Prima pagină » Știri externe » 300 de animale de la Zoo au murit în urma inundaţiei provocate de explozia barajului din Ucraina

300 de animale de la Zoo au murit în urma inundaţiei provocate de explozia barajului din Ucraina

300 de animale au murit după ce o grădină zoologică a fost inundată în urma exploziei de la barajul Hidrocentralei Kahovka, anunţă Sky News.
300 de animale de la Zoo au murit în urma inundaţiei provocate de explozia barajului din Ucraina

Grădina zoologică Kazkova Dibrova se afla pe malul râului Dnipro. Complexul a fost inundat şi cele 300 de animale din interior au fost ucise.

Reprezentanţii parcului au anunţat pe Facebook pierderea suferită.

„Parcul a fost minat şi a fost imposibil să evacuăm animalele. Am încercat să le salvăm. În fiecare zi, sub focul armelor, doi muncitori îşi riscau viaţa pentru a merge la Dibrova pentru a hrăni animalele. Acum, Rusia a distrus totul. Sufletul nostru este sfâşiat de durere”, a spus aceasta.

Peste 1.300 de persoane au fost evacuate din regiune, a anunţat serviciul ucrainean pentru situaţii de urgenţă.