A fost adoptată moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Mirek Topolanek
Moţiunea de cenzură a întrunit cele 101 voturi necesare în Camera inferioară, pentru îndepărtarea Guvernului, cu sprijinul a patru foşti deputaţi ai coaliţiei, care au devenit independenţi.
Cabinetul de centru-dreapta, care a supravieţuit în trecut unui număr de patru voturi de neîncredere de la formarea sa, în ianuarie 2007, va fi obligat să demisioneze. Constituţia Cehiei nu prevede, însă, nici un termen în acest sens.
Nu este pentru prima dată când o ţară aflată la preşedinţia UE cunoaşte o schimbare a datelor politice în timpul mandatului. În primul semestru din 1996, în Italia, coaliţia de centru-stânga condusă de Romano Prodi a succedat Guvernului de centru-dreapta al lui Lamberto Dini, după câştigarea alegerilor legislative.
La începutul primului semestru din 1993, Danemarca şi-a demarat mandatul la conducerea Uniunii Europene prin căderea Guvernului lui Poul Schlueter şi instalarea la putere a social-democratului Poul Nyrup Rasmussen.
Premierul Mirek Topolanek a declarat că intenţionează să demisioneze, la întoarcerea sa de la Strasbourg. "Acest lucru riscă să ne slăbească poziţia în negocieri, deoarece partenerii noştri din UE sunt obişnuiţi cu modul nostru de negociere, foarte dur", a declarat el.
"Însă întreaga noastră administraţie este atât de bine pregătită, încât poate acţiona chiar şi fără politicieni", a apreciat el.
Comisia Europeană s-a declarat încrezătoare că situaţia va fi administrată "într-un mod care să garanteze buna funcţionare a preşedinţiei" UE.
Două scenarii sunt posibile: fie şeful statului numeşte un premier pentru formarea unui nou guvern, fie principalele partide convin asupra organizării de alegeri anticipate.