consacrat

11:46 EXTERNE Departamentul de Justiție din SUA anchetează cinci mari televiziuni, inclusiv CNN și Fox News, după ce au boicotat Casa Albă

Departamentul Justiției din SUA a anunțat sâmbătă că investighează dacă mai multe posturi de televiziune au încălcat legislația federală antitrust prin decizia de a boicota relatările de la Casa Albă, după ce administrația Trump a retras acreditările jurnaliștilor de la trei organizații de presă.
Departamentul de Justiție din SUA anchetează cinci mari televiziuni, inclusiv CNN și Fox News, după ce au boicotat Casa Albă
Life-Inedit

11:30 MEDIU O pădure protejată pentru plantele sale rare, îngropată sub 40.000 de tone de gunoaie. Refacerea ar putea dura decenii

O pădure protejată din Anglia a fost transformată într-o groapă ilegală de gunoi, după ce grupări infracționale au abandonat aproape 40.000 de tone de deșeuri. Curățarea zonei a durat 15 luni și a costat contribuabilii 15 milioane de lire sterline.
O pădure protejată pentru plantele sale rare, îngropată sub 40.000 de tone de gunoaie. Refacerea ar putea dura decenii
Sport

11:14 SPORT Spania rescrie istoria fotbalului. Recordul impresionant al campioanei mondiale și europene

Spania a ajuns la 42 de meciuri oficiale consecutive fără înfrângere și continuă să scrie istorie în fotbalul internațional. Campioana Europei și a lumii a depășit deja recordul deținut anterior de Italia și își prelungește seria într-o perioadă în care a întâlnit constant adversari de top.
Spania rescrie istoria fotbalului. Recordul impresionant al campioanei mondiale și europene

10:52 EXTERNE UE pregătește restricții de călătorie pentru cetățenii ruși, pentru a preveni atacurile hibride

Comisia Europeană înăsprește regulile privind acordarea vizelor pentru sutele de mii de cetățeni ruși care vizitează anual țările Uniunii Europene ca turiști.
UE pregătește restricții de călătorie pentru cetățenii ruși, pentru a preveni atacurile hibride
Social

10:24 METEO ANM: Cod galben de ploi abundente în sudul României și vânt puternic și precipitații mixte la munte și răcire bruscă în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni în sudul țării și o informare care vizează ploi moderate cantitativ, răcirea vremii, intensificări ale vântului și lapoviță sau ninsoare la altitudini mari. Capitala se v aafla sub o avertizare de Cod galben de precipitații însemnate cantitativ, iar vremea se va răci brusc în următoarele două zile.
ANM: Cod galben de ploi abundente în sudul României și vânt puternic și precipitații mixte la munte și răcire bruscă în București
Economic

10:07 SOCIAL Metoda incredibilă găsită de micii producători pentru a nu fi amendați. Ce înseamnă „pepenele suspendat”

Micii producători dintr-un oraș din sudul Italiei au găsit o metodă incredibilă pentru a evita amenzile acordate de polițiști. Oamenii erau sancționați deoarece ocupau domeniul public cu puțina lor marfă. Ca urmare, ei au decis să agațe marfa cu o sfoară și să o țină în aer. Metoda a primit un nume: pepenele suspendat.
Metoda incredibilă găsită de micii producători pentru a nu fi amendați. Ce înseamnă „pepenele suspendat”
Politic

10:00 POLITIC VIDEO | Ambasadoarea Finlandei, despre secretul fericirii: Suntem mulțumiți cu ceea ce avem

Leena Anneli Liukkonen, ambasadoarea Finlandei în România și Republica Moldova, vorbește în exclusivitate pentru Mediafax despre liniște, încredere, educație și influența unei țări mici, dar și despre ce ar putea învăța Europa de la Finlanda. Diplomata ne-a deschis ușa reședinței sale de la București și ne-a povestit despre tradiții finlandeze, gastronomie și lucrurile care fac Finlanda diferită.
VIDEO | Ambasadoarea Finlandei, despre secretul fericirii: Suntem mulțumiți cu ceea ce avem

09:58 Cum a devenit cel mai mare club World Class din nordul Capitalei un pol de wellness pentru o comunitate întreagă

Cu piscină semi-olimpică cu șapte culoare, programe pentru toate vârstele și o filozofie de „a treia destinație” între casă și serviciu, clubul World Class din Cosmopolis răspunde unei nevoi mai profunde decât fitnessul.
Cum a devenit cel mai mare club World Class din nordul Capitalei un pol de wellness pentru o comunitate întreagă

09:32 EXTERNE Un politician polonez de extremă dreapta cere reluarea proiectului Nord Stream: Iubesc mirosul de gaz rusesc

Grzegorz Braun, un europarlamentar de extremă dreapta, a cerut, alături de politicieni din partidul german AfD, repunerea în funcțiune a conductelor Nord Stream și a propus ca Polonia să devină acționară în proiectul energetic. În replică, guvernul de la Varșovia a calificat declarațiile drept acte de trădare.
Un politician polonez de extremă dreapta cere reluarea proiectului Nord Stream: Iubesc mirosul de gaz rusesc
Social

09:17 TURISM Cele mai bune târguri de Crăciun din Europa în 2026. Un oraș din România ocupă primul loc

Târgurile de Crăciun se numără printre cele mai populare atracții turistice din Europa în sezonul sărbătorilor de iarnă.
Cele mai bune târguri de Crăciun din Europa în 2026. Un oraș din România ocupă primul loc

09:15 LIFE Leguma ieftină pe care italienii o transformă în paste, clătite și prăjeli 

Are doar 25 de calorii la 100 de grame, fibre, vitamina C și minerale. Nutriționiștii italieni explică de ce conopida merită pusă des pe masă iarna și ce greșeli o lasă fără vitamine.
Leguma ieftină pe care italienii o transformă în paste, clătite și prăjeli 

08:30 RETROSPECTIVĂ MEDIAFAX 35. 2010 – Criza economică din România se adâncește. Guvernul Boc taie salariile și majorează TVA la 24%

2010 a fost anul în care criza economică a transformat austeritatea într-una dintre cele mai puternice confruntări sociale și politice din România de după 1989. După contracția severă a economiei din 2009, Guvernul condus de Emil Boc a încercat să reducă rapid deficitul bugetar prin diminuarea cheltuielilor publice. Reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, tentativa de diminuare a pensiilor și, ulterior, majorarea TVA de la 19% la 24% au afectat direct veniturile populației și au alimentat proteste de amploare.
MEDIAFAX 35. 2010 - Criza economică din România se adâncește. Guvernul Boc taie salariile și majorează TVA la 24%

08:29 EXTERNE Val de atacuri cu drone asupra „Google-ului rusesc”. Yandex pierde al treilea centru de date în trei zile

Un centru de date al gigantului tehnologic rus Yandex, situat în regiunea Vladimir, la est de Moscova, a fost complet oprit duminică în urma unui atac cu drone. Incidentul a provocat întreruperi masive ale serviciilor companiei în Rusia și în mai multe țări vecine.
Val de atacuri cu drone asupra „Google-ului rusesc”. Yandex pierde al treilea centru de date în trei zile

08:22 EXTERNE Rusia își intensifică planurile de asasinare a directorilor companiilor europene de apărare, avertizează agențiile de informații

Serviciile de informații occidentale i-au avertizat pe directorii companiilor europene din industria de apărare că Rusia își intensifică eforturile de a-i asasina. În urma acestor avertismente, companiile au sporit măsurile de securitate.
Rusia își intensifică planurile de asasinare a directorilor companiilor europene de apărare, avertizează agențiile de informații

08:03 SĂNĂTATE Depresia la persoanele în vârstă poate fi confundată adesea cu îmbătrânirea. Semnele la care trebuie să fii atent

Depresia la persoanele în vârstă poate trece de multe ori neobservată, deoarece simptomele sale pot semăna cu semne de îmbătrânire sau cu alte probleme de sănătate. Ce semne trebuie urmărite.
Depresia la persoanele în vârstă poate fi confundată adesea cu îmbătrânirea. Semnele la care trebuie să fii atent

07:54 EXTERNE SUA neutralizează o navă comercială în Golful Oman, iar Iranul ripostează cu atacuri în Strâmtoarea Ormuz

Forțele armate ale Statelor Unite au scos din funcțiune o navă comercială de marfă în Golful Oman după ce echipajul acesteia a ignorat avertismentele repetate privind blocada navală impusă Iranului. În paralel, Gărzile Revoluționare Islamice au lovit un petrolier ca parte a propriilor măsuri de control instituite asupra Strâmtorii Ormuz.
SUA neutralizează o navă comercială în Golful Oman, iar Iranul ripostează cu atacuri în Strâmtoarea Ormuz
Life-Inedit

07:42 LIFE Trenul care sfidează gravitația. Traseul roșu care toamna urcă prin păduri aurii până la 2.000 de metri

Trenulețul Roșu al Berninei, numit așa după culoarea aprinsă a vagoanelor, e considerat cel mai înalt tren din Europa și, pentru mulți italieni, cel mai frumos din lume.
Trenul care sfidează gravitația. Traseul roșu care toamna urcă prin păduri aurii până la 2.000 de metri
Sport

07:39 SPORT Lionel Messi a marcat de două ori pentru Inter Miami, în primul meci după retragerea din naționala Argentinei

Lionel Messi a marcat două goluri în victoria obținută sâmbătă de Inter Miami, scor 4-0, împotriva echipei D.C. United, la patru zile după ce și-a încheiat cariera la naționala Argentinei.
Lionel Messi a marcat de două ori pentru Inter Miami, în primul meci după retragerea din naționala Argentinei

07:25 STUDIU Medicamentele pentru slăbit ar putea avea un efect neașteptat. Ce au descoperit cercetătorii despre unghiile și părul pacienților

Medicamentele din clasa GLP-1, utilizate pentru tratarea obezității și a diabetului de tip 2, ar putea fi asociate cu probleme ale unghiilor și părului, potrivit unui studiu prezentat la Congresul Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie (EADV) din 2026, organizat la Viena.
Medicamentele pentru slăbit ar putea avea un efect neașteptat. Ce au descoperit cercetătorii despre unghiile și părul pacienților

07:22 EXTERNE Germania respinge reducerea cu 159 de miliarde de euro a bugetului UE și cere tăieri mai mari: „Suntem încă departe de un acord”

Germania și aliații săi au respins planul Irlandei de reducere a viitorului buget multianual al Uniunii Europene, considerând că reducerile propuse nu sunt suficiente.
Germania respinge reducerea cu 159 de miliarde de euro a bugetului UE și cere tăieri mai mari: „Suntem încă departe de un acord”
Economic

06:25 ECONOMIC Un uriaș lanț de fast-food folosește în secret inteligența artificială pentru a stabili prețul produselor sale

Un lanț de fast-food folosește în secret inteligența artificială pentru a stabili prețul produselor sale. Este vorba despre McDonald's care, potrivit unei investigații Reuters, utilizează modele de inteligență artificială pentru a stabili prețurile din meniu în SUA.
Un uriaș lanț de fast-food folosește în secret inteligența artificială pentru a stabili prețul produselor sale
Social

05:05 INEDIT „Mari odisee”. Călătoriile pe urmele istoriei și ale legendelor, printre tendințele turistice ale anului 2027

În 2027, tot mai mulți turiști își vor alege vacanțele inspirându-se din filme, legende și locuri istorice, pentru a descoperi la fața locului povești din Antichitate.
„Mari odisee”. Călătoriile pe urmele istoriei și ale legendelor, printre tendințele turistice ale anului 2027
Social

04:35 SOCIAL Experiment cu rezultate neașteptate. O cameră de tortură pentru inteligența artificială, creată în mediul online

O cameră de tortură pentru inteligența artificială a fost creată în mediul online. Experimentul a avut rezultate neașteptate deoarece a stârnit revolta multor comentatori preocupați de bunăstarea IA.
Experiment cu rezultate neașteptate. O cameră de tortură pentru inteligența artificială, creată în mediul online

02:11 EXTERNE Boris Johnson îl acuză dur pe Trump că finanțează războiul lui Putin: „Este revoltător. Șoferii americani sunt puși să finanțeze măcelul lui Putin”

Fostul premier britanic Boris Johnson a lansat un atac dur la adresa administrației Donald Trump, după decizia Statelor Unite de a relaxa sancțiunile asupra motorinei rusești. Johnson acuză Casa Albă că le cere, practic, șoferilor americani să finanțeze războiul dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, în timp ce încearcă să transfere asupra Kievului responsabilitatea pentru creșterea prețurilor la carburanți.
Boris Johnson îl acuză dur pe Trump că finanțează războiul lui Putin: „Este revoltător. Șoferii americani sunt puși să finanțeze măcelul lui Putin”

02:02 ENTERTAINMENT Sabia laser a lui Darth Vader folosită în duelul din „Imperiul contraatacă”, scoasă la licitație. Sabia lui Luke Skywalker, vândută cu o sumă record

În iulie, o sabie laser cu mâna tăiată a lui Luke Skywalker din filmul „Imperiul contraatacă” s-a vândut cu 3,75 milioane de dolari la o licitație, cel mai mare preț obținut vreodată pentru o recuzită folosită într-un film „Star Wars”, potrivit casei de licitații. Acum, cineva poate cumpăra sabia care a tăiat.
Sabia laser a lui Darth Vader folosită în duelul din „Imperiul contraatacă”, scoasă la licitație. Sabia lui Luke Skywalker, vândută cu o sumă record

02:01 EXPLICATIE De ce s-a întors din nou Trump împotriva lui Zelenski

Donald Trump a trecut din nou la atacuri directe împotriva președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cerând înlocuirea acestuia cu un lider dispus să încheie un acord cu Rusia. Schimbarea de ton a președintelui american vine după luni în care relațiile dintre Washington și Kiev păreau să se fi îmbunătățit.
De ce s-a întors din nou Trump împotriva lui Zelenski
Social

00:51 SĂNĂTATE Descoperire spectaculoasă în lupta cu cancerul: celule din cordonul ombilical pot „vâna” și distruge tumorile ascunse

O echipă de cercetători de la Universitatea California, Los Angeles (UCLA) a dezvoltat celule T obținute din celule stem din sângele de cordon ombilical, capabile să recunoască și să atace tumorile solide. Terapia a controlat creșterea tumorilor și a prelungit supraviețuirea în modele animale, însă nu a fost încă testată la oameni.
Descoperire spectaculoasă în lupta cu cancerul: celule din cordonul ombilical pot „vâna” și distruge tumorile ascunse
Social

00:29 VIDEO Incendiul violent de la fosta unitate militară din Vâlcea, stins după ore întregi de luptă cu flăcările: 20 de mașini de pompieri au intervenit / Câteva echipaje rămân la fața locului

Incendiul violent, izbucnit sâmbătă după-masă la fosta unitate militară din Vlădești, județul Vâlcea, a fost stins, au anunțat pompierii, sâmbătă noapte. Nu se știe, momentan, cauza izbucnirii acestuia. 
Incendiul violent de la fosta unitate militară din Vâlcea, stins după ore întregi de luptă cu flăcările: 20 de mașini de pompieri au intervenit / Câteva echipaje rămân la fața locului

00:06 NEWS ALERT 12 morți și sute de răniți în Arabia Saudită, în cel mai devastator atac de la începutul războiului. Aeroportul din Riad, lovit. Trump ia în calcul intervenția militară a SUA

Cel puțin 12 persoane au murit și sute au fost rănite într-un atac al rebelilor Houthi asupra Aeroportului Internațional King Khalid din Riad, capitala Arabiei Saudite, potrivit The New York Times. Este cel mai sângeros atac asupra unui stat arab din Golful Persic de la începutul războiului dintre Statele Unite, Israel și Iran, în februarie 2026. Președintele american Donald Trump a declarat că Washingtonul va lua o decizie privind o eventuală intervenție în conflictul cu rebelii Houthi.
12 morți și sute de răniți în Arabia Saudită, în cel mai devastator atac de la începutul războiului. Aeroportul din Riad, lovit. Trump ia în calcul intervenția militară a SUA