A fost externat astronautul SpaceX care a fost spitalizat cu o „problemă medicală” după amerizare

Publicat: 27 10. 2024, 10:40
Actualizat: 27 10. 2024, 10:42

Unul dintre astronauţi a rămas vineri la spitalul Ascension Sacred Heart Pensacola din cauza unei „probleme medicale”, în timp ce ceilalţi trei au zburat la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston după o evaluare a stării lor de sănătate la acelaşi spital, care se află în apropiere de locul de amerizare a capsulei, în Golful Mexic.

Membrul rămas al echipajului a fost externat din unitatea medicală şi s-a întors la Houston sâmbătă, potrivit NASA.

Agenţia spaţială nu a oferit detalii suplimentare despre astronautul care a avut probleme medicale, precizând vineri într-o declaraţie doar că membrul echipajului este „în stare stabilă” şi „sub observaţie, ca măsură de precauţie”.

„Pentru a proteja intimitatea medicală a membrului echipajului, detaliile specifice privind starea sau identitatea persoanei nu vor fi împărtăşite”, a declarat şefa departamentului de ştiri al NASA, Cheryl Warner.