Acalmie relativă a incendiilor în Europa, în timp ce ţările sudice rămân în alertă

Incendiile şi-au pierdut din intensitate, duminică, în sudul Europei, unde opt persoane au murit în ultimele zile, dar autorităţile rămân vigilente în special în Spania şi în Italia.

Urmărește
61 afișări
Imaginea articolului Acalmie relativă a incendiilor în Europa, în timp ce ţările sudice rămân în alertă

Acalmie relativă a incendiilor în Europa, în timp ce ţările sudice rămân în alertă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Incendiile, care s-au soldat joi, în Italia, cu moartea a două persoane, s-au diminuat în intensitate în sudul ţării, în timp ce temperaturile sunt într-o uşoară scădere.

"De la ora locală 06.00 (07.00, ora României), am avut 17 cereri de intervenţie pentru sinistraţi, faţă de aproximativ 40 toată ziua de sâmbătă", a declarat duminică seară un purtător de cuvânt al Protecţiei civile la Roma.

"Trei incendii sunt în desfăşurare în Calabria şi în Sicilia", a precizat el, menţionând că în Sardinina, regiunea cea mai afectată, cele patru focare care erau încă active au fost stinse.

Între 15.000 şi 25.000 de hectare au fost mistuite de flăcări, iar pagubele sunt evaluate în Sardinia la circa 80 de milioane de euro, potrivit primelor estimări.

În Spania, unde şase pompieri au murit, zeci de persoane au participat duminică la eforturile de stingere a unui incendiu care a izbucnit în apropierea aeroportului din Palma de Mallorca, sprijinite de inclusiv de două avioane dotate cu rezervoare cu apă.

Potrivit autorităţilor, flăcările ameninţau mai multe locuinţe, dar nu au perturbat traficul aerian.

În restul ţării, incendiile au fost ţinute în principal sub control, dar Guvernul menţine nivelul de alertă maximă, în situaţia în care 20.000 de hectare au fost deja distruse de flăcări.

În Aragon, unde provincia Teruel este cea mai afecată cu 11.700 de hectare mistuite începând de miercuri, Guvernul regional spera să controleze în cursul zilei de duminică principalele trei incendii.

Un alt incendiu, care pare să fi fost declanşat de o mână criminală, a avut loc sâmbătă în regiunea las Hurdes din Extremadura, dar focarele au fost stabilizate sau în curs de stabilizare duminică, potrivit unui oficial regional.

În total, 430 de hectare de vegetaţie au fost arse de flăcări în această regiune.

În regiunea Valencia, unde 1.586 de hectare au fost distruse, incendiile, care s-au produs în special în provincia Castellon, se află sub control.

Incendiile din provincia Cuenca, în Castilia-la-Mancha, se află de asemenea sub control şi au mistuit între 2.000 şi 3.000 de hectare.

În Andaluzia, incendiul din oraşul Mojacar a fost controlat sâmbătă, după ce a devastat 2.600 de hectare.

Pompierii din Franţa sunt în continuare vigilenţi la Marsilia, după ce flăcările au cuprins 1.077 de hectare de garigă şi pini, deşi până în prezent nu a fost constatată o reapariţie a incendiului.

În Corsica, un pompier a fost rănit duminică în zona ochilor în timp ce se lupta cu flăcările care afectează de joi oraşul Aullene, situat la nord-est de Sartene, şi care au distrus 3.500 de hectare de pădure.

Doi presupuşi incendiatori, care au recunoscut că au declanşat cinci focuri pe insulă, au fost reţinuţi duminică la Bastia.

În Grecia, pompierii se luptau cu trei incendii de pădure în sudul ţării şi în regiunea Atenei.

În Croaţia, 250 de pompieri şi voluntari şi patru avioane speciale pentru stingerea incendiilor se luptă cu flăcările într-o pădure de pe insula Ciovo, unde au fost distruse circa 200 de hectare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici