- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (27.10.2024, 10:40)
- Iris Dutescu
A fost externat astronautul SpaceX care a fost spitalizat cu o „problemă medicală” după amerizare
Trei astronauţi NASA şi un cosmonaut rus au fost transferaţi la o unitate medicală, în loc să se întoarcă la baza lor din Houston, după ce capsula SpaceX în care se aflau a amerizat vineri. Unul dintre ei a fost internat din cauza unei „probleme medicale”, dar a fost externat sâmbătă, scrie CNN.
Urmărește
3615 afișări
A fost externat astronautul SpaceX care a fost spitalizat cu o „problemă medicală” după amerizare
Unul dintre astronauţi a rămas vineri la spitalul Ascension Sacred Heart Pensacola din cauza unei „probleme medicale”, în timp ce ceilalţi trei au zburat la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston după o evaluare a stării lor de sănătate la acelaşi spital, care se află în apropiere de locul de amerizare a capsulei, în Golful Mexic.
Membrul rămas al echipajului a fost externat din unitatea medicală şi s-a întors la Houston sâmbătă, potrivit NASA.
Agenţia spaţială nu a oferit detalii suplimentare despre astronautul care a avut probleme medicale, precizând vineri într-o declaraţie doar că membrul echipajului este „în stare stabilă” şi „sub observaţie, ca măsură de precauţie”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Pentru a proteja intimitatea medicală a membrului echipajului, detaliile specifice privind starea sau identitatea persoanei nu vor fi împărtăşite”, a declarat şefa departamentului de ştiri al NASA, Cheryl Warner.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump