22 august 1485 - Henry al VII-lea Tudor câştigă bătălia de la Bosworth Field, iar regele Richard al III-lea este ucis. Se încheie Războiul celor Două Roze ce a inspirat serialul ,,Game of Thrones"

Ce a fost Războiul celor Două Roze, conflictul care l-a inspirat George R. R. Martin să scrie romanul ,,Cântec de gheaţă şi foc", ecranizat ca serialul ,,Urzeala Tronurilor"? 

Războiul celor Două Roze a fost un conflict istoric care a avut loc în Anglia între anii 1455 şi 1485. Acesta a fost provocat de rivalitatea dintre două ramuri ale Casei de Plantagenet, Casa de Lancaster şi Casa de York, care îşi disputau dreptul la tron. Numele războiului vine de la simbolurile celor două case: o roză roşie pentru Lancaster şi o roză albă pentru York.

Războiul a început după ce regele Henric al VI-lea al Angliei, membru al Casei de Lancaster, a suferit o criză de nebunie şi a fost incapabil să guverneze. Richard, duce de York, a pretins că el este moştenitorul legitim al tronului, bazându-se pe o linie de succesiune mai veche decât cea a lui Henric. El a fost sprijinit de mulţi nobili nemulţumiţi de slaba conducere a regelui şi de influenţa soţiei acestuia, Margareta de Anjou. Richard a încercat să preia puterea prin forţă, dar a fost înfrânt şi ucis în bătălia de la Wakefield din 1460. Fiul său, Eduard, l-a succedat ca lider al Casei de York şi l-a detronat pe Henric al VI-lea în 1461, fiind încoronat ca rege sub numele de Eduard al IV-lea.

Eduard al IV-lea a domnit până în 1483, cu excepţia unei scurte perioade între 1470 şi 1471, când Henric al VI-lea a fost restaurat pe tron cu ajutorul lui Richard Neville, conte de Warwick. Warwick era iniţial un aliat al lui Eduard, dar s-a răzvrătit împotriva lui după ce regele s-a căsătorit cu Elisabeta Woodville, o nobilă dintr-o familie rivală.

Warwick l-a sprijinit pe fratele lui Eduard, George, duce de Clarence, ca pretendent la tron, dar planul său a eşuat. Warwick s-a aliat apoi cu Margareta de Anjou şi cu fiul ei, Eduard de Westminster, prinţ de Wales, singurul moştenitor al Casei de Lancaster. Ei au invadat Anglia şi l-au învins pe Eduard al IV-lea în bătălia de la Edgecote Moor din 1469 şi în bătălia de la Barnet din 1471. Însă victoria lor a fost de scurtă durată, căci Eduard s-a întors cu o armată nouă şi i-a zdrobit pe lancasterieni în bătălia de la Tewkesbury din 1471. Acolo au murit atât Warwick, cât şi prinţul Eduard. Henric al VI-lea a fost ucis în Turnul Londrei la scurt timp după aceea.

Eduard al IV-lea a murit în 1483 şi i-a lăsat tronul fiului său cel mare, Eduard al V-lea, care avea doar 12 ani. Fratele lui Eduard al IV-lea, Richard, duce de Gloucester, a fost numit protector al regatului până la majoratul lui Eduard al V-lea. Însă Richard avea alte planuri: el i-a declarat pe Eduard al V-lea şi pe fratele său mai mic, Richard, duce de York, nelegitimi, susţinând că tatăl lor fusese căsătorit anterior cu o altă femeie. El i-a trimis pe cei doi băieţi în Turnul Londrei, unde au dispărut fără urmă. Richard s-a proclamat rege sub numele de Richard al III-lea.

Bătălia finală  

Richard al III-lea era ultimul rege al Casei de York, o ramură a Casei de Plantagenet. El a ajuns la putere în 1483, după ce i-a declarat pe nepoţii săi, Edward al V-lea şi Richard, duce de York, nelegitimi şi i-a închis în Turnul Londrei, unde au dispărut misterios. Richard s-a confruntat cu opoziţia multor nobili care îl susţineau pe Henry Tudor, un descendent al Casei de Lancaster, o altă ramură a Casei de Plantagenet. Henry Tudor se afla în exil în Franţa şi a profitat de nemulţumirea faţă de Richard pentru a-şi revendica dreptul la coroană.

Henry Tudor a debarcat în Ţara Galilor pe 7 august 1485 şi a pornit spre Londra, adunând susţinători pe drum. Richard al III-lea şi-a mobilizat armata şi l-a interceptat pe Henry în apropiere de dealul Ambion, la sud de Market Bosworth. Bătălia a început în dimineaţa zilei de 22 august şi s-a desfăşurat pe câmpia dintre dealurile Ambion şi Dadlington. Forţele lui Richard erau mai numeroase decât cele ale lui Henry, dar nu toţi aliaţii săi i-au fost loiali. Thomas Stanley, lord de Derby, şi fratele său William Stanley au venit cu o armată proprie, dar au rămas neutri până în ultimul moment. Henry Percy, conte de Northumberland, nu a intervenit deloc în luptă.

Bătălia s-a decis atunci când Richard al III-lea a încercat să-l atace direct pe Henry Tudor, care era protejat de garda sa personală şi de cavalerii francezi conduşi de Sir Philibert de Chandée. William Stanley şi-a schimbat tabăra şi a atacat flancul armatei lui Richard, care s-a prăbuşit sub presiune. Richard al III-lea a refuzat să fugă şi a luptat până la capăt, fiind ucis în mlaştină. Trupul său a fost dus la Leicester şi îngropat fără ceremonie într-o mănăstire franciscană.

Henry Tudor a fost proclamat rege sub numele de Henry al VII-lea şi a pus capăt Războaielor Rozelor prin căsătoria sa cu Elizabeth de York, fiica regelui Edward al IV-lea şi verişoara lui Richard al III-lea. Astfel, el a unit cele două case rivale sub noua dinastie Tudor, care avea să domnească peste Anglia până în 1603.

Războiul care l-a inspirat pe autorul George R.R. Martin

Războiul celor Două Roze a fost una dintre sursele de inspiraţie pentru George R.R. Martin să scrie seria ,,Cântec de gheaţă şi foc", pe care se bazează serialul Game of Thrones.

Martin este un pasionat de istoria medievală şi a recunoscut că a folosit unele elemente din conflictul dintre Casa de York şi Casa de Lancaster pentru a crea rivalitatea dintre Casa Stark şi Casa Lannister.

De exemplu, el a preluat ideea căsătoriei dintre Elisabeta de York şi Henry Tudor, care a pus capăt războiului, pentru a o adapta la relaţia dintre Sansa Stark şi Tyrion Lannister. De asemenea, el a folosit ca model pentru Zidul care separă Ţinuturile de Nord de cele ale Sălbaticilor zidul lui Hadrian, construit de romani pentru a apăra Britannia de invaziile pictilor.

Martin a mai spus că nu există o corespondenţă exactă între personajele sale şi cele istorice, ci doar unele similitudini sau influenţe. El a declarat că îi place să folosească istoria pentru a da farmec fanteziei, dar nu vrea să fie limitat de faptele reale.