EXPLICATIE Noua lege a salarizării bugetarilor: grilă cu 12 grade, sporuri plafonate. Peste 500.000 de bugetari ar urma să primească diferențe compensatorii
Proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice prevede o reașezare a salariilor bugetarilor pe baza unei grile cu 12 grade salariale, coeficienți între 1 și 8 și o valoare de referință stabilită, pentru anul 2027, la 4.100 de lei. Actul normativ ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027 și să înlocuiască actuala Lege-cadru nr. 153/2017.