A murit Aga Khan, liderul spiritual al 15 milioane de musulmani
Prinţul Karim Al-Hussaini, cunoscut în întreaga lume ca Aga Khan, s-a stins din viaţă marţi la Lisabona, la vârsta de 88 de ani. El a fost liderul spiritual al comunităţii musulmane ismaelite şi unul dintre cei mai influenţi filantropi la nivel global.
A murit Aga Khan, liderul spiritual al 15 milioane de musulmani
Născut la Geneva şi crescut în Kenya, Aga Khan a devenit la doar 20 de ani liderul spiritual al comunităţii ismaelite, o ramură a islamului şiit care numără între 12 şi 15 milioane de credincioşi în Asia Centrală, Asia de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu. El a fost al 49-lea imam ereditar şi descendent direct al profetului Mahomed.
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, l-a descris ca fiind „un simbol al păcii, toleranţei şi compasiunii în lumea noastră tulburată".
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Malala Yousafzai, a subliniat impactul extraordinar al activităţii sale în domeniile educaţiei, sănătăţii şi dezvoltării la nivel global.
Deşi a fost un miliardar care deţinea iahturi şi avioane private, şi un pasionat al curselor de cai de rasă, Aga Khan a investit o mare parte din averea sa în proiecte filantropice. Pentru contribuţia sa la dezvoltare şi promovarea toleranţei, a primit cetăţenia onorifică a Canadei, pe lângă cetăţeniile britanică şi portugheză pe care le deţinea deja.
În pofida rolului său de lider religios, Aga Khan a evitat să se implice în disputele din Orientul Mijlociu sau în tensiunile dintre musulmanii sunniţi şi şiiţi. Într-un interviu din 2017 pentru AFP, el sublinia că islamul este o „religie a păcii" şi că multe conflicte prezentate ca fiind religioase sunt, de fapt, de natură politică.
Fundaţia sa urmează să anunţe în curând numele succesorului său, care va deveni al cincilea Aga Khan din secolul al XIX-lea încoace. Tatăl actualului Aga Khan fusese exclus de la succesiune după căsătoria sa controversată cu actriţa americană Rita Hayworth.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO