Prima pagină » Coronavirus » Didier Raoult: „Povestea celui de-al doilea val este o fantezie inventată în timpul gripei spaniole”

Didier Raoult: „Povestea celui de-al doilea val este o fantezie inventată în timpul gripei spaniole”

Didier Raoult:

Specializat în boli infecţioase, Didier Raoult este cunoscut în special pentru faptul că a prezentat teste care ar arăta eficienţa potenţială a hidroxiclorochinei pentru a lupta împotriva coronavirusului. Rezultate care sunt puse la îndoială de unii oameni de ştiinţă chiar dacă sunt preliminare doar pentru moment, relatează La Libre.

Având în vedere că iesirea din izolare este pe buzele tuturor şi că multe ţări relaxeaza treptat măsurile apare problema unui „al doilea val” a epidemiei de coronavirus. Dar pentru Didier Raoult, acest lucru nu este credibil. 

„Povestea celui de-al doilea val este o fantezie inventată în timpul gripei spaniole. În general, se întâmplă într-o singură curbă. Urăsc să fac predicţii dar acest mod de a construi (curba în forma de clopot, un singur val, notă) este destul de comună pentru epidemii. Epidemiile au dispărut în timp cu mult timp înainte de a avea vreun mod de a le combate. Au dispărut oricum. Umanitatea nu a murit de nicio epidemie, asa se întamplă lucrurile intotdeauna. Epidemiile pornesc, accelerează, ajung la un punct culminant – acesta este momentul maxim al transmiterii – nu ştim de ce e asa”, a spus el într-un clip al Institutului de Boli Infectioase IHU Marsilia, institut pe care îl conduce.

Chiar daca precizează că „prognozele trebuie luate cu prudenţă”, el indică faptul că, potrivit unui studiu al universitatii din Singapore, 97% din cazuri se vor termina în jurul datei de 7 mai, în Franţa. Studiu pe care se bazează Emmanuel Macron pentru organizarea ieşirii din izolarea şi pe care îl consideră credibil.
  
Mai mult, afirmatia că „este nevoie de 70% din populaţia imună pentru a controla epidemia este în întregime virtuală, nu aşa se întâmplă”, adaugă el. „Epidemiile pornesc şi se opresc din motive despre care ştim foarte puţin. Viitorul ne poate permite să înţelegem mai bine relaţiile dintre ecosistem şi transmisibilitatea bolilor infecţioase.” Dacă poziţia sa lasă întrebări fără răspuns, profesorul Raoult este destul de optimist.

Singura certitudine este că oamenii de ştiinţă şi medicii nu sunt de acord în privinţa crizei coronavirusului, nici asupra evoluţiei, impactului acesteia asupra populaţiei, cât şi asupra mijloacelor de a depăşi criza.