70 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz - Supravieţuitorii îşi amintesc ororile trăite: "Acolo te obişnuiai cu orice" - FOTO

Jozef Paczinski îşi aminteşte până la ultimul cuvânt discursul de "întâmpinare" pe care comandantul adjunct al lagărului din Auschwitz l-a ţinut la sosirea sa acolo în 1940, scrie The Independent. Înconjurat de gărzile înarmate SS, soldatul polonez pe atunci în vârstă de 20 de ani stătea alături de alţi noi prizonieri în gara taberei morţii.

"Karl Frizch era numele comandantului adjunct", a povestit Paczinski, acum în vârstă de 95 de ani, pentru publicaţia britanică. "Ne-a spus: 'Acesta nu este un sanatoriu, este o tabără germană de concentrare şi vă puteţi aştepta să trăiţi trei luni... există o singură ieşire de aici şi asta este prin coşul crematoriului' ".

Paczinski şi-a petrecut cea mai mare parte din al Doilea Război Mondial în Auschwitz, dar, spre deosebire de 1,1 milioane de prizonieri, nu a ajuns în camera de gazare. A luat parte la celebrul marş al morţii din ianuarie 1945, când sute de prizonieri atrofiaţi au fost forţaţi să plece din tabără pentru a scăpa de Armata Roşie a sovieticilor.

Marţi, 27 ianuarie, Paczinski se va alătura unui grup din ce în ce mai restrâns de supravieţuitori din Auschwitz, care se va reuni la fosta tabără de concentrare, marcând comemorarea a 70 de ani de la eliberarea prizonierlor de către forţele sovietice, în 1945. Numărul de supravieţuitori continuă să scadă: de la 1.500 în urmă cu zece ani la numai 300 anul acesta.

Supravieţuirea polonezului - cunoscut în lagăr doar ca prizonierul 121 - se datorează în parte faptului că i s-a ordonat să lucreze ca bărbierul personal al comandantului SS Rudolf Höss.

"Prima dată când am fost dus la vila lui, îmi era atât de frică încât îmi tremurau mâinile", a spus Paczinski într-un interviu dat la un centru internaţional de tineret. "[Rudolf Höss] a intrat şi eu l-am tuns. Nu a scos un cuvânt. Trebuie să fi făcut o treabă bună pentru că am fost chemat înapoi în mod repetat".

Într-o zi Paczinski s-a urcat pe acoperişul unei clădiri mari de lângă camerele de gazare, a scos o scândură şi a s-a uitat în jos. Dacă ar fi fost prins, ar fi fost împuşcat. De acolo, privea sutele de oameni cum erau forţaţi să se dezbrace şi duşi de gărzi în camerele de gazare: "Uşa se închidea - erau ţipete puternice, dar deveneau din ce în ce mai slabe până când ajungeau scâncete şi apoi doar tăcere... La Auschwitz te obişnuiai cu orice".

Tadeus Smerczisnski, acum în vârstă de 91 de ani, spune că ziua lui "e distrusă" dacă aude orice din opera Tosca la radio. Îi aminteşte de după-amiaza din Auschwitz în care a auzit aria unei opere venind dintr-o baracă a taberei. "[Gărzile] SS au intrat pur şi simplu şi l-au împuşcat - doar pentru că a cântat. Era tenorul vedetă a Operei din Bruxelles. Întreaga lui familie a fost gazată în dimineaţa aia", a spus.

Celelalte amintiri ale lui Smerczinski nu sunt mai puţin chinuitoare. Încă mai vede şanţuri din tabără umplute până la refuz cu trupuri arzând în timpul încercării naziştilor din 1944 de a extermina toţi evreii maghiari care fuseseră aduşi în masă. "Crematoriul nu făcea faţă, aşa că ardeau corpurile în aer liber".

Asemenea lui Paczinski, a fost capabil să supravieţuiască datorită şansei de a ocupa o poziţie privilegiată. Muncea în bucătărie, o slujbă pe care a primit-o cu ajutorul unui german aflat în închisoare în urma unor acuzaţii de crimă "Nu pot să urăsc germanii - pentru că un german m-a ajutat pe mine să rămân în viaţă", a spus el.

După război, Smerczinski s-a calificat pentru poziţia de chirurg. A fost încurajat să nu îşi scoată numărul de prizonier tatuat pe antebraţ de un coleg doctor care fusese de asemenea în Auschwitz. Aceasta a insistat că, asemenea ei, nu ar trebui să scape "niciodată" de tatuaj din principiu.

Însă Smerczinski a scos tatuajul. "Îl vedeam de fiecare dată când operam, iar amintirile veneau înapoi. În cele din urmă a trebuit să scap de el. Nu cred în Dumnezeu. Sunt doar fericit că majoritatea generaţiei de astăzi nu a fost nevoită să experimenteze ce am fost eu nevoit."