Prima pagină » Coronavirus » Sindicat: Peste 5.000 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus în Italia

Sindicat: Peste 5.000 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus în Italia

Peste 5.000 de cadre medicale, doctori, asistenţi, infirmieri ori brancardieri, s-au infectat cu noul coronavirus în Italia, potrivit unui sindicat italian din domeniul sanitar.
Sindicat: Peste 5.000 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus în Italia

Sindicatul Anaao Assomed i-a trimis o scrisoare preşedintelui Institutului Superior de Sănătate, Silvio Brusaferro, în care arată gravitatea situaţiei. Peste 5.000 de cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus, susţin sindicaliştii.

Aceştia solicită protecţie suplimentară pentru personalul medical, inclusiv măşti FFP2 şi FFP3, dar şi creşterea efortului de fabricare a acestora.

Potrivit presei italiene, doi medici au fost intubaţi la Torino, alţi 20 fiind spitalizaţi numai în regiunea de nord.

Italia a înregistrat 6.820 decese şi 69.176 cazuri de îmbolnăvire.