- Home
- Externe
- NEW YORK, (01.12.2013, 15:38)
- Iuliana Enache
ACCIDENT feroviar la New York: Un tren de pasageri a deraiat. Cel puţin patru persoane au murit şi alte cel puţin 67 au fost rănite - FOTO
Un tren de navetişti a deraiat duminică la New York, în staţia Spuyten Duyvil din cartierul Bronx, iar şapte vagoane s-au răsturnat, au declarat pompierii. Cel puţin patru persoane au murit şi alte cel puţin 67 au fost rănite în urma deraierii, potrivit unor surse din cadrul poliţiei.
Urmărește
1239 afișări
ACCIDENT feroviar la New York: Un tren de pasageri a deraiat. Cel puţin patru persoane au murit şi alte cel puţin 67 au fost rănite - FOTO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
UPDATE Patru morţi şi 67 de răniţi în accidentul feroviar din New York
Deraierea unui tren de navetişti, duminică dimineaţa, la New York, a provocat moartea a patru persoane şi rănirea altor 67, dintre care 11 sunt în stare gravă, au anunţat pompierii, citaţi de AFP.
Trei victime au fost găsite în exteriorul trenului, iar una în interior.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauzele accidentului, produs în jurul orei 07.20 (14.20 ora României), în timp ce trenul lua un viraj, chiar înainte de gara Spuyten Duyvil, la nord de Manhattan, la confluenţa râurilor Hudson cu Harlem.
Mecanicul a supravieţuit.
Cele şapte vagoane ale trenului au deraiat. Patru dintre ele au ieşit de pe şine şi s-au oprit într-o zonă împădurită din apropiere. Unul dintre vagoane s-a oprit la doar câţiva metri de râul Hudson, care separă Bronx de nordul Manhattanului.
Un pasager, Frank Tatulli, a declarat pentru postul de televiziune ABC că trenul mergea "mai repede" decât de obicei pentru acest viraj cunoscut ca fiind periculos. Acest pasager a reuşit să iasă din tren singur. El a fost rănit la cap şi la gât.
Unele vagoane s-au răsturnat.
Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, şi şeful poliţiei din New York Ray Kelly au mers la faţa locului, precum şi numeroase echipe de salvare.
Acestea au evacuat răniţii şi i-au trimis către mai multe spitale vecine, iar tehnicienii lucrau încă, în jurul prânzului, la stabilizarea vagoanelor.
Preşedintele Barack Obama a fost informat în legătură cu deraierea şi "gândurile şi rugăciunile sale merg către prietenii şi familiile care au pierdut pe cineva şi către toţi cei afectaţi de acest incident", au afirmat surse de la Casa Albă.
Trenul plecase din oraşul Poughkeepsie (statul New York) cu puţin timp înainte de ora 06.00 şi ar fi trebuit să ajungă în gara Grand Central din New York cu puţin timp înainte de ora 08.00.
Serviciul feroviar a fost suspendat pe această linie pe o durată nedeterminată, a precizat autoritatea pentru transporturi din New York, MTA.
Scafandrii au fost trimişi să cerceteze apele râului Harlem, pentru a se asigura că niciun pasager nu a căzut în apă.
NTSB, autoritatea federală pentru securitatea transporturilor, a trimis o echipă la faţa locului şi a anunţat că va deschide o anchetă.
Aceasta a vorbit despre un "accident", nimeni nu vorbea duminică de ipoteza unui act criminal.
Un tren marfar a deraiat în apropierea aceleiaşi gări.
Acest accident are loc la încheierea weekendului prelungit de Thanskgiving în Statele Unite, în timp ce milioane de americani călătoresc pentru a sărbători în familie.
UPDATE: Cel puţin patru morţi în accidentul feroviar de la New York
Cel puţin patru persoane au murit şi alte cel puţin 40 au fost rănite în urma deraierii unui tren de navetişti, duminică dimineaţă, în staţia Spuyten Duyvil din cartierul Bronx, în New York, au declarat surse apropiate investigaţiei, citate de CNN.
Un pasager, Frank Tatulli, a declarat pentru WABC că trenul se deplasa mai rapid decât în mod obişnuit.
UPDATE Cel puţin doi morţi în accidentul feroviar de la New York
Cel puţin două persoane au murit în urma deraierii unui tren de navetişti, duminică dimineaţă, în staţia Spuyten Duyvil din cartierul Bronx, în New York, au declarat surse din cadrul poliţiei, citate de CNN.
Aproximativ 100 de pompieri se află la faţa locului, în timp ce numeroase persoane au fost rănite.
Între două şi cinci vagoane au deraiat la scurt timp după ora locală 07.00 (14.00 ora României), au declarat oficiali din cadrul departamentului de pompieri pentru postul de televiziune WCBS, afiliat CNN. Acestea nu au ajuns însă în apă, afirmă televiziunea.
Presa locală anunţă mai mulţi răniţi, fără a oferi însă un număr precis şi adăugând că numeroase echipe de salvare au fost trimise la faţa locului, în zona staţiei Spuyten Duyvil.
Deraierea a avut loc în jurul orei 07.20, iar serviciul feroviar pe această linie a fost suspendat, a precizat autoritatea pentru transporturi din zonă, MTA.
Imaginile arată unele vagoane care au ieşit de pe şine, foarte aproape de un râu. Trenul venea din oraşul Poughkeepsie (statul New York) şi ar fi trebuit să ajungă în gara Grand Central din New York, cu puţin înainte de ora 08.00.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria