Toţi cei 367 de pasageri şi 12 membri ai echipajului care se aflau la bordul zborului au fost evacuaţi, a anunţat Japan Airlines.
Suedezul Anton Deibe, în vârstă de 17 ani, care era pasager în avionul Japan Airlines, a descris ce s-a întâmplat.
„Întreaga cabină s-a umplut de fum în câteva minute”, a declarat el pentru ziarul suedez Aftonbladet.
„Ne-am aruncat pe podea. Apoi s-au deschis uşile de urgenţă şi ne-am aruncat spre ele. Fumul din cabină a usturat ca naiba. A fost un iad. Habar nu aveam unde mergem, aşa că am fugit pe câmp. A fost un haos”.
„Tocmai am asistat la un miracol”, a declarat un fost pilot comercial pentru Sky News.
„Modul în care au reuşit să scoată toţi acei pasageri din avion este aproape de necrezut”, spune Roger Whitefield.