Accident aviatic în Argentina, soldat cu 22 de morţi

Publicat: 19 05. 2011, 08:59
Actualizat: 08 11. 2012, 20:41

Nu am găsit nicio persoană în viaţă. Nu există supravieţuitori. Totul este carbonizat şi în mii de bucăţi„, a declarat Ismael Ali, directorul spitalului din Los Menucos, care a participat la operaţiunea de salvare.

Compania Sol a declarat într-un comunicat că zborul 5.428 a dispărut de pe ecranele radarelor în timp ce se deplasa pe ruta „Cordoba-Mendoza-Neuquen-Comodoro Rivadavia”, în sudul Argentinei.

Purtătorul de cuvânt al companiei, Horacio Farre, a confirmat că nu există supravieţuitori.

Avionul asigura legătura între oraşele Neuquen şi Comodoro Rivadavia, la 1.800 de kilometri sud-vest de Buenos Aires.

Un martor ocular a declarat că a văzut căzând o sferă de foc în această zonă deşertică din Los Menucos, a delcarat primarul loclaităţii, Isabel Yahuar.

Avionul ar fi un Saab 340 bimotor.

Zona catastrofei este situată la sud de oraşul turistic San Carlos de Bariloche, în Anzii Cordilieri.