11 morţi în urma unui accident de avion în Rusia

Unsprezece persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion al liniilor aeriene interne ruse, luni, în regiunea Krasnoiarsk (Siberia occidentală), cu 15 persoane la bord, a anunţat marţi Parchetul, care a precizat că a fost demarată o anchetă privind încălcarea normelor de securitate.

Urmărește
31 afișări
Imaginea articolului 11 morţi în urma unui accident de avion în Rusia

11 morţi în urma unui accident de avion în Rusia (Imagine: Mediafax Foto)

"Un membru al echipajului a murit în accident, precum şi zece pasageri. A fost demarată o anchetă penală pentru încălcarea normelor de securitate, care a dus la moartea mai multor persoane", se arată în comunicatul comisiei de anchetă a Parchetului.

Supravieţuitorii, printre care trei membri ai echipajului şi un pasager, sunt în prezent spitalizaţi, precizează Parchetul.

Pasagerul a fost grav rănit şi a fost supus unei operaţii, au declarat reprezentanţi ai spitalului din oraşul Igarka, unde a avut loc accidentul, pentru agenţia rusă Interfax.

Un bilanţ anterior menţiona moartea a 12 persoane, o purtătoare de cuvânt a Parchetului, citată de agenţia Interfax, declarând că "un pasager spitalizat în stare gravă în urma accidentului a murit în această dimineaţă din cauza rănilor".

Aparatul, un An-24, care venea de la Krasnoiarsk, s-a prăbuşit luni la ora 17.40 GMT (20.40, ora României), la aterizare, în apropiere de aeroportul din oraşul Igarka, apoi a explodat. Unsprezece pasageri şi patru membri ai echipajului se aflau la bord în momentul accidentului, conform Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

O însoţitoare de zbor şi zece pasageri, între care şi un copil, au murit pe loc, potrivit aceleiaşi surse.

O anchetă penală pentru încălcare a regulilor de securitate, care a provocat moartea mai multor persoane, a fost demarată, a precizat Parchetul.

Ceaţa densă ar putea fi la originea accidentului, potrivit anchetatorilor.

"În momentul aterizării, avionul a virat la dreapta înainte de a se prăbuşi" la 700 de metri de pistă, a declarat un reprezentant al Agenţiei federale ruse pentru transporturi aeriene (Rosaviaţia), citat de Interfax.

Luni seara ploua la Igarka, dar condiţiile meteorologice pe aeroport erau conforme normelor minimale, a adăugat acesta.

Avioanele An-24, construite în epoca sovietică până la oprirea producţiei în 1979, au fost implicate în numeroase accidente în ultimii ani.

În 1997, 50 de persoane şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui avion An-24 în sudul Rusiei, iar în 2005, 28 de persoane au murit într-un alt accident în Marele Nord.

În pofida vechimii lor, aceste avioane sunt încă frecvent utilizate de companiile aeriene în întreaga Rusie şi în fostele republici sovietice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici