- Home
- Europarlamentare 2019
- BUCUREŞTI, (17.05.2019, 13:24)
- Alexandru Costea
Diaspora: MAE trimite în străinătate peste 4 milioane de buletine de vot pentru europarlamentare şi referendum
Ministerul Afacerilor Externe va trimite în străinătate câte 1.333.500 de buletine de vot pentru europarlamentare şi pentru referendum, în total peste 4 milioane de buletine, precum şi timbre autocolante, ştampile cu menţiunea "votat" şi ştampile de control.
Urmărește
180 afișări
MAE trimite în străinătate peste 4 milioane de buletine de vot pentru europarlamentare şi referendum
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), remis vineri MEDIAFAX, pentru cele 441 secţii de votare înfiinţate pentru alegătorii români din străinătate, Ministerul va trimite 4.000.500 de buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendumul naţional. Vor fi distribuite câte 1.333.500 de buletine de vot pentru alegerea candidaţilor României în Parlamentul European, pentru întrebarea nr. 1 de la referendumul naţional, respectiv pentru întrebarea nr. 2 de la referendumul naţional.
"Menţionăm că este cel mai mare număr de buletine de vot distribuite secţiilor de votare din străinătate la un proces electoral, Ministerul Afacerilor Externe asigurându-se că vor fi îndeplinite toate condiţiile pentru ca votul la scrutinele din 26 mai 2019 să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Numărul buletinelor de vot a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ţinând cont de prezenţa la vot la procesele electorale anterioare şi distribuţia teritorială a comunităţilor româneşti, precum şi de estimările privind intenţia participării la vot realizate pe baza informaţiilor transmise şi a intenţiilor exprimate de cetăţenii români în cadrul consultărilor pe care misiunile diplomatice ale României le-au organizat cu comunităţile româneşti din străinătate", arată sursa citată.
Odată cu buletinele de vot, Ministerul Afacerilor Externe expediază şi celelalte materiale necesare votării: timbre autocolante, ştampile cu menţiunea "votat", ştampile de control, modele de liste electorale suplimentare şi de procese-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării.
Lista secţiilor de votare organizate în străinătate şi adresele locurilor de desfăşurare a votării pot fi consultate pe pagina de internet a MAE: http://www.mae.ro/node/48090.
Pe 26 mai 2019, odată cu alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, va avea loc şi referendumul naţional convocat de Preşedintele României. La referendumul naţional se va vota în aceleaşi secţii de votare organizate pentru alegerile europarlamentare. Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele. La referendum vor fi utilizate două buletine de vot, corespunzătoare celor două întrebări supuse referendumului.
Cele două întrebări ale referendumului care vor fi incluse pe buletinul de vot sunt:
1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe