Prima pagină » Știri externe » Abandonul şcolar, strâns legat de absenţa produselor pentru igienă menstruală. O ţară face un pas înainte şi oferă absorbante gratuite elevelor

Abandonul şcolar, strâns legat de absenţa produselor pentru igienă menstruală. O ţară face un pas înainte şi oferă absorbante gratuite elevelor

Abandonul şcolar, strâns legat de absenţa produselor pentru igienă menstruală. O ţară face un pas înainte şi oferă absorbante gratuite elevelor
Autorităţile privesc în perspectivă şi se tem că o parte dintre eleve nu mai vin la cursuri din cauză că nu îşi permit să cumpere absorbante şi tampoane, conform BBC. Iar asta creşte abandonul şcolar, care, în timp, se traduce în analfabetism funcţional, oportunităţi reduse pe piaţa muncii, inegalităţi de şanse. 
 
Prin urmare, guvern vrea să fie proactiv şi să vină cu măsuri pozitive pentru fetele care merg la şcoală.
 
Şi pentru că orice politică publică porneşte de la un program pilot, guvernul a derulat o campanie de acest fel în 2020, în 15 şcoli din ţară. 
 
Premierul Jacinda Ardern susţine măsura, fiind vocală în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile diferitelor grupuri sociale care trebuie sprijinite, inclusiv femeile. „Persoanele tinere nu ar trebui să aibă probleme în procesul educaţioanl din cauza unui element normal în viaţa a jumătate din populaţie ” 
 
 

Statisticile care legitimează politica absorbantelor gratuite 

 
Una din 12 tinere din Noua Zeelandă nu mai vin la cursuri din cauză că nu au bani să îşi cumpere absorbante. Prin urmare, acordarea de produsele gratuite vor duce la creşterea prezenţei fetelor la şcoală şi „vor crea un impact pozitiv în ceea ce priveşte bunăstarea copiilor”, mai adaugă prim-ministrul. 
 

Care sunt costurile 

 
Guvernul va scoate din visterie circa 13 milioane de lire sternile/ 18 milioane de dolari, pentru un program care va dura din iunie 2021 până în 2024. Şi nu strânge din dinţi, fiindcă autorităţile înţeleg repercusiunile pe termen lung ale abandonului şcolar pentru societate şi economie, implicit. 
 
Şi în Europa se fac paşi timizi pentru a veni în sprijinul femeilor care scot bani mulţi din buzunar, lunar, pentru a se asigura că îşi pot desfăşura în mod normal activităţile cotidiene. Spre exemplu, Marea Britanie a renunţat la TVA-ul de 5% aplicat produselor menstruale. 
 
Între timp, în România suntem la stadiul de propuneri şi dezbateri, mai având de parcurs paşi până începem o discuţie reală, pe costuri şi beneficii despre importanţa gratuităţii produselor menstruale gratuite în şcoli.
 
Deşi cifre avem. Pe scurt, 4,8 de milioane de persoane sunt la menstruaţie. Dintre acestea, peste 702.800 sunt adolescente cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.
 
De la acest subiect, un grup de tinere de la Asociaţia Iele-Sânziene, a iniţiat o petiţie prin care cer ca produsele menstruale să fie gratuite în şcoli. Petiţia a strâns într-o săptămână de la lansare 6.000 de semnături.