Omul politic cel mai popular din Egipt, al-Sisi, arhitectul destituirii, în luna iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, este considerat favorit la scrutinul prezidenţial din această cea mai populată ţară arabă.
Numit în funcţii din domeniul Apărării în perioada conducerii lui Morsi, al-Sissi a fost până miercuri seara şef al armatei, ministru al Apărării şi viceprim-ministru al autorităţilor interimare. Pentru a fi eligibil, el a fost nevoit să demisioneze din aceste funcţii.
„Astăzi este ultima dată când mă prezint în faţa voastră în uniformă militară, după ce am decis să-mi părăsesc funcţiile de ministru şi şef al armatei”, declarat Abdel Fattah al-Sissi.
„Cu toată umilinţa, candidez la prezidenţialele din Egipt”, a adăugat el, promiţând că va continua „să lupte în fiecare zi pentru un Egipt eliberat de terorism”.
După destituirea lui Morsi, singurul preşedintele egiptean ales în mod democratic, noile autorităţi afirmă că duc un „război împotriva terorismului”, militarii şi poliţia reprimându-i dur pe susţinătorii lui Morsi într-o campanie necruţătoare soldată, potrivit Amnesty International, cu cel puţin 1.400 de morţi.