Academician rus: „Invadarea Ucrainei ar însemna sfârşitul regimului rus actual, iar Putin nu va risca asta"

„Atacarea Ucrainei ar însemna sfârşitul regimului rus de astăzi, iar probabilitatea unui astfel de rezultat este mult mai mare decât riscurile căderii Casei Romanovilor de după intrarea Imperiului Rus în Primul Război Mondial”, a spus Vladislav Inozemtsev.

Vladislav Leonidovici Inozemtsev este un academician rus şi directorul Centrului de Cercetare a Societăţilor Post-Industriale din Moscova. Este profesor la Departamentul de Economie Mondială, Facultatea de Guvernare Publică, Universitatea de Stat din Moscova. Din noiembrie 2012, el este preşedintele Înaltului Consiliu al Forţei Civile, un partid politic rus liberal şi pro-european. Este autorul programului prezidenţial al lui Mihail Prohorov, candidat situat pe locul al treilea în faţa lui Putin la alegerile din martie 2012. 

El susţine că Vladimir Putin este precaut în privinţa declanşării invaziei din cauza impactului pierderilor umane pe care Rusia le-ar suferi ca urmare a ripostei ucrainene, cât şi a izolării internaţionale şi a sancţiunilor economice foarte dure din partea Occidentului, potrivit Eurasiareview.

În timp ce Putin doreşte foarte mult să unească Belarusul cu Rusia, paşii în această direcţie vor duce la o explozie socială în Belarus, care „va fi mult mai masivă şi mai decisivă decât cele din august anul trecut după fraudarea alegerilor prezidenţiale de către Aleksandr Lukaşenko”. 

Pe durata unui interviu, Inozemtsev a făcut o serie de alte observaţii despre motivele din spatele dezintegrarii Uniunii Sovietice şi perspectivele pentru Rusia dacă aceasta nu încetează să fie un imperiu.

Inozemtsev declară că dacă planul de autonomizare al lui Stalin ar fi fost adoptat în locul programului federalist al lui Lenin, „divorţul” Rusiei de alte republici de la începutul anilor 1990 ar fi fost mai plin de conflicte şi războaiele de-a lungul graniţelor Rusiei ar fi fost mai numeroase. Drept urmare, teritoriul Rusiei s-ar fi dovedit a fi în realitate mai mic decât se consideră.”

„Până în anii 1970, conducerea sovietică s-a confruntat cu alegerea de a nu face nimic sau de a efectua reforme radicale. Dacă ar fi făcut-o pe prima, ar fi durat mai mult pentru că URSS, deşi era ineficientă, era suficient de puternică pentru a rezista. Mihail Gorbaciov a făcut două greşeli fundamentale. El a presupus că Uniunea Sovietică este un stat obişnuit cu un sistem juridic. Nu a fost aşa. Şi era ferm convins că chestiunea naţionalităţii nu există în URSS. Nici măcar nu bănuia că acolo sunt posibile conflicte interetnice”, a adăugat profesorul. 

„Dacă Moscova ar fi luat în serios protestele din decembrie 1986 din Kazahstan, ar fi putut trece la descentralizare şi la crearea unui sistem federal care ar fi durat mult mai mult. Dar Kremlinul nu a făcut-o, iar cinci ani mai târziu URSS s-a dezintegrat. Ţările baltice nu ar fi putut fi menţinute în cadrul vreunei Uniuni Sovietice, dar ieşirea lor ar fi putut fi gestionată într-un mod care le-ar fi limitat influenţa asupra restului ţării. Li s-ar fi putut permite să devină democraţii socialiste precum cele din Europa de Est şi apoi să li se permită să devină democraţii autentice integrate în Occident în 1989. În Federaţia Rusă există ameninţări separatiste, dar nu trebuiesc exagerate.  Cerinţele normale de a recunoaşte statutul oficial al limbilor naţionale şi de a permite predarea acestora, de a permite liderilor etnici să se numească preşedinţi şi aşa mai departe nu au nimic de-a face cu separatismul. Dar opunerea lor poate provoca separatism", concluzionează profesorul Vladislav Inozemtsev.