9/11 – Operaţiunea perfectă

S-au împlinit 22 de ani de la atacul din 11 septembrie, care a dus la distrugerea clădirilor World Trade Center,  a unei aripi a Pentagonului şi la provocarea unei serii de acţiuni ale americanilor, care s-au dovedit a fi atât inevitabile, cât şi ineficiente.

Atacul a fost conceput excelent. La baza acestuia, au fost membrii Al-Qaida, care erau pregătiţi să moară. Au intrat în ţară prin metode legale, cu un an înainte de atac, şi au primit din afară mai mulţi bani pentru operaţiunea lor. Cea mai importantă parte a operaţiunii a fost capturarea avioanelor de linie, care au fost folosite drept bombe, impactul aeronavei şi aprinderea motoarelor fiind folosite ca agenţi ai distrugerii.

Misiunea a cerut ca fiecare dintre cele patru aeronave să aibă cel puţin un pilot, însă niciunul dintre complotişti nu ştia cum să piloteze cu un avion. Se pare că nu ar fi avut parte de antrenamente în Orientul Mijlociu pentru că, având în vedere numărul mic de instructori din regiune, ar fi putut fi detectaţi. Planul a fost, astfel, realizarea unor antrenamente de zbor în SUA, unde şcolile private de pilotaj sunt la tot pasul, iar atacatorii s-au putut amesteca uşor printre numărul mare de cursanţi. Bărbaţii aleşi pentru misiune nu trebuiau decât să zboare şi să navigheze aeronavele aflate deja în zbor. Nu aveau nevoie să ştie cum să decoleze sau să aterizeze. Acest lucru probabil că a provocat preocupări, însă ameninţarea era de neconceput la acea vreme.

Avioanele pe care au ales să le deturneze au fost atent selectate. Atacatorii au vrut ca avioanele să lovească ţintele cât mai aproape posibil. Dacă ar fi existat o distanţă mare, apărarea aeriană ar fi fost alertată şi ar fi dus la ridicarea de la sol a unor aeronave. Întrucât nu a fost posibil contactul prin radio, pentru că vocile ar fi avut un accent străin, atacatorii au fost nevoiţi să aleagă aeronave care să lovească ţintele, înainte ca interceptorii să decoleze. Când ne uităm la tipul de avioane selectate, acestea toate aveau un fuzelaj îngust, exceptând avionul care s-a prăbuşit în Pennsylvania. Preluarea controlului asupra avionului a fost relativ uşoară, având în vedere că aveau arme. (Scanarea bagajelor înainte de decolare a început după 9/11). Odată ce piloţii au rămas inconştienţi, atacatorii au preluat controlul şi au început să schimbe traseul spre ţintă. Pericolul la acel moment era că pasagerii, realizând ce se întâmpla, ar fi putut merge către carlingă. Având în vedere numărul mic de atacatori aflaţi la bord, aceştia ar fi putut să fie copleşiţi de pasageri, însă un avion cu un fuzelaj îngust le-a permis să îşi ţină pe loc posibilii adversari. Aceasta a fost, probabil, o alegere intenţionată.

Ţintele au fost alese pentru că erau foarte cunoscute, nu doar în America, ci şi în Orientul Mijlociu. Intenţia în atacul asupra SUA nu a fost să paralizeze ţara, pentru că oricum nu s-ar fi putut întâmpla  asta. Atacul a fost îndreptat spre lumea musulmană, pentru că semnificaţia ţintelor trebuia să fie recunoscută la nivel extins. Au fost alese World Trade Center, Pentagonul şi alte locaţii neconfirmate. Au existat multe discuţii despre care a fost ţinta celui de-al patrulea avion. Eu cred, bazându-mă pe faptul că au ales ţinte mari, vizibile, că a patra ţintă ar fi fost Capitoliul, însă oricare ar fi fost, deturnarea a eşuat după ce atacatorii au fost năpădiţi de pasageri.

Aşa cum am spus, intenţia atacului a fost influenţarea musulmanilor din Orientul Mijlociu. Al-Qaida credea că multe dintre guvernele din regiune trădează principiile islamice. A vrut să provoace răzvrătiri împotriva acestora. În opinia grupului, populaţia musulmană era de acord cu dezgustul Al Qaida faţă de regimuri, însă erau împiedicaţi de faptul că puterea americană susţinea acele regimuri. Dacă Al-Qaida ar fi putut demonstra că puterea americană era doar o iluzie şi că acel curaj islamic putea ataca cele mai importante clădiri americane, atunci acele populaţii ar fi ajuns la concluzia că regimurile lor – susţinute, credeau ei, de forţele SUA – puteau fi date jos.  Cu alte cuvinte, atacul din 11 septembrie a folosit SUA ca o platformă pentru a demonstra slăbiciunea americană în faţa lumii musulmane.

Însă atacul din 11 septembrie nu a doborât regimul american. A provocat însă operaţiuni americane care au avut un impact mai mare asupra regiunii decât a avut atacul propriu-zis, astfel primind şi multe critici. Însă acele critici trebuie privite în perspectivă. În primul rând, ideea că SUA nu vor lupta împotriva Al-Qaida era imposibilă. Discursurile pasive nu ar fi fost un răspuns puternic, din punct de vedere politic. Ideea că SUA nu se pot proteja trebuia combătută. Furia şi teama americanilor la acel moment trebuiau luate în considerare. Aceasta a fost realitatea.

În al doilea rând, toţi cei care nu au fost speriaţi de atacul din 11 septembrie nu erau ancoraţi la realitate. Informaţiile SUA despre Al-Qaida erau neclare, asta însemnând că nu existau motive să nu se creadă că membrii grupului aveau arme letale, poate chiar gaz otrăvitor sau arme nucleare. Un alt atac precum acela ar fi fost posibil – chiar probabil – în opiniile unor analişti. Având în vedere că Al Qaida spera că americanii vor ataca, astfel demonstrându-şi ostilitatea faţă de masele de oameni, conducerea SUA se afla într-unele dintre cele mai complexe poziţii posibile. Teama în SUA era palpabilă şi rezonabilă. Îmi amintesc că eram în Washington la trei zile de la atac şi stăteam la Clubul Marinei şi Forţelor Terestre, la doar câteva blocuri distanţă de Casa Albă. Nu puteam să dorm şi încercam să îmi imaginez dacă aş putea să îmi dau seama dacă începe un atac nuclear sau dacă îmi va dispărea, pur şi simplu, conştiinţa.  A fost o vreme în care cel mai rău scenariu era singurul rezonabil.

Operaţiunea 9/11 a fost excepţională. Indivizi care ştiau că urmează să moară au implementat o operaţiune sub acoperire asupra unor ţinte, în timp ce au rămas nedetectaţi de un sistem de securitate excelent. Însă munca lor impresionantă, din punct de vedere operaţional, nu a dus la rezultatele politice pe care şi le-au dorit. Nu a dus nici la răzvrătiri, nici la încheierea istoriei.