- Home
- Externe
- HANOI, (28.02.2019, 04:46)
- Bianca Pavaluca
A doua zi a summitului Donald Trump-Kim Jong-Un. Liderul nord-coreean: Dacă nu aş fi pregătit pentru denuclearizare, nu m-aş afla aici
Preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un au început discuţiile bilaterale oficiale, în spatele uşilor închise, în a doua zi a summitului din Vietnam, care a început cu o scurtă conferinţă de presă, conform BBC.
Urmărește
1674 afișări
Donald Trump şi Kim Jong-Un au început discuţiile, în a doua zi a summitului din Vietnam
Conferinţa de presă a fost deschisă de liderul nord-coreean Kim Jong-Un, care a preluat, pentru prima dată, o întrebare a unui jurnalist american.
„Vom sta împreună, vom avea un dialog minunat şi voi face tot posibilul să obţin un rezultat minunat în urma acestei zile”, a declarat Kim Jong-Un.
Liderul suprem nord-coreean a spus că dacă nu ar fi pregătit pentru denuclearizare nu s-ar mai afla la Hanoi, relatează site-ul agenţiei Dpa.
"Dacă nu aş fi pregătit pentru denuclearizare, nu m-aş afla aici", a declarat Kim Jong-un, răspunzând întrebărilor puse de jurnalişti.
"Ăsta ar putea să fie cel mai bun răspuns pe care l-ai auzit", a adăugat preşedintele american Donald Trump.
„Este prea devreme să mă pronunţ, dar vorbind din instinct, am sentimentul că vom avea rezultate bune”, a transmis liderul nord-coreean, întrebat de un jurnalist american dacă are încredere în încheierea unui acord cu Statele Unite.
Donald Trump s-a declarat de asemenea optimist în legătură cu discuţiile care vor avea loc azi.
„Viteza nu este importantă pentru mine, nu mă grăbesc. Ceea ce este important este să facem acest lucru bine”, a declarat Trump.
„Cred că este foarte important că relaţia de prietenie este puternică. Nu mă pot pronunţa neapărat pentru azi, dar pe termen lung, ştiu că vom avea un succes fantastic cu liderul Kim. (Coreea de Nord, n.red.) va fi o mare putere economică”, a adăugat Trump.
De asemenea, preşedintele american le-a transmis reporterilor că discuţiile privind programul nuclear s-au aflat pe agendă şi în cadrul cinei de lucru din prima zi a summitului.
Conform unor informaţii apărute în presa americană, negociatorii americani nu mai doresc să obţină o listă completă a armamentului nuclear şi balistic şi a locaţiilor de testare.
Întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump şi Kim Jong-Un a durat doar 30 de minute, cu 15 mai puţin decât era programată. Aceasta va fi urmată de o altă întâlnire, la care vor participa şi oficialii americani şi nord-coreeni.
Discuţiile celor doi lideri se vor finaliza cu „o ceremonie comună de semnare a acordului”, care va fi urmată de o conferinţă de presă, la ora locală 15:50 (10.50, ora României).
Casa Albă nu a oferit detalii privind implicaţiile pe care le va avea acest acord, dar Statele Unite şi Coreea de Nord iau în calcul încheierea unui acord politic de încheiere a Războiului Coreean, care a avut loc în perioada 1950-1953.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe