Abdullah Gul, noul preşedinte al Turciei

Publicat: 28 08. 2007, 16:27
Actualizat: 05 11. 2012, 16:10

Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului turc. Abdullah Gul devine astfel primul preşedinte al Turciei laice care are origini islamiste.

Gul a fost votat de 339 din totalul de 550 de membri ai Parlamentului, dominat de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), din care face parte. O majoritate absolută de 276 de voturi era necesară pentru a fi ales.

Ceilalţi doi candidaţi, Sabahattin Cakmakoglu, din partea Partidului Acţiunea Naţionalistă (MHP), şi Husein Tayfun Icli, din cadrul Partidului Stângii Democratice (DSP, de centru-stânga), au obţinut 70 şi, respectiv, 13 voturi.